Pocăință - Zorica Lațcu / Poezii

Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale

Şi Ţi-aş cerşi iertare, dar nu ştiu cum să cer;

Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale

Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri.

Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt, Stăpâne,

Prea mult am stat cu ochii plecaţi, cătând în lut,

Prea multe griji avut-am de zilele de mâne

Şi n-am iertat, când rana în suflet m-a durut.

Ţi-am prea iubit făptura, de Te-am uitat pre Tine,

Şi cântecul ţăranei l-am ascultat prea mult,

Am irosit comoara de armonii divine

Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.

Mi-am împletit cântare din grele flori de tină,

Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud,

Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumină

Şi turma de căpriţe, cu botul mic şi ud.

Mi-am împletit cântarea din flore de mătasă,

Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei,

Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă,

În zâmbetul câmpiei, mijind sub paşii mei.

Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale,

Căci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,

Ci ca un rob netrebnic, am irosit în cale

Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat.

Acum, cutremurată de taina Cinei sfinte,

Stau, Doamne, înainte-Ţi, în goliciunea mea,

M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte

De patimile firii, de toată pofta rea.

Din gând smerit primeşte, Iisuse, rugăciunea,

Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat,

Adapă-mă cu mila, îmbracă-mi goliciunea

Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat.

Să nu ma laşi, Preabune, să plec nemângâiată,

Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu

Strig către Tine, Doamne, din inima plecată,

Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.

Sfinţeşte-mă, Iisuse, şi taina mi-o arată,

Pogoară-n minte harul prin ungerea cu mir,

Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată,

Când buza mea de tină sorbi-va din Potir.

Poezii, Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Sursa: Familia Ortodoxă