“Dacă într-o zi, începu
să-mi spună, mergi liniştit pe drumul tău şi-l vezi pe un frate al tău mergând
şi el liniştit, şi deodată vezi un om rău aruncându-se cu un cuţit asupra
fratelui tău, lovindu-l, trăgându-l de păr, rănindu-l şi aruncândul pe jos însângerat,
tu, în faţa unei asemenea privelişti, te vei arunca şi tu asupra fratelui tău
sau îţi va fi milă de el?”
M-a uimit întrebarea
Părintelui şi l-am întrebat la rându-mi: „Cum este posibil să mă mânii pe
fratele meu rănit, care a fost victima unui răufăcător? Nici nu mi-a trecut
prin minte un asemenea gând. Bineînţeles că-mi va părea rău de el şi voi
încerca să-l ajut pe cât pot.” Atunci Părintele a continuat: ”Ei, vezi, prin
urmare, fiecare om care te jigneşte,care te vatămă, care te ponegreşte, care te
nedreptăţeşte în orice chip, este un frate al tău care a căzut în mâinile
diavolului celui viclean. Aşadar tu, când vei vedea că fratele tău te
nedreptăţeşte, ce trebuie să faci? Trebuie să-ţi fie foarte milă de el, să-.ţi
pară rău de el şi să-L rogi fierbinte şi-n tăcere pe Dumnezeu, să te sprijine
pe tine în acel ceas greu al încercării şi să Să se milostivească şi de fratele
tău, cel ce este victima diavolului celui prădător, iar Dumnezeu vă va ajuta şi
pe tine şi pe fratele tău. Căci, dacă nu vei face aceasta, ci, dimpotrivă, te
vei mânia împotriva fratelui tău, sare şi în spinarea ta şi vă prinde pe
amândoi în hora sa”.
Am rămas uimit de
expresivitatea şi limpezimea acestui exemplu.
Exemplul dat de Părintele
putea fi aplicat în toate relaţiile mele cu ceilalţi. Putea funcţiona ca o
regula duhovnicească generală. Trăind într-o vreme de intensificare şi de
extindere a agresivităţii de tot felul, de la cea mai subtilă pâna la cea mai
grosolană,simţeam că mesajul Părintelui dobândea o actualitate imediată care
îndemna la trezvie. Pentru înfruntarea răului era nevoie deci, de discernământ,
trezvie şi rugăciune.
Din cartea Lângă Părintele Porfirie de Konstantinos Zannitsiotis
