APOSTOLUL
ROMANI 15, 1-7
Fraţilor, datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor
neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră, ci fiecare dintre noi să caute
să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a căutat
la plăcerea Sa, ci, precum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au
căzut asupra Mea». Căci toate câte s-au scris mai înainte s-au scris spre
învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să
avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la
fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o
singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
Drept aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi,
spre slava lui Dumnezeu.
*
EVANGHELIA
MATEI 9, 27-35
În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi;
aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce
a intrat El în casă, au venit la Dânsul orbii şi i-a întrebat Iisus: credeţi că
pot să fac Eu aceasta? Răspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci s-a atins de ochii
lor, zicând: după credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar
Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie. Însă ei,
după ce au ieşit, au răspândit numele Lui în tot pământul acela. După plecarea
lor, iată au adus la Dânsul pe un om mut, având diavol. Şi fiind scos afară
diavolul, a grăit mutul; iar mulţimile se minunau, zicând: niciodată nu s-a
văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe
diavoli. Şi Iisus străbătea prin toate oraşele şi satele, învăţând în
sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice fel de
boală şi orice fel de neputinţă în popor.
*
PS Sebastian: Discreţia Domnului şi setea de spectacol şi de succes ieftin a lumii
Dreptmăritori
creştini,
Evanghelia de
astăzi ne propune spre meditaţie alte două vindecări săvârşite de Mântuitorul
Hristos, după ce, acum trei duminici ne-a fost prezentată vindecarea slugii
sutaşului din Capernaum(Mt. 8,5-15), acum două duminici vindecarea celor doi
demonizaţi dinGadara (Mt. 8,28-34 şi 9,1), iar duminica trecută vindecarea
slăbănogului din Capernaum (Mt. 9,1-8). De data aceasta doi orbi, cerându-I cu
credinţă izbăvire lui Iisus, au fost vindecaţi, iar unui mut, care avea demon, la
insistenţele celor apropiaţi lui, Domnul i-a dezlegat graiul, şi acesta a putut
vorbi.
Ei bine, ceea ce ar
trebui să ne atragă atenţia în chip deosebit în această pericopă evanghelică
este, cred eu, ,,discreţia’’ pe care Domnul o cere celor doi orbi vindecaţi:
,,Vedeţi, nimeni să nu ştie!’’ Nu este pentru prima
oară când Hristos interzice difuzarea unei minuni pe care o săvârşeşte. A mai făcut-o şi în
cazul învierii fiicei lui Iair (Mc. 5,43), şi în cazul leprosului (Mc. 1,44),
şi în mai multe alte împrejurări, aceasta fiind o practică permanentă a Sa. O
singură dată a cerut să-I fie vestită minunea săvârşită, în ţinutul
Gherghesenilor (Lc. 8,39), şi aceasta pentru că a fost împiedicat El Însuşi să
propovăduiască acolo.
De aceea cred că ar fi astăzi foarte nimerit să ne întrebăm plecând de la
logica simplă a veacului acestuia: cum
de nu ,,a făcut uz’’ din plin Mântuitorul Hristos de această putere a facerii
de minuni? Pentru că, s-ar putea să tindem să credem, cei mai mulţi dintre noi,
că dacă Domnul ar fi făcut minuni în fiecare ceas, la fiecare pas şi în fiecare
cetate, şi nu ar fi oprit în chip expres popularizarea acestora, ar fi înţeles
necredincioşii iudei din vremea Sa că au de-a face cu Însuşi Dumnezeu şi nu
L-ar mai fi dat la moarte!…
Mântuitorul Hristos, însă, a săvârşit minunile pe care le cunoaştem prea
bine doar în situaţiile în care se impunea să fie săvârşite acestea. Aşa, de
exemplu, a înviat pe fiica lui Iair la stăruinţa şi credinţa părintelui ei (Lc.
8,41-56), pe fiul văduvei din Nain de mila mamei care plângea nemângâiată (Lc.
7,12-14) şi, în general, săvârşea minuni la solicitarea celor care sufereau sau
Îl rugau, dar nu a abuzat niciodată de acestea. De ce, oare, de vreme ce un
calcul simplu – dar ,,ieftin’’ şi fals – ne-ar putea face să credem că minunile
multe i-ar fi asigurat ,,succesul sigur şi deplin’’ lui Hristos? Ei bine,
Domnul n-a abuzat de darul acesta al facerii de minuni, cel puţin din trei
motive:
Întâi, pentru ca nu cumva iudeii, impresionaţi de puterea Sa, să dorească
din nou să-L proclame rege, după cum au mai încercat şi altă dată (In.6,15),
pentru că pericolul pe care Mântuitorul a trebuit să-l înfrunte permanent, dată
fiind concepţia şi mentalitatea greşită a conaţionalilor Săi, a fost acela de a
fi considerat lider naţional şi politic. În virtutea acestei mentalităţi,
probabil, L-au primit locuitorii Ierusalimului atât de triumfal în cetatea
sfântă (In.12,12-16) şi ,,dezamăgiţi’’ de faptul că Împărăţia Sa ,,nu era din
lumea aceasta’’(In.18,36), şi-au schimbat radical atitudinea faţă de El în
numai câteva zile (Lc.23,21).
A doua motivaţie a discreţiei Domnului este smerenia. A dorit să ne înveţe
pe noi smerenia. Să ne atragă atenţia că darurile şi calităţile deosebite nu
trebuie ,,afişate’’sau ,,aruncate porcilor’’(Mt.7,6), ci păstrate în taină, aşa
cum îşi păstrează cineva bunurile sale cele mai de preţ, ca să nu-i fie furate.
Tot aşa şi darurile spirituale şi însuşirile cele frumoase dăruite nouă de
Dumnezeu, trebuie să le folosim cu multă înţelepciune şi smerenie, ca nu cumva
afişându-le sau lăudându-ne cu ele, diavolul ori lumea să le smulgă de la noi.
În al treilea rând, însă, Domnul Hristos nu a abuzat de darul facerii de
minuni, ca să ne arate nouă că ,,binele se săvârşeşte întru discreţie’’, acesta
neavând nimic comun cu ,,spectacolul’’ şi ,,publicitatea’’. Viaţa în Hristos nu
are nimic comun nici cu ,,eroismul’’lumii acesteia, nici cu mândria ori laudele
şi slava deşartă atât de prietene veacului nostru. Chiar dacă ar putea părea
unora că mai multa facere de minuni a lui Hristos ar fi fost cea mai eficientă
armă de a fi ,,cucerit’’ lumea şi a o fi convins că are de-a face cu Dumnezeu,
nu este aşa. Credinţa este ea însăşi o minune, iar viaţa în Dumnezeu nu este
spectacol. Când veţi vedea pe cineva pretinzând că este omul lui Dumnezeu, dar
este ahtiat după publicitate şi spectacol, dorind numaidecât să se afişeze cu
darurile pe care le are, acela să ştiţi că nu este de la Dumnezeu! Mântuitorul
Hristos nu a făcut aşa! Ba încă, atunci când tămăduia, datorită lacrimilor,
insistenţelor şi credinţei, avea grijă totdeauna să atenţioneze pe cel
vindecat: ,,Vezi, nimeni să nu afle despre aceasta’’ (Mc.5,43), ori ,,Nimănui
să nu spui nimic.’’(Mc.1,44) De ce oare, căci potrivit logicii noastre, ar fi
trebuit ,,trâmbiţate’’ toate acestea până la marginile lumii, ca oamenii să
creadă în El?…
Ei bine, nu este aşa! Haideţi să nu Îi dăm noi ,,lecţii’’lui Dumnezeu! Dacă
lucrurile ar fi stat aşa, în mod cert El, Care nu ne-a dorit decât binele, ar
fi făcut, poate, ,,tone’’de minuni. Însă , nu multele
minuni le-au lipsit contemporanilor lui Hristos pentru a crede în El, după cum
nu minunile ne lipsesc nouă pentru a fi mai buni! Cel puţin nu minunile acestea
exterioare!…
Cunosc oameni în toată firea, la o vârstă respectabilă de acum, care
aleargă numai după minuni şi după astfel de semne exterioare: aleargă de la
Fatima la Medjugorje şi de la icoane care plâng la icoane izvărâtoare de
mir…Unde aud că se întâmplă ceva ieşit din comun şi extraordinar, acolo se duc,
aşteptând semne şi minuni, deşi Dumnezeu le-a plasat întotdeauna pe acestea în
plan secundar, pentru că nu ele ne mântuiesc şi ne transformă! Acestea ne pot
impresiona, ne pot şoca la un moment dat, mai ales pe cei necredincioşi, care
au nevoie, poate, de astfel de imbolduri ca să se ,,trezească’’, dar nouă, care
ne pretindem credincioşi, nu acestea ne trebuie ca să ne facem mai buni! Nu
vedem atâtea semne în jurul nostru? Nu am citit despre atâtea minuni săvârşite
de Domnul Hristos? Sau acelea s-au învechit? Ce ne lipseşte, dragii mei?
Minunea nu trebuie să se întâmple în afara noastră şi, cu atât mai mult, nu
trebuie să aibă nimic comun cu ,,spectacolul’’! Minunea trebuie să se întâmple
cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi şi, mai ales, înlăuntrul nostru! Viaţa
în Dumnezeu nu trebuie să fie o fugă după minuni exterioare o ,,navetă’’ de la
o minune la alta, căci acestea sunt ,,şocuri’’ şi ,,impresii de moment’’care
trec la fel de repede pe cât au şi durat, minuni ,,care ţin trei zile’’, după
cum zice românul.
Ce ne trebuie, aşadar? Ne trebuie ,,cuminţenia credinţei’’, aş numi-o. Viaţa
liniştită în comuniune cu Dumnezeu. Nu din şoc în şoc, din impresii tari în
impresii şi mai tari, pe care să le povestim apoi cu emfază tuturor…Riscăm, în
felul acesta, să cădem şi în păcatul mândriei ori al lăudăroşeniei…Nu aceasta
este viaţa în Hristos! Ci, în casa ta, la bisericuţa din satul tău, în sufletul
tău, cuminte şi liniştit, cultivă această viaţă, ce trebuie să curgă precum curge
apa cea lină pe teren neted, iar nu peste bolovani, cu şocuri şi ,,senzaţii
tari’’. Aţi văzut! Vin cutremure, inundaţii ori alte calamităţi şi, peste
noapte, foarte mulţi devin dintr-odată ,,foarte credincioşi’’! Fac şi
făgăduinţe: ,,de acum nu ne va mai rămâne niciodată necitit Paraclisul Maicii
Domnului’’ sau ,,vom ţine de astăzi înainte, cu sfinţenie, toate posturile de
peste an’’etc…O ţin aşa două-trei zile, după care uită, pentru că a fost şoc şi
,,credinţă’’de moment, izvorâtă dintr-o impresie trecătoare; a fost minune care
a durat doar trei zile…
Acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu n-a făcut exces de minuni şi,
mai ales, nu a făcut din acestea spectacol, şi de aceea nu ne lasă nici pe noi
,,să ne dăm în spectacol’’.Viaţa în Hristos trebuie să fie slujire întru
discreţie, întru prudenţă, în cuminţenie, în sfinţenie, în smerenie – adică
exact în ceea ce nu are nimic comun cu spectacolul şi ,,publicitatea’’. Viaţa
cu adevărat duhovnicească are o cuminţenie pe care, să dea Bunul Dumnezeu să o
înţelegem şi să ne luptăm să ne-o agonisim şi noi: o cuminţenie a omului care,
intrând aici, în lăcaşul cel sfânt, nu aleargă numaidecât de la un sfeşnic la
altul, de la o icoană la alta, căutând să-şi facă simţită prezenţa şi
distrăgând atenţia tuturor. Intrând aici, haideţi să iubim cuminţenia,
discreţia şi smerenia vameşului care a venit să se roage cu adevărat
(Lc.18,10-14). În biserică venind, şi într-un loc cât mai retras ocupând loc,
unde ne-am deprins şi unde ne simţim noi mai liniştiţi, să punem un gând la
,,inima lui Dumnezeu’’Care priveşte în ascuns la rugăciunea noastră şi cunoaşte
cele ascunse ale noastre mai înainte de a deschide noi gura (Mt.6,6), aşa cum a
cunoscut şi dorinţa paralizatului din Evanghelie (Mt.9,1-8), fără ca acela să apuce
măcar a spune ceva! A înţeles ce vor oamenii aceia care-l purtau pe targă, fără
ca ei măcar să I-o ceară!…
Aşa trebuie să fie şi viaţa noastră în Hristos, dragii mei! Să căutăm a
preţui smerenia, chiar dacă aceasta nu pare a face deloc ,,casă bună’’cu veacul
acesta. Hristos a riscat să fie taxat ca necunoscător al ,,tehnicii de
cucerire’’a maselor şi că ,,nu Şi-a văzut interesul’’- cum s-ar spune în limbaj
cotidian -, dar a făcut acestea pentru a ne transmite nouă veritabilele valori
şi virtuţi, singurele ce merită cultivate şi agonisite cu adevărat.
Să ne binecuvinteze Dumnezeu ca, aceste adevăruri şi învăţături să le punem
la inimă şi în practica vieţii noastre, ca să fim credincioşi adevăraţi, aşa
cum ne-a dat pildă El Însuşi, întru smerenie şi discreţie, întru sfinţenie şi
slujire deplină în viaţa aceasta, pentru ca să putem moşteni şi viaţa de
dincolo, Amin!
0 comments:
Trimiteți un comentariu