Cinstirea Icoanei Maicii Domnului a Semnului (a Rădăcinii din Kursk) |
Dintre
toți sfinții, pe care trebuie să-i cinstiți, să cinstiți mai
tare pe Maica Domnului ! Auziți cum laudă Biserica pe Maica
Domnului? Scaun de Heruvimi, Fecioara. Ai auzit axionul Marelui
Vasile? Ați auzit "că pântecele tău mai desfătat decât
cerul a lucrat!" Comoara și vistieria tuturor darurilor Duhului
Sfânt a fost Maica Domnului !
Prin
Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorât până la noi și firea noastră
s-a ridicat până de-a dreapta măririi întru cele înalte, până
de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Firea cu care este îmbrăcat
Hristos astăzi, adică firea omenească fără de păcat, a luat-o
din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului.
Iata,
ea este scara lui Iacov pe care, ai văzut, se pogorau și se suiau
îngerii lui Dumnezeu, pe care a văzut-o Iacov când dormea, când
mergea spre Laban Sirianul. Că Dumnezeu S-a pogorât pe această
scară prin întrupare până la noi, S-a întrupat de la Duhul Sfânt
și din preacuratele sângiuri ale Fecioarei Maria și a ridicat
firea noastră până de-a dreapta măririi întru cele înalte, de
unde era căzută toată firea lui Adam în fundul iadului, cu toți
patriarhii și proorocii.
Să
aveți mare evlavie, fraților, la Fecioara Maria și fericită este
casa și familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului și
în fiecare dimineață îi citește Acatistul și cinstitul ei
Paraclis și toți știu rugăciuni către Maica Domnului.
Mult
pot și sfinții lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului.
Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime și
noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi și
se roagă Preasfintei Treimi.
Ea
este a patra față duhovnicească din ceruri. Întâi este Tatăl,
Fiul și Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, apoi a patra este Maica
Domnului.
Auziți
cum cântă Biserica: Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și
mai mărită fără de asemănare decât serafimii... Ați auzit? De
ce? Ea a purtat în pântecele ei pe cel ce a zidit serafimii și
heruvimii din neființă. Ea n-a purtat un sfânt în pântecele ei;
ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a făcut heruvimii și serafimii
numai cu gândirea, pe care L-a purtat în pântecele ei. Și ea
n-are împărtășire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii
sau serafimii sau preafericitele tronuri.
Dumnezeu
se odihnește pe tronuri cu darul, nu cu ființa. Iar în
preacuratele sângiuri, adică în pântecele Maicii Domnului și în
brațele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihnește cu darul, ci cu
ființa. Toată dumnezeirea S-a unit cu toată omenirea din
preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului !
Pentru
că Cel ce era în brațele ei nu era numai om, era Dumnezeu
desăvârșit și Om desăvârșit. De aceea Biserica înțelege că
"...pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât toate
cerurile". Dumnezeu nu încape în toate cerurile, că nu-L
cuprinde nici o ființă dar a încăput în pântecele Preacuratei
Fecioare.
Știti
voi cine-i Maica Domnului ?
Ea
este Împărăteasa Heruvimilor, împărăteasa a toată făptura;
cămara întrupării lui Dumnezeu Cuvântul! Ușa Luminii, că lumina cea
neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ușa vieții, că Viața
Hristos prin ea a intrat! Poarta cea încuiată prin care n-a trecut
nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ).
Scara
către cer, pod către cer; porumbița care a încetat pierderea sau
potopul păcatelor, precum porumbița lui Noe a adeverit încetarea
potopului. Cădelnița dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii și
Biserică a Preasfântului Duh.
Cine
este Maica Domnului ?
Este
Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului, și Biserica Duhului Sfânt.
Știti
voi cine-i Maica Domnului ?
Când
auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că
acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecății ceea ce spune
la Psalmul 44 : De față a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată ( vers. 11 ).
Maica
lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului și a pământului, câtă milă are de
cei care au crezut în ea și au lăudat-o, și câtă urgie are să vină
peste cei care n-au crezut în ea!
Ce
vor face sectele care nu cred în Maica Domnului și popoarele care n-o
cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, stă de-a dreapta Sfintei
Treimi! Și câte miliarde de suflete care au credință și nădejde în
Maica Domnului vor trece ușor vămile văzduhului și din moarte la
viață, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu
lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul și alte
rugăciuni către Maica Domnului! Și la icoana ei să ardă candela
permanent.
Când
vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brațe, tu știi ce
vezi acolo? Cerul și pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus
de ceruri; Ziditorul cerului și al pământului; și Maica Domnului
reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fața pământului, că
ea este din neamul nostru. Este din seminție împărătească și
arhierească.
Brațele
Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și
ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ține Fecioara Maria în
brațe? Voi știti pe cine ține? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute.
Știți
voi cine este Maica Domnului și câtă cinste, câtă putere și câtă milă
are? Este mama noastră, că are mila și de săraci și de văduve și de
creștini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toți.
De
când i-a spus arhanghelul puterilor cerești, Gavriil, care venise în
Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naște, zicându-i :
Bucură-te ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine (
Luca 1, 28 ), ea fiind fecioară, neștiind de bărbat, l-a întrebat pe
arhanghel : Cum va fi aceasta să nasc, că eu nu știu de bărbat? Și
i-a spus chipul zămislirii, că prin auz va fi. Duhul Sfânt va veni
peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta și
Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (
Luca 34, 35 ).
Ea
s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt devenind cămară. Dacă un
om credincios înțelege tainele mari dumnezeiești, cu atât mai mult
Maica Domnului. Ea și-a dat seama că este cămara lui
Dumnezeu-Cuvântul. Și gândiți-vă, când Il purta în brațe pe Hristos și-L alăpta, să sugă laptele de la ea : "Pe cine m-am învrednicit eu să nasc și să port în brațe?" De aceea ea s-a
numit "roaba" (Luca 1, 38).
Iată
cât har avea Maica Domnului! Și fecioria, că era de neam împărătesc,
al lui David, și arhieresc, al lui Aaron, și nu făcea nimic, dacă nu
era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului : Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău ! S-a
numit "roabă".
Dar
a proorocit, când s-a dus Ea la Ierusalim : Iată, de acum mă vor
ferici toate neamurile! (Luca 1, 48) Ea își dădea seama. A devenit
maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. "Toate popoarele și îngerii și heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Așa a voit Dumnezeu
să mă aleagă din toate fecioarele de pe fața pământului ".
Și
atunci, cum spune istoria, când Mântuitorul era mic, ea îl alăpta, îl
punea într-o fașă curată, albă și începea a face sute de metanii la
El și-I săruta picioruțele. Că ea își dădea seama: "Acesta pe
care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai înainte de veci ", cum
cântă Biserica: Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peșteră, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii
slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut
Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci. Își dădea seama pe
cine naște și pe cine poartă în brațe.
Ne
vorbește Părintele Cleopa, vol. 7
0 comments:
Trimiteți un comentariu