 |
| foto: parvoslavie.ru |
Eu sunt un om căruia Dumnezeu i-a îngăduit, încă din clasa a patra, să îşi
petreacă foarte multe vacanţe în tabere. Acestea sunt vacanţele care
apropiindu-mă de prieteni, m-au apropiat de Hristos. Vacanţele sunt cele care
te unesc cu oamenii, nu cu locuri. Pentru că, dacă, atunci când se iau locurile
de la tine, se iau şi oamenii de la tine şi nu mai rămâne nimic în sufletul
tău, înseamnă că nu ai fost în vacanţă! Dacă, în continuare, credem că vacanţa
înseamnă să stai cu burta la soare, să te prăjească soarele în România sau
oriunde altundeva, am luat-o razna. Pentru copii nu e important unde îi duci, ci
să stai cu ei cât poţi de mult. Şi, dacă reuşeşti să îţi ţii în braţe copiii,
ei sunt în vacanţă tot timpul. Ei pot fi în vacanţă şi în timpul şcolii.
Despre luna de miere să
ştiţi că Înalt Preasfinţitul Laurenţiu are o vorbă: „Mai uşor cu borcanul de
miere! Mai lăsaţi de rezervă nişte miere şi pentru vremurile grele!”. Ştiţi că
„inventica SRL” a dus şi la naşterea acestor luni de miere prin Tenerife şi
prin alte arhipelaguri, adică prin zone de astea cutremurate, vâjâite. Vreau să
spun că, pentru doi tineri, cea mai de preţ lună de miere este cea pe care o
fac după ce mor. Dacă, după ce mor, amândoi ajung în Rai, sunt în cea mai
frumoasă lună de miere! Dacă, în timpul vieţii, cred că gustă din Rai mergând
să mănce nu ştiu ce bame în buricul Parisului, atunci e problema lor.
Lucrurile nu rămân niciodată
la suprafaţă, chiar când sunt spuse în glumă şi cu suficient de mult zâmbet.
Cred în continuare, că Dumnezeu, când ne învaţă, zâmbeşte. Când ne dezvaţă, se
încruntă.
fragment din „Iubirea care ne urneşte”, Pr. Constantin
Necula, editura Agnos
0 comments:
Trimiteți un comentariu