Evanghelia
Matei
22, 2-14
Zis-a
Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului
împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile
sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să
vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați:
Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate
s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără
să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria
lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și
le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și,
trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății
lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata,
dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile
drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci,
ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au
găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.
Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut
acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis:
Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a
tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și
de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo
va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt
chemați, dar puțini aleși.
Sfântul
Nicolae Velimirovici
– Tâlcuire la Evanghelia nunţii
fiului de împărat
“Sa
nu amanam dar nici o clipa pocainta, pentru ca fiecare clipa care
trece poate sa fie ultima in care suntem printre locuitorii acestui
pamant. Sa ne spalam si sa ne curatim sufletele macar tot atat pe cat
ne spalam si ne curatim trupurile, care vor fi maine hrana viermilor.
Sa le curatam prin lacrimi si cainta, sa le spalam cu post si
rugaciune, sa le imbracam in haine tesute din dragoste si
neprihanire, impodobite cu toata fapta cea buna si mai ales cu
iertare si mila. Sa facem putinul pe care il cere Dumnezeu de la noi,
iar El va, face restul. Cand un copil plange pentru ca s-a murdarit,
mama il spala, il curata si-l schimba. O, cu cat mai milostiv este
Tatal nostru cel din ceruri decat oricare mama de pe pamant!“.
“Dumnezeu
vrea sa credem in El mai mult decat in oricine altcineva sau decat in
orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul sa nadajduiasca in El
mai mult decat in oricine altcineva sau decat in orice altceva pe
lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul sa se tina de El si numai de
El, ca omul sa fie, prin dragostea ce izvoraste din aceasta, una cu
toata zidirea Lui.
Aceasta
este unirea omului cu Dumnezeu. Aceasta este nuntirea inimii cu
Hristos. Tot restul este preacurvie si desfrau. Numai aceasta stransa
unire a inimii cu Hristos, infatisata noua cel mai limpede in chipul
nuntii pamantesti, poate face sufletul bogat si roditor. Din orice
alta legatura a sufletului nasc spini si balarii, sterp ramanand
sufletul fata de orice fel de bine. Daca nu-i cunoscut lucrul acesta
— si nu are cum sa fie cunoscut — oamenilor dinafara razei
Bisericii lui Hristos, trebuie negresit sa fie cunoscut crestinilor,
si mai ales crestinilor cu dreapta credinta. E in duhul nostru, e in
predania noastra a intelege adancimea, inaltimea si largimea
dezvaluirii primite prin Domnul nostru Iisus Hristos; a intelege
vesnicia mai drept decat o inteleg popoarele Rasaritului, si timpul
mai drept decat il inteleg popoarele Apusului.
Cu
orice s-ar nunti sufletul, fie fiinta vie sau lucru mort, fie trup
sau vesmant trupului, fie argint sau aur sau pamanturi sau slava sau
patima pentru orice lucru din lume — podoabe, bucate, bautura,
dans, natura sau orice altceva – o asemenea insotire e nelegiuita
si abate nenorocire vesnica asupra acelui suflet atat in viata
aceasta cat si in cea viitoare. Se intampla la fel (desi intr-o
masura neasemanat mai mare) ca in legatura nelegitima dintre barbat
si femeie, care le aduce durere si nefericire nu numai lor
amandurora, ci si copiilor care s-ar naste dintr-insii. Nu se poate
ascunde ceea ce Scriptura arata pe fata: ca Dumnezeul cel viu este
Dumnezeu gelos (Iesire 20, 5; Deuteronom 4, 24). Gelozia Lui se
indreapta asupra a nimic altceva pe lume decat numai si numai asupra
sufletului omenesc. Dumnezeu vrea ca sufletul sa fie intreg al Lui si
numai al Lui, in deplina credinciosie, si o doreste aceasta doar spre
binele sufletului. El stie, in deplinatatea intelepciunii Sale, ceea
ce s-ar cuveni sa stim noi toti dupa venirea lui Hristos, si anume ca
daca sufletul slabeste in credinta fata de Ziditorul sau si se
lipeste de altcineva sau altceva din lume, se face pana la urma rob,
intunecata umbra deznadajduita, nefericit chip de plangere si
scrasnire a dintilor.
Singura
nunta legiuita a sufletului este dragostea arzatoare de Dumnezeu.
Orice alta iubire afara de Dumnezeu sau impotriva lui Dumnezeu este
idolatrie. Astfel bunaoara, prin dragostea de trup unul isi face din
trup dumnezeu mincinos, idol; la fel prin dragostea pentru averi sau
pentru podoabe isi face idol din acestea; orice ar iubi omul ajunge
sa-si faca idol din ceea ce iubeste. Atunci el indreapta dragostea
care este numai si numai a lui Dumnezeu asupra a ceva mai prejos si
mai putin vrednic de a fi iubit decat Dumnezeu. Ori in ce ar crede si
ar nadajdui omul mai mult decat in Dumnezeu, orice ar iubi omul mai
mult decat pe Dumnezeu, lucrul acela ia locul lui Dumnezeu si ajunge
sa-i fie acelui om idol, dumnezeu mincinos al unui suflet mincinos.
Profetii numesc toata inchinarea la idoli desfranare si spurcaciune
(Ieremia 3,1; Iezechiel 23, 7).
Mai
rau decat toate este ca inchinatorul la idoli se face una cu idolii
sai. In dragoste omul se pierde cu timpul in lucrul iubit. Ceea ce
iubeste omul mai mult, lucrul la care se gandeste mereu, pe care si-l
doreste, ajunge cu vremea sa fie miezul fiintei sale, fie lucrul
acela mancare sau bautura sau argint sau aur sau tarini sau slava sau
putere. Asa spune Scriptura: au umblat dupa idoli si au ajuns
netrebnici, au umblat dupa nimic si au ajuns nimic (IV Regi 17,15).
Fireste ca si desfranarea intre barbat si femeie nu se abate de ii
aceasta lege, fiind tot apostazie, si inca cea mai fatisa, si
pierzare a sinelui pentru nimic. Cat de bine infatiseaza Apostolul
Pavel lucrul acesta, cand spune: Nu stiti ca cel ce se alipeste de
desfranata este un singur trup cu ea? (I Corinteni 6, 16). Omul se
face una cu ceea ce iubeste: cu Dumnezeu, daca iubeste pe Dumnezeu,
cu pamantul, daca iubeste pamantul. Prin dragoste se mantuieste sau
se pierde omul. O singura iubire este mantuitoare, si aceasta este
iubirea de Dumnezeu. Orice alta e pierzare. O singura logodna este
dupa lege, una doar mantuitoare pentru suflet: cea cu Dumnezeu. Orice
alta insotire, neizvoratoare din aceasta precum raza izvoraste din
soare, este blestem si damnare.
Evanghelia
de astazi ne zugraveste in chipul cel mai limpede taina aceasta
preaminunata: cum inima omului se incununeaza in nunta cu Dumnezeu,
ca o mireasa credincioasa si cum, prin oarba tradare si necredinta,
cade si se pierde in intunericul nelegiuit al inchinarii la idoli.
Imparatia
cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau.
La
fel ca si celelalte pilde ale lui Hristos, si aceasta imbratiseaza
toata istoria omeneasca de la inceput pana la sfarsit. Invatatii isi
dau multa osteneala sa scrie tomuri marete si anevoie de inteles in
care cauta sa explice istoria omenirii; poate ca izbutesc cateodata,
dar cel mai adesea se prind ca intr-o plasa din care cauta sa scape
sfasiind tesatura, incalcind ideile. Hristos insa, in cateva cuvinte
ale pildei, spune totul cat se poate de deslusit. Niciodata n-a
vorbit un om asa cum vorbeste acest Om (Ioan 7,46).
Imparatia
cerurilor nu poate fi cuprinsa in cuvinte; poate fi doar asemanata cu
ceva care ne este noua cunoscut indeaproape in lumea aceasta. Printre
altele, se poate asemana cu o nunta. Nunta este prilej de bucurie
intre oameni; imparatia cerurilor e bucurie, asadar pe buna dreptate
poate fi asemanata cu o nunta. Acel imparat este Dumnezeu Insusi, iar
fiul sau este Hristos. Ioan Botezatorul a dezvaluit ca El este Mirele
iar Iisus Domnul a adeverit aceasta (Matei 9,15). Toata istoria, de
la izgonirea lui Adam din rai incoace, este pregatirea inimii pentru
nunta cu Fiul lui Dumnezeu. Venirea lui Hristos in lume a fost
adevaratul inceput al sarbatorii nuntii, iar mai departe rastimpul de
la venirea Sa si pana la sfarsitul veacurilor este intreg sarbatorire
a acestei nunti. Venirea lui Hristos in lume este cea mai fericita
clipa a omenirii in intregul ei si a fiecarui suflet in parte.
Dintre
toate neamurile pamantului, cel mai fericit ar fi trebuit sa fie cel
evreiesc la primirea Mirelui Hristos, ca unul ce fusese cel mai
deplin pregatit de Dumnezeu ca sa-L primeasca pe Mesia. Natiei
acesteia i se harazise bucuria de a fi cea dintai care sa-L intampine
pe Hristos, cea dintai care sa-L cunoasca si sa-L primeasca, spre a
se face mai departe binevestitoare de bucurie si mantuire tuturor
popoarelor pamantului. De aceea se si foloseste, in originalul
Evangheliei, o forma de plural: „a dat serbari de nunta pentru fiul
sau”, pentru Mirele asteptat care a venit la Templul Vechiului
Legamant cu Iudeii, si la fiecare suflet care cauta mantuire, bucurie
si viata; pentru Mirele care a venit la intreg neamul omenesc, la
toate popoarele si semintiile lumii. Dar pe cat de mare este iubirea
de oameni a lui Dumnezeu, pe atat si orbirea si rautatea pacatosilor,
pentru ca scris este: Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au
primit (Ioan 1,11). Asadar, Mirele a venit mai intai la mireasa pe
care si-o pregatise atata vreme, cu atata grija: la natia evreie. Ea
insa L-a nesocotit, L-a dispretuit, L-a lepadat.
Mai
departe ne spune pilda:
Si
a trimis pe slugile sale ca sa cheme pe cei poftiti la nunta, dar ei
n-au voit sa vina.
Mai
intai, pregatind ospatul de nunta al Fiului Sau, Dumnezeu a trimis
secole de-a randul profeti care sa vesteasca apropierea sarbatorii si
sa pregateasca pe iudei intru primirea Mirelui Hristos. Acestia sunt
primii slujitori trimisi sa adune pe nuntasi. Iar cand a venit in
lume Hristos, a fost trimis ca sol Inaintemergatorul Ioan ca sa
strige si sa cheme. Dar precum pe vechii prooroci nu-i asculta decat
o mana de alesi, asa si acum, putini au plecat urechea la heraldul
din pustie. N-au voit sa vina.
Iarasi
a trimis alte slugi, zicand: Spuneti celor chemati: Iata, am pregatit
ospatul meu; juncii mei si cele ingrasate s-au junghiat si toate sunt
gata. Veniti la nunta.
Alte
slugi sunt apostolii si cei impreuna-lucratori cu dansii. O vreme cei
poftiti au ramas inca iudeii. Domnul Insusi a spus mai intai: Nu sunt
trimis decat numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israel
(Matei 15, 24). Iar apostolilor, tot asa le-a poruncit dintru
inceput: Mergeti catre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei
10, 6). Aceasta a fost mai inainte de patima si slavirea Sa. Dar cand
a fost lepadat de iudei, cand a fost scos de lucratorii cei rai in
afara zidurilor Ierusalimului si ucis, a dat, dupa Inviere, alta
porunca: Mergand, invatati toate neamurile (Matei 28, 19).
Dumnezeu
a ramas credincios fagaduintei Sale, evreii insa au calcat-o in
picioare. Dumnezeu a ramas credincios miresei Sale, alesei Sale,
Templului Vechiului Legamant; mireasa insa a fost necredincioasa
Mirelui, si s-a legat nelegiuit cu idolii si dumnezeii mincinosi de
care n-a vrut sa se desparta ca sa se intoarca la logodnicul ei cel
dupa lege.
Iata,
am pregatit ospatul meu. E gata tot ce trebuie pentru hrana si
intremarea sufletului. Adevarul hraneste sufletul; adevarul s-a
aratat drept cel mai bogat ospat regesc. Biruinta asupra duhurilor
rele, asupra bolii si a grijilor, biruinta asupra firii, toate
victoriile care hranesc si intremeaza sufletul omenesc cel necajit,
iata-le! Veniti! Odinioara cerul parea ferecat cu zavoare de fier.
Sufletele, nefericite mirese, zaceau inchise in temnita muceda. Acum
cerul s-a deschis, Dumnezeu Insusi a venit pe pamant, ingerii s-au
pogorat, mortii s-au vazut vii, omul s-a inaltat in vrednicie pana la
Dumnezeu. O, dulce ospat! Masa imbelsugata! Veniti dar!
In
loc sa primeasca poftirea la nunta, acele suflete intemnitate, orbite
de intuneric, au savarsit o crima infricosata: L-au ucis pe Mire. Dar
nici aceasta nu a istovit rabdarea lui Dumnezeu. El a preschimbat
neagra faptuire in cel mai adanc izvor de dulceata si bucurie. Acum
se aduc la masa Imparatului trupul si sangele Mantuitorului
rastignit, mai presus de toata dulceata ospatului. Veniti,
impartasiti-va de ceea ce nu gusta nici ingerii! S-au revarsat
torentele de har ale Duhului Sfant, ale Duhului celui atotputernic,
datator-de-viata! Toate sunt gata. Toate! Tot ce trebuie pentru ca
mireasa prihanita sa se curateasca, flamanzii sa se sature, ranitii
sa se vindece, cei goi sa se invesmante, indracitii sa-si vina in
fire, cei beti sa se trezeasca, mortii sa invieze. Iata botezul cu
apa; iata botezul cu foc si cu duh; iata aripile rugaciunii; ulei;
paine; vin; imparateasca preotie calauzitoare; Biserica sfinteniei si
a iubirii. Sunt daruri acestea de la Mire pentru mireasa, si El le
aseaza pe toate pe masa imparateasca. Veniti dar! Veniti la nunta!
Dar
ei, fara sa tina seama, s-au dus: unul la tarina sa, altul la
negutatoria lui; iar ceilalti, punand mana pe slugile lui, le-au
batjocorit si le-au ucis. Zadarnic oferi prostituatei impatimite o
cununie legiuita. Nu-i pasa ei de mirele logodit. Prea s-a obisnuit
cu idolii ca s-o rupa acum cu acestia. Idolul sufletului risipitor
este: al unuia mosia, al altuia negotul, al altuia oarece altceva.
Ţarina inseamna trupul cu patimile sale de tarana, iar negutatoria
inseamna lacomia, averea, imbogatirea cu lucrurile stricacioase ale
lumii acesteia. S-a dus fiecare la idolul sau, nici nu vor sa auda de
mire. Pe unii i-a suparat insasi poftirea! Au prins pe slugile
imparatesti, le-au batjocorit si le-au ucis. La fel, dupa Golgota, au
prigonit pe apostoli, pe Petru si pe Ioan (4,3), au ucis pe
arhidiaconul Stefan, pe Iacov si pe multi altii.
Si
auzind imparatul de acestea, s-a umplut de manie, si trimitand ostile
sale, a nimicit pe ucigasii aceia si cetatii lor i-au dat foc.
Imparatul
acesta nu-i altul decat Dumnezeu. Mania Sa e cea mai de pe urma; s-a
sfarsit cu indurarea si acum e randul dreptatii. Ostile sale sunt
armiile Romei, ucigasii aceia sunt jidovii, cetatea lor este
Ierusalimul. Nemasurata e rabdarea lui Dumnezeu. Vreme de patruzeci
de ani i-a mai ingaduit pe ucigasii Domnului, nu i-a lovit pe loc.
Dupa cum odinioara a luat Mantuitorul asupra-Si un post de patruzeci
de zile, asa Ziditorul a luat asupra-Si, dupa Golgota, un post al
rabdarii de patruzeci de ani. Nu S-a grabit sa pedepseasca
nelegiuirile oamenilor pe data. Nimeni nu poate sa spuna: „Vezi,
Dumnezeu e razbunator, sa ne razbunam dar si noi!” Nu. Abia dupa
patruzeci de ani a dezlegat Dumnezeu pedeapsa asupra neamului
jidovesc pentru crimele faptuite de fruntasii lui. Sa invatam si noi
a nu ne razbuna pentru nedreptatea savarsita asupra noastra, ci sa
asteptam indreptarea nedreptatitorilor pana la marginea cea mai de pe
urma a rabdarii. De ce numeste Dumnezeu armatele romane: ostile sale?
Pentru ca le-a folosit ca sa pedepseasca prin ele decazutul Sau popor
ales. La fel cum altadata a folosit armatele pagane ale Asiriei,
Egiptului si Babilonului ca sa-i pedepseasca si sa-i trezeasca pe
israeliti, asa acum a folosit armatele pagane ale Romei ca sa aduca
asupra acestei nerecunoscatoare natii pedeapsa cea de apoi. Imparatii
romani Vespasian si Titus au cucerit, unul dupa altul, Ierusalimul si
i-au dat foc, au ucis mare multime de evrei iar pe cei ramasi i-au
spulberat in cele patru zari ale lumii. Astfel s-au implinit cuvant
cu cuvant cele profetite de Domnul in pilda nuntii fiului de imparat.
Dar sa vedem mai departe ce a facut imparatul dupa ce i-a pedepsit pe
iudei.
Apoi
a zis catre slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost
vrednici. Mergeti deci la raspantiile drumurilor si pe cati veti
gasi, chemati-i la nunta.
Aceste
cuvinte le-a rostit Dumnezeu slujitorilor Sai celor noi. Nunta este
gata. Adica: Lucrul Meu l-am savarsit, totul este gata. Dar primii
chemati n-au fost vrednici, si de aceea nu au sa vina. Ei se uita si
nu vad, si deci nici nu se pot bucura; asculta dar nu aud, si deci
nici nu pot sa raspunda. Ei iubesc mai mult pe dumnezeii cei
mincinosi ai trupului si pe mamona avutiilor si de aceea au
dispretuit chemarea Mea. Robii in lanturi a celor de jos si-au
ridicat mana asupra Celui din inaltime.
Acum
dar mergeti la raspantiile drumurilor si chemati pe cine veti gasi.
Israel e ca o vie ingradita care s-a aratat stearpa. Iesiti deci din
vie in campiile fara gard ale paganilor si chemati-i pe acestia.
Israel e ca un helesteu imprejmuit in care s-au oplosit oua de sarpe;
deschideti dar zagazurile si plasele voastre aruncati-le in marea
intregii omeniri. Israel e ca un strat de rasaduri in campul lui
Dumnezeu, din care s-au luat mladitele si s-au rasadit in ogorul
omenirii intregi, iar rasadnita a ramas stearpa; mergeti dar si
semanati samanta cea buna in brazda a toata omenirea.
Acesta
este intelesul poruncii de apoi a lui Hristos: Mergand, invatati
toate neamurile (Matei 28,19). Raspantiile drumurilor inseamna lumea
pagana, unde se intretaie cararile abrupte, potecile napadite de
spini si bolovanisurile in care samanta lui Dumnezeu e primejduita in
orice clipa. Dumnezeu a vazut de aceasta lume larga cu aceeasi
parinteasca grija cu care a vazut si de Israel, doar ca intr-alt
chip. Pe Israel Il calauzea prin revelatii, prin prooroci si prin
semne, iar pe celelalte neamuri le calauzea prin darurile Sale: prin
constiinta si ratiune. Multi s-au mantuit intre israeliti: cei
credinciosi si ascultatori. Si multi intre pagani s-au mantuit si ei:
cei care au trait potrivit constiintei si ratiunii. Iar acum, cand
Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant si a fost lepadat de poporul Sau,
Dumnezeu a deschis larg tuturor una si aceeasi cale spre El.
Si
iesind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toti cati i-au gasit,
si rai si buni, si s-a umplut casa nuntii cu oaspeti.
Este
Biserica lui Dumnezeu pe pamant! Este Legamantul cel nou al lui
Dumnezeu cu oamenii in numele Fiului Sau Iisus Hristos, care aduna
sub aripile Sale pe toti copiii lui Dumnezeu, toate neamurile si
semintiile pamantului, toate limbile si starile, de la rasarit la
apus si de la miazanoapte la miazazi. Este poporul cel nou ales al
lui Dumnezeu, Israelul cel nou, semintia dreptului Avraam cea noua.
Vechiul Israel a fost necredincios, a luat in desert partea lui de
popor ales in istorie, si de aceea Dumnezeu a taiat oamenilor o alta
brazda de mantuire: Noul Israel. Intorcandu-se de catre poporul
evreiesc spre pagani, apostolii Pavel si Barnaba le-au spus celor
dintai: Voua se cadea sa vi se graiasca mai intai cuvantul lui
Dumnezeu; dar de vreme ce il lepadati si va judecati pe voi
nevrednici de viata vesnica, iata ne intoarcem catre neamuri (Fapte
13,46). Astfel, precum incepuse si se implinise prin Moise si prin
profeti vechea alegere, a inceput prin apostoli si urmasii lor o noua
alegere, o noua istorie, o noua mantuire.
Biserica
lui Dumnezeu s-a umplut cu buni si cu rai, pentru ca si unii si altii
au fost chemati. Biserica Vechiului Testament impartea lumea in iudei
si ne-iudei, Biserica Noului Testament o imparte in buni si in rai.
Si unii si altii, asadar, sunt chemati, dar nu toti cei ce intra prin
botez in Biserica se vor mantui. Milostivul Dumnezeu isi dezvaluie
indelunga-I rabdare in Biserica Noului Testament, precum si in cel
Vechi Si-o aratase. Stapanul cel intelept le spune lucratorilor sa nu
smulga indata neghina din holda, ci s-o lase sa creasca laolalta cu
graul pana la seceris. Si pestii buni si cei rai se prind in navodul
cel mare al Bisericii, dar numai dupa ce se aduc la mal se aleg cei
buni de cei rai. La porunca imparateasca Evanghelistul Luca mai
adauga un cuvant:
Iesi
indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe
neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici.
Iudeii
vor fi socotit a fi aceasta o buna zugravire a tuturor neamurilor de
pe pamant inafara de dansii. De fapt, toate popoarele si semintiile
pamantului erau in acea stare pana cand au cunoscut pe Hristos si au
stat la masa Lui cea imbelsugata cu toate darurile pe care le-a dat,
si inca le mai da lumii. Toti suntem saraci fara Hristos, toti suntem
orbi, ologi, nevolnici. Numai El, Domnul, poate sa ne inavuteasca cu
bogatiile Lui cele nemincinoase, sa ne vindece de neputintele
noastre, sa indrepte mainile noastre spre fapta cea buna si
picioarele noastre in calea cea dreapta. Numai El poate sa ne
deschida ochii inimii si sa ne dea vederea vietii ce ne asteapta,
darul de nunta, zestrea de bucurie fara sfarsit.
Iar
intrand imparatul ca sa priveasca pe oaspeti, a vazut acolo un om
care nu era imbracat in haina de nunta. Si i-a zis: Prietene, cum ai
intrat aici fara haina de nunta? El insa a tacut.
Ce
este aceasta haina de nunta? Haina de nunta a sufletului este, mai
intai de toate, neprihanirea. Scrie Apostolul Pavel credinciosilor:
V-am
logodit unui singur barbat, ca sa va infatisez lui Hristos fecioara
neprihanita (II Corinteni 11, 2).
Curatia,
neprihanirea feciorelnica, e straiul de temelie al sufletului.
Apostolul le arata mai departe credinciosilor ce anume trebuie sa
poarte pe deasupra acestuia:
Imbracati-va
dar… cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu
blandete, cu indelunga-rabdare… Iar peste toate acestea,
imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii
(Coloseni 3,12,14).
Iata
vesmantul de nunta al sufletului incununat cu Hristos Cel fara de
moarte.
Intre
toate fapturile omenesti, desavarsirea neprihanirii a fost
intruchipata de preasfanta, preacurata si preanevinovata Fecioara,
Maica lui Dumnezeu, care a dat trup din trupul sau Domnului si
Mantuitorului nostru. Niciunul din noi nu-L poate purta pe Hristos
fara o mare curatie a inimii, fara ca inima sa-i fie neimpartita,
daruita intreaga lui Hristos. Precum o fecioara curata are o singura
iubire: pentru alesul ei, asa si inima care intelege calea mantuirii
are o singura iubire: pentru Domnul. Aceasta este haina ei de nunta,
tesuta din aur curat. Neprihanirea si dragostea rodesc intru toate
celelalte virtuti, pomenite sau nu de Apostol, si mai cu seama in
fapte bune. Faptele bune sunt giuvaerurile care impodobesc haina
puritatii, straiul de aur al dragostei.
[Sfantul
Macarie, in scrierea sa Despre Dragoste, capitolul 15, spune: „Prin
straiul de nunta intelegem harul Sfantului Duh. Cine nu-i vrednic sa
se invesmante intr-acesta nu poate fi partas cetesti cununii,
ospatului duhovnicesc de nunta.”]
Intrand
sa-si vada oaspetii, imparatul a zarit pe unul care nu avea haina de
nunta.
„Prietene”,
i-a spus imparatul. De ce? Intai, ca sa arate cat pret pune pe om;
apoi, pentru ca El, Dumnezeu, este cu adevarat Prietenul fiecarui om
cata vreme omul nu se leapada prin nevrednicie de prietenia Lui.
Voi
sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc (Ioan 15,14),
a spus Domnul apostolilor Sai.
O,
negraita ingaduinta si bunavointa a lui Dumnezeu! Atotputernicul
Ziditor, Domnul a toata lumea, ii numeste pe oamenii cei slabi
prieteni ai Sai! Dar numai daca implinesc poruncile Lui. Acest
oaspete fara haina de nunta calcase voia lui Dumnezeu, caci
altminteri ar fi fost invesmantat cum se cuvine. De ce atunci il mai
numeste Dumnezeu „prietene” ? Pentru ca, fiind botezat, e ca unul
dintre cei credinciosi, se numara in randul acestora. Numindu-l:
„prietene”, imparatul il mustra ca a fost necredincios prieteniei
Sale. Pentru ca nu Dumnezeu i-a fost necredincios lui, ci el lui
Dumnezeu.
El
insa a tacut.
Ce
sa fi raspuns? Ca n-a avut mijloace sa-si cumpere? Ca nu cunoaste
croitoria? Ar fi fost in zadar. In Hristos, Dumnezeu a inzestrat
fiecare oaspete cu haina de nunta. Nu era nevoie decat ca omul sa-si
scoata haina cea veche, murdara de pacate, si sa imbrace haina
mantuirii, haina tesuta cu aur, haina de nunta. Dar, pentru ca nu a
facut acest lucru, a ramas fara cuvant.
Atunci
imparatul a zis slugilor: legati-l de picioare si de maini si
aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si
scrasnirea dintilor.
Dar
acela isi legase singur mainile prin pacat, picioarele prin umblarea
in calea nedreptatii si, in viata inca fiind, alesese intunericul in
locul luminii, plansul si scrasnirea dintilor in locul vesnicei
bucurii. Singur se osandise, iar Dumnezeu n-a facut altceva decat sa
rosteasca judecata cea dreapta. Nelegiuitul este prins in laturile
faradelegilor lui (Pilde 5,22). Prins si legat de pacatele sale,
pacatosul nu va avea cum sa scape in lumea cealalta. Legarea mainilor
si a picioarelor arata ca acolo nu mai e loc de cainta si ca omul nu
mai poate face nimic pentru mantuirea lui. Nu mai poate intra in
Imparatie.
Si
Domnul termina marea pilda profetica spunand:
Caci
multi sunt chemati, dar putini alesi.
Cuvantul
acesta e si pentru iudei si pentru crestini. Putini au fost alesi
dintre iudei, si putini sunt dintre crestini. Noi toti cei botezati
suntem poftiti la masa imparateasca, dar numai Dumnezeu singur stie
cine sunt alesii. Vai celor dintre noi carora Dumnezeu le va spune in
privelistea a toti ingerii si sfintii: Prietene, cum ai intrat aici
fara haina de nunta? O, ce rusine, ce rusine fara scapare! Ce ruina,
ce ruina fara indreptare!
Cu
adevarat Dumnezeu ne spune noua aceste cuvinte acum, de cate ori ne
apropiem de sfantul altar ca sa primim Impartasania si sa ne unim in
duh cu Hristos:
Prietene,
cum ai intrat aici fara haina de nunta?
Sa
ascultam cu inima si cu constiinta cand ne apropiem de sfantul potir
si vom auzi aceasta intrebare, aceasta mustrare. O, sa nu aduca dupa
ele aceste cuvinte plansul si scrasnirea dintilor cea din intunericul
de pe urma care se asterne cand Dumnezeu ni le va fi spus pentru
ultima oara! Cine poate sa stie daca nu cumva Dumnezeu ne-a spus
astazi cuvintele acestea pentru ultima oara in viata pamanteasca?
Cine poate sti daca sufletul sau nu se va gasi chiar in noaptea
aceasta in stralucita adunare cereasca de la masa imparatului,
imbracat in haina murdara a pacatului? Cine dintre muritori poate
cunoaste daca ziua de astazi nu va fi pentru el hotaratoare in
vesnicie? Celor doi talhari de pe cruce le-au fost de-ajuns cateva
clipe. Unul a irosit aceste clipe si s-a dus in intunericul cel mai
dinafara, iar celalalt le-a folosit; s-a cait, L-a marturisit pe Fiul
lui Dumnezeu si s-a rugat pentru mantuire: Pomeneste-ma cand vei veni
intru imparatia Ta (Luca 23,42). Atunci a cazut de pe sufletul lui
vesmantul cel vechi si s-a imbracat in haina de nuntas. Talharul care
s-a cait s-a infatisat la masa imparatului cu vrednicie de ales.
Sa
nu amanam dar nici o clipa pocainta, pentru ca fiecare clipa care
trece poate sa fie ultima in care suntem printre locuitorii acestui
pamant. Sa ne spalam si sa ne curatim sufletele macar tot atat pe cat
ne spalam si ne curatim trupurile, care vor fi maine hrana viermilor.
Sa le curatam prin lacrimi si cainta, sa le spalam cu post si
rugaciune, sa le imbracam in haine tesute din dragoste si
neprihanire, impodobite cu toata fapta cea buna si mai ales cu
iertare si mila. Sa facem putinul pe care il cere Dumnezeu de la noi,
iar El va, face restul.
Cand
un copil plange pentru ca s-a murdarit, mama il spala, il curata si-l
schimba. O, cu cat mai milostiv este Tatal nostru cel din ceruri
decat oricare mama de pe pamant! Cu adevarat, fiecare om are sufletul
atat de murdar ca niciodata n-ar putea, prin a sa stradanie, sa-l
curete si sa-l faca vrednic de-a sta inaintea lui Dumnezeu. Dar
fiecare sa-si dea seama cat este de intinat; sa-i para rau din toata
inima; sa faca putinul ce i se cere; si, ceea ce-i lucrul de
capetenie, sa ceara plangand de la Dumnezeu sa fie curatit cu foc si
cu duh. Dumnezeu asteapta plansul copiilor Lui cu haina de nunta
pregatita in mainile Sale; asteapta sa-i curateasca, sa-i spele, sa-i
lumineze, sa-i unga cu miresme si sa-i invesmante pe toti cei ce-L
cheama. Slava Dumnezeului nostru cel atotmilostiv! Slava cerescului
Mire al inimilor noastre, Domnul Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si
cu Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si
pururea si in vecii vecilor. Amin”.
(Din:
Sfantul Nicolae Velimirovici, “Predici”, Editura Sophia,
Bucuresti)
Sursa:
Cuvântul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu