Căsătoria între persoane de același sex, sau dictatura confuziei

              

de Bertrand Vergely, 11 ianuarie 2013

Căsătoria între persoane de același sex ridică zece probleme.

1. Este necesar, mai întâi, a se face o diferență  între homosexualitate și căsătoria între persoane de același sex. Homosexualitatea aparține sferei private a persoanei care își trăiește propria istorie. Astfel, există în societate oameni a căror manieră de a iubi implică o persoană de același sex. De ce se întâmplă asta ? Nu știm și, fără îndoială, nu vom descoperi niciodată adevăratul motiv ce se ascunde astăzi în spatele multitudinii de cauze. Este vorba aici despre o realitate pe care societatea trebuie să o respecte, oferind cuplurilor homosexuale aceeași protecție a vieții private de care se poate bucura oricare cetățean.

2. Căsătoria între persoane de același sex ridică, însă, o problemă care ne privește pe toți, deoarece riscă să modifice ireversibil standardele în vigoare, stabilind, dacă urmează să fie adoptată, o nouă normă în ceea ce privește familia și tot ceea ce implică aceasta.

3. La origine, căsătoria este o lege a firii. Astfel, pentru a fi posibilă apariția unei noi vieți, un bărbat și o femeie se unesc și procreează. Stabilind instituția căsătoriei, societatea a oferit un cadru juridic acestei legi a firii, cu scopul de a o proteja.

4. Se confirmă astăzi că perspectiva asupra căsătoriei și a legilor familiei s-a schimbat. Nu mai vedem în nașterea de copii sensul căsătoriei, sentimentele fiind cele care primează, în detrimentul procreării. În același timp, copilul nu mai reprezintă doar fructul dragostei unui cuplu, dorința de a avea urmași fiind cea care face ca persoanele singure să recurgă la adopție, sau cuplurile sterile să adopte sau să recurgă la fecundare in vitro. Problema care se pune, și care implică orice cuplu, fie el heterosexual sau homosexual, este aceea de a conștientiza dacă sentimentul este cel care trebuie să devină sensul unic al căsătoriei, și dacă dorința de a avea copii, indiferent în ce context apare, ar trebui să se trasforme în rațiunea de a fi a acesteia. Trebuie stabilit, în egală măsură, dacă ceea ce se obișnuiște trebuie să devină normă pentru ceea ce deja există. Dacă privim lucrurile în acest mod, înseamnă că nimic nu se va mai putea opune categoric de acum înainte interdicției unor relații incestuoase, în numele dreptului de a iubi pe toată lumea. Sentimentul, scos în afara menirii sale firești și devenind normă, îl va împinge pe tată, în numele dragostei, să-și ceară fiica sau chiar fiul în căsătorie, o mamă  fiul sau chiar  fiica, o soră fratele sau sora, un frate sora sau fratele. Totul fiind astfel cufundat într-o dragoste proclamată justă dincolo de realitate, nimeni nu va mai realiza cine este cu adevărat, instaurându-se irevocabil o criză de identitate urmată de probleme psihice majore. Tendințele psihotice generate de individualismul hedonistic, pentru care evidența nu există și nu trebuie să existe, vor prolifera tot mai intens.

Un tată-amant și o mamă-amantă vor exclude noțiunile de tată și mamă și, implicit, vor submina statutul de persoane care au autoritatea de a educa și crește copii. Din acest punct de vedere, familia se va distruge.

Iar odată interdicția incestului fiind ridicată, sensul însuși al devenirii ca ființă umană va fi afectat, interdicția fiind pusă tocmai pentru a le aduce aminte ființelor umane că au fost create pentru a se metamorfoza prin Taina cununiei, lăsându-și în urmă părinții, dar și categoria sexuală din care fac parte, refuzând a-și continua viața socială în sânul familiei în care au crescut sau împreună cu persoane de același sex.

În acest sens, legiuitorul care trebuie să se pronunțe asupra căsătoriilor homosexuale poartă pe umeri o responsabilitate covârșitoare. Dacă hotărăște să facă din căsătorie o afacere legală a sentimentului scos din legea firii, va permite începutul ruinării identității psihice a familiei și a devenirii simbolce a ființei umane.

5. Dincolo de această problemă care ne privește pe toți, heterosexuali și homosexuali deopotrivă, căsătoria între persoane de același sex naște multe întrebări, pe care trebuie să le analizăm cu atenție, cea mai importantă fiind cea care reclamă semnul de egalitate. În numele luptei împotriva discriminării, se poate stabili o echivalență între toate cuplurile? Trei argumente vin în sprijinul răspunsului negativ.

6. În primul rând, din rațiuni obiective și care țin de simțul realității, nu putem pune heterosexualitatea pe același plan cu homosexualitatea, un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie nefiind același lucru cu un cuplu format din doi bărbați sau din două femei. Cuplurile heterosexuale nu sunt cupluri homosexuale, nici cuplurile homosexuale nu sunt cupluri heterosexuale. Stabilirea unei echivalențe între cele două ar însemna negarea realității printr-o gravă confuzie între gen și practică. Înainte de a fi o practică, heterosexualitatea implică genul, și nu practica, pe când homosexualitatea este o practică, nu un gen. Dovada: pentru a fi homosexual, trebuie înainte de toate să fii bărbat sau femeie. Dacă mâine, în numele egalității, totul va fi pus pe același plan, practica făcând legea genului, un periculos proces va începe să se deruleze, și anume, cel al dispariției, într-un interval mai lung sau mai scurt de timp, a diferenței dintre sexe. Vom simți atunci efectul dictatorial al acestui proces. Pentru ca homosexualii să-și poată exercita dreptul lor la egalitate, umanității i se va interzice să mai facă diferența între bărbat și femeie, heterosexualitatea fiind văzută ca o practică, și încă una discriminatorie. O nouă umanitate va vedea atunci lumina zilei. Trăiam odinioară într-o lume marcată de diferență. Ni se deschide acum în fața ochilor o alta, complet nouă, bazată pe negarea diferențelor. Știind că fenomenul complementarității generează viață, iar uniformizarea este apanajul morții, realizăm că de acum încolo un principiu al morții va guverna omenirea.

7. Responsabilitatea acceptării semnului de egalitate între toate cuplurile devine cu atât mai accentuată cu cât luăm în calcul problema copiilor. Nu trebuie să uităm – un cuplu homosexual nu poate avea copii. Oricât ar fi de dureros pentru astfel de cupluri, doi bărbați sau două femei nu pot procrea. Pentru ca viața să meargă mai departe, bărbatul are nevoie de femeie, și femeia de bărbat.

Homosexualii cer dreptul de a putea avea un copil. Se bazează pe faptul că acest lucru este considerat perfect legal în cazul cuplurilor heterosexuale – vorbim aici fie despre adopție, fie despre procrearea asistată medical. Uită, sau aleg să uite, că nu legea îi împiedică să aibă un copil, ci Natura însăși.

Sigur, un cuplu heterosexual poate adopta sau apela la tehnica medicală de procreare asistată, pentru a avea un copil. Este necesar totuși să subliniem faptul că un copil adoptat de un cuplu heterosexual nu are și nu va avea niciodată statutul pe care îl are un copil adoptat de un cuplu homosexual. Atunci când un cuplu heterosexual adoptă, încearcă să depășească o problemă de sterilitate. Adopția unui copil de către un cuplu homosexual înseamnă a eluda imposibilul. Registrul simbolic se schimbă, dorința de a ocoli o imposibilitate cu ajutorul legii  împingându-ne dincolo de realitatea umană, într-o lume a ficțiunii prometeice.

8. Până în momentul de față, gândirea societății se baza pe noțiunea de limită, și odată cu ea, pe ideea că nu orice este posibil. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Pe cât de pozitivă, pe atât de protectoare, ideea că nu orice poate fi decretat ne apără de dictatura Dreptului, iar ideea că nu orice poate fi fabricat, de dictatura Științei. Acceptarea căsătoriei între persoane de același sex și deschiderea societății către posibilitatea ca aceste cupluri să adopte sau să recurgă la reproducere asistată medical vor face ca lucrurile să stea altfel. Ideea că nimic nu este imposibil se va impune, lăsând în umbră noțiunea de limită. În acel stadiu, nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Dreptului și de ideea că totul poate fi decretat. Nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Științei și de ideea că totul poate fi fabricat. Odinioară ne supuneam naturii, « un ghid blînd », după cum spunea Montaigne. De acum înainte vom fi supușii Științei și Dreptului. Natura a lăsat în fire ca Omul să nu îl subjuge pe Om. Însă de acum încolo acest lucru se va întâmpla între oameni, fără ca Omul în sine să se mai supună cuiva. În secolul al XIX-lea, Dostoievski vedea în sintagma „totul este posibil”, esența nihilismului. Leo Strauss susținea același lucru în secolul XX. Apăruse o temere legată de proliferarea negării absolute a lui Nietzsche în Europa, fără a exista mari iluzii referitoare la acest subiect. Odată cu problema căsătoriei între persoane de același sex, a adopției și a reproducerii asistată medical pentru cuplurile homosexuale, acest „totul este posibil” va deveni o realitate care va transforma nihilismul într-o victorie totală a Științei, a Dreptului și a Omului.

9. În aceeași ordine de idei, este necesar să facem diferența dintre un copil pe care îl concepem și  un copil care ni se face. Când un cuplu dă naștere unui copil, acel copil este o persoană, rodul unor oameni care se iubesc, și pentru care copilul nu este o marfă sau obiect de trafic. Atunci când ni se face un copil prin intermediul unei alte persoane, și vorbim aici despre mamele – purtătoare, care își împrumută pântecele, sau de donatorii de spermă, copilul devine un obiect, o marfă în trafic.

Lionel Jospin sublinia faptul că nu există un drept la copii, ci un drept al copilului. Dacă va fi adoptată căsătoria între persoane de același sex, care vor putea apela la procreare asistată medical, drepturile copilului vor fi sacrificate în favoarea dreptului de a avea copii. Sub pretextul că și homosexualii au acest drept, copiii vor fi considerați obiecte, și li se va răpi statutul de persoane.

În plus, există și alte lucruri practice de discutat. Mai întâi, costurile. Pentru ca un cuplu format din doi bărbați să poată avea un copil, va fi nevoie de o mamă - purtătoare. Prețul mediu variază între 80.000 și 100.000 de euro. De vreme ce cuplurile homosexuale vor cere ca aceste costuri să fie suportate de asigurările sociale, invocând, în numele egalității, dreptul de a avea copii, cum vom putea face față afluxului de cheltuieli, din moment ce deficitul se mărește ? Cine va plăti, și cum?

Pe de altă parte, dacă Statul își va asuma răspunderea față de mamele purtătoare, va fi nevoit să creeze un serviciu special de selectare a acestora. Statul nu își permite să devină un Stat proxenet, autorizând și organizând un trafic al femeilor. Însă pentru ca procrearea asistată medical să poată exista, cam așa ar trebui să stea lucrurile. Și nu vorbim despre o situație simplă. Ce se va întâmpla atunci când homosexualii nu își vor mai dori copilul născut de mama-purtătoare, și vor hotărî să îl dea înapoi? Îi va putea obliga cineva să îl păstreze? Îl vor abandona? Vor plăti mama-purtătoare pentru ca aceasta să îl crească? Și cine va suporta cheltuielile din cabinetele psihiatrilor, acolo unde acești copii tulburați vor trebui tratați? 

10. Și mai apare încă o problemă în cazul copiilor făcuți la cerere: aceea a educării lor. Una este să ai un tată și o mamă, alta este să ai doi tați sau două mame. A lăsa un copil să se nască și să crească lângă un cuplu homosexual înseamnă a-i răpi bucuria de a simți cum este viața alături de un tată și o mamă. Avem noi autoritatea să îi privăm pe copii de aceasta? Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că dreptul la egalitate al homosexualilor va fi plătit prin sacrificiul acestor copii de a nu fi copii ca toți ceilalți.

Este adevărat, nici orfanii nu au tată și mamă. Dar vorbim aici despre consecința unei întâmplări nefericite, și nicidecum despre o decizie. Odată cu recunoașterea dreptului cuplurilor homosexuale de a avea copii, orfanii nu vor mai fi victimele inerentelor necazuri ale vieții, ci vor deveni produsul unei instituționalizări deliberate. Societatea îi va lipsi fie de tată, fie de mamă.

Acestei situații care, mai devreme sau mai târziu, va genera revoltă, i se va alătura o altă dificultate. Copiii cuplurilor homosexuale vor fi privați de o origine certă. În dreptul numelui tatălui sau al mamei, nu va scrie nimic. Ceea ce nu va fi ușor de îndurat. Fie că recunoaștem, fie că nu, copilul va purta cu sine povara vinovăției, știut fiind faptul că inocența lui nu poate găsi o explicație a pierderii echilibrului familial decât în fragila sa persoană.

În concluzie, partizanii căsătoriilor între persoane de același sex, care pot adopta sau apela la procreare asistată medical, sunt lipsiți de realism atunci când văd în acest proiect un progres democratic fără precedent. Ei cred că totul va fi bine. Dar lucrurile nu vor sta așa. Nu va fi bine. Nu va putea fi bine, pentru că vom avea de plătit un preț.

Să nu ne amăgim că vom restabili cumva diferențele, văzând în sexualitatea liberă o practică la fel ca oricare alta. Vom suporta consecințele. Să nu ne închipuim că acei copii fabricați, cărora le va fi fost răpită originea, nu vor reacționa la un moment dat. Să nu credem că dispariția noțiunilor de tată și mamă, în favoarea celor de părintele I sau părintele II va deschide calea către existența unei umanități echilibrate, împăcată cu sine însăși.

Susținem că acest proiect de lege va rezolva problemele. Nu le va rezolva, din contră, va crea probleme. Secolul XX a cunoscut tragedia totalitarismului și, mai ales, a proiectului nebunesc de creare a omului nou, mai presus de rasă sau clasă socială. Să nu cedăm tentației de a fabrica un om nou cu sprijinul Științei și al Dreptului. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Există legile firești ale familiei. Să le păstrăm intacte. Să nu ne jucăm cu focul. Să nu avem pretenția că suntem ucenici vrăjitori.

Toți avem prieteni homosexuali, pe care îi respectăm, îi stimăm și pe care îi iubim. Care, fără îndoială, sunt oameni profund morali. Care, fără doar și poate, au capacitatea de a crește un copil. Nu negăm faptul că un copil ar putea fi mai fericit lângă un cuplu homosexual, decât lângă unele cupluri heterosexuale. Însă acceptarea tuturor acestor realități ca motive pentru legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, cu drept de adopție și procreare asistată medical, ar fi o greșeală.

Una este legea, alta cazul particular. Nu facem lege din cazuri particulare, ci din principii care țin cont de experiență. Iar acceptarea căsătoriei între persoane de același sex, care pot adopta sau apela la procrearea asistată medical, ascunde prea multe lucruri periculoase și grave pentru a putea deveni o lege și un sprijin pentru nevoile fundamentale ale ființei umane.

Căsătoria între persoane de același sex, care ne îmbie la o afundare colectivă în dragoste, nu este rezonabilă. Comuniunea dintre bărbat și femeie redusă la nivelul unei practici sexuale și atât, este de neacceptat. A-ți dori un copil cu orice preț, chiar dacă pentru aceasta trebuie să recurgi fie la adopție, fie la un tată-donator, fie la o mamă-purtătoare, nu este normal. Să nu mai vorbim de mamă și de tată, ci de doi tați sau două mame este inacceptabil. Într-un cuvânt, a încropi o familie după criterii juridico-medicale și a o mai putea numi familie, nu este rezonabil. Cuvintele capătă sens atunci când exprimă o realitate. Când ele nu mai sunt ceea ce noi am hotârăt că trebuie să fie, sensul  se pierde în confuzie. Domnia, dictatura confuziei și, odată cu ea, confuzia spiritului și a comportamentelor, oare nu sunt acestea maladii de care suferim deja, și care riscă să ne scufunde ? Nu este destul?

Bertrand Vergely  (n.1953) este filozof și teolog francez. A absolvit Școala normală superioară din Saint-Cloud. A predat la Sciences Po Paris. În prezent este profesor al Institutului de teologie ortodoxă „Saint Serge” și al Liceului Pothier, al Institutului Superior Khâgne Classique (Ulm) și Hypokhâgne B/L. Este expert pe lângă asociația „Progresul managementului”.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ioana Nichifor

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Parlamentul European va supune votului un raport care ar diminua grav libertatea de conştiinţă

Mai jos vă prezentăm o analiză făcută publică pe 3 octombrie 2013 de către organizația European Dignity Watch despre Draft Report on Sexual and Reproductive Health and Rights, draftul unui raport a cărui aprobare ar putea afecta grav libertatea de conștiință a celor care se opun avortului.

Parlamentul European va vota în cursul lunii octombrie un proiect extrem de controversat: Raportul privind sănătatea sexuală şi reproductivă și drepturile aferente acesteia (Report on Sexual and Reproductive Health and Rights – SRHR). Raportul a fost deja adoptat de Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen în data de 18 septembrie. Raportorul Edite Estrela, membră a Alianței Progresiste a grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a susținut puternic legalizarea avorturilor în toate statele membre ale Uniunii Europene, fără nicio considerație faţă de drepturile fundamentale la viață și conștiință recunoscute de UE.

Într-o declarație dată după votul din Comisie, Zita Gurmai, deputată a Partidului Socialist Maghiar, a afirmat că raportul adoptă „o poziție clară în favoarea legalizării avortului în toate statele membre UE, iar recomandările făcute pentru ca avorturile să devină legale, accesibile tuturor şi realizate în condiții de siguranță, reprezintă o poziție încurajatoare. Noi, socialiștii, am crezut întotdeauna că, peste tot în Europa, femeile ar trebui să aibă șanse egale și acces la realizarea deplină a alegerii lor, o alegere care să nu fie condiţionată de localizarea geografică sau de statutul social”.

Estrela face aceste recomandări în ciuda încălcării evidente a câtorva norme acceptate la nivel internațional. De exemplu, într-o afirmație radicală ce apare în proiectul de raport, se susţine ideea „că statele membre ar trebui să reglementeze și să monitorizeze utilizarea obiecției pe motiv de conștiință, asigurându-se astfel garantarea serviciului de sănătate a reproducerii ca drept al persoanei” (§11).

Pentru a justifica astfel de politici de stat de tip mâna de fier, același paragraf aduce ca argument faptul că: „chiar şi atunci când este legal, avortul este adesea împiedicat sau întârziat de obstacole [...] cum ar fi utilizarea pe scară largă a obiecției pe motiv de conștiință”. Iar, în secțiunea G, raportul deplânge faptul că „accesul la avort în condiții de siguranță [...] deşi legal, este de foarte multe ori indisponibil, datorită abuzului de obiecții pe motiv de conștiință sau interpretării prea restrictive a limitelor existente”. Sunt aduse chiar date statistice din Ungaria, Irlanda, Italia, Polonia, România și Slovacia - „unde aproape 70% din numărul ginecologilor și 40% din cel al anesteziştilor refuză să efectueze avorturi invocând dreptul la conştiinţă”.

„Aceste bariere contrazic în mod evident standardele drepturilor omului”, se arată în raport. Nemulţumirea doamnei Estrela constă în faptul că dreptul garantat la obiecția de conștiință – și, prin urmare, libertatea fundamentală de a nu participa la o practică contrară conștiinței cuiva, în limitele prevăzute de lege – este un obstacol pentru crearea așa-numitului „drept la avort”. Majoritatea celor care au votat fără menajamente în comisie în favoarea raportului ignoră faptul că un astfel de drept nu există nicăieri în dreptul internațional și sunt gata să sacrifice drepturi recunoscute pe plan internațional, cum ar fi dreptul la obiecția de conștiință.

Proiectul de raport, care va fi supus votului săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, amestecă așa-numitul „drept la avort” cu faptele. Iar apoi merge mai departe, făcând apel la statele membre ale UE „să asigure, în mod obligatoriu pentru toţi copiii şi tinerii, atât în şcoală cât şi în afara ei, educație despre sexualitate și relaționare într-un mod corespunzător vârstei și genului” (§15). Educația sexuală „trebuie să combată stereotipurile și prejudecățile, să facă lumină asupra dicriminării sexuale şi de gen și să ridice barierele structurale din calea egalității de fond”. Se poate doar specula cu privire la metoda exactă de implementare a acestor obiective care sună nobil, dar sunt eminamente periculoase, însă este evidentă dorinţa politică de a transmite aceste idei radicale copiilor prin intermediul sistemului de învățământ.

Aceasta nu este prima încercare de a impune un astfel de proiect extrem la nivel european. Raportul Estrela ne amintește de disputa ce a avut loc în Consiliul Europei în 2010, atunci când o altă tentativă radicală de a limita libertatea de conștiință a fost introdusă de Christine McCafferty, politician și activist britanic pro-avort. Printr-un raport, care a rămas cunoscut sub numele de Raportul McCafferty, s-a încercat diminuarea drastică a libertăţii medicilor, asistentelor medicale și a personalului spitalelor de a se opune practicilor medicale imorale, cum ar fi avortul sau eutanasia, din motive de conștiință.

Inițiativa a fost în cele din urmă respinsă şi chiar a avut loc o răsturnare de situaţie. În loc să fie restrâns, dreptul la obiecția de conștiință a fost recunoscut și consolidat prin adoptarea Rezoluției 1763, prin majoritate de voturi, în Adunarea Parlamentară. Prin această rezoluţie, statele membre sunt invitate să „garanteze dreptul la obiecția de conștiință în legătură cu participarea la procedura medicală în cauză”. De asemenea, Aadunarea a declarat că „în marea majoritate a statelor membre ale Consiliului Europei, practica de obiecție de conștiință este reglementată în mod adecvat”.

În ciuda acestui consens care există pentru o protecție puternică a dreptului la obiecția de conștiință, proiectul de raport de acum păstreză reminiscențe ale Raportului McCafferty. Este pus la îndoială nu doar dreptul fundamental la obiecția de conștiință, dar se fac chiar recomandări nefondate din punct de vedere legal – cum ar fi promovarea avortului ca „ceva care privește drepturile omului”, făcându-l „legal, sigur și accesibil tuturor” (§10).

Promovarea activă a unor astfel de poziții extreme în Parlamentul European de către unii deputați, în ciuda numeroaselor obiecții din partea celorlalte două instituții principale ale UE, Comisia Europeană și Consiliul European – ambele subliniind faptul că UE nu are nicio competență, în temeiul acordurilor sale, să se ocupe de problema avortului – ar trebui să fie un motiv de mare îngrijorare din mai multe motive.

În primul rând, atât Estrela cât și majoritatea celor din Comitetul Femeilor din Parlament care au votat în favoarea proiectului de raport au ignorat flagrant tendințele europene, care indică o mai mare protecție a vieții umane începând cu momentul concepției.

La nivel de instituții europene, Curtea Europeană de Justiție a fost clară cu privire la dreptul la viață, stabilind în cazul Brüstle vs. Greenpeace că embrionul uman merită protecție juridică încă din primul moment al existenței sale. În plus, un nou studiu, intitulat „Avortul și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, realizat de Centrul European pentru Lege și Justiție, evidenţiază faptul că drepul la avort nu este cuprins în Convenţie şi nici nu este creat de aceasta. Dimpotrivă, avortul la cerere încalcă Convenția, prejudiciind interesele și drepturile garantate ale cetățenilor, fără nici o justificare corespunzătoare.

La nivel de mase, în cadrul Uniunii Europene, există un consens în creştere în rândul cetățenilor privind necesitatea existenţei unei protecţii mai mari a embrionului uman. Un exemplu în acest sens este inițiativa, de un remarcabil succes, a cetăţenilor europeni, intitulată „Unul dintre noi”, care solicită UE să pună capăt finanțării activităților care presupun distrugerea de embrioni umani, ea strângând deja peste 1 milion de semnături.

Din păcate, niciunul dintre aceste lucruri nu par să însemne ceva pentru Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen care a votat în favoarea raportului. Zelul lor ideologic de a călca în picioare alte drepturi și de a impune „dreptul la avort” în restul Europei întruchipează tocmai atitudinea arogantă care amenință libertatea de conștiință – și de aceea trebuie să o respingem cu hotărâre.

Sursă: europeandignitywatch.org

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com