Evanghelia
Matei
21, 33-44
Zis-a
Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care
a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe.
Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la
lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând
mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar
pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai
mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. La urmă,
a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar
lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este
moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea
lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au
ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor
lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde,
iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor.
Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra
pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul
unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în
ochii noştri»? De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui
Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face
roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe
cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.
Pr.
Ilie Cleopa – Despre
preoţie şi pastoraţie
În
mai multe locuri din Sfânta Scriptură, lumea pe care a zidit-o
Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăși
Evanghelia de astăzi: "Era un om oarecare, stăpân al casei
sale, care a sădit vie". Acesta este Însuși Dumnezeu,
Stăpânul cerului și al pământului, Care a creat toate cele
văzute și nevăzute și a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În
alt loc spune Mântuitorul: “Eu sunt vița cea adevărată și
Tatăl Meu este lucrătorul... Eu sunt vița, voi mlădițele“
(Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă și el lumea cu via și se
roagă pentru desăvârșirea ei, zicând: “Doamne, Doamne, caută
din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o
dreapta Ta și o desăvârșește pe ea“ (Psalm 79, 15-16).
Oare
de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu grâul gata de seceriș
și nu cu altceva? Pentru că atât via cât și grâul sunt cele
două roade de frunte ale pământului care țin viața trupească a
oamenilor. Apoi, pentru că pâinea și vinul, prin Sfânta
Liturghie, se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos care mențin
viața duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pâinea și
vinul "întăresc inima omului" așa Sfânta Împărtășanie
întărește credința, iartă păcatele și mântuiește sufletul
omului credincios. Pâinea și vinul, la care adesea este pomenit și
untdelemnul, sunt alimente de bază ale omenirii care au un dublu
caracter sacru, căci hrănesc atât trupul cât și sufletul prin
jertfa liturgică.
Dar
via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost lăsată la
întâmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la început
lumea a fost ținută sub pronia divină; căci după ce a sădit-o
Dumnezeu, “a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit
un turn de pază și a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus departe“
(Matei 21, 33). Vedeți grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu
propriile Sale mâini, făcând pe om după chipul și asemănarea
Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoților, adică a îngrădit
lumea cu poruncile și învățăturile celor două Legi a Vechiului
și a Noului Testament, cu canoane și Sinoade ecumenice care apară
unitatea și adevărul dreptei credințe. Apoi, în mijlocul viei,
Domnul "a săpat teasc", adică a făcut altarul de jertfă,
pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mântuirea
întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu "a clădit un turn de
pază și a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe".
Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un
turn de veghe și apărare împotriva diavolilor, a sectelor și a
tuturor smintelilor și păcatelor care ucid sufletele noastre.
Deci,
când toate acestea au fost săvârșite, adică lumea a fost
răscumpărată și Biserica întemeiată, Domnul nostru Iisus
Hristos a încredințat via Sa, adică lumea, Bisericii și
Evanghelia "lucrătorilor", adică Apostolilor, episcopilor
și preoților. Ei sunt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a
încredințat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de
slujire a Bisericii, săvârșirea Sfintei Liturghii, învățătura
și apărarea credinței ortodoxe, sfințirea oamenilor prin harul
Duhului Sfânt, revărsat prin lucrarea celor șapte Sfinte Taine,
paza viei prin împlinirea poruncilor evanghelice și aducerea
roadelor la vreme. Iar roadele viei sunt sufletele mântuite prin
lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sunt lucrătorii
Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu
Apostolii și cu toți sfinții la mântuirea și înnoirea lumii.
Vedeți
ce mare este misiunea apostolică și harul preoției? Slujitorii
Bisericii conlucrează cu Însuși Dumnezeu, cu cele trei persoane
ale Preasfintei Treimi și cu toate puterile cerești. Prin jertfa
liturgică ei unesc cerul cu pământul, coboară pe Hristos pe
sfintele altare și în inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leagă
și dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad și demonii din
oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la Hristos, împart
Duhul Sfânt credincioșilor prin cele șapte Sfinte Taine, sfințesc,
dezleagă, binecuvântează, călăuzesc pe calea mântuirii, învață,
mângâie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preț
căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al
preoției? Episcopii și preoții sunt urmașii direcți ai Sfinților
Apostoli. Ei sunt datori să lucreze cu timp și fără timp via
lumii creștine și să adune cât mai multe roade, adică fapte bune
și suflete curate, vrednice de Împărăția lui Dumnezeu.
Datoriile
preotului
Prima
datorie a preotului în parohie este să săvârșească sfintele
slujbe cu toată evlavia, începând cu Sfânta Liturghie. Altarul
bisericii din fiecare sat este simbolizat de "teascul" pe
care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfânta Evanghelie
de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în vin, așa pe
Sfânta Masă din altar pâinea și vinul se prefac în Trupul și
Sângele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cât va sluji
cu mai multă evlavie și vrednicie sufletească, cu atât va dobândi
mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de credincioși și va
aduce mai multe suflete pe calea mântuirii.
A
doua datorie a preotului este să învețe pe credincioși dreapta
credință, adică să-i catehizeze cu timp, și fără timp, prin
predici bune, practice, izvorâte din inimă; prin explicarea Sfintei
Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică și acasă de
texte patristice, cărți de călăuză duhovnicească, învățături
morale necesare tuturor și mai ales copiilor și tinerilor. Aceste
învățături formează "gardul" Bisericii, cu care a
îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată
și stricată de străini, de vierul cel sălbatic, adică de
diavolul, cum spune psalmistul, tot așa și credincioșii din
parohie, dacă nu sunt educați religios și deprinși cu iertarea,
cu rugăciuni, cu postul și cu citirea cărților sfinte, se răcesc
în credință, sunt indiferenți față de Biserică, devin
îndoielnici, necredincioși, bețivi, imorali și unii sunt amăgiți
și atrași de secte.
A
treia datorie de mare răspundere a preotului în parohie este să
păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de Dumnezeu "în
via Sa" simbolizează Biserica, această corabie a mântuirii
lumii, care ne duce spre cele veșnice, ne scapă de duhurile rele cu
care ne luptăm până la moarte, ne izbăvește de înecare în
marea vieții și ne sfințește prin cele șapte Sfinte Taine, mai
ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie și Sfânta Împărtășanie.
Biserica, prin preoți, apără dreapta credință și ajută la
ridicarea sufletelor din iad și a celor căzute în robia patimilor
și a păcatelor, înălțându-le spre Hristos și Împărăția
Cerurilor.
Iată,
pe scurt, marea datorie evanghelică a preoților și păstorilor
(episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sunt grădinarii creștinilor.
De felul cum își împlinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor
cerute, adică mântuirea lor și a sufletelor încredințate lor de
Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta însă preoții și păstorii
trebuie să fie de mici chemați și aleși de Hristos la slujirea
Evangheliei Sale. Cei nechemați și nesfințiți prin hirotonie,
adică prin punerea mâinilor episcopilor, nu au ce căuta în cler,
căci preoția este slujire și har, iar nu funcție cu scop de
"câștig urât" și mândrie. Apoi slujitorii trebuie să
provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La
seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în
toate, cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii,
viitorii candidați la preoție să iubească mai mult ca orice
rugăciunea, biserica, slujbele, studiul, viața morală, practica
liturgică, spovedania deasă la două-trei săptămâni și practica
duhovnicească în vacanțe pe la mânăstiri. Pentru căsnicie li se
cere să caute soții bune, evlavioase, milostive, mame model în
toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru
enoriași, adică să fie o casă cu mulți copii, modestă,
binecuvântată, legată permanent de Hristos, de enoriași și de
biserică.
Evlavia,
moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la
biserică, milostenia și râvna pentru Hristos sunt virtuți de bază
ale preoților, fără de care nu se pot mântui nici slujitorii,
nici credincioșii. "Preotul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur,
trebuie să se jertfească, nu numai să jertfească", adică să
se ostenească a spovedi pe toți enoriașii regulat în cele patru
sfinte posturi, să se jertfească ziua și noaptea a menține
sfintele slujbe după rânduială, a cerceta pe toți în casele lor,
a împăca pe toți cei certați, a mângâia pe cei întristați, a
ajuta pe cei săraci și bolnavi, a hrăni pe toți fiii săi
sufletești cu predici bune, pline de căldură părintească și cu
cărți sfinte de rugăciune și învățătură.
Spune
Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie: “Eu sunt
vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în
el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face
nimic“ (Ioan 15, 5). Hristos este vița, "tulpina viei",
iar mlădițele care ies din tulpină sunt Apostolii, episcopii și
preoții. Acei așa-ziși păstori de suflete, care au rupt legătura
cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul mântuirii, căci s-au rupt
de trupul Bisericii ca și mlădițele de viță și se usucă spre
veșnica lor osândă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu Harul
Duhului Sfânt, cu Tainele Bisericii, cu Sfânta Liturghie, cu
Crucea, cu sfinții din cer și cu toți drepții. Iar păstorii
adevărați sunt preoții care sfințesc slujba în sfintele
biserici, care au grijă de turma încredințată lor de Hristos,
care se roagă cu credință și trăiesc în bucuria Duhului Sfânt,
care se luptă pentru Evanghelie, pentru credință, pentru mântuirea
credincioșilor lor. Fericiți sunt slujitorii pe care îi va afla
Hristos făcând așa și vai celor ce-i va afla dormind sau
lenevindu-se!
Dar
care sunt roadele pe care le cere Hristos de la slujitorii Bisericii?
Precum roadele mlădițelor de vie sunt strugurii, tot așa roadele
mlădițelor lui Hristos, adică ale păstorilor sunt sufletele
mântuite. Acestea sunt creștinii pe care preoții îi câștigă
prin pocăință și îi aduc la Hristos din cârciumi, de la
judecăți, de la desfrâu, de la secte, din robia păcatelor și a
morții. Creștinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă,
că zice Domnul: “Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă;
iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca 19,
16). Dacă preotul slujește cu evlavie, învață pe toți, se roagă
și face tot ce poate, dar credincioșii nu-l urmează, el va lua
plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua
osândă. Aceștia sunt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite
de brumă care cad și se aruncă în foc.
Vai
de credincioșii care nu merg la biserică din lenevire sau
necredință! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii lui Hristos și
cad în secte, că sectele nu duc la mântuire, fiind rupte de vița
vieții care este Hristos! Vai și de păstorii care nu se ostenesc
să aducă roade la vreme din via încredințată lor! Adică
smintesc turma, pierd sufletele și lasă să intre lupii în piei de
oaie, adică sectanții în parohiile lor. Căci va veni Hristos,
stăpânul viei, și “pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o
va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor“ (Matei
21, 40-41).
Vedeți
ce mare este răspunderea preoților pentru sufletele voastre? Vedeți
cât trebuie să se jertfească ei pentru mântuirea credincioșilor?
Mulți însă îi judecă și îi osândesc, uitând că și ei sunt
oameni, că au familie și trebuie să se îngrijească atât de
enoriași și de casa lui Dumnezeu, cât și de casele lor. Să știți
că preoții ar putea fi mult mai devotați, mai buni, dacă ar fi
alături de ei toți credincioșii satelor și orașelor noastre.
Căci dacă preoții văd bisericile pline de credincioși, mai ales
în sărbători, credința lor sporește, harul lucrează mai mult
prin ei, predicile lor devin mai vii și pătrund în inima
fiecăruia.
Iar
când preoții văd mai mulți săteni la cârciumi, la târguri și
judecăți, decât la biserică în timpul Sfintei Liturghii din
Duminici și sărbători, ei se întristează și slăbesc
duhovnicește. Credem că preoții buni se datorează și
credincioșilor buni, râvnitori pentru Hristos; iar cei mai puțini
buni se datorează și enoriașilor slabi în credință și
indiferenți de mântuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după
faptele sale de Dumnezeu, știutorul inimilor noastre.
De
aceea, frații mei, vă îndemn să iubiți pe Dumnezeu și Biserica
Lui. Iubiți pe păstorii Bisericii, ascultați de ei și vă rugați
pentru ei, ca niște fii sufletești, “că ei priveghează pentru
sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă“ (Evrei 13, 17). Vă mai
îndemn să nu lipsiți în sărbători de la biserică, și să
ascultați cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfânta Liturghie.
Hristos este de față în Sfântul Altar și noi să lipsim? Maica
Domnului cu toți îngerii și sfinții sunt în biserică și
slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul și noi ne ducem atunci la
plăceri și la beții? Nu uitați să pomeniți pe preoți la
rugăciunile voastre, din dragoste și din datorie, că sunt sfințiți
de Hristos și poartă în ei Harul Duhului Sfânt.
Să
rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos, Păstorul și Mântuitorul
sufletelor noastre, să rânduiască păstori și preoți cât mai
buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă credință și
fapte bune spre dobândirea cereștilor bunătăți. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu