Guvernul
a aprobat proiectul de lege pentru simplificarea adopţiei, anunţă
Gandul.info şi libertatea.ro. Scopul este creşterea numărului de
copii adoptabili, mai ales al celor între 0 şi 6 ani, ceea ce va
spori şi numărul de adopţii, scurtând durata de şedere a
copiilor în sistem care nu poate fi decât traumatizantă, deoarece
mediul familial este esenţial pentru dezvoltarea emoţională şi
intelectuală a copilului.
Legea
vizează şi scurtarea perioadei de soluţionare a dosarelor de
adopţie prin simplificarea procedurilor.
Iată
care sunt schimbările aduse de noua lege adoptată de guvern în
septembrie 2015:
-
termenul de apel în instanţa judecătorească va fi redus de la 30
la 10 zile
-
primul termen de judecată va avea loc în 15 zile de la
înregistrarea cererii
-
nu va mai fi necesară citarea părţilor pentru judecarea cererilor
de încredinţare spre adopţie
-
dacă părinţii biologici refuză să se prezinte la două termene
după ce sunt citaţi de instanţa judecătorească, copilul lor a fi
declarat adoptabil
-
adopţia va putea fi stabilită şi în cazul în care
părinţii/rudele declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă
ulterior refuză să semneze declaraţiile care permit declararea ca
adoptabil a copilului
-
procedura de adopţie va putea fi demarată dacă după 6 luni de la
instituirea măsurilor de protecţie specială părinţii şi rudele
copilului până la gradul al patrulea nu sunt găsite
-
va fi eliminat termenul de 2 ani în care expira statututul de
adoptabilitate al copilului, valabilitatea acestui statut
prelungindu-se până la încuviinţarea adopţiei sau până ce
copilul împlineşte 14 ani
-
eligibilitatea pentru adopţie internaţională va fi declarată la
un an de la deschiderea procedurii, nu după doi ani, ca până acum
-
se va acorda un concediu de acomodare de maximum 90 zile şi o
indemnizaţie lunară pe durata încredinţării spre adopţie pentru
unul din soţii familiei adoptatoare, dacă acesta realizează
venituri impozabile. Concediul se acordă pentru adopţia unui copil
cu vârstă mai mare de 2 ani, iar valoarea indemnizaţiei va fi în
cuantum de 6,8 ISR (indicator social de referinţă, de 500 lei în
prezent).
-
pentru efectuarea evaluărilor impuse de obţinerea atestatului şi
pentru realizarea potrivirii practice, persoanele care doresc să
adopte un copil vor avea dreptul la timp liber, cu păstrarea
drepturilor salariale, în limita a 40 de ore/an.
-
valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de
la un an la 2 ani.
Preluat
de pe Știri pentru Viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu