Evanghelia
Matei
17, 1-9
În
vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov şi pe Ioan,
fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a
schimbat la faţă înaintea lor și a strălucit faţa Lui ca
soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată,
Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând,
Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă
voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, și lui Moise una şi
lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit şi,
iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care
am binevoit; de Acesta să ascultaţi! Şi auzind, ucenicii au căzut
cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a
apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă
temeţi! Și, ridicându-şi ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât
numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a
poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până
când Fiul Omului va învia din morți.
Sfântul
Ioan Maximovici - Cuvânt
la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului
La
Facerea Lumii Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi
asemănarea noastră”. Chipul lui Dumnezeu se arată în
capacităţile minţii omului, în stăpânirea lui asupra naturii,
în puterea şi capacitatea lui creatoare.
Asemănarea
cu Dumnezeu constă în calităţile morale ale omului, în
năzuinţele lui duhovniceşti, în putinţa de a ajunge la
sfinţenie.
Chipul
şi asemănarea lui Dumnezeu după care au fost creaţi strămoşii
noştri se răsfrângeau în întregime în aceştia până la
cădere. Păcatul însă le-a tulburat pe amândouă, cu toate că nu
l-a lipsit pe om de ele cu desăvârşire, în om au rămas gândirea
şi toate celelalte, care erau chipul lui Dumnezeu, dar pentru
dezvoltarea lor era nevoie, de acum înainte, de mai multă strădanie
şi abia într-o mică măsură se putea ajunge la starea pe care
strămoşii noştri au primit-o deplină la început.
În
om a rămas într-o oarecare măsură şi năzuinţa de a fi asemenea
lui Dumnezeu, chiar dacă uneori cade atât de jos, încât ajunge de
nerecunoscut.
Pentru
a-i da omului asemănarea cea dintru început cu Dumnezeu, Sa coborât
pe pământ şi S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa
toată firea omenească, S-a făcut întru toate asemeni omului, în
afară de păcat. El a venit să refacă după chipul lui Dumnezeu
frumuseţea noastră cea zidită dintru început.
Dar
dacă la început Dumnezeu L-a creat după chipul şi asemănarea Lui
pe om, care până atunci încă nu existase şi omul nu a participat
în nici un fel la propria sa zidire, la refacerea chipului dintru
început este nevoie şi de participarea directă a omului.
Omul
trebuie să năzuiască la desăvârşire, pentru ca, prin harul şi
ajutorul lui Dumnezeu, să o dobândească. Prin învăţătura Sa,
Domnul a arătat calea spre desăvârşire, a arătat-o prin exemplul
Său. Aceasta este calea desăvârşirii morale, a lepădării de
sine, a dorinţei de debarasare de tot ce este păcătos.
Păcatul
a pătruns adânc în firea omului, într-un fel, s-a contopit cu ea.
Fiecare om se naşte cu un germene al păcatului şi eliberarea de el
este un fel de luptă cu sine însuşi.
De
aceea, lupta aceasta este chinuitoare, dar e obligatorie pentru
apropierea de Dumnezeu. „Oricine voieşte să vină după Mine să
se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” - a
spus Hristos. Crucea pe care trebuie să o luăm este tocmai lupta cu
slăbiciunile, cu viciile şi cu păcatele noastre.
Eliberându-se
treptat de ele, omul se apropie de Dumnezeu, după chipul Căruia a
fost creat. Omul singur nu are destule puteri pentru aceasta, dar îl
ajută harul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl dă prin Biserica
întemeiată de Fiul lui Dumnezeu întrupat.
De
aceea S-a întrupat El, ca să restaureze chipul Său cel căzut.
Pe
Tabor, Hristos a arătat frumuseţea şi slava dumnezeirii Sale,
pentru ca apostolii, şi prin ei întreaga omenire, să cunoască a
Cui asemănare o are omul şi către ce se apropie când se înalţă
duhovniceşte.
Pe
măsura curăţirii omului de păcat şi a apropierii de Dumnezeu,
slava lui Dumnezeu se reflectă în el tot mai mult. De aceea se şi
numesc sfinţii cuvioşi „cei întocmai (asemenea) cu...”.
Ca
în oglindă se reflectă slava lui Dumnezeu în sufletele lor,
umplându-i de strălucire. Atunci se sfârşeşte nevoinţa
pământeană, se pecetluieşte definitiv treapta asemănării atinsă
de fiecare.
La
venirea împărăţiei celei veşnice vor învia toţi oamenii,
sufletele se vor întâlni cu trupurile lor şi atunci cei drepţi
vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13,
43), a spus Însuşi Hristos. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu