Iuda populistul

Radu Preda

Într-o lectură atentă la nuanţe, Iuda nu este doar trădătorul prin excelenţă, ci inclusiv prototipul populistului de oriunde şi oricând. Să ne aducem aminte câteva episoade. Prima scenă se derulează în momentul în care, aflat în caza lui Lazăr, cel înviat, din Betania, Mântuitorul Hristos primeşte un semn de mulţumire din partea Mariei, sora celui readus din morţi.

Potrivit culturii orientale a ospitalităţii, aceasta Îi unge picioarele cu ulei preţios. Iuda, prompt, sugerează (sub forma unei întrebări) că, în loc să fi fost astfel risipit, uleiul putea fi vândut cu trei sute de dinari (era la curent cu situaţia de pe piaţă) care ar fi fost daţi săracilor. Răspunsul lui Iisus este năucitor: de săraci nu o să scăpaţi niciodată, dar pe Mine nu mă aveţi mereu printre voi (adică întrupat istoric). O astfel de replică, doar aparent cinică, era menită să domolească falsul angajament filantropic al celui care avea să Îl trădeze nu peste mult timp. 

A doua scenă are loc în chiar seara trădării, Iuda negociind anterior preţul schimbării „partidului”, adică al ieşirii din cercul ucenicilor prin aderarea la grupul celor care doreau moartea Fiului Omului. Identificarea Acestuia are loc prin cunoscutul sărut al lui Iuda, adică prin utilizarea improprie a unui gest menit să camufleze în fapt opusul său. Ultima scenă fixează sfârşitul celui care, după ce a trădat, este cuprins de remuşcări. Convins între timp că a trimis la moarte un om nevinovat – Iuda asistă din mulţime la procesul religios al Mântuitorului –, el încearcă să îi convingă pe membrii sinedriului că se înşală în privinţa lui Iisus. Aceştia îl trimit la plimbare, spunând că regretul lui îl priveşte doar pe el însuşi. Autoexclus din rândul apostolilor şi instrumentalizat de liderii religioşi, Iuda este cu spatele la zid, găsind în sinucidere singura „ieşire“.

Ce înţelegem de aici? În primul rând, populistul este cel care îi transformă în mod sistematic pe alţii în prizonieri ai propriului plan. Concret, îi invocă pe săraci, pe şomeri, pe bătrâni şi pensionari, neavând jenă să mimeze solidaritatea cu oameni al căror destin îi este, în fond, indiferent. Cultivând romantismul social, populistul pare acel erou desprins din mitologie care, când totul părea pierdut, aduce soluţia, propune planul de salvare. Este irezistibil. Casanova politic, amăgitor de profesie, escroc sentimental fixând cu coada ochiului banii (adică voturile) victimelor credule. Promite totul. Deschide orizonturi largi de aşteptare, lipsite de orice legătură cu realitatea, exploatând fără scrupule capacitatea de autoamăgire a omului.

În al doilea rând, lecţia lui Iuda ne arată că populistul se foloseşte de slăbiciunile sistemului, în situaţia biblică dată de tensiunea dintre evrei şi ocupanţii romani. În traducere actualizată, un stat slab sau un partid guvernamental inabil sunt mană cerească pentru tipologia în cauză. Tribunul intereselor poporului va tuna împotriva mafiei, a hoţilor şi corupţilor, ascunzându-şi cu grijă propria corupţie şi propriul interes material.

În fine, ajuns la scadenţa propriei turpitudini, când lumina intră în tenebrele minţii rătăcite, populistul nu mai are nicio soluţie. Se trezeşte gol sufleteşte. După ce, asemeni lui Iuda transformat în avocat ad-hoc al săracilor, părea să promită totul, acum nu mai poate garanta nici măcar pentru propria persoană. Nu îl mai crede nimeni şi foştii aderenţi îi cer procesul. Este un om mort. De la această stare de faliment total, de demascare a imposturii fundamentale pe care a instrumentalizat-o doar pentru pofta de putere şi bani, la fuga definitivă prin sinucidere este doar un pas. Dispariţia nu are în asemenea circumstanţe însă nimic profund, tulburător sau eroic, ci pare epilogul aşteptat pentru o dramă care s-a jucat prost de la bun început.

La urma urmelor, soarta populiştilor este previzibilă. O veste bună pentru cei care, aici sau aiurea, se văd confruntaţi cu spectrul demagogiei politice. Important este de aceea să nu ne pierdem calmul şi să nu dezertăm de la ideal.

Sursă: Adevărul 

Sursă foto: Blog - Răzvan Codrescu