15 august 1871- Prima Serbare a studenţilor la Putna

„… serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o naţiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunei române în suvenirile trecutului, în însufleţirea prezentului şi speranţele viitorului! În trecutul neguros al naţiunii române sunt multe puncte strălucitoare, unul dintre acestea, cel mai strălucitor, este acela în care apare umbra măreaţă a lui Ştefan cel Mare, pe lângă această suvenire să ne adunăm la mormântul acestui bărbat să ne dăm mâna, aici să o zicem în faţa lumii, cum că am avut un trecut şi voim a avea un viitor! Iată ideea sărbătorii!”

„Comitetul Central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare”, 1870

Ciprian Porumbescu-Rapsodia Română

Despărţiţi de fraţii lor în 1775, românii din Bucovina nu au încetat niciodată să lupte pentru identitatea lor într-un imperiu care avea ca principiu „divide et impera”. Regimul politic le lăsa doar o mică libertate, atent supravegheată, şi îi supunea unor mari presiuni: învăţământul şi administraţia în limba germană, colonizarea intensă a rutenilor, funcţionarii de religie catolică. Personalităţi de seamă din intelectualitatea de origine românească au luptat pe plan politic şi religios, atât la nivel local, cât şi în capitala Imperiului, pentru păstrarea identităţii de neam, limbă şi credinţă.

Tinerii români care îşi făceau studiile în străinătate participau şi ei la această luptă. În atmosfera societăţilor studenţeşti se înfiripau proiecte menite să ţină trează conştiinţa românească.

Prilejul pentru o manifestare cu profund caracter românesc nu a lipsit. La 3 septembrie 1469 avusese loc sfinţirea mănăstirii Putna de către Mitropolitul Teoctist al Moldovei, în prezenţa ctitorului, Sfântul Ştefan cel Mare. Aniversarea a 400 de ani de la sfinţire, considerată atunci a fi fost cu exact un an mai târziu, în 3 septembrie 1470, era un pretext bun pentru ca autorităţile austriece să nu se împotrivească unei serbări - veritabilă şcoală naţională pentru minte şi suflet - la care să participe români din toate teritoriile româneşti.

Dacă prilejul a fost suficient pentru un mare eveniment, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au existat şi oameni pe măsură. Amintirile lui Teodor Stefanelli îl desemnează pe Mihai Eminescu ca fiind autorul ideii de a aduna la Putna tinerimea română: „Eminescu mi-a spus că el a această idee şi când l-am întrebat de ce tace şi nu o spune ca să o ştie toţi, mi-a răspuns că nu ar fi recomandabil să ştie guvernul austriac că românii din România, adică supuşi străini, au propus aranjarea acestei serbări, dar el a sugerat ideea în mai multe părţi”.

Pregătirile au fost declanşate în toamna anului 1869. Un Comitet provizoriu elaborează la 25 decembrie un apel către conaţionalii lor din Bucureşti, Iaşi, Paris, Berlin, Torino, Pesta, Sibiu, Oradea, Cernăuţi, Arad şi Blaj:

„Deşi desfăcuţi unii de alţii în privinţa politică, ne uneşte, totuşi, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi datine, aceeaşi religiune şi credinţă politică şi socială, de la Tisa până la Marea Neagră, de la Nistru şi până la Balcan; scopul nostru comun […] este, însă, o necesitate imperioasă pentru conlucrarea la acelaşi scop, ca să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaşte unii pe alţii, a ne uni în cuget şi simţiri, a ne conţelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem şi existăm, pentru progres şi cultură naţională”.

Din cauza suspiciunilor autorităţilor şi a războiului franco-prusac, serbarea nu a putut avea loc la 15 august 1870. După începerea anului universitar, au continuat pregătirile pentru o serbare la Putna. Au intervenit câteva probleme financiare şi organizatorice, între care falimentul băncii unde erau păstrate fondurile pentru serbare. Studenţii din Viena s-au unit într-o singură societate intitulată „România Jună” şi, cu Slavici şi Eminescu în frunte, au reuşit să-şi vadă gândul împlinit în anul următor.

Întâlnirea studenţilor români de la Putna a avut loc tot de hramul mănăstirii, pe 15 august 1871. S-au ridicat un arc de triumf şi un „portic festiv” după planul pictorului Epaminonda Bucevschi, împodobite cu steaguri tricolore. În seara premergătoare hramului, „de-abia preoţii intrase în altar, de-abia se începuse sfintele ceremonii, când la pomenirea numelui neuitatului erou, clopotele se clatină, salve de tunuri vuiesc pe vârfurile munţilor”.

Duminică, 15 august, la ora 8 dimineaţa, „trei rânduri de salve succesive anunţă adunarea oaspeţilor în porticul festiv”. Ioan Slavici deschide oficial serbarea în faţa unei mulţimi de peste 3.000 de oameni, care a asistat cu evlavie la slujbă. Liturghia a fost încheiată de cuvântul stareţului de atunci, Arcadie Ciupercovici, viitor mitropolit al Bucovinei. A urmat sfinţirea darurilor ce aveau să fie depuse la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, între care şi urna de argint cu pământ din toate provinciile româneşti, păstrată până astăzi în muzeul mănăstirii. După Primul Război Mondial, o parte din acest pământ va fi presărat pe locurile bătăliilor care au dus la Marea Unire.

 

Câştigătorul concursului de discursuri organizat de comitetul central de la Viena, A. D. Xenopol, a ţinut un mişcător cuvânt la mormânt, urmat de I. G. Sbiera, din partea „Societăţii Academice Române” şi de episcopul Filaret Scriban, delegat al Mitropoliei Moldovei. Eminescu, prezent şi el, e descris astfel de contemporani: „activ şi pios, totodată entuziast şi grav, apăsat parcă de răspunderea unui atât de răscolitor moment istoric”. După ce Corul studenţilor teologi din Cernăuţi a intonat imne religioase, prima zi a serbării s-a încheiat cu o mare petrecere populară, cu cântece şi jocuri româneşti. Ciprian Porumbescu a cântat atunci, la vioară, „Daciei întregi”, după cum s-a exprimat.

În acest timp, studenţii s-au adunat în trapeza mănăstirii şi în turnul porţii, pentru a ţine un Congres în care să discute problemele junimii române şi perspectivele de viitor prin care să fie folositori neamului.

A doua zi, după tradiţie, s-a ţinut parastasul de pomenire pentru ctitori şi s-au depus la mormânt darurile sfinţite mai înainte. A urmat masa în porticul festiv, unde Slavici a declarat închisă serbarea.

Întâlnirea studenţilor la Putna nu a rămas fără urmări. Pe lângă o vie amintire în sufletele celor prezenţi şi în tradiţia mănăstirii Putna, din generaţia care a pregătit serbarea s-au ridicat cei care au luptat pentru drepturile românilor din Bucovina şi, mai târziu, pentru Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă.

În amintirea evenimentului, arhimandritul Arcadie Ciupercovici a ridicat în curtea mănăstirii o cruce comemorativă. Darurile depuse la mormântul voievodului vor rămâne acolo, în biserică, în jur de 50 de ani, iar în secolul XX turnul porţii va fi denumit „Turnul Eminescu”.

În anul 1875, Teodor Stefanelli, întors de la studii, înfiinţează la Cernăuţi „Cercul studenţesc Arboroasa”, după modelul societăţilor studenţeşti din Viena. Tinerii care au frecventat „Arboroasa” au ţinut sus stindardul luptei pentru identitate, unitate şi independenţă. După Unirea din 1918, ei au organizat în anul 1926, tot la Mănăstirea Putna, o serbare prezidată de Principesa Elena a României şi au aşezat lângă biserică bustul lui Mihai Eminescu realizat de Oscar Han.

S-au împlinit astfel cuvintele lui Mihai Eminescu adresate lui Dumitru Brăteanu la 3 august 1871: „dacă serbarea întru memoria lui Ştefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze”.

Monah Timotei Tiron

Notă: În 2011, Liga Studenților Români din Străinătate a organizat Forumul România Jună, având ca inspirație Serbarea și Congresul din din 1871.

 

Sursă: Revista Cuvinte către tineri