1 februarie: Actul martiric al sfintelor Perpetua şi Felicitas

Actul martiric al sfintelor Perpetua şi Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alţi patru tineri creştini în timpul împăratului Septimiu Sever este unul dintre cele mai complete şi preţioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creştină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular - după istorisirea autentică lăsată de Sfânta Perpetua şi după viziunea martirului Saturus, care a pătimit împreună cu ea. Se pare că Tertulian este cel care a construit începutul şi finalul descrierii actului martiric (la începutul anului 203 lua amploare în Cartagina - Africa - mişcarea fanaticilor contra creştinilor, după ce împăratul Septimius Severus dăduse un edict pentru interzicerea prozelitismului creştin).

A fost deci arestată Vibia Perpetua, matroană romană, de 22 de ani, instruită şi bine educată, căci în afară de limba latină vorbea şi scria greceşte, care aparţinea unei familii înstărite din oraşul Thuburbo Minus - azi Tebourba -, situat la peste 40 de km de Cartagina, căsătorită, având un copil mic pe care îl alăpta, având tată un păgân fanatic şi mamă pe jumătate creştină şi doi fraţi, unul catehumen şi altul, copilandru, care murise din cauza unui cancer al feţei. În momentul arestării era simplă catehumenă, adică nu primise încă botezul creştin.

Odată cu ea au fost arestaţi doi tineri de condiţie liberă, dar modestă, Saturnius şi Secundulus, Felicitas, sclava Sfintei Perpetua, şi slavul Revocatus, toţi catehumeni. Mai târziu s-a prezentat de la sine autorităţilor şi Saturus, catehetul lor; deci erau două creştine şi patru creştini. Numele martirelor Perpetua şi Felicitas şi ale martirilor care au pătimit împreună cu ele ni s-au păstrat şi din inscripţia de pe piatra lor funerară, descoperită în 1907 de arheologul francez Delattre, în Basilica majorum, ridicată pe mormintele lor.

Autorităţile municipale din Thuburbo, voind să se descarce de orice răspundere, au trimis cele două tinere femei şi pe cei patru tineri la Cartagina, unde au fost închişi într-o temniţă întunecoasă şi oribilă, probabil lângă palatul proconsulului, pe coasta colinei Bîrsa. Comunitatea creştină din Cartagina, prin diaconii Tertius şi Pomponius, le-a venit imediat în ajutor, obţinând pe bani de la conducătorul închisorii o ameliorare a situaţiei creştinilor închişi. Astfel, Perpetua a putut primi pe tatăl ei care, în zadar, a încercat s-o înduplece să se lepede de creştinism, pe mama şi pe fratele ei, copilul pentru a-l alăpta, rudele şi prietenii, încât, putând alăpta copilul, i s-a părut închisoarea "ca un palat". De la arestare şi pe tot parcursul martiriului, Perpetua este stăpânită de credinţa puternică în Iisus Hristos, Care, cum credea ea, va suferi împreună cu ea şi cu ceilalţi martiri, şi de dorinţa neclintită de a deveni martiră, luptându-se în sine cu dragostea de mamă faţă de copilul pe care îl alăpta şi de părinţii ei, care nu înţelegeau noua credinţă creştină şi nu se bucurau de martiriul ei.

Perpetua şi cei dimpreună cu ea puteau primi în închisoare pe tatăl, mama şi fratele ei, rudele, prietenii şi cunoscuţii.

În prima viziune pe care a avut-o la închisoare, Perpetua s-a luptat cu diavolul, înfăţişat ei sub chipul unui balaur, pe care l-a învins şi a intrat biruitoare în paradis. Acolo a văzut şezând pe un scaun un bărbat înalt, cu părul alb, în haină de păstor, ce i-a dat împărtăşanie.

După câteva zile, Perpetua şi cei dimpreună cu ea au fost duşi în forul din Cartagina, spre a fi judecaţi de procuratorul Hilarianus. Cu toţii au refuzat să abjure credinţa creştină, spre marea indignare şi iritare a păgânilor. Perpetua n-a cedat nici rugăminţilor pline de lacrimile tatălui său. La sfârşitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind daţi fiarelor sălbatice în ziua de naştere a cezarului, (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de şapte martie anul 203.

În aşteptarea pedepsei, martirii sunt duşi din nou în carceră. Perpetua are acum două noi viziuni. Într-una îi apare fratele ei, Dinocrate, mort de copil, care i s-a arătat acum lângă un bazin cu apă din care putea bea spre a se răcori, vesel şi vindecat de boală. În altă viziune s-a luptat cu un egiptean urât la înfăţişare, care preînchipuie diavolul, pe care ea l-a biruit, zdrobindu-i capul cu călcâiul.

Catehetul Saturus a avut şi el o viziune. Se făcea că martirii au fost duşi de patru îngeri în paradis, unde au găsit pe alţi martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius, care au fost arşi de vii în prigoană, şi pe Ţuintus, care a murit în închisoare. Au întâlnit pe episcopul Optatus şi pe preotul Aspasius, care erau certaţi între ei şi stăteau despărţiţi şi trişti, iar martirii i-au rugat să se ierte unul pe altul şi să se împace.

Dintre martiri, Secundulus a murit mai înainte în închisoare. Felicitas, sclava Perpetuei, fiind însărcinată, a născut în luna a opta, în condiţii foarte grele, o fetiţă, pe care a luat-o s-o crească o soră creştină. Astfel, a putut să sufere şi ea martiriul împreună cu ceilalţi, căci justiţia romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată.

În ajunul pătimirii, pe când martirii luau ultima cină, numită agapă (masa dragostei), s-au strâns păgânii, curioşi să-i privească. Dar catehetul Saturus i-a mustrat, zicându-le: "Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine duşmani! Întipăriţi-vă bine în minte, însă, feţele noastre ca să ne recunoaşteţi în ziua aceea, ziua judecăţii". Auzind acestea, păgânii s-au retras înfricoşaţi, iar mulţi au crezut în Hristos.

A doua zi, martirii, două femei şi trei tineri, au suferit pătimirea pentru Hristos în amfiteatrul din Cartagina, înţesat de lume.

În timpul pătimirii, Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua şi Felicitas, de o vacă sălbatică. Un oarecare catehumen, cu numele Rusticus, a încurajat-o continuu pe Perpetua. Saturus, fiind grav rănit de un leopard care-i făcuse o muşcătură mare din care curgea din abundenţă sângele şi păgânii în delir strigând: "Mântuit, spălat; mântuit, spălat", ca unul care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-şi scoată inelul din deget şi, înmuindu-l în sângele rănii sale, i l-a dat "ca semn (al iubirii) şi ca amintire a sângelui său". După atacul fiarelor, martirii au fost duşi în mijlocul amfiteatrului, unde li s-au tăiat capetele. Perpetua, văzând ezitarea gladiatorului, i-a dus singură la gât mâna lui tremurătoare.

Pe mormintele celor cinci martiri, s-a ridicat mai târziu în Cartagina o mare basilică, Basilica majorum.

Constanţa, 4 mai: Conferinţa „Creştinii între apostolat şi ritualism”

În data de 4 mai, ora 16:00 avem plăcerea deosebită să vă invităm la conferinţa organizată de Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei - Secţia Asistenţă Socială - Constanţa, cu titlul "Creştinii între apostolat şi ritualism".

Îi vom avea alături de noi pe:

- Dr. Psihiatru Galina Răduleanu (supravieţuitoare a închisorilor comuniste şi autoarea romanului autobiografic "Repetiţie la moarte - din spatele gratiilor")

- PhD Nina Stănescu - Doctor în Sociologie şi cadru didactic al Facultăţii de Teologie Constanţa - Asistentă Socială

- Carmen Mitran şi Vasile Avîrvarei - studenţi ai Facultăţii de Teologie - Asistenţă Socială

Intrarea este liberă!

Sfântul Tihon din Zadonsk: Soţii / Cuvinte pentru tineri

 

1 

Bărbatul şi femeia trebuie să se căsătorească de bunăvoie şi de comun acord. De aceea preotul, înainte de cununie, îi întreabă pe amândoi: «Veniţi la căsătorie de bunăvoie şi în deplină încuviinţare?».  

Căsnicia lipsită de încuviinţarea celor doi soţi nu este trainică. De aceea preoţii care, deşi văd că mirii nu încuviinţează căsătoria, totuşi îi cunună, făptuiesc un păcat foarte greu. Aceşti clerici, potrivit canoanelor preoţeşti, cad sub pedeapsă, fiindcă, din lipsa deplinei încuviinţări a mirilor, în viitoarea căsnicie se vor ivi toate relele.  

2  

Cei ce vin la cununie, trebuie să arate unul faţă de celălalt iubire şi încredere până la sfârşitul vieţii. Nici bărbatul nu trebuie să-şi părăsească femeia şi nici femeia pe bărbatul său. După cum au făgăduit în ceasul cununiei, amândoi fiind de acord cu aceasta, trebuie să rămână nedespărţiţi până la moarte.  

3  

Femeia şi bărbatul trebuie să-şi întemeieze dragostea pe virtute şi nu pe patimi. De exemplu, atunci când bărbatul vede un cusur la femeia sa, trebuie să o sfătuiască blând, iar femeia este datoare a se supune. La fel şi dacă femeia vede un neajuns la bărbatul său, el trebuie să o asculte. Astfel iubirea lor va fi trainică, de nedesfăcut şi neclintită, iar fericirea lor va sta pe temelii trainice. Astfel se vor bucura de spor întru virtute şi de fericirea copiilor lor; iar Harul lui Dumnezeu va odihni asupra lor.  

4  

Apostolul Pavel spune celor căsătoriţi: «Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea» (I Corinteni 7, 4-5). Acest cuvânt este uşor a-1 pricepe.  

5  

Atât bărbatul cât şi femeia trebuie să conştientizeze faptul că sunt creştini. Amândoi mărturisesc Sfânt numele lui Dumnezeu. Îl cheamă şi Lui I se roagă. Se împărtăşesc cu Sfintele Taine. Prin urmare, nu trebuie să trăiască asemeni necredincioşilor.  

6  

Bărbatul nu trebuie să o socotească servitoare pe femeia sa, ci ajutor de nădejde; iar femeia să se supună bărbatului ei, aşa cum învaţă Apostolul: «Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului». Şi puţin mai jos: «Iar femeia să se teamă de bărbat» (Efeseni 5, 22 şi 33). În altă epistolă scrie acestea: «Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul» (Coloseni 3, 18). Când bărbatul şi femeia sa păşesc împreună întru virtute, atunci căsnicia le e fericită şi plină de bucurii, mereu aflându-se în bună înţelegere şi în pace. Acestea laolaltă le durează o mare fericire.  

«Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună» (Psalmul 132, 1), spune proorocul. Însă satana, duşmanul sufletelor noastre, încearcă să strice frumoasele virtuţi ale iubirii şi bunei înţelegeri. De aceea femeia şi bărbatul trebuie să fie înţelegători în ceasurile de neputinţă şi să se rabde cu dragoste unul pe celălalt.  

7  

Când unul dintre soţi are fire bună, iar celălalt are fire rea, primul să rabde, ducându-şi crucea. De aceea, are nevoie de multă răbdare, prin care va şi birui mereu răul.  

8  

Istoria ne vorbeşte despre multe femei care şi-au corupt şi şi-au distrus bărbaţii. De aceea nu este cuminte ca bărbaţii să aibă slăbiciune pentru femei şi să le lase libere să facă ce voiesc. Trebuie să le ţină în frâu proastele înclinaţii, ca nu cumva să piară amândoi. În Rai diavolul s-a apropiat mai întâi de Eva pe care a amăgit-o spre neascultare. Apoi ea l-a atras pe Adam, ducându-l la pierzanie. Aşa şi acum. Diavolul însuşi se apropie de femeie, o atrage de partea sa şi prin ea îl atrage şi pe bărbat spre fapte nelegiuite.  

Bărbate, fii cu băgare de seamă, să nu faci toată voia femeii tale, ca sa nu te stăpânească ea şi să te ducă apoi unde voieşte. Femeia nu-şi schimbă nicicând firea. Să o iubeşti, dar numai până în clipa în care voia ei se împotriveşte voii lui Dumnezeu. Ea să se teamă de tine, aşa cum spune şi Apostolul, şi nu tu de ea. Ea să ţi se supună şi nu tu ei.

 

(fragment din „Trepte catre cer” Sfantul Tihon din Zadonsk, Editura Bunavestire 2002)

 

Sursă: Taina căsătoriei

 

 

De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor?

În acestă cursă nebună de redefinire a căsătoriei, în America, mulţi sunt atât de concentraţi pe oferirea drepturilor homosexualilor, încât nu se opresc pentru a vedea cine va fi călcat în picioare. Victimele reale, care includ copiii, proprietarii de spații pentru ceremonii religioase și angajați din întreaga țară, s-au pierdut într-o poveste de inegalitate și discriminare.

În timp ce râuri de cerneală sunt folosite pentru a scrie despre nedreptăţile față de cuplurile de același sex, foarte puțini reporteri spun poveștile creștinilor târâţi în instanţe şi în fața comisiilor pentru drepturile omului, doar pentru că au aderat la un anumit punct de vedere cu privire la căsătorie, pe care, până anul trecut, însuşi Președintele Barack Obama îl împărtăşea! De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor? Când a devenit acceptabilă sacrificarea libertăţii de conștiință și de exercitare a religiei pe altarul „căsătoriilor” de același sex ?

Grimes, 12 August 2013 (LifeSiteNews.com) - O familie de creștini se confruntă cu o reclamaţie din partea statului, închiderea afacerii, mesaje vulgare, ameninţări şi hărțuiri primite pe adresa de mail, după ce au refuzat să închirieze un spațiu ce aparţinea afacerii lor, pentru oficierea căsătoriei unui cuplu de homosexuali.

Dick și Betty Odgaard au spus că nu pot permite, cu bună știință, unui cuplu de homosexuali să folosească Görtz Haus Galeria în scopul efectuării ceremoniei de căsătorie.

„Pentru noi, căsătoria este sacră”, a spus Betty Odgaard, şi ea există doar „între un bărbat și o femeie”.

Ea i-a declarat lui Billy Hallowell de la Blaze, că refuzul lor a fost „o chestiune bazată în totalitate pe credință”, adăugând că ar fi fericiţi să fie de folos cuplului de homosexuali „în orice alt mod”, în afara închirierii locului în care să se desfăşoare depunerea jurămintelor.

Cuplul a depus rapid o plângere la Comisia Drepturilor Omului din Lowa, spunând că legea statului interzice oricărui loc public să refuze folosirea sediului său, pe baza orientării sexuale.

În momentul în care s-a aflat despre refuzul lor, cei doi soți au declarat că adresa de mail a familiei s-a umplut de mesaje de ameninţare.

„F--k you, f--k your God, f--k your religion” se spunea într-un mesaj primit de la un activist pentru drepturile homosexualilor. Furios, același autor a adăugat: „Sunteţi mediocri, nepoliticoşi, egoişti. ... mother f---er... fii de rasişti... sons of b---hes from hell.”

Familia a suferit pierderi financiare pentru poziția sa tradiționalistă, alte cupluri anulându-şi şi ele ceremoniile.

Spațiul a servit ca biserică luterană timp de aproape 65 de ani și este o destinație populară pentru cuplurile care se căsătoresc.

Procesele și acţionările în justiție, în care creştinii sunt acuzaţi de încălcarea statutului „anti-discriminare”, au crescut proporțional cu numărul de state și localități în care a avut loc redefinirea căsătoriei.

Anul trecut, un judecător a decis că o casă de vacanţă din New Jersey, afiliată Bisericii Metodiste Unite, nu poate refuza serviciile sale pentru oficierea unei căsătorii homosexuale.

Procurorul General al statului Washington, Bob Ferguson, a înaintat acuzații împotriva unui florărese creştine în vârstă, Barronelle Stutzman, după ce aceasta a refuzat să vândă flori pentru o „căsătorie” homosexuală, în luna martie. Din păcate, nu a contat faptul că ea nu doar că servise persoane gay, dar chiar şi angajase câteva. Aşa cum a subliniat şi avocatul ei, nu a fost niciodată vorba despre discriminare, ci doar de refuzul de a participa la o ceremonie pe care credinţa ei o condamnă în mod expres.

Fotografii creştini, Elaine și Jonathan Huguenin, au fost condamnați pentru încălcarea Legii Drepturile Omului din statul New Mexico, după ce au refuzat să fotografieze o ceremonie asemănătoare.

Este absolut uimitor că toate aceste încălcări ale dreptului la libertatea de conştiinţă au loc în condiţiile în care, într-o țară puternic divizată cum este America, în care americanii rareori cad de acord pe vreun subiect, ca să nu mai vorbim de problemele sociale, sondajul Rasmussen,efectuat la începutul acestui an, a găsit un consens șocant.

La întrebarea: „În cazul în care unui fotograf creştin, cu o profundă credinţă religioasă care se opune căsătoriei între persoane de același sex, i se cere să lucreze pentru o astfel de ceremonie, are dreptul să refuze?”, 85% dintre americani cred că el are dreptul de a refuza.

De ce nu se ţine seama de această majoritate?

Prelucrare după: LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Persecuţii ale creştinilor in Africa

Organizaţia teroristă Boko Haram a atacat şi ucis prin decapitare 5 oameni în Nigeria de Nord. De la începutul ostilităţilor, 3000 de oameni au fost ucişi de către gruparea extremist islamică. Oroarea a avut loc în Maiguduri, un oraş din nord-estul Nigeriei, a declarat pentru BBC un rezident.

Numai în această săptămână, 23 de oameni au fost ucişi de către Boko Haram. Există informaţii ale agenţiilor internaţionale că s-a înfiinţat încă o grupare criminală numită Ansaru, care foloseşte aceleaşi tehnici de teroare. Luna trecută, aceşti militanţi au ucis 15 creştini în acelaşi oraş.

După o statistică întocmită de Biserica Catolică, în jur de 105 000 de creştini din toată lumea au murit pentru credinţa lor în anul 2012. Această informaţie a fost publicată pe data de 21 decembrie de coordonatorul Comisiei de Observare pentru Libertatea Religioasă din Italia, Massimo Introvigne. Statisticile oferite de acest expert sunt cu adevărat îngrijorătoare: în medie, la fiecare cinci minute, o persoană moare în lume pentru că este creștin.

Cercetătorul a desluşit cele mai persecutate regiuni, localizate în mare parte pe continentul African: Nigeria, Somalia şi Mali. Mari riscuri se găsesc şi în Pakistan, în anumite regiuni ale Egiptului, în ţările în care regimurile comuniste totalitare încă mai există şi astăzi, în frunte fiind Coreea de Nord sau în ţările care sunt parţial sub influenţa naţionalităţilor etnice, precum India.

În ceea ce priveşte sursele persecuțiilor, expertul menționează în primul rând ideologiile agresive: „Pe de o parte există persecuţii crunte, crime şi torturi care iau naștere din anumite ideologii; ideologia fundamentalismului islamic radical, versiunile mai violente ale naţionalismului etnic şi ideologiile vechiului comunism”.

Sursă: Doxologia

Seminar la Bruxelles despre discriminarea creştinilor în Europa

La Parlamentul European cu sediul la Bruxelles s-a desfăşurat în 2 octombrie un seminar internaţional în care s-a dezbătut problema discriminării creştinilor în Europa.

Seminarul a fost organizat de către parlamentarii Partidului Popular European, de conservatorii şi reformatorii europeni împreună cu Comisia Catolică a Confernţelor Episcopale din cadrul Uniunii Europene.

Au participat câteva sute de participanţi, mai ales deputaţi europeni, experţi în drept religios, oameni politici, reprezentanţi ai insitituţiilor civile şi eclesiastice.

S-a constatat o creştere alarmantă a manifestărilor de intoleranţă faţă de creştinii din Europa de Vest în ultimii ani. Una dintre întrebările legitime a fost aceea dacă manifestările tot mai dese de discriminare, violenţă, vandalism, ofensă, blasfemie, incitare la ură, isterie anti-clericală sunt doar o coincidenţă, sau este o mişcare conştientă a structurilor politice şi sociale de a opera o marginalizare şi o discreditare a creştinismului în general şi a Bisericilor creştine în special.

Sursă: Doxologia