Între
noi şi Hristos sunt gratii, iar noi, privitorii, suntem după ele!... Hristos
Mântuitorul este în suferinţă pentru noi, în starea de Jertfă; dar atunci când
vom fi înţeles şi simţit semnificaţia jertfei tinerilor eroi şi martiri ai
străzii, din decembrie ’89, gratiile vor dispare iar noi vom fi liberi, lângă
Hristos cel Înviat.
Această carte a început ca o
revistă. Chiar atunci în anii ’90. Simţeam că aceşti tineri trebuie să rămână
undeva. Ei ca persoane, nu ca anonimi, nu ca masă de eroi, nu ca abstracţie. Ci
ei ca persoană, ei ca chip, ca om viu care a trăit, a gândit şi a simţit. Ne
gândeam la faptul că asemenea oameni aparţin poporului, aparţin neamului şi
trebuie să rămână undeva ca amintire explicită. Şi de aceea am început prin a
încerca să luăm de la rudele, de la familiile lor fragmente de jurnal,
fragmente de scrisori, ceea ce au spus, ceea ce părinţii lor îşi aminteau: o
propoziţie, o frază; ce făceau: unul cânta la chitară, unul cânta rock, altul
scria poezii, o fată cânta la vioară, Ruxandra.
Am început în ’90 în ianuarie,
ianuarie-februarie-martie. Şi am scos revistă cu revistă. Doar câte un număr în
care apăreau câte trei sau patru dintre ei. Ani de zile după aceea am revenit
cu gândul la ei; îmi reveneau în minte imagini, cuvinte. Eu sunt convins că ei,
care sunt acolo în rândul sfinţilor, împreună cu Dumnezeu, se uită la noi şi ne
veghează, se roagă pentru noi. Asta e convingerea mea. Ei au murit ca martiri,
au murit pentru libertate, pentru neam, pentru ţară, pentru eliberarea de sub
totalitarism. Dacă vor fi sau nu vor fi canonizaţi, asta nu decidem noi. Dar eu
cred cu tărie că ei sunt în Împărăţia lui Dumnezeu şi s-au mântuit, iar prin ei
se mântuieşte şi acest neam. Tot timpul cât am lucrat la această carte am
simţit o bucurie, pentru că aveam sentimentul că ei se bucură. Şi chiar simţeam
lucrul acesta că ei de acolo din Cer se bucură, nu pentru că ar vrea să aibă
parte de cinste sau de slavă, ci pentru că jertfa lor este relevantă pentru
noi, pentru cei care am rămas.
Deci trebuie să ne cinstim
martirii, nu pentru ei, căci ei nu mai au nevoie de cinstirea asta. Noi avem
nevoie de ei ca modele. Ei sunt modele pentru noi toţi, în special pentru
tineri. E foarte bine să mergi la un tânăr şi să-i spui: „Uite, vezi Laurenţiu,
sau Mihai, sau Constantin, sau Ruxandra, au fost tineri ca şi tine. 18 ani, 20
de ani, 25 de ani... Uite Cristian, Daniel” nişte tineri care n-au fost
neapărat diferiţi de ceilalţi, dar care au fost acolo. Au fost acolo şi au
crezut în libertate, au dorit această eliberare, în primul rând spirituală.
Redactorii „Miracol
’89”
*
Poate singurul rost al
morţii acestor tineri a fost acela că credinţa a fost descătuşată. Asta ar fi
consecinţa revoluţiei şi consecinţa jertfei lor. Pentru că ştim foarte bine ce
am pătimit şi noi şi ce a pătimit şi biserica în perioada comunistă. Alt rost
nu văd.
Prof. Anghel Cioran,
tatăl eroului-martir Gabriel Cioran
El n-a ieşit acolo ca să
aibă un serviciu mai bun, ca să fie director. Această conştiinţă a libertăţii
i-a făcut să iasă în stradă. Şi aceasta îi face martiri ai lui Hristos. „Vom
muri si vom fi liberi!” Dar nu ei! Ei mor ca ceilalţi să fie liberi. Aici
iubeşte Dumnezeu jertfa lor. Murim noi ca ceilalţi să fie liberi. De aceea
cinstim martirajul lor.
Pr. Marius Lăcătuşu,
Biserica Eroilor Martiri, Bucureşti
Sursă: Revista Cuvinte către tineri
0 comments:
Trimiteți un comentariu