Tămăduirea femeii gârbove

APOSTOLUL

EFESENI 6, 10-17;

Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi, deci, tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcaţi fiind cu platoşa dreptăţii, şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

EVANGHELIA

LUCA 13, 10-17;

În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul.

*

PF Daniel - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Din Evanghelia de astăzi învăţăm că femeia gârbovă avea multă credinţă şi smerenie, precum şi îndelunga răbdare, întrucât ea suferea fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă, fără să ceară milă cuiva. Trupul ei era gârbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era plecat spre pământ, dar sufletul ei se înalta adesea în rugăciune către Dumnezeu. În ziua în care Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni a ridicat-o, a vindecat-o, ea a început să preamărească pe Dumnezeu. La virtuţile sale: credinţa puternică, smerenie profundă şi răbdare îndelunga se adauga şi multă ei recunoştinţa că preamărire a lui Dumnezeu. Îndată ce a simţit binefacerea vindecării, ea a preamărit pe Dumnezeu.

Prin urmare, femeia gârbova devine un mare dascăl pentru noi toţi. Ea este pentru noi o lumină mai ales în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, ca timp de pregătire pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos în peştera inimii noastre, în intimitatea sufletului nostru, care, din cauza păcatelor, devine întunecos şi rece, dar se luminează şi se încălzeşte prin rugăciune, post şi milostenie, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Din acest motiv, trebuie să ne întărim credinţa, să cultivăm smerenia, să înmulţim rugăciunea, să ne întărim răbdarea în timpul încercărilor şi să facem milostenie. Să nu uităm să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că existăm, că suntem sănătoşi, că suntem iubiţi de Dumnezeu, chiar dacă trecem prin necazuri, boli şi ispite. Citeşte mai mult...

*

IPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Întâi este fiinţa omului şi apoi Biserica. Se spune în Pateric că un tânăr frate a intrat într-o mănăstire să se facă călugăr, iar Stareţul i-a dat o ascultare, pentru că în mănăstire fiecare trebuie să facă ceva. L-a trimis la spitalul mănăstirii ca să aibă grijă de călugării bătrâni şi bolnavi, dar şi de drumeţii care se întâmplau să ajungă acolo şi să fie cuprinşi de o boală, erau şi ei ţinuţi în acest spital monastic până se vindecau. Fratele s-a supus, şi-a făcut treaba o lună, două, trei, un an, şi după un an a mers la Stareţ şi i-a spus: „Părinte Stareţ, eu am venit la mănăstire cu alte gânduri: să mă rog, să merg la slujbe, să fac mătănii, să citesc Psaltirea noaptea, şi m-aţi trimis aici. Eu am făcut ascultare, dar nu pentru asta am venit, aşa că puneţi pe altul la bolnavi şi mie daţi-mi voie să vin la biserică. Şi i-a răspuns Stareţul: Nu, tu du-te înapoi, fiindcă acolo e Liturghia ta, se numeşte Liturghia Patimilor. Mai degrabă te mântuieşti lângă bolnavii pe care îi ajuţi, decât dacă vii zi de zi şi noapte de noapte la biserică şi eşti absent cu sufletul. 

Să nu fiţi gârbovi sufleteşte! Să staţi drepţi în faţa lui Dumnezeu. În Sfânta Liturghie auziţi chemarea "Sus să aveţi inimile". Asta înseamnă a te uita spre măreţia lui Dumnezeu, spre puterea Lui şi în perspectiva propriei tale mântuiri. Ascultă mai mult... 

*

Pr. Nicolae Steinhardt - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Pericopa femeii gârbove (ca şi cele ale omului cu mâna uscată şi bolnavului de idropică) ni-L arată pe Hristos ca Biruitor. Aici mai ales, în textul evanghelic, fariseii ies ruşinaţi; mânia mai-marelui sinagogii e înfrânată şi făcută de basm şi de ocară, în vreme ce toţi ceilalţi participanţi şi gârbova se bucură şi preamăresc. Adversarii Domnului au fost învinşi, birocraţia a pierdut partida; binele, sănătatea şi voioşia au pus deplină stăpânire pe terenul unde s-a dat lupta. Scena întreagă este de mare dramatism, iar lecţia – dublă – e limpede: mereu este vremea de a săvârşi binele, pe loc fără nici o amânare, nici o căutătură a minţii ori a ochiului şi în altă parte decât într-acolo unde se află răul, ori durerea, ori necazul ce urmează a fi stârpite; mereu suntem datori a ţine piept îngustimii şi răutăţii.

De astfel de fariseisme şi orori birocratice (şi sunt din aceeaşi lume ca şi protestul împotriva tămăduitorilor prin cuvânt în zi de sabat) creştinului îi este mare silă şi groază. Învăţătorul său nu a propovăduit bucherismul, puţinătatea, domnia literei şi triumful mărunţişurilor. Domnul înmulţirii pâinii şi peştilor i-a dat numai pilde concepute de un duh gata a dărui belşugul, bucuria, sporirea, sănătatea. Pe aceasta din urmă nu încape îndoială că Domnul a iubit-o; ne putem, aşadar, oricând ruga pentru sănătate şi a fi convinşi că Hristos Mântuitorul este şi Hristos Tămăduitorul, neiubitor de tristeţe, puţinătate, sărăcie şi ferecare. Citeşte mai mult...

                                    *

Arhim. Melchisedec Velnic - Stareţul Mănăstirii Putna - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Atât timp cât îl avem pe Hristos, cât avem Taina Pocăinţei şi a smereniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii, atât timp cât credem drept, nu avem o credinţă gârbovită. Cei care s-au depărtat şi se despart de dreapta credinţă, au o credinţă gârbovită şi au nevoie de Hristos care să-i îndrepte şi să-i ajute să meargă pe calea cea bună. Mai este puţin până la Praznicul Naşterii Domnului. Să ne grăbim să ieşim din gârbovirea sufletească. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare Liturghie, să iertăm şi să răbdăm, să nu uităm de pocăinţă, de păcatele noastre. Cel ce-şi vede păcatele sale este mai mare decât îngerii, iar aceasta înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi. Ascultă mai mult...

*

Pr. David de la Mănăstirea Putna - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Domnul le-a dat oamenilor ştiinţă ca să fie spre slava minunilor sale, dar Scriptura arată că vindecarea este a Celui Preaînalt. Eficacitatea medicinei este foarte medicinei este foarte mărginită. Medicii înşişi recunosc că rareori vindecă,  uneori ori ajută, de cele mai multe ori doar calmează durerile. De multe ori bolile nu provin din cauze naturale, ci din  cauze mult mai adânci care întrec posibilităţile de intervenţie ale medicinei, de aceea, adevăraţii creştini, fără să dispreţuiască ajutorul ştiinţei trebuie să vină mai întâi la Dumnezeu şi să ceară intervenţia Sa atotputernică. 

Cei bolnavi şi necăjiţi au mai multă nevoie să vină la biserică. Biserica este un spital mare unde ei vor primi cu siguranţă vreun leac folositor. Dacă nu vor primi un leac pentru boala lor trupească, cu siguranţă cei suferinzi vor primi un leac sufletesc, adică luminare, alinare, întărire, ca să sufere cu răbdare şi tărie încercarea la care sunt supuşi. Bolile trupului au un sfârşit, chiar dacă vine odată cu moartea, însă bolile sufleteşti, dacă le vom tămădui în viaţa aceasta, nu vor avea niciodată sfârşit. Este foarte de plâns faptul că cei care au sufletul gârbovit de povara păcatului nu aleargă la Doctorul sufletului şi nu caută vindecare. Dacă ei vor, Domnul pune mâna Sa peste ei, prin gura duhovnicului spune cuvântul de iertare care îi vindecă. În felul acesta îi dezleagă de boala mortală a păcatului. Ascultă mai mult...

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia