De la lesbiană la mamă împlinită / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (6)

Întâlnind-o azi, nu aş fi ghicit niciodată că această mamă a șase copii, care acum emană pace, credință, bucurie și dragoste, a cunoscut un trecut tumultos. Până și soțului său îi vine uneori greu să creadă că anumite lucruri s-au întâmplat cu adevărat.

Nu avea decât 11 ani atunci când viața sa, până atunci obișnuită, a luat o primă întorsătură: „Încă de mică, cam la 11 ani, am început să fumez. Apoi am început să mă împrietenesc cu persoane deloc potrivite pentru mine. Așadar, am început să mă droghez de la o vârstă fragedă, de la 11-12 ani… până am ajuns să consum cocaină, la vârsta de 21 de ani… apoi… am avut tot felul de parteneri.”

La 21 de ani a fost admisă la universitate. Tocmai se despărțise de soțul său, de cinci luni. Avea propriul apartament și un amant cu care se întâlnea zilnic. Când se întorcea să-și vadă soțul, uneori o dată pe săptămână, el era cu amanta lui. În acea perioadă, Brigitte consuma enorm de multă cocaină.

Într-o zi, s-a întâlnit cu un vechi amant în metrou, care i-a spus: „Trebuie să vii la reuniunile Consumatorilor de Cocaină Anonimi. Știu că ai probleme…” Ea s-a hotărât să meargă pentru a vedea despre ce este vorba.

S-a recunoscut în toate acele persoane a căror experienţă era asemănătoare cu a ei. A renunţat la consumul de droguri și alcool, dar a continuat să fumeze țigari. Însă, curând, relațiile sexuale au substituit drogurile. A început să aibă din ce în ce mai multe aventuri cu bărbați.

În jurul vârstei de 25 de ani, influențată fiind de prietenele ei lesbiene, devine și ea la fel, spunându-și: „În sfârșit, m-am regăsit!”. A continuat să aibă din ce în ce mai multe aventuri, dar de data aceasta cu femei. De fapt, a devenit mai activă sexual ca niciodată.

Într-o bună zi, fiind jurnalist independent, Brigitte a însoţit un grup de pelerini care se îndreptau spre Israel, cu toate că nu era deloc o persoană credincioasă. Era împreună cu grupul în fața unui altar, în locul în care Iisus fusese biciuit. Au spus împreună Tatăl Nostru și, în acest timp, o măicuță i-a întins mâna prin grilaj, pentru a o atinge. Brigitte a început să plângă fără să știe de ce… Un bărbat de lângă ea i-a spus: „Și eu sunt ca tine (făcând aluzie la homosexualitatea sa)... vei vedea, poți fi fericită și așa.” Atunci a realizat că este incapabilă să accepte faptul că este lesbiană. Ar fi însemnat să poarte cu sine o greutate toată viața sa.

La un an după această călătorie, Brigitte s-a hotărât să renunţe şi la ţigări, căzând însă într-o profundă depresie. Nu s-a mai întâlnit nici cu prietenele ei lesbiene deoarece a realizat că relațiile cu acestea nu îi erau deloc benefice. S-a îndrăgostit de un tânăr și a locuit împreună cu el, descoperind apoi că el nu simțise nimic pentru ea. Aceasta a venit ca o confirmare a faptului că era lesbiană, pe când ea era incapabilă să accepte acest lucru.

Brigitte explică astfel perspectiva sa în urma experienței de lesbiană: „Există probabil oameni care sunt fericiţi în homosexualitatea lor… Cunosc aceasta. Însă consider că majoritatea nu sunt în realitate homosexuali. Ei doar suferă de pe urma anumitor răni din timpul copilăriei și, atât timp cât nu fac nimic pentru a le vindeca, rămân în nefericirea lor, fără să progreseze. Trebuie să vezi adevărul din tine. Și eu, în timpul terapiei, am refuzat alternativa de a mă întoarce în trecut pentru a-l vindeca. Cred că ar trebui să li se dea oamenilor posibilitatea de a face terapie pentru a afla de unde provin problemele… În timpul celor opt ani de terapie m-am chinuit crezând că eram obligată să-mi accept homosexualitatea. Timp de opt ani am lucrat la ideea de a accepta această condiție a mea, în timp ce, în realitate, nu eram lesbiană. Eram doar rănită în relația mea cu femeile și cu bărbații, încă din timpul copilăriei, cu părinții mei… Însă trebuie să se știe aceasta! Dacă nu ți se dă șansa de a descoperi acest lucru, poți rămâne nefericit toată viața, pentru că nu te poţi regăsi, nu poți fi tu… Sunt convinsă că, de fapt, majoritatea homosexualilor nu sunt homosexuali. Gândul acesta pornește de la o rană: sunt incapabili să înceapă o relație cu o persoană de sex opus.”

Ea își descrie viața de atunci, astfel: „Nu mă puteam opri din plâns, mă îngrășam pe zi ce trecea, fiind din ce în ce mai deprimată. Realizam că ceva nu este în regulă…”

Într-o zi, o mai veche cunoștință vine să o vadă pentru a-i da o carte de muncă și-i spune: „Brigitte, de ce nu mergi la Abația Sfântului Benoit du Lac pentru a vedea ceea ce poate face călugărul de acolo pentru a patra etapă a ta?” (A patra etapă a programului cu douăsprezece pași este examenul moral minuțios cu tine însuți). Atunci se hotărî să conștientizeze și să-și facă un examen moral privind întreaga sa experiență sexuală.

Odată ajunsă la abație, o măicuță a primit-o și a sfătuit-o să întâlnească cu un alt călugăr care înțelege mai bine femeile decât cel pe care ea îl căuta. Ajunse într-un mic birou, modest, cu o masă și două scaune. Un călugăr frumos, inteligent, om de cultură, a primit-o întrebând-o ce poate face pentru ea. Brigitte începu atunci să i se confeseze. Cu cât vorbea mai mult, cu atât era mai potrivnică Bisericii… Timp de o oră a vorbit, apoi a țipat la el. I-a spus tot ceea ce gândea despre Biserică, despre bărbați, despre relele tratamente suferite de către femei… La capătul unei ore, el a îndemnat-o doar să revină după-amiaza pentru a continua să vorbească. Ea s-a exprimat liber timp de trei zile, câte două ore pe zi. Călugărul a acceptat toate cuvintele sale fără a-i răspunde în vreun fel. La sfârșitul fiecărei întâlniri, el o încuraja să scrie în continuare mărturisirea sa și să revină să-l vadă.

Între întâlniri, Brigitte își pregătea lista cu toate persoanele cu care se culcase. Lista se lungea și se tot lungea. Pentru prima dată în viața sa, a putut să-și clarifice numărul partenerilor sexuali pe care i-a avut, scandalizându-se. Era de neconceput pentru ea faptul că s-a putut culca cu atât de multe persoane timp de 15 ani. Cu cât își amintea mai mult, cu atât se dezgusta mai tare. Apoi a plâns. La capătul celor trei zile, s-a simțit total eliberată. Nu mai avea ce să spună. S-a oprit 15 minute. Atunci, călugărul a întrebat-o dacă mai are ceva de zis… Ea nu-și mai dorea decât să moară. Voise o viață obișnuită, aranjată: marea dragoste, copii, o carieră de scriitoare… Nu mai avea cuvinte…

Atunci, el a privit-o și i-a spus: „Brigitte, dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu! Tu ai o sete de dragoste care nu va putea fi niciodată astâmpărată! Dar Dumnezeu este acolo și tu ești fiica Lui. El te-a creat, El știe totul despre tine, tot ce ai tu nevoie. El este Cel care te iubește cu acea dragoste pe care o cauți.” În momentul în care i-a luat mâinile într-ale sale, Brigitte a simțit cum este acoperită de dragostea lui Dumnezeu. A simțit prezența Duhului Sfânt. Călugărul i-a spus: „Brigitte, vei ieși de aici, îți vei îngropa regretul, vina, remușcările, apoi vei pleca și îți vei trăi viața.”

Ea a ieșit din birou și a părăsit abația pentru a se întoarce la Montreal, schimbată de puterea Duhului Sfânt. A mers la o reuniune a Consumatorilor de Cocaină Anonimi pentru a împărtăși vestea convertirii sale: „L-am văzut pe Dumnezeu! Dumnezeu este viu! Este Iisus! Nu este cosmosul, nu este energia, nu este puterea superioară, vă spun, este Dumnezeu, este Iisus!”

Deși de curând creștină, înțelegea că trăiește o relație cu Iisus, pe care o întreținea de-a lungul zilei, vorbindu-I. Brigitte știe că El este Salvatorul său și că viața sa este complet diferită acum.

A devenit nașa uneia dintre femeile prezente la aceste reuniuni și, împreună, au început să frecventeze o comunitate creștină.

În această comunitate, ea și prietena sa au întâlnit alte două tinere femei. Împreună au făcut o promisiune de castitate pentru doi ani. În această perioadă, Brigitte a continuat drumul vindecării sale interioare, a rănilor trecutului, cu ajutorul lui Dumnezeu.

La sfârșitul acestor doi ani, cele patru au întâlnit, fiecare, bărbatul cu care s-au căsătorit în mai puțin de un an. Brigitte vede cu adevărat această transformare ca o milostivire din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu este realmente acolo și ne lasă să trăim căsătoria… să trăim plenar. Chiar există dragostea adevărată. De ce nu durează căsniciile? Pentru că Dumnezeu nu este acolo, în ele. Dacă Îl lași să fie, căsătoria va avea sorți de izbândă. Nu există altă variantă.”

Iisus i-a dat o pace pe care niciodată nu a avut-o. Brigitte era mereu tulburată, întrebându-se în continuu cine este, niciodată sigură de ceva... A crezut întotdeauna că femeile care erau credincioase se renegau cumva, nu aveau personalitate, fiind aproape niște roboți, în timp ce realitatea era cu totul alta: „Dumnezeu te ajută să devii tu însuți.”

În prezent, bucuria și recunoștința fac parte din viața de zi cu zi. Explică astfel : „În fiecare dimineață în care mă trezesc, știu că sunt salvată… Este bucuria de a mă ști fiică a lui Dumnezeu. El este acolo mereu. Este în viața mea, în cele mai mici gesturi ale mele, este în tot.”

Nimeni nu poate avea o viață perfectă. Dar cu toții putem gusta din pacea și mila pe care ne-o oferă Dumnezeu.

Descoperind din ce în ce mai mult dragostea Lui nemărginită, veți trăi viața desăvârșită pe care El ne-o oferă.

În prezent, Brigitte Bédard îşi pregătește autobiografia. Pe lângă viața de familie, alături de soț și cei șase copii, lucrează ca ziarist independent.

Prelucrare după Pouvoir de Changer

Traducere: Vicki Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com