Patru zile îi sunt
dedicate în Capitală marelui cineast, de astăzi până vineri, în prezenţa
surorii sale, Marina Tarkovskaia, şi a altor personalităţi care s-au aflat în
preajma lui.
Un eveniment cultural de
excepţie încheie această toamnă: Zilele Tarkovski la Bucureşti. Nu este vorba
de un simplu festival, ci de o manifestare complexă, cuprinzând un simpozion
internaţional, vernisarea unei expoziţii şi proiecţii de filme, toate dedicate
uneia dintre cele mai importante personalităţi ale secolului XX, nu numai
artistice, cineastul rus Andrei Tarkovski (1932-1986).
Evenimentul, care se va
desfăşura la Muzeul Ţăranului Român (MŢR) şi Cinemateca Eforie, marchează
împlinirea, în acest an, a 80 de ani de la naşterea regizorului (pe 4 aprilie)
şi este intitulat „Tarkovski în 2012“.
O manifestare similară a
avut loc în 2006 la Bucureşti, la data aceea împlinindu-se 20 de ani de la
prematurul deces al cineastului, în 1986, la Paris (în urma unui cancer la
plămâni).
La fel, şi acum evenimentul
dedicat lui Tarkovski este onorat de prezenţa surorii sale, scriitoarea Marina
Tarkovskaia (totodată, principalul legatar al moştenirii tarkovskiene), precum
şi a soţului acesteia, regizorul Aleksandr Gordon (coleg şi prieten cu
cineastul, autor al unui volum memorialistic despre acesta).
Manifestarea se încadrează
într-una mai amplă, Zilele Culturii Ruse în România, care au mai inclus
prezenţa Rusiei la Târgul de Carte Gaudeamus şi Zilele Filmului Rus, desfăşurate
la Cinema Studio săptămâna trecută.
Pe platou la „Sacrificiul“,
în insula Gotland
Un alt oaspete important
este Layla Alexander-Garett, artist fotograf britanic. Destinul a făcut ca
aceasta să fie traducătoarea personală a lui Tarkovski pe platoul de filmare
pentru „Sacrificiul“, turnat pe insula suedeză Gotland în 1986 (acolo unde s-a
retras, în ultimele decenii de viaţă, un alt geniu al cinematografiei, suedezul
Ingmar Bergman).
Din această experienţă a
rezultat expoziţia foto „Andrei Tarkovski: Ultimul film“, itinerată din 2010 în
mai multe oraşe ale lumii şi vernisată acum la Bucureşti – miercuri, la ora
14.00, în Sala Acvarium de la MŢR, în prezenţa artistei.
Cu ocazia vernisajului, va
fi lansată şi seria „Tarkovski“ a Editurii Arca Învierii, coordonată de
istoricul de film Elena Dulgheru. Aceasta este autoarea a trei cărţi despre
regizorul rus, printre care o carte-interviu cu sora acestuia, „De vorbă cu
Marina Tarkovskaia“, apărută în 2004.
Două reconstituiri prin
documentar
Layla Alexander-Garett este,
totodată, autoarea cărţii „Tarkovsky: The Collector of Dreams“ şi a albumului
fotografic „Andrei Tarkovsky: A Photographic Chronicle of the Making of «The
Sacrifice»“ (Marea Britanie, 2011). Pe baza acestor cărţi, s-a realizat filmul
documentar @„Andrei Tarkovski: Culegătorul de vise” (Rusia, 2010), regia
Evgheni Borzov, care va fi proiectat la Eforie, joi la ora 17.00.
Documentarul recreează
procesul realizării filmului „Sacrificiul“, utilizând fotografii şi materiale
video unicat surprinse de Layla Alexander în 1985, când fusese translatorul
regizorului.
Un alt documentar interesant
semnat de Evgheni Borzov este „Magnetismul memoriei“ (Rusia, 2006), care va fi
proiectat la Eforie miercuri, la ora 17.30. Filmul redă, prin interviuri cu martori,
o întâlnire de creaţie aproape uitată a lui Andrei Tarkovski cu cinefilii din
Ivanovo (localitate din zona natală a regizorului) în 1976. Ambele documentare
vor fi prezentate de Elena Dulgheru.
Enigma Tarkovski
Deschiderea festivă a avut loc marţi, de la ora 17.00, la Sala Horia Bernea de la MŢR, şi a fost proiectat
documentarul „Enigma lui Andrei Rubliov“ (Rusia, 2007), iar seara festivă de
închidere tot acolo, vineri de la ora 19.00.
Simpozionul internaţional „Tarkovski
în 2012“ se va desfăşura în aceeaşi sală, în două părţi: miercuri, între orele
9.00 şi 12.30 (vorbitori: Marina Tarkovskaia, Aleksandr Gordon, Costion
Nicolescu), şi joi, între orele 13.00 şi 15.00 (vorbitori: Dmitri Salînski şi
Layla Alexander-Garett). Va fi continuat, între orele 15.00 şi 16.30, de masa
rotundă „Receptarea operei lui Tarkovski astăzi“; printre invitaţi: prof. univ.
Manuela Cernat, Alexandra Titu, Elena Loghinovski, Costion Nicolescu ş.a.
Astăzi ne deplasăm de câteva
ori mai repede decât în secolul trecut. Dar nu am devenit mai fericiţi din
acest motiv.
Adevărata funcţie a imaginii
artistice, menirea ei cea mai înaltă este de a ne deschide posibilitatea
relaţiei cu infinitul.
Andrei Tarkovski
regizor
„Rubliov“ şi „Solaris“
Opera lui Tarkovski este
compusă din capodopere, de la mediumetrajul „Compresorul şi vioara“ (1961),
până la filmul său final, „Sacrificiul“, turnat în Suedia în 1986. Dintre
acestea, spectatorii vor putea vedea la Cinemateca Eforie, „Andrei Rubliov“
(1966) – miercuri, la ora 19.00 şi „Solaris“ (1972) – joi, la ora 18.30.
Filmele vor fi prezentate de istoricul de film Dmitri Salînski, din Rusia,
autor a două cărţi despre Tarkovski.
Sursă: Adevărul
0 comments:
Trimiteți un comentariu