Sfânta Muceniţă Filofteia

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită an de an Sfânta Muceniţă Filoteea, ale cărei moaşte se află de peste 600 de ani la Curtea de Argeş. A devenit ocrotitoarea Ţării Româneşti încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, moaştele ei fiind venerate cu evlavie de cetele de pelerini care, la anumite zile din an, iau drumul Argeşului pentru cuvenită închinare.

Mărturiile documentare arată că Sfânta Filoteea s-a născut în jurul anului 1206, într-o suburbie din Cetatea Târnovo, în sudul Dunării, din părinţi creştini, care se ocupau cu munca la câmp. Numele său - Filoteea - alcătuit din două cuvinte greceşti: "fileo" - a iubi, şi "Teos", care înseamnă Dumnezeu, deci "iubitoare de Dumnezeu", îi fusese dat de episcopul locului, care o şi botezase la începutul anului 1207, în Biserica "Sfântul Nicolae" din Târnovo.

Mama copilei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, şi-a crescut singura-i fiică în duhul credinţei celei adevărate, al dragostei de Dumnezeu şi de semeni, întru deprinderea faptelor de milostenie, în rugăciune şi post, virtuţi creştineşti care i-au împodobit sufletul întru rodire de viaţă binecuvântată. Mergea în mod regulat la biserică, descifra cu pricepere rostirile scripturistice şi le tâlcuia pe înţeles fiicei sale, având bucuria ca, la vârsta de 13 ani, aceasta să devină o copilă blândă, milostivă, iubitoare şi îndatoritoare faţă de cei în nevoi.

S-a întâmplat ca o boală necruţătoare s-o doboare pe mama copilei la pat şi în câteva luni sufletul ei bun a trecut la cele veşnice. A avut vreme ca înainte de moarte să-l îndatoreze în scris pe soţul ei să poarte de grijă fiicei lor. Filoteea avea atunci 13 ani, dar era destul de matură să înţeleagă că mama ei n-a murit cu totul, că ea continuă să trăiască cu duhul şi că poate intra în comuniune cu ea ori de câte ori se va ruga şi va împlini învăţăturile şi poveţele ei. Rămasă orfană, ea n-a disperat, nu s-a simţit părăsită, a continuat să fie o fiică iubitoare pentru tatăl ei, mergând şi la şcoală şi lucrând acasă în cele ale gospodăriei.

La un moment dat, tatăl ei, om tânăr, "nemaiputând birui greul casei", s-a recăsătorit, sperând că cea pe care şi-a ales-o îi va accepta, prin iubire, şi fiica. N-a fost să fie aşa. Ataşamentul copilei faţă de Biserică şi faţă de cei săraci, pe de o parte, şi dragostea, şi grija tatălui, pe de altă parte, au făcut ca între mama adoptivă şi copila de 13 ani să se adune tot felul de răutăţi zilnice.

Fiind îndatorată, între altele, să ducă mâncare tatălui său la câmp, ea era adeseori întâmpinată de oameni sărmani, care o cunoşteau şi apelau la mila ei. Ştiind că mama ei, pe când era în viaţă, nu refuza pe nimeni şi dădea cu dragoste din puţinul ei, se vedea nevoită să rupă din porţia tatălui şi să dea celor sărmani. Apoi, ridica faţa spre cer şi zicea în şoaptă: "Am făcut ca tine, mamă!".

Într-una din zile, înrăit de soţia lui, tatăl se hotărăşte s-o urmărească pe copilă şi vede cum câţiva sărmani îi ţin calea, iar ea le oferă, cu iubire, din coşul în care se afla mâncarea pentru el. De la locul lui de pândă, tatăl, văzând scena aceasta, se mânie tare şi, judecându-şi fiica cu asprime în sinea lui, se hotărî să o pedepsească. E posibil să o mai fi făcut şi altă dată, de vreme ce copila, văzându-l mânios, a dat să fugă spre a se depărta. Văzând că nu o poate ajunge, el scoate de la brâu un mic topor, pe care îl purta zilnic atunci când pleca la câmp şi-l aruncă în direcţia fetei. Nu spre cap, nici spre trup, ci spre picioare. Toporul a lovit-o cu partea tăioasă şi a rănit-o la piciorul stâng. A căzut, secerată, la pământ şi sângele a pornit să curgă şuvoi. Intrând în panică, realizând cu greu ce-a făcut, fiind în câmp, departe de casă, tatăl n-a fost în stare să preîntâmpine tragedia. Până să se întoarcă el cu ajutoare din cetate, Filoteea îşi dăduse obştescul sfârşit. Era ziua de 7 decembrie 1219, pe la ceasul prânzului... Cu o zi înainte, pe 6 decembrie, fusese cu tatăl ei la biserică, la praznicul Sfântului Nicolae şi împreună aprinseseră lumânări şi rostiseră rugăciuni pentru mama ei.

Drumul rămăşiţelor sale pământeşti

Mărturiile documentare arată că trupul Sfintei Filoteea a fost îngropat la început în curtea Bisericii "Sfântul Nicolae" din Târnovo, alături de mama sa. Mai apoi, datorită minunilor ce se petreceau în jurul acelui mormânt, osemintele sale au fost scoase şi aşezate într-o raclă, procedându-se apoi la trecerea ei în rândul sfinţilor.

Abia în anul 1393, când turcii au ocupat Cetatea Târnovo, moaştele sfintei au fost duse pentru un timp la Vidin şi de aci au fost răscumpărate de voievodul Mircea cel Bătrân, care, împreună cu mitropolitul Severinului, Atanasie, le-au adus în Ţara Românească. Pe cale, credincioşii le-au întâmpinat cu evlavie multă, cu flori şi cu plecare de cuget. Timp de trei zile, moaştele au poposit în modesta reşedinţă de la Craiova a lui Mircea cel Bătrân, unde acesta temeluise o bisericuţă cu hramul "Sfântul Dumitru", ocrotitorul lui şi al familiei sale (numele Mircea derivă din Dumitru sau Mitru).

 Sfintele Muceniţe Fevronia şi Filofteia

Apoi, drumul lor a continuat până la Curtea de Argeş, fiind aşezate cu mare cinste în Biserica "Sfântul Nicolae" - Domnesc, Catedrala Mitropoliei Ţării Româneşti.

Vreme de exact 500 de ani, până în 1893, sfintele ei moaşte au stat în această catedrală, cea mai veche biserică de zid din Ţara Românească. Ziua ei de pomenire, 7 decembrie, s-a adăugat hramului catedralei, Sfântul Nicolae, alcătuind împreună un corolar sacru numit, încă din veacul al XIX-lea, "Zilele de lumină ale Argeşului". Mai apoi, din cauza lucrărilor de restaurare, moaştele au fost aşezate temporar în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, frumoasa ctitorie a lui Neagoe Basarab, unde se află şi astăzi.

Pr. Ioan Ioanicescu

  

Sursa: Ziarul Lumina

Sursă foto: Dositeea