de Peter Saunders
Într-un număr din
luna mai al publicaţiei Daily Mail, a
fost prezentată povestea impresionantă a unei mame în vârstă de 21 de ani, care
a învins cancerul după ce a refuzat să îşi sacrifice copilul nenăscut.
Daniella Jackson
a fost diagnosticată cu o tumoare la plămânul stâng la scurt timp după ce a
aflat că este însărcinată. Medicii i-au recomandat să avorteze copilul, pentru
a putea să fie operată, însă femeia a refuzat.
După o sarcină
dificilă, aceasta a născut o fetiţă sănătoasă, iar apoi a fost operată, pentru
a-i fi extirpată tumoarea, împreună cu jumătate de plămân. Conform unui raport
Metro, tumoarea era carcinoidă, cu dezvoltare lentă, cu rezultate
satisfăcătoare faţă de alte tumori pulmonare.
În general, tumorile
pulmonare carcinoide au o perspectivă de vindecare mai bună decât alte forme de
cancer pulmonar. Persoanele care suferă de tumori pulmonare carcinoide prezintă
o rată de supravieţuire de 5 ani în 78%-95% din cazuri şi de 10 ani în 77%-90%
din cazuri.
Un an mai târziu,
a devenit fericita mamă a unei fetiţe pe nume Rennae – al doilea copil al său –
şi i s-a spus că nu mai are nicio urmă de boală.
Fiind o creştină romano-catolică
practicantă, Daniella Jackson a declarat că avortarea copilului ei nu a fost
niciodată o opţiune, datorită credinţei sale puternice: „Am fost întotdeauna
hotărâtă să am copilul. Simţeam o legătură atât de profundă cu fetiţa mea, nu
puteam să o părăsesc.”
Avortul ca
practică pentru salvarea vieţii mamei reprezintă un procent minuscul din cele
200.000 de avorturi care se fac în Regatul Unit al Marii Britanii şi al
Irlandei de Nord în fiecare an.
În anul 1992, în
Regatul Unit, s-a prezentat un raport conform căruia în primii 25 de ani de la punerea
în vigoare a Legii de legalizare a avortului din 1967 (The Abortion Act 1967), dintre toate avorturile, numai 0,013% au
fost efectuate „pentru a salva viaţa mamei”, însă şi în aceste cazuri, a fost discutabilă
problema necesităţii unei astfel de acţiuni radicale. Statisticile privind
avorturile din anul 2009 în Anglia şi Ţara Galilor nu înregistrează niciun caz
de acest gen.
În general,
atunci când viaţa unei mame este pusă în pericol din cauza unei sarcini în
curs, copilul este la o vârstă viabilă şi, prin urmare, poate fi salvat pur şi
simplu prin grăbirea naşterii. Totuşi, în cazuri foarte disparate, doctorii ar
putea spune că este necesară oprirea unei sarcini precoce la jumătatea
trimestrului (13-22 săptămâni) în situaţii de urgenţă, pentru a salva viaţa
mamei.
Însă este atât de
rar un astfel de caz, încât cei mai mulţi obstetricieni nu îşi amintesc nici
măcar de un singur caz în toată viaţa lor de practică medicală.
Chiar şi Alan
Guttmacher, fost Preşedinte al Federaţiei pro-avort de planning familial din
SUA (US Planned Parenthood Federation) spunea încă din 1967:
„În prezent, este
posibil pentru orice pacientă să treacă cu bine printr-o sarcină, cu excepţia
cazurilor în care suferă de o boală fatală, precum cancer sau leucemie; dar într-o
situaţie ca aceasta, avortul nu va putea prelungi, şi cu atât mai puţin nu va
putea salva viaţa mamei. ”
De fapt, femeile
care suferă de cancer vor renunţa la chimioterapie, iar în cazul nostru la
operaţia chirurgicală, pentru copil.
Daniella nu ştia
dacă va supravieţui din cauza bolii sale, însă îşi iubea atât de mult bebeluşul,
încât era dispusă să îşi asume orice risc şi, dacă era necesar, să îşi
sacrifice viaţa pentru viaţa fetiţei sale. Acum iată că are bucuria de a avea
grijă şi de a-şi preţui comoara de fetiţă, văzând-o cum creşte. Într-o zi, cine
ştie, la cealaltă cumpănă a vieţii, poate Rennae va fi cea care va trebui să
aibă grijă de Daniella.
Le doresc
Daniellei şi fetiţei Rennae tot ce este mai bun în viaţa lor împreună şi mă rog
ca dragostea, dăruirea de sine şi credinţa puternică în Dumnezeu, care au
ajutat-o pe Rennae să se nască, iar pe Daniella să se vindece, să crească tot
mai mult.
Lectura poveştii
lor m-a încurajat şi mi-a dat nădejde să fac cunoscută această mărturie, care
poate va fi o încurajare şi pentru alţii, bucurându-se de comoara pe care o
reprezintă viaţa unui om, mulţumind Lui Dumnezeu pentru dragostea plină de
credinţă şi de dăruire de sine de care a dat dovadă trimiţându-L pe Iisus, care
s-a jertfit pentru noi în loc să ne lase să pierim.
Iisus a spus că
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi
pună pentru prietenii săi.” Şi a demonstrat această dragoste răstignindu-se pe
cruce pentru mântuirea noastră, astfel încât a putut să împartă cu noi nu numai
această viaţă, ci toată veşnicia. Astfel ne-a iubit El pe noi.
Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul
hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un
drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi
arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când
noi eram încă păcătoşi. (Romani 5, 6-8).
Retipărit cu acordul lui Peter Saunder
Traducere Costrasel Anca, după LifeSiteNews
0 comments:
Trimiteți un comentariu