Fetiţa din vis. Cum am adoptat doi copii / Revista pentru Viaţă nr.2

Cineva m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre adopția de copii, pentru a încuraja această imensă binefacere. De ce să scriu eu despre asta? Pentru că am făcut acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De ce să adopți un copil? Ca să faci un gest frumos, ca să faci un bine, din milă, din simț civic? Nu! Să adopți un copil din iubire! Numai și numai din iubire!

Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Dar cine știe că poate face toate acestea să se ducă într-un centru de plasament și Dumnezeu va îndrepta spre el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l alegi tu pe el, te alege el pe tine!

Și, din primul moment, de cum l-ai luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta de a trăi. E greu să spui ce simți atunci! Am trecut de două ori prin aceste momente, dar e ceva atât de profund, încât cuvintele sunt neputincioase.

Primul copil a fost o fetiță abia născută. Dumnezeu mi-a arătat cu două săptămâni înainte semnele că ea va intra în viața noastră. Am visat-o! M-am visat în maternitate, că am născut ușor și stăteam între doctorițe, în picioare, cu o fată frumoasă în brațe. M-am trezit din somn râzând. I-am povestit soțului ce visasem.

Peste două săptămâni, m-au chemat la maternitatea din oraș, unde fuseseră abandonați şase copii, mamele fugind din spital. Cinci băieți şi o fată! Și fata aceea superbă, după trei zile, era în casa noastră: cadou de ziua mea de naștere, cadou de ziua mea de nume, cadou de ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în destin îi spun eu să creadă!

De 21 de ani, această minune e viața, destinul și rațiunea noastră de a trăi! Este frumoasă, deșteaptă, talentată, pentru că pașii ei au fost însoțiți de iubirea noastră imensă, de grija noastră imensă, de prezența și sprijinul nostru permanente. Și fiecare clipă dăruită de ea în viața noastră este o mare bogăție!

La doi ani după prima adopție, în vizită la un centru de plasament, de Crăciun, cu daruri și dulciuri pentru copiii de acolo, Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra unui băiețel de patru ani și jumătate care, atunci când fetița de lângă el mi-a mai cerut tort, el i-a dat farfuria lui.

Acest gest i-a schimbat destinul lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a intrat în viața noastră și nu va mai pleca niciodată. Este băiatul nostru pentru totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis, Dumnezeu ne-a netezit drumul adopției lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu, să putem să le fim părinți!

Am fost norocoși. Viața noastră s-a împlinit prin prezența copiilor noştri. Nimic nu e mai greu în viață decât să fii părinte! Dar nimic nu e mai frumos în viață, decât să fii părinte! E multă teamă, e multă grijă, sunt multe spaime, sunt multe obstacole, dar este atât de minunat, atât de multe momente de satisfacție, de împlinire, de iubire! Este păcat să treci prin viață și să nu trăiești asta!

Și sunt atâția copii cu care zarurile vieții nu au fost de la început câștigătoare, dar care doresc să umple viața cuiva! Și sunt atâția oameni care au de dăruit iubire, dar se tem, sau nu știu drumul către brațele întinse de copii care aşteaptă să fie luați în brațe, strânși la piept!

Dacă aveți mintea, inima, sufletul pline de iubire de dăruit unui copil, lăsați-vă conduși de Dumnezeu și dăruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții voastre. Pe noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noastră este plină și cu rost pe acest Pământ. Merită să faceți acest pas! Și copiii nimănui merită această șansă!

de Ioana Vladimir, Bucureşti

(Numele a fost schimbat pentru protejarea identităţii)

Foto: Shutterstock

Sursă: Ştiri pentru Viaţă

Scrisoarea unei fetițe către Patriarhul Rusiei:​ „Rugați-vă, să am și eu o mamă” şi răspunsul acestuia / Şcoala de Duminică

Patriarhul Chiril împreună cu Mila Scelokova

Pe 8 ianuarie, atunci când în Rusia se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi, Mila Scelokova, o fetiță de 9 ani dintr-un orfelinat i-a scris o scrisoare Patriarhului Chiril în care i-a adresat următoarele cuvinte :

„Degrabă vine Crăciunul și întotdeauna sunt aduse daruri, însă eu nu vreau un dar, ci aș vrea să vă cer ceva: Rugați-vă, vă rog frumos, să am și eu o mamă, numai să fie bună și să mă ia acasă. Doar sunteți Patriarh și Dumnezeu ascultă rugăciunile Dumneavoastră.”

Mila Scelokova

Vă redăm mai jos Cuvântul Preafericitului Patriarh Chiril la sărbătoarea Crăciunului de la Kremlin din data de 8 ianuarie. De pe scenă, Înaintestătătorul s-a adresat copiilor și părinților lor cu un cuvânt arhieresc:

„Vreau să vă felicit pe toți cu ocazia Nașterii lui Hristos – și pe cei care s-au prezentat atât de frumos, au cântat minunat, au recitat, au dansat. Eu m-am delectat, uitându-mă la voi și m-am gândit: ce copii talentați avem! Când toți acționează după un anumit scenariu, este una, dar câtă improvizație vie a fost în ceea ce noi am văzut! Acest lucru depinde deja de caracterul vostru, de cunoștințele voastre, de dispoziția voastră; de aceea evoluția voastră a fost receptată atât de minunat și călduros.

Aș vrea să vă mulțumesc și pentru cuvintele pline de bunătate, pe care le-ați spus acum. Ați menționat corect că păstor este acela care se dăruiește altora. Dacă păstorul nu face acest lucru, el încetează să mai fie păstor și oile nu-l mai urmează. De fapt, oile știu totul cu precizie. Nicio reclamă, nicio promovare (PR) sau autopromovare (autoPR), cum se spune astăzi, nu poată să decidă – oile merg după acela care se dăruiește.

Aceasta se referă nu numai la păstori. Haideți să cugetăm: dar dacă acest principiu ar sta la baza vieții omului? Dacă noi ne vom dărui altora? Noi vom fi pentru ei oameni buni.

Sunteți foarte tineri, însă timpul trece repede și, în curând, vine o vreme când vă veți întemeia familia voastră, când vă veți educa copiii. Aș dori să vă amintiți cuvintele, pe care Patriarhul vi le-a spus la bradul de Crăciun de la Kremlin, în 2014: veți fi fericiți numai atunci când vă veți dărui altora.

Trebuie să ne amintim: cu cât vom face mai mult bine oamenilor, cu atât mai mult bine se va întoarce la noi, cu atât mai fericiți vom deveni. Când tata are grijă de mama, iar mama se îngrijește de tata, amândoi sunt fericiți și familia este fericită. Iar când vor înceta să se dăruiască unul altuia, atunci se vor despărți pentru toată viața, iar copiii devin orfani cu părinți în viață.

Când vorbim despre necesitatea de a ne dărui altora, când vorbim de necesitatea binelui, noi trebuie să ne amintim că astăzi, ca de altfel mereu, mulți oameni așteaptă de la noi o atitudine bună, să le facem bine. Și astăzi, înainte de toate, mă gândesc la copiii orfani, la cei care sunt în case de copii, care n-au nici mamă nici tată. Aș dori să vă chem, în primul rând pe drept-credincioși, să-i înfiați pe orfani, să nu vă fie teamă. Niciodată cel care va înfia, care se dăruiește pe sine acestor copii, nu va fi nefericit – el va primi binele însutit.

Astăzi am intrat în sală împreună cu o fetiță – Mila -, care se află aici. Am făcut cunoștință. Ea trăiește într-o casă de copii, dar eu mă rog ca să apară tata și mama, care să o ia și sper că acest lucru se va întâmpla.

Uneori ne oprește și faptul că acel copil, pe care vrem să îl adoptăm, pare că nu se potrivește – am vrea o păpușică frumușică, sănătoșică. Iar aici se află principala întrebare: pentru ce adoptăm copii? Pentru propria distracție, propria plăcere? Sau pentru a ne dedica pe sine altora? Dacă pentru distracție și plăcere, atunci nu trebuie să-i luăm. Educarea copiilor nu este o distracție, este întotdeauna o muncă enormă. Dar dacă îl luăm pe acela care are un handicap înnăscut sau dobândit, o anumită maladie – noi facem o lucrare măreață și sfântă.

Eu am pomenit, nu o singură data, o pildă minunată, cum unul din stăpânii noștri, care își ducea ascultarea peste hotare, în vremurile grele de după scindarea Uniunii Sovietice a înfiat un băiețel. Acest copil a fost victima Cernobîlului, era foarte mic – avea trei sau patru ani. A fost adus cu un microbuz din Rovno, când mă aflam acolo, unde locuiește acest arhiereu. Împreună ne-am dus să îl luăm pe acel băiețel. El nu putea să meargă, mânuțele și piciorușele îi erau strâmbate, șira spinării era încovoiată. Medicii au spus că trebuie să suporte mai bine de 30 de operați complicate, ca să poată merge și trăi printre copiii sănătoși. Atunci stăpânul a spus: „Eu îl voi înfia pe acest băiețel.” M-am uitat la copil, m-am uitat la stăpân și am zis: „Poate pe cineva sănătos să înfiezi?” Răspunsul a fost remarcabil: „Pe cel sănătos oricine îl va înfia. De aceea vreau să adopt un copil bolnav, ca să se însănătoșească”. Acum acest băiat își face studiile la universitate și este sănătos.

Am adus acest exemplu ca să fie clar: când luăm copii nu prea sănătoși, dar minunați, capabili, și depunem tot sufletul pentru creșterea lor, noi devenim păstori, devenim fericiți și dragostea ce vine ca răspuns ne înfrumusețează viața în culori minunate, ne face fericiți.

V-am relatat această istorioară ca să vă ilustrez ceea ce ne-au spus copiii despre păstorie. Păstoria este cu adevărat capacitatea de sacrificiu și acest sentiment, această responsabilitate, această datorie aparține nu doar slujitorilor bisericii. Noi trebuie să fim păstori unii pentru alții – părinții pentru copii, copiii mai mari pentru cei mai mici. Atunci se va schimba viața întregului nostru popor, va fi mai multă lumină, bucurie, pace, bunătate, prin urmare, noi vom fi mai vitali, mai puțin receptivi la ispite, tentații și la tot ceea ce se prăbușește acum asupra conștiinței noastre, în special asupra conștiinței tinerilor.

Vă felicit cu ocazia sărbătorii Nașterii lui Hristos, în special pe copiii care, într-un număr atât de mare, s-au adunat în acest palat al Kremlinului. Aș vrea să vă doresc tuturor sănătate, succese la învățătură, ca să deveniți deștepți, studioși, capabili să munciți în condițiile deloc simple ale lumii contemporane pentru binele Patriei, pentru binele Bisericii, pentru binele familiei, al rudelor, apropiaților, pentru propriul bine. Dar, în primul rând, aș vrea să vă doresc tuturor să deveniți buni, deoarece bunătatea este sinonimul fericirii, la care toți oamenii vor să ajungă.

Vă felicit cu ocazia Nașterii Domnului!”

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Nicoleta Macovei 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com  

O fetiță își surprinde părinții surzi cândându-le la serbarea de Crăciun în limbajul semnelor

Claire Koch, o fetiță în vârstă de cinci ani din orașul Clearwater, Florida a luat parte la serbarea de Crăciun din școala ei. Deoarece părănţii eu sunt surzi, le-a făcut surpriza de a traduce cântecele din cadrul serbării în limbajul mimico-gestual folosit în America.

Limbajul și cântecele ei, ambele atât de entuziast interpretate, au captat atenția întregului public, eclipsând mișcările de dans ale colegilor ei.

Mama lui Claire, Lori Koch, a postat pe You Tube acest video luni și deja devine viral acumulând în acest moment mai mult de 6.500.000 vizualizări. Koch a declarat pentru Yahoo News că fata ei a luat contact cu limbajul mimico-gestual încă de la naștere și este prima ei limbă.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Andreea Rusanovschi 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com