Nu îmi voi învăţa copiii despre sexul fără riscuri pentru că aşa ceva nu există

foto: freedigitalphotos

deMatt Walsh

Fac câteodată greşeala de a acuza cultura noastră ca este “supra-sexualizată” sau “nebună după sex”, în special când aud povești despre districte şcolare în care se încearcă a se da prezervative celor din clasele a VI-a. Şi totuşi, în realitate, majoritatea oamenilor din această ţară sunt înspăimântaţi de sex. Simpla idee de sex îi îngrozeşte. Societatea modernă este gazda celei mai patetice colecţii de laşi, plictisiţi şi lipsiţi de orice interes (sexual). Am eliminat din acest act onestitatea, dragostea, pasiunea, frumuseţea şi puterea creatoare, şi le-am înlocuit cu ceva steril, reticent, frivol şi dezinteresat.

E un fel de ironie, pe bune!

În această naţiune suntem îngrijoraţi de integritatea legumelor şi a untului de arahide şi le cumpărăm numai dacă conţin pe ambalaj cuvinte precum “organic” şi “crud”. Dar când vine vorba despre sexualitatea umană înghiţim orice chimicale ar fi nevoie pentru a înlătura consecinţele fizice şi emoţionale ale comportamentului nostru. Imaginați-vă studenţii care trebuie sa “tragă” şase cocktailuri de rom şi 8 Natty Light (bere ieftină, cu conţinut caloric scăzut) înainte de a putea copula anonim în camera cuiva de cămin.

Dar ei au nevoie de mai mult decât de alcool: au nevoie şi de pastile, şi medicamente, şi explicaţii în dimineaţa următoare despre cum totul a fost numai o distracţie şi că nu a însemnat nimic.

De ce spunem că acestor oameni le face plăcere sexul? Pentru bărbatul care face dragoste cu soţia lui, cu care este căsătorit de douăzeci de ani, sexul este o plăcere. În schimb, aceşti indivizi se bucură numai de anumite senzaţii fizice. Se bucură de o masturbare asistată – dar sexul este exact ceea ce ei încearcă cu disperare să evite.

Probabil cel mai absurd în toată situația aceasta este faptul că numim “lipsite de risc” aceste şedinţe de călăreală infuzate cu alcool, atâta timp cât implică un strat de latex și o doză de steroizi. Le spunem tinerilor să folosească prezervative pentru a se proteja de boli precum hepatita sau SIDA. De fapt, ceea ce se insinuează în mod vădit, este că există o cale lipsită de risc de a avea relații sexuale cu un necunoscut bolnav.

Sexul la întâmplare, fără nume si fără implicare, nu este niciodată lipsit de riscuri. Niciodată lipsit de riscuri emoționale, spirituale, fizice. De fapt, nici un fel de relație sexuală nu este fără riscuri. Si nici nu trebuie să fie așa. Sexul nu trebuie să fie periculos din punct de vedere fizic, cum de multe ori este în zilele noastre, mulțumită, în primul rând, anilor de “educație sexuală” – ar trebui sa fie un act profund și plin de urmări. Sexul ar trebui sa fie deschis și expus. Ar trebui să scoată la iveală sentimente înfricoşătoare și misterioase de dorință și devotament.

Spuneți-i cum vreți, dar numai lipsit de riscuri nu îi puteți spune!

Sexul, în general, nu este fără riscuri. Pe de altă parte, relațiile bazate pe atașament reciproc, întărite de jurămintele căsătoriei si reafirmate zilnic de ambii soți, sunt fără risc – și numai în acest context vulnerabilitatea inerentă a relațiilor sexuale poate fi transformată în ceva confortabil si care oferă siguranță.

Este “amuzant” cum în lumea aventurilor de o noapte, atunci când cineva comite “crima” de a fi o ființă umană în care iau naștere sentimente naturale dureroase, de afecțiune şi apropiere emoțională, celeilalte persoane i se permite să o acuze ca este ciudat(ă) sau că se mișcă prea repede. Si când baricadele făcute de om cad, și în mod tragic apare o viață omenească, amândurora li se permite să declare cu fețele senine că a fost un accident. Asta este ca și cum ai planta o sămânţă în pământ și spui că ceea ce a răsărit este o greșeală pentru că tu ai crezut că pământul era infertil. Tu poate că ai crezut așa, dar sămânța tot face exact ceea ce semințele trebuie să facă, iar tu ai făcut exact ceea ce o persoană care vrea să planteze ar fi trebuit sa facă. Se poate ca tu să fii un prost, dar ăsta numai accident nu a fost. În continuare, tu tai răsadul și îl arunci în foc, iar apoi continui sa plantezi semințe. Și de fiecare dată te plângi că blestematele astea de plante sau copaci tot continuă să răsară din pământ. Când cineva vine și îți spune să te oprești și să nu mai plantezi până când nu ești pregătit să ai de-a face cu pădurea, tu te smiorcăi și acuzi persoana respectivă că te judecă și că este nemiloasă pentru simplul fapt ca articulează regulile de bază ale botanicii.

Bineînțeles, metafora aceasta nu are susținere dintr-un singur motiv: toată lumea este de acord că nu ar trebui să omori puieții de copaci. Același consens, însă, nu există atunci când vine vorba despre puii de oameni.

Nu vreau să-mi învăţ copiii despre sexul fără riscuri pentru că nu vreau să îi mint. De asemenea, nu vreau să sădesc în ei ceea ce văd atât de des în alți oameni: o vedere pesimistă și reducționistă a spiritualităţii umane.

Ce altceva te poți aștepta să găsești când îți petreci primii 18 ani din viața unui copil tocându-i mintea cu un asemenea mesaj nesemnificativ și patetic. În ziua de astăzi copiii nu aud niciodată ceva pozitiv despre relațiile sexuale, deoarece aspectele pozitive le-au fost prezentate ca fiind negative.

Pozitiv: în urma relațiilor sexuale sunt create viețile omenești. Acesta este un bine enorm, dar nu este un bine care ar trebui urmărit înainte de căsătorie și fără a fi pregătiți de a avea grijă de noua viață formată.

Pozitiv: relațiile sexuale sunt o formă de exprimare a dragostei. Acesta este aspectul primar care diferențiază relațiile sexuale dintre oameni de cele dintre animale. Este un bine profund, dar ca orice lucru bun, poate fi pervertit și transformat într-un rău foarte întunecat.

Acestea sunt două dintre aspectele cele mai frumoase legate de relațiile sexuale, dar noi am hotărât să ne învățăm copiii că este cu putință  și ar trebui să le înlăture pe amândouă, și că ar trebui să înceapă să își exploreze sexualitatea cu unul sau două decenii înainte ca ei sa fie capabili cu adevărat să îmbrăţişeze fiecare dimensiune magnifică a acestui act. Deci, pentru următorii zece sau cincisprezece ani ei vor învăţa să privească două dintre cele mai măreţe aspecte legate de relațiile sexuale ca fiind printre cele mai rele. Nesurprinzător, această atitudine va rămâne cu ei permanent.

Planul abstinenței-înainte-de-casătorie pictează o imagine afirmativă si înălţătoare. Mesajul acestei imagini este că acest “lucru” este atât de bun, de important și de plin de plăcere că ar trebui să îl lași deoparte până când vei crește și vei găsi o persoana specială cu care să îl împărtăşeşte.

Pe de altă parte, modelul “sexului fără riscuri” transmite un mesaj sterilizat si paranoic: “Acest lucru este atât de frivol și lipsit de plăcere că poți să îl faci cu oricine și din orice motiv, fie și numai pentru a alunga plictiseala. Și, fiindcă tot a venit vorba, deși este o activitate recreațională, ca și Parcheesi (joc pe planșa, cu zaruri) sau ca hocheiul în aer, poate duce la inimi frânte, gonoree, sarcină și SIDA. Deci, din punctul ăsta de vedere, este un pic diferit de un joc pe planșă. Hei, dar ce ai zice sa ne uităm la niște imagini super-magnifice cu negi genitali?!”

Și totuși, această imagine este cea pretins pozitivă si încurajatoare. Singurul confort pe care îl oferă este acela că sexul poate fi distractiv, dar în loc să introducă moralitatea, responsabilitatea și satisfacția întârziată în conversație, acest model ghidează comportamentul copilului obsedându-l în legătură cu păduchii pubieni și sarcină la vârsta adolescenței.

Lecția abstinenței înainte de căsătorie oferă un confort mai mare: vorbește despre distracția actului sexual, dar și despre dragoste și puterea ei creatoare. Și, abstinența înainte de căsătorie are o cale mai bună de a trata cu aspectele negative: vorbește despre gonoree, herpes și sarcină în afara căsătoriei, dar oferă siguranța că nu trebuie să trăiești cu frica acestor întâmplări dacă pur și simplu aștepți până la momentul potrivit.

“Sexul fără riscuri” oferă bucurii neînsemnate și temeri profunde, abstinența oferă bucurii profunde și temeri ce pot fi evitate.

Este calea mai bună. Este mesajul mai bun. Este pur și simplu mai bine așa.

Știu că îmi veți spune că trebuie sa fim realiști. Copiii vor avea relații sexuale oricum, deci nu ar fi mai bine sa fim siguri ca măcar sunt pregătiţi pentru treaba asta?

Pentru a răspunde la întrebare o să adresez și eu câteva întrebări:

Nu vrei ca după ce a băut copilul tău să se urce la volan, dar dacă ar face-o, ai prefera să poarte centura de siguranță, corect? Pai, i-ai spune vreodată:”Juniorule, știu că o să bei și o să conduci. Nu ar trebui, dar toată lumea o face. Aşa că, să îți pui centura de siguranță!”?

De ce nu?

Pentru că o asemenea declarație diluează considerabil mesajul tău împotriva băutului la volan, acordând acestui tip de comportament o aprobare tacită și presupune tot ce e mai rău în fiul tău mai înainte ca acesta să fi avut măcar ocazia să ia propriile decizii.

Exact.

De asemenea, care e îndatorirea ta ca părinte? Să dai copilului tău sarcini ușoare, țeluri ușor de atins, și ștachete ridicate la înălţime mică? Sau scopul tău este să îți îndrepți copilul către ceea ce este corect și bine, și apoi să îi dai uneltele necesare pentru a atinge acest scop?

În plus, de când majoritatea părinților merg după logica “păi, copiii mei vor avea relații sexuale oricum”? Decenii, probabil? Și în tot acest timp, incidența cazurilor de relații sexuale în rândul persoanelor necăsătorite a crescut sau a scăzut? A crescut, corect? Și atunci, nu cumva avem aici de-a face cu un caz de auto-profeție?

De asemenea, în orice altă situație, îți îndrumi copilul să aleagă locul doi, substitui a face ceea ce este bine și corect cu ceea ce este numai parțial bine și corect? Îi spui vreodată copilului tău să învețe la matematică pentru nota 8? Îi spui vreodată să se asigure că ia parte numai la un nivel rezonabil la bârfe si hărţuiri de colegi? Îi spui vreodată fiului tău să vandalizeze numai proprietăți abandonate? Îi spui vreodată fiicei tale să te mintă numai o dată pe săptămână? Îi spui vreodată fiului tău să-ţi falsifice semnătura în carnetul de note numai dacă este foarte sigur că va arata perfect cu originalul?

Păi de ce nu? Până la urmă, probabil că oricum copiii nu vor excela la școală, vor minții, se vor lega de alții și vor comite tot felul de acte juvenile prostești. După logica ta, nu ar trebui să le spui să nu facă lucrurile pe care probabil le vor face oricum și în schimb sa îi ajuți să facă lucrurile pe care nu ar trebui sa le facă, dar într-un fel care să minimalizeze riscurile și consecințele, corect?

Nu?

Și atunci de ce foloseşti tactica asta când vine vorba despre sex?

Iată ceva care cel puțin ar trebui sa îți dea de gândit!

Deocamdată eu îi voi învăţa pe ai mei să aleagă binele și să evite răul, chiar și în acele situații în care alții au eșuat, și chiar și în acele situații în care eu am eșuat. De fapt, în special în situațiile în care eu am eșuat, având în vedere că am fost un așa eșec prolific într-un sortiment atât de mare de categorii. 

Nu îmi voi învăţa copiii despre sexul fără riscuri. Prefer sa fiu sincer cu ei.

Traducere: Adrian Naghel

 Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Castitate pentru caritate

de Tamara Rajakariar, Mercator Net

Aţi auzit de Pete Lynagh? În 2013, de Anul Nou, acest băiat petrecăreţ a renunţat la sex pentru un an, după ce colegul lui de apartament a pariat că nu va reuși să facă asta. S-a folosit de această schimbare de viaţă şi ca să câștige bani în scop caritabil, pentru o fundaţie care combate sclavia sexuală cu minori în Cambodgia.

Acum, la începutul lui 2014, tânărul de 33 de ani simţea că a devenit mult mai bun – în ciuda aparenţelor.

Pentru mulţi ar putea părea ca o frumoasă poveste despre cum te mai poţi simţi bine, sau puţină inspiraţie pentru a începe altfel noul an. Dar poate că această poveste rezumă una din marile probleme cu care se confruntă societatea noastră: răspândirea sexului ocazional.

Iată o poveste despre cum sexul făcut în afara unei relaţii de iubire, văzut ca o distracţie, poate pune stăpânire peste viaţa noastră şi ne împiedică să ne realizăm adevăratul potenţial.

În primul rând, Pete folosea sexul pentru a compensa alte probleme emoţionale. O declara chiar el într-un interviu pentru ziarul Sydney Morning Herald: “Mă simţeam gol pe dinăuntru. Nu-mi plăcea de mine însumi. Mă simţeam bine numai când mă simţeam dorit… Nu este o atitudine bună. Este patetic, chiar trist, acum, când mă uit înapoi. Mă lăsam condus de ego. Câţi nu joacă acest joc pentru că se simt goi pe dinăuntru?”

Promiţându-şi să nu facă sex timp de un an, s-a putut confrunta cu această problemă.

În al doilea rând, opţiunea sa l-a făcut să se concentreze mai puţin asupra lui însuşi şi să fie mai atent la nevoile celorlalţi. În locul unei vieţi egoiste și singuratice, concentrată pe satisfacerea propriilor nevoi, a început să privească în jur și să realizeze că erau mulţi oameni nevoiași. E admirabil că a reuşit asta şi a câştigat mulţi bani  în scop caritabil cu micul lui pariu.

Şi-a schimbat şi perspectiva asupra relaţiilor – în bine:

“Acum văd o relaţie ca împărţirea vieţii cu cineva, pe când înainte o vedeam ca pe împărţirea patului cu cineva”. Dacă ne gândim că multă lume vede aşa lucrurile, e drăguţ să constatăm că a reuşit să treacă dincolo de legătura fizică dintr-o relaţie.

Şi când te gândeşti că 2013 ar fi putut fi pentru el încă un an de petreceri şi aventuri amoroase! Dar iată că a reuşit în schimb să salveze nişte copii din Cambodgia – şi să-şi schimbe viaţa pe deasupra! Cine ştie câţi ca Peter Lynagh cel vechi îşi irosesc în continuare viaţa în petreceri şi distracţii în loc să se caute pe ei înşişi şi să facă ceva bun pentru ceilalţi!

Preluat de pe Ştiri pentru viaţă

Traducere: Alexandra Pitirici

Te-ar mai putea interesa şi:

Castitatea: o problemă de securitate naţională?

Doar 6% din adolescentele care practică abstinenţa vor face vreodată avorturi

Sute de şcoli şi facultăţi participă la Ziua Castităţii, de Valentine’s Day, 14 februarie

Felul în care percepem sexualitatea influenţează modul nostru de a vedea viaţa / Mii de tineri îşi păstreazăfecioria până la căsătorie (2)

Garanţia unei familii împlinite / Mii de tineri își păstrează fecioria până la căsătorie (1)

Revista Cosmopolitan: „100% demodat” să aştepţi a doua întâlnire ca să faci sex

Monogamia nu este naturală… Este supranaturală

Elveţia: Sex la cutie şi pornografie pentru copii de grădiniţă

Mamă, la grădiniţă ne-au învăţat să ne atingem!

O frază şocantă, pe care nu am vrea să o auzim din gura unui copil de patru sau cinci ani.

Cantonul Basel şi unele municipalităţi din cantoanele elveţiene Appenzell şi San Gallo, au decis să introducă cursuri de educaţie sexuală în programa de grădiniţă.

Începând cu decembrie 2013, profesorii au avut acces la o „Cutie de sex” care conţine tot felul de mijloace pentru a ilustra concepte pentru copii: filmări la limita pornografiei, cărţi cu poze foarte explicite, penisuri din lemn, vaginuri de pluş.

Una dintre cărţile folosite, intitulată „Lisa and Jan”, conţine fraze şi imagini foarte explicite. Am lăsat cititorului efortul de a le găsi pe internet deoarece sunt nepotrivite pentru a fi incluse într-un articol.

Fundaţia Elveţiană pentru Protecţia Copilului, autoare printre altele a unei broşuri pentru copiii de până la şase ani care-i invită pe aceştia să testeze jocul de-a doctorul, autoerotismul şi descoperirea reciprocă a fiecărei părţi a corpului, consideră această carte potrivită pentru copiii de cinci ani!

Cursurile de educaţie sexuală introduse de cantoanele din Basel, Appenzell şi San Gallo sunt obligatorii: nu există nici o cale pentru un părinte de a scuti copilul de această „materie”.

Acest obicei prost de a delega statului educaţia copilului este echivalent cu a priva un părinte de posibilitatea de a discuta cu copilul un anumit tip de probleme, fără îndoială importante, dar care nu ar trebui tratate deja la patru ani! Subiecte care cu siguranţă sunt abordate mai bine şi cu mai multă încredere în cadrul familiei decât într-o clasă, între râsetele copiilor mai experimentaţi şi jena celor mai timizi.

În paralel cu acest proiect, Biroul Federal de Sănătate Publică a înaintat Şcolii Pedagogice din Lucerna un document care serveşte introducerii şi implementării unor cursuri de educaţie sexuală timpurie. În acest document, copilul este tratat ca o adevărată fiinţă sexuală (pentru informaţii puteţi vizita www.amorix.ch şi descarcă din meniul „Principii” documentul în franceză sau germană „Educaţia sexuală şi şcoala”, în special cap. 4.1).

Nu vrem să trecem drept moralişti. Pur şi simplu noi credem că există o vârstă pentru fiecare lucru. Prima şi a doua copilărie sunt făcute pentru jocuri şi distracţie, pentru poveşti despre albine şi flori, copii aduşi de berze. Chiar dacă în lumea adultă suntem bombardaţi de stimuli sexuali la televizor, în ziare, în cinema sau pe panourile publicitare, trebuie să avem curajul de a ne opune şi de a opri sexualitatea precoce la o vârstă lipsită de griji care se cheamă „copilărie”.

Notă: Iniţiativa guvernului elveţian de a introduce ca material didactic „cutiile de sex” a declanşat o revoltă la nivel naţional, acestea fiind retrase. Peste 100.000 de semnături au fost strânse pentru o petiţie adresată Conferinţei Directorilor Cantonali ai Educaţiei. Pe lângă retragerea acestor cutii, se cere interzicerea orelor de educaţie sexuală la copiii mai mici de 9 ani, precum şi luarea unei decizii privind educaţia sexuală a copiilor printr-un referendum.

 

                                         Sursă: Ştiri pentru viaţă

                                                                   Traducere: Corina Costinela Popescu


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Revista Cosmopolitan: „100% demodat” să aştepţi a doua întâlnire ca să faci sex

Domniţelor, nu v-aţi plictisit să mai fiţi atât de demodate în relaţiile personale? Cosmo vă sfătuieşte: combinaţi-vă de la prima întâlnire!

O ediţie recentă a revistei americane pentru femei Cosmopolitan se dezlănţuie de la bun început în articolul Sex on the First Date (Sex la prima întâlnire), zdrobind regulile care spun că ar trebui să amâni sexul „până vă cunoaşteţi mai bine“. „Pe lângă interdicţia de a mai purta pantofi albi începând din septembrie (pe buuune?) şi regula că ar trebui să-l aştepţi pe el să-ţi dea întâlnire (gata şi cu asta!), poţi scoate de pe lista de reguli 100% demodate şi pe cea care spune să nu faci sex la prima întâlnire.”

Cosmopolitan, care se autocaracaterizează drept „stilistul a milioane de femei haioase şi curajoase care vor să exceleze în toate domeniile vieţii lor”, a abordat subiectul într-o ediţie recentă, după ce a lansat un sondaj în care a întrebat 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani ce reacţie au la cuplările de la prima întâlnire. Rezultatele au fost trimise unui număr de trei milioane de abonaţi, conform Biroului American de Audit al Tirajelor.

Cosmo i-a cerut o opinie expertă lui Jeff Wilser, coautorul newyorkez al cărţii It's Okay to Sleep with Him on the First Date: And Every Other Rule of Dating, Debunked (E-n regulă să te culci cu el de la prima întâlnire: Şi alte mituri deconspirate despre întâlnirile amoroase). Sondajul realizat de revistă a ajuns la concluzia că, dacă te culci cu un tip de la prima întâlnire, aceasta nu va compromite perspectiva unei relaţii de durată cu el. Cu alte cuvinte, explică Wilser, „dacă există chimie, n-ai ce face, iar din punctul lui de vedere nu are nicio importanţă dacă te cuplezi de la prima întâlnire sau de la a şaptea”.

În numele anului 2013, declarat cel mai puţin sexist din istorie, Cosmo zdrobeşte „regulile prea rigide ale întâlnirilor amoroase” şi „expresiile demodate” care ne îndeamnă „să amânăm relaţia sexuală”, declarându-le „prăfuite şi nocive”, căci poluează relaţia cu „o anxietate inutilă şi o ruşine legată de un act normal şi natural”.

Şi dr. Justin Lehmiller, socio-psiholog la Harvard, citat de revistă, explică: „E important să stabilim compatibilitatea sexuală de la bun început, iar a face sex ar putea fi mişcarea corectă”.

Cosmo admite că „a da jos textila în faţa unuia pe care l-ai cunoscut cu vreo două ore înainte” nu-i tocmai o mişcare naturală pentru oricine. Wilser oferă şi câteva motive legitime pentru a aştepta înainte să faci sex cu tipul: dacă are răspunsuri monosilabice, zice că doar o viaţă are omul sau vorbeşte cu nemiluita despre Cincizeci de umbre ale lui Grey, romanul cu accente erotice sado-masochiste scris de E.L. James. Această nouă modă girată de experţii în relaţii amoroase nu e valabilă şi pentru virgini, persoane cu puternice convingeri morale şi religioase, precum şi pentru cele care au boli cu transmitere sexuală.

Wilser dă câteva exemple de relaţii formate după ce cuplurile au făcut sex de la prima întâlnire şi le sfătuieşte pe femei să se concentreze pe ele însele: „Nu aştepta doar pentru că ai tu impresia că-şi va pierde respectul sau interesul. Aşteaptă numai dacă asta te aranjează pe tine. Nu are nimic de a face cu el”.

Dacă un tip nu te mai sună după aceea, „poate că e prea mofturos, sau nu a simţit scânteia, poate are oroare de angajamente sau e pur şi simplu un nemernic care încearcă să se joace cu tine”, spune Wilser. Dacă însă e vorba strict de sex, „pe bărbaţi de obicei nu-i deranjează să le cazi în braţe de la prima întâlnire”.

Numai sfaturi bune şi raţionamente impecabile, nu?

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Traducere: Ştefana Totorcea

 

Vreţi să deveniţi neatrăgătoare? Urmaţi sfaturile revistelor la modă (I)

deTatiana Shishova
 

Despre amestecarea rolurilor și calităților feminine și masculine

Cu ani în urmă, în grupa noastră de terapie cu păpuși a intrat Vica, o fetiță de 9 ani, drăguță dar destul de irascibilă. Mama ei s-a plâns de agresivitatea și bădărănia ei. În timpul ședințelor ne-am lămurit, destul de repede, că Vica imită eroinele din filmele artistice și de desene animate din Occident, care «rezolvau problemele» exact așa și erau foarte apropiate caracterului și temperamentului ei. A fost simplu s-o lămurim pe mamă că Vica n-ar trebui să vadă asemenea filme. 

În prezent, mulți părinți realizează cu certitudine, sau cel puțin intuiesc, răul făcut copiilor lor de astfel de filme, judecând după comportamentul acestora. 

Dificultatea a constat, de fapt, în altceva. Vica trebuia reorientată către forme de comportament mai delicate, feminine, pentru care era necesar să dezvolți în ea calități tradiționale feminine. Neașteptat, s-a constatat că însăși mama ei are dificultăți în determinarea acestor calități, lucru pe care l-a recunoscut cinstit și a cerut ajutor. Mama ei era destul de feminină și, ce ne-a uimit cel mai mult, avea educație psihologică. Atunci ni s-a părut curios dar, după puțin timp, ne-am lămurit că problema nu constă în particularitățile personale ale unei femei, ci în aspirațiile ei. 

Amestecarea rolurilor masculine și feminine duce inevitabil la dispariția noțiunilor despre calitățile asociate sexului, iar călcarea în picioare a neprihănirii și propaganda desfrâului deplasează și mai mult sistemul de coordonate. 

Ceea ce rezultă din aceasta s-a reflectat cel mai bine în două situații: în cazul huligancei din Ucraina, acoperită cu tatuaje, din gruparea «Femen», care a tăiat cu drujba o cruce creștină și a rusoaicei, asemenea ei, care însărcinată în luna a noua, a participat de bunăvoie la o orgie sexuală în grup, ce a avut loc în Muzeul de Științe Biologice din Moscova, fiind filmată și fotografiată, iar, apoi, când  deja copilul avea doi ani, a participat la o acțiune huliganică în grup – dansuri profanatoare în biserica Hristos Mântuitorul din Moscova. 

De fapt, acțiunea lor a fost simbolică: dansatorii au agitat pumnii, aplicând lovituri unui inamic imaginar, au fluturat picioarele și și-au mișcat anumite părți ale corpului ca la can-can, au parodiat semnul crucii și mătăniile, au strigat înjurături la adresa Domnului și a Preacuratei Lui Maici.

Dacă ar fi să concluzionăm, cele două tipuri feminine, descrise mai sus, au niște însușiri evidente: 1) agresivitate nefeminină, 2) o lascivitate dezlănțuită, demonstrativă și 3) o pornire războinică antidumnezeiască.

Aceasta nu reprezintă femeia sovietică muncitoare, egală în drepturi cu bărbații. Și nici măcar feminista occidentală a anilor 1960, de tip Simone Beauvoir, însetată de dreptate socială și «iubire liberă». Romantismul este înlăturat ca nefiind necesar, de modă veche, un înveliș perimat. Avem în fața noastră prototipul femeii desfrânate de tip „fiica Babilonului”, care cu vinul desfrâului, după proorocia Apocalipsei, îmbată toate popoarele. Cuvintele potrivite: desfrâu și mânie! Și ură feroce, demonică împotriva lui Dumnezeu.

Deocamdată acesta este prototipul, dar deja ne ia cu frig. Și, deja, la lecțiile dedicate educării copiilor și pregătirii lor pentru viața de familie, mulți conspectează sârguincios noțiuni care nu demult erau de la sine înțelese, fără a fi necesară o enumerare specială a lor – determinarea calităților masculine și feminine, precum și setul de caracteristici, pe care trebuie să le aibă tata și mama, indiferent de caracterul individual, dacă ei vor să-și îndeplinească rolul de părinți.

(continuarea, miercuri, 8 ianuarie)

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Nicoleta Macovei

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Căsătoria între persoane de același sex, sau dictatura confuziei

              

de Bertrand Vergely, 11 ianuarie 2013

Căsătoria între persoane de același sex ridică zece probleme.

1. Este necesar, mai întâi, a se face o diferență  între homosexualitate și căsătoria între persoane de același sex. Homosexualitatea aparține sferei private a persoanei care își trăiește propria istorie. Astfel, există în societate oameni a căror manieră de a iubi implică o persoană de același sex. De ce se întâmplă asta ? Nu știm și, fără îndoială, nu vom descoperi niciodată adevăratul motiv ce se ascunde astăzi în spatele multitudinii de cauze. Este vorba aici despre o realitate pe care societatea trebuie să o respecte, oferind cuplurilor homosexuale aceeași protecție a vieții private de care se poate bucura oricare cetățean.

2. Căsătoria între persoane de același sex ridică, însă, o problemă care ne privește pe toți, deoarece riscă să modifice ireversibil standardele în vigoare, stabilind, dacă urmează să fie adoptată, o nouă normă în ceea ce privește familia și tot ceea ce implică aceasta.

3. La origine, căsătoria este o lege a firii. Astfel, pentru a fi posibilă apariția unei noi vieți, un bărbat și o femeie se unesc și procreează. Stabilind instituția căsătoriei, societatea a oferit un cadru juridic acestei legi a firii, cu scopul de a o proteja.

4. Se confirmă astăzi că perspectiva asupra căsătoriei și a legilor familiei s-a schimbat. Nu mai vedem în nașterea de copii sensul căsătoriei, sentimentele fiind cele care primează, în detrimentul procreării. În același timp, copilul nu mai reprezintă doar fructul dragostei unui cuplu, dorința de a avea urmași fiind cea care face ca persoanele singure să recurgă la adopție, sau cuplurile sterile să adopte sau să recurgă la fecundare in vitro. Problema care se pune, și care implică orice cuplu, fie el heterosexual sau homosexual, este aceea de a conștientiza dacă sentimentul este cel care trebuie să devină sensul unic al căsătoriei, și dacă dorința de a avea copii, indiferent în ce context apare, ar trebui să se trasforme în rațiunea de a fi a acesteia. Trebuie stabilit, în egală măsură, dacă ceea ce se obișnuiște trebuie să devină normă pentru ceea ce deja există. Dacă privim lucrurile în acest mod, înseamnă că nimic nu se va mai putea opune categoric de acum înainte interdicției unor relații incestuoase, în numele dreptului de a iubi pe toată lumea. Sentimentul, scos în afara menirii sale firești și devenind normă, îl va împinge pe tată, în numele dragostei, să-și ceară fiica sau chiar fiul în căsătorie, o mamă  fiul sau chiar  fiica, o soră fratele sau sora, un frate sora sau fratele. Totul fiind astfel cufundat într-o dragoste proclamată justă dincolo de realitate, nimeni nu va mai realiza cine este cu adevărat, instaurându-se irevocabil o criză de identitate urmată de probleme psihice majore. Tendințele psihotice generate de individualismul hedonistic, pentru care evidența nu există și nu trebuie să existe, vor prolifera tot mai intens.

Un tată-amant și o mamă-amantă vor exclude noțiunile de tată și mamă și, implicit, vor submina statutul de persoane care au autoritatea de a educa și crește copii. Din acest punct de vedere, familia se va distruge.

Iar odată interdicția incestului fiind ridicată, sensul însuși al devenirii ca ființă umană va fi afectat, interdicția fiind pusă tocmai pentru a le aduce aminte ființelor umane că au fost create pentru a se metamorfoza prin Taina cununiei, lăsându-și în urmă părinții, dar și categoria sexuală din care fac parte, refuzând a-și continua viața socială în sânul familiei în care au crescut sau împreună cu persoane de același sex.

În acest sens, legiuitorul care trebuie să se pronunțe asupra căsătoriilor homosexuale poartă pe umeri o responsabilitate covârșitoare. Dacă hotărăște să facă din căsătorie o afacere legală a sentimentului scos din legea firii, va permite începutul ruinării identității psihice a familiei și a devenirii simbolce a ființei umane.

5. Dincolo de această problemă care ne privește pe toți, heterosexuali și homosexuali deopotrivă, căsătoria între persoane de același sex naște multe întrebări, pe care trebuie să le analizăm cu atenție, cea mai importantă fiind cea care reclamă semnul de egalitate. În numele luptei împotriva discriminării, se poate stabili o echivalență între toate cuplurile? Trei argumente vin în sprijinul răspunsului negativ.

6. În primul rând, din rațiuni obiective și care țin de simțul realității, nu putem pune heterosexualitatea pe același plan cu homosexualitatea, un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie nefiind același lucru cu un cuplu format din doi bărbați sau din două femei. Cuplurile heterosexuale nu sunt cupluri homosexuale, nici cuplurile homosexuale nu sunt cupluri heterosexuale. Stabilirea unei echivalențe între cele două ar însemna negarea realității printr-o gravă confuzie între gen și practică. Înainte de a fi o practică, heterosexualitatea implică genul, și nu practica, pe când homosexualitatea este o practică, nu un gen. Dovada: pentru a fi homosexual, trebuie înainte de toate să fii bărbat sau femeie. Dacă mâine, în numele egalității, totul va fi pus pe același plan, practica făcând legea genului, un periculos proces va începe să se deruleze, și anume, cel al dispariției, într-un interval mai lung sau mai scurt de timp, a diferenței dintre sexe. Vom simți atunci efectul dictatorial al acestui proces. Pentru ca homosexualii să-și poată exercita dreptul lor la egalitate, umanității i se va interzice să mai facă diferența între bărbat și femeie, heterosexualitatea fiind văzută ca o practică, și încă una discriminatorie. O nouă umanitate va vedea atunci lumina zilei. Trăiam odinioară într-o lume marcată de diferență. Ni se deschide acum în fața ochilor o alta, complet nouă, bazată pe negarea diferențelor. Știind că fenomenul complementarității generează viață, iar uniformizarea este apanajul morții, realizăm că de acum încolo un principiu al morții va guverna omenirea.

7. Responsabilitatea acceptării semnului de egalitate între toate cuplurile devine cu atât mai accentuată cu cât luăm în calcul problema copiilor. Nu trebuie să uităm – un cuplu homosexual nu poate avea copii. Oricât ar fi de dureros pentru astfel de cupluri, doi bărbați sau două femei nu pot procrea. Pentru ca viața să meargă mai departe, bărbatul are nevoie de femeie, și femeia de bărbat.

Homosexualii cer dreptul de a putea avea un copil. Se bazează pe faptul că acest lucru este considerat perfect legal în cazul cuplurilor heterosexuale – vorbim aici fie despre adopție, fie despre procrearea asistată medical. Uită, sau aleg să uite, că nu legea îi împiedică să aibă un copil, ci Natura însăși.

Sigur, un cuplu heterosexual poate adopta sau apela la tehnica medicală de procreare asistată, pentru a avea un copil. Este necesar totuși să subliniem faptul că un copil adoptat de un cuplu heterosexual nu are și nu va avea niciodată statutul pe care îl are un copil adoptat de un cuplu homosexual. Atunci când un cuplu heterosexual adoptă, încearcă să depășească o problemă de sterilitate. Adopția unui copil de către un cuplu homosexual înseamnă a eluda imposibilul. Registrul simbolic se schimbă, dorința de a ocoli o imposibilitate cu ajutorul legii  împingându-ne dincolo de realitatea umană, într-o lume a ficțiunii prometeice.

8. Până în momentul de față, gândirea societății se baza pe noțiunea de limită, și odată cu ea, pe ideea că nu orice este posibil. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Pe cât de pozitivă, pe atât de protectoare, ideea că nu orice poate fi decretat ne apără de dictatura Dreptului, iar ideea că nu orice poate fi fabricat, de dictatura Științei. Acceptarea căsătoriei între persoane de același sex și deschiderea societății către posibilitatea ca aceste cupluri să adopte sau să recurgă la reproducere asistată medical vor face ca lucrurile să stea altfel. Ideea că nimic nu este imposibil se va impune, lăsând în umbră noțiunea de limită. În acel stadiu, nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Dreptului și de ideea că totul poate fi decretat. Nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Științei și de ideea că totul poate fi fabricat. Odinioară ne supuneam naturii, « un ghid blînd », după cum spunea Montaigne. De acum înainte vom fi supușii Științei și Dreptului. Natura a lăsat în fire ca Omul să nu îl subjuge pe Om. Însă de acum încolo acest lucru se va întâmpla între oameni, fără ca Omul în sine să se mai supună cuiva. În secolul al XIX-lea, Dostoievski vedea în sintagma „totul este posibil”, esența nihilismului. Leo Strauss susținea același lucru în secolul XX. Apăruse o temere legată de proliferarea negării absolute a lui Nietzsche în Europa, fără a exista mari iluzii referitoare la acest subiect. Odată cu problema căsătoriei între persoane de același sex, a adopției și a reproducerii asistată medical pentru cuplurile homosexuale, acest „totul este posibil” va deveni o realitate care va transforma nihilismul într-o victorie totală a Științei, a Dreptului și a Omului.

9. În aceeași ordine de idei, este necesar să facem diferența dintre un copil pe care îl concepem și  un copil care ni se face. Când un cuplu dă naștere unui copil, acel copil este o persoană, rodul unor oameni care se iubesc, și pentru care copilul nu este o marfă sau obiect de trafic. Atunci când ni se face un copil prin intermediul unei alte persoane, și vorbim aici despre mamele – purtătoare, care își împrumută pântecele, sau de donatorii de spermă, copilul devine un obiect, o marfă în trafic.

Lionel Jospin sublinia faptul că nu există un drept la copii, ci un drept al copilului. Dacă va fi adoptată căsătoria între persoane de același sex, care vor putea apela la procreare asistată medical, drepturile copilului vor fi sacrificate în favoarea dreptului de a avea copii. Sub pretextul că și homosexualii au acest drept, copiii vor fi considerați obiecte, și li se va răpi statutul de persoane.

În plus, există și alte lucruri practice de discutat. Mai întâi, costurile. Pentru ca un cuplu format din doi bărbați să poată avea un copil, va fi nevoie de o mamă - purtătoare. Prețul mediu variază între 80.000 și 100.000 de euro. De vreme ce cuplurile homosexuale vor cere ca aceste costuri să fie suportate de asigurările sociale, invocând, în numele egalității, dreptul de a avea copii, cum vom putea face față afluxului de cheltuieli, din moment ce deficitul se mărește ? Cine va plăti, și cum?

Pe de altă parte, dacă Statul își va asuma răspunderea față de mamele purtătoare, va fi nevoit să creeze un serviciu special de selectare a acestora. Statul nu își permite să devină un Stat proxenet, autorizând și organizând un trafic al femeilor. Însă pentru ca procrearea asistată medical să poată exista, cam așa ar trebui să stea lucrurile. Și nu vorbim despre o situație simplă. Ce se va întâmpla atunci când homosexualii nu își vor mai dori copilul născut de mama-purtătoare, și vor hotărî să îl dea înapoi? Îi va putea obliga cineva să îl păstreze? Îl vor abandona? Vor plăti mama-purtătoare pentru ca aceasta să îl crească? Și cine va suporta cheltuielile din cabinetele psihiatrilor, acolo unde acești copii tulburați vor trebui tratați? 

10. Și mai apare încă o problemă în cazul copiilor făcuți la cerere: aceea a educării lor. Una este să ai un tată și o mamă, alta este să ai doi tați sau două mame. A lăsa un copil să se nască și să crească lângă un cuplu homosexual înseamnă a-i răpi bucuria de a simți cum este viața alături de un tată și o mamă. Avem noi autoritatea să îi privăm pe copii de aceasta? Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că dreptul la egalitate al homosexualilor va fi plătit prin sacrificiul acestor copii de a nu fi copii ca toți ceilalți.

Este adevărat, nici orfanii nu au tată și mamă. Dar vorbim aici despre consecința unei întâmplări nefericite, și nicidecum despre o decizie. Odată cu recunoașterea dreptului cuplurilor homosexuale de a avea copii, orfanii nu vor mai fi victimele inerentelor necazuri ale vieții, ci vor deveni produsul unei instituționalizări deliberate. Societatea îi va lipsi fie de tată, fie de mamă.

Acestei situații care, mai devreme sau mai târziu, va genera revoltă, i se va alătura o altă dificultate. Copiii cuplurilor homosexuale vor fi privați de o origine certă. În dreptul numelui tatălui sau al mamei, nu va scrie nimic. Ceea ce nu va fi ușor de îndurat. Fie că recunoaștem, fie că nu, copilul va purta cu sine povara vinovăției, știut fiind faptul că inocența lui nu poate găsi o explicație a pierderii echilibrului familial decât în fragila sa persoană.

În concluzie, partizanii căsătoriilor între persoane de același sex, care pot adopta sau apela la procreare asistată medical, sunt lipsiți de realism atunci când văd în acest proiect un progres democratic fără precedent. Ei cred că totul va fi bine. Dar lucrurile nu vor sta așa. Nu va fi bine. Nu va putea fi bine, pentru că vom avea de plătit un preț.

Să nu ne amăgim că vom restabili cumva diferențele, văzând în sexualitatea liberă o practică la fel ca oricare alta. Vom suporta consecințele. Să nu ne închipuim că acei copii fabricați, cărora le va fi fost răpită originea, nu vor reacționa la un moment dat. Să nu credem că dispariția noțiunilor de tată și mamă, în favoarea celor de părintele I sau părintele II va deschide calea către existența unei umanități echilibrate, împăcată cu sine însăși.

Susținem că acest proiect de lege va rezolva problemele. Nu le va rezolva, din contră, va crea probleme. Secolul XX a cunoscut tragedia totalitarismului și, mai ales, a proiectului nebunesc de creare a omului nou, mai presus de rasă sau clasă socială. Să nu cedăm tentației de a fabrica un om nou cu sprijinul Științei și al Dreptului. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Există legile firești ale familiei. Să le păstrăm intacte. Să nu ne jucăm cu focul. Să nu avem pretenția că suntem ucenici vrăjitori.

Toți avem prieteni homosexuali, pe care îi respectăm, îi stimăm și pe care îi iubim. Care, fără îndoială, sunt oameni profund morali. Care, fără doar și poate, au capacitatea de a crește un copil. Nu negăm faptul că un copil ar putea fi mai fericit lângă un cuplu homosexual, decât lângă unele cupluri heterosexuale. Însă acceptarea tuturor acestor realități ca motive pentru legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, cu drept de adopție și procreare asistată medical, ar fi o greșeală.

Una este legea, alta cazul particular. Nu facem lege din cazuri particulare, ci din principii care țin cont de experiență. Iar acceptarea căsătoriei între persoane de același sex, care pot adopta sau apela la procrearea asistată medical, ascunde prea multe lucruri periculoase și grave pentru a putea deveni o lege și un sprijin pentru nevoile fundamentale ale ființei umane.

Căsătoria între persoane de același sex, care ne îmbie la o afundare colectivă în dragoste, nu este rezonabilă. Comuniunea dintre bărbat și femeie redusă la nivelul unei practici sexuale și atât, este de neacceptat. A-ți dori un copil cu orice preț, chiar dacă pentru aceasta trebuie să recurgi fie la adopție, fie la un tată-donator, fie la o mamă-purtătoare, nu este normal. Să nu mai vorbim de mamă și de tată, ci de doi tați sau două mame este inacceptabil. Într-un cuvânt, a încropi o familie după criterii juridico-medicale și a o mai putea numi familie, nu este rezonabil. Cuvintele capătă sens atunci când exprimă o realitate. Când ele nu mai sunt ceea ce noi am hotârăt că trebuie să fie, sensul  se pierde în confuzie. Domnia, dictatura confuziei și, odată cu ea, confuzia spiritului și a comportamentelor, oare nu sunt acestea maladii de care suferim deja, și care riscă să ne scufunde ? Nu este destul?

Bertrand Vergely  (n.1953) este filozof și teolog francez. A absolvit Școala normală superioară din Saint-Cloud. A predat la Sciences Po Paris. În prezent este profesor al Institutului de teologie ortodoxă „Saint Serge” și al Liceului Pothier, al Institutului Superior Khâgne Classique (Ulm) și Hypokhâgne B/L. Este expert pe lângă asociația „Progresul managementului”.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ioana Nichifor

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com