Pantofii roz vs. abuzarea copiilor

joi, 1 august 2013

| | |



Ultima stea a mișcării pro-avort din SUA este Wendy Davis, senatoare democrată în Texas. 


Ea a vorbit 11 ore în șir, încercând să blocheze în felul acesta votarea legii care interzicea avortul după a 20-a săptămână de sarcină, în statul Texas. Legea a fost aprobată, în cele din urmă, însă acest episod a fost intens mediatizat.

Cu puțin timp înainte de el, doctorul Kermit Gosnell, care făcea avorturi în ultimele luni de sarcină, a avut parte de un proces în care au fost prezentate dovezi cutremurătoare prinvind „activitatea” sa.

Procesul a durat 58 de zile, dar media din SUA a alocat mult mai puțin timp și spațiu acestui proces și victimelor doctorului Gosnell decât celor 11 ore de dicurs pro-avort ale senatoarei Davis.

Această lipsă de echidistanță a făcut-o pe Lila Rose, tânăra președintă a organizației pro-viață Live Action, să lanseze o Petiție pentru Stoparea Cenzurii despre Avort și campania Marșul Vieții în Media.

Iată fragmente din cele două anunțuri: 

Credeți că mass-media reflectă în mod corect problema avorturilor?

Abordarea lipsită de echilibru pe care mass-media o face acestei probleme durează de zeci de ani. Dar procesul lui Kermit Gosnell, iar acum ridicarea senatoarei Wendy Davis, susţinătoare pro-avort, la rang de vedetă, au arătat că, de fapt, totul este un fals şi un ultraj la adresa corectitudinii modului în care este tratat subiectul avortului.

Ei bine, Live Action s-a săturat de aceasta tratare tipic părtinitoare, pro-avort. Aşa că, de data aceasta, vom riposta.

Știați că Wendy Davis este în Washington DC astăzi, pentru a strânge fonduri? Deja a făcut rost de aproape un milion de dolari prin sprijinirea avorturilor brutale efectuate la termene înaintate de sarcină. Dar se pare că nu-i de ajuns.

Mass-media i-a acordat o acoperire senatoarei Davis timp de aproape o lună. Centrul de Cercetare Media a raportat în această săptămână că pe parcursul a 19 zile, aceste rețele au transmis ştiri despre Wendy Davis de trei ori mai mult decât în cazul procesului lui Kermit Gosnell ce a durat 58 de zile.

Patruzeci şi opt de minute și patruzeci secunde pentru Wendy Davis în 19 zile.

Treisprezece minute și treizeci secunde pentru Gosnell în 58 de zile.

Este aceasta o presă imparțială?

Când ABC, CBS, NBC arată fotografie după fotografie cu pantofii sport al lui Wendy Davis, în loc să explice detaliile dezvoltării prenatale sau care sunt înspăimântătorii paşi ai procedurii de avort, știm că ceva nu este în regulă cu modul în care sunt tratate știrile.




Când Charlie Rose de la  CBS descrie promovarea pe care senatoarea o face avorturilor, drept "o nouă provocare pentru Wendy Davis” - ceva este cu siguranţă greşit.

Sondajul de opinie, realizat de televiziunea ABC şi publicat astăzi, a reafirmat faptul că majoritatea americanilor se opun la ceea ce reprezintă Wendy Davis. Vă puteți imagina cum ar arăta  opinia publică în cazul în care mass-media ar face o prezentare onestă a avorturilor?

De câte ori au fost prezentate imagini ca acestea?







Asta e ceea ce susţine Wendy Davis. Și asta e ceea ce campionii media cenzurează atunci când dezbat problema avortului.

De ani de zile expunem răul pe care îl face industria avorturilor dar acum e timpul să spunem că mass-media se face complice la acest rău.

Americanii merită mai mult decât distribuitori de știri care sufocă emisiunile cu informaţii părtinitoare şi care refuză să prezinte tabloul real şi exact al avortului.

De aceea, vom lansa Marşul Vieţii în Media. Noi cerem distribuitorilor de ştiri să oprească cenzura asupra avorturilor şi să relateze obiectiv faptele- pe scurt, să-şi facă treaba corect.

Vă rugăm să vizitați site-ul nostru și să semnaţi Petiția pentru Stoparea Cenzurii despre Avort.

Citiți scrisoarea noastră către cei "trei mari" distribuitori de știri: ABC, CBS şi NBC.

În următoarele câteva săptămâni vom protesta în fața sediilor celor mai importante reţele mass-media. Cei care susțin că spun adevărul au ei înşişi nevoie de o porţie de adevăr, și avem de gând să le-o servim ... fiecăruia în parte.

Vă mulțumim pentru tot efortul depus de dvs. pentru apărarea copiilor nenăscuţi. Vom anunța curând data protestului și sperăm să vă vedem acolo!

A voastră, în lupta pentru viață,

Lila Rose
Președintele Live Action