Din culisele campaniei şcolilor sigure din Australia / Ştiu părinţii cu adevărat ceea ce vor învăţa copiii lor despre universul LGBT( comunitatea lesbiană, gay, bisexuală, transgender)?

de Michael Cook, 2 decembrie2015, Mercator.net

Cum îți va fi afectată căsătoria de „căsătoriile” dintre persoane de același sex? Probabil deloc. Dar această întrebare este greșit pusă. Hai să ne întrebăm cum vor fi afectaţi copiii noştri.

Dacă părinţii australieni vor să facă o călătorie în viitor, ar trebui să citească „All of us”, un material de predare pentru copiii din anii 7 şi 8 de studiu. „All of us” a fost lansat la finele anului 2015 de către Safe Schools Coalition Australia (SSCA-Coaliția Școlilor Sigure din Australia) şi Minus 18, „cea mai mare reţea a tinerilor LGBT”.

Acesta conţine o multitudine de materiale şi videoclipuri pentru folosit la clasă cu scopul de a reduce fenomenul de hărțuire a elevilor LGBTQI şi a „heteronormativității („sistem de convingeri“ potrivit căruia atracţia bărbat-femeie este normală).

SSCA promovează „un mediu şcolar sigur şi incluziv pentru elevi , personal şi familii cu atracție față de persoane de acelaşi sex, intersex sau cu diverse identităţi sexuale. Este finanțat de guvernul Australian, iar în Victoria, de către guvernul Victorian, premierul Daniel Andrews promițând introducere programei SSCA în fiecare şcoală guvernamentală.

În prezent, SSCA a înscris 478 de şcoli având 329,874 elevi şi a pregătit 13.516 de persoane. Aproape toate sunt şcoli guvernamentale, doar două şcoli catolice sistemice şi un grup de școli independente fiind reprezentate. Aceasta reprezintă mai puţin de 10% din studenţii australieni, programul „All of us “ nefiind obligatoriu.

Cu toate acestea, în cazul în care „căsătoriile” dintre persoane de aceleaşi sex devin legale, este uşor să ne imaginăm faptul că tuturor şcolilor li se va cere sau se va pune presiune asupra lor ca aceste materiale de predare să fie acceptate.

Implicarea părinţilor

Probabil că cel mai deranjant aspect al acestei programe este prezumpţia că părinţii sunt irelevanți. În materialele SSCA părinţii sunt doar menţionaţi ca fiind posibile obstacole în alegerea sexualităţii unui adolescent. După spusele unui membru laburist al Camerei Superioare din Noua Galie de Sud (NSW), Greg Donnelly, aceasta este „de neiertat”. El a scris de curând următoarele:

Ceea ce aş vrea să ştiu este câţi dintre cei 460 de directori care şi-au înscris şcolile în acest program pe formularul de descărcare de pe website i-au informat corespunzător pe părinţi cu privire la materialele la care vor fi expuşi copiii lor şi cărora li se vor preda aceste lucruri?

Părinţii sunt principalii educatori ai copiilor lor. Au dreptul să ştie ce li se predă copiilor în şcoli. Este timpul să li se spună faptul că proprii copii sunt expuşi pericolelor tocmai de către directori, profesori şi de către cei care au fost numiţi să implementeze şi să propage acest material. ”

Din moment ce majoritatea părinţilor nu ştiu ce urmează, iată câteva filoane de înţelepciune pentru băieţii şi fetele din anii 7 şi 8 de studiu:

- Şapte filmuleţe făcute de către Minus 18 pentru “All of uş” prezintă tineri atractivi cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani care sunt lesbiene, bărbaţi transsexuali, femei transsexuale, bisexuali(e) şi intersex. Explicarea stilului lor de viaţă este, ca să spunem frumos, naivă. Vivian, o tânără transsexuală de 17 ani , studentă la un liceu catolic, spune că asta înseamnă „a cunoaşte o persoană şi a putea spune că este drăguţă cu mine şi că îmi place. Asta înseamnă pentru mine a fi bisexual(ă)”.

- Copiii pot fi lesbiene, gay, bisexuali, heterosexuali, queer ( minorităţi sexuale) sau pansexuali (atraşi(e) de toată lumea). Mantra acestui program este : „Identitatea sexuală nu se reduce doar la a fi bărbat sau femeie”.

- Dacă elevii obiectează în clasă spunând că tinerii ar putea să nu fie siguri de propria sexualitate, ar trebui să li se spună că acesta este răspunsul greşit: „Nu e vorba despre cât de sigură este o persoană, ci despre cât este de capabilă să accepte ceea ce simte”, spune documentul. „Mulţi tineri ar putea refuza să vorbească despre orientarea lor sexuală datorită presiunii sociale şi a homofobiei”.

- Unul dintre personajele din film, Nevo, este un băiat transsexual (adică născut fată) care vrea să aibă copii. Acest lucru nu este imposibil, spune programul. „Există multe moduri de a avea copii, moduri pe care Nevo le-ar putea alege în funcţie de corpul său, al partenerului şi de ceea ce vrea. Acestea includ şi posibilitatea de a adopta. ”

- Copiii sunt încurajaţi să-şi ia un angajament: „Promit să fiu un aliat deoarece consider că este important ca lesbienele, homosexualii, bisexualii, transsexualii şi intersexualii să se simtă în siguranţă şi acceptaţi.”

În Noua Galie de Sud (NSW), programa SSCA este derulată de către Family Planning NSW, care oferă servicii de sănătate reproductivă, efectuând în special avorturi. Propriile rezultate şi întrebări sunt chiar mai explicite decât materialul „All of us”.

Esenţa programei SSCA este aceasta: sexul este despre a te distra cu prietenii tăi. Experimentează până când vei găsi tipul de sex care ţi se potriveşte. Siguranţa este singura limită. Copiii sunt un accident incomod. Căsătoria este irelevantă. Părinţii nu trebuie să intervină. A-ţi lua un angajament nu are niciun sens. Să ai o zi bună!

Această perspectivă asupra sexului este din punct de vedere intelectual şi moral falimentară. Sexul este tratat ca o joacă mai degrabă decât ca un mister profund, pasionat şi periculos al existenţei omeneşti. Cu ce drept impun profesorii o asemenea ideologie unor copii impresionabili de 13 şi 14 ani? Cum justifică excluderea părinţilor?

Hărțuirea. Tratarea fenomenului de hărțuire ca urgenţă de sănătate

Hărțuirea de orice fel este inacceptabilă, însă cuvântul este folosit pentru a ascunde opiniile SSCA asupra sexualităţii. Conform SSCA, statisticile arată că o un procent semnificativ de copii suferă de pe urma homofobiei, transfobiei, bifobiei şi alte fobii nedescoperite încă. Opinia SSCA are la bază argumentul că „cercetările internaţionale şi australiene arată ca aproximativ 10% dintre oameni sunt atrași de persoane de acelaşi sex, aproximativ 4% au diverse identităţi sexuale sau sunt transsexuale, iar 1.7% sunt intersex”.

Oricum, aceste procente sunt false. Sursa originală a procentajului de 10% apare în 1948 în cartea scrisă de sexologul American Alfred E. Kinsey. Chiar şi Institutul Williams, o organizaţie specializată în LGBT din Statele Unite, susţine faptul că cifra nu este mai mare de 3.5%. Numărul afişat de SSCA este de 3 ori mai mare. În ceea ce priveşte numărul de transsexuali, Institutul Williams a estimat un procentaj între 0.1% şi 0.5%. Procentajul dat de către SSCA este de 17 ori mai mare.

S-ar putea ca SSCA să crească aceste cifre pentru a crea panică datorită fenomenului de „hărțuire” din şcoli. Se estimează că 75% dintre elevii atraşi de persoane de acelaşi sex se confruntă cu acest fenomen; 75% din 10% înseamnă 7.5% din toţi elevii – un număr semnificativ. Însă, 75% din 3.5% înseamnă 2.6% – nu se poate numi o criză. Campania anti-hărțuire ar putea fi o distragere a atenției pentru o urgență care de fapt nu există. E ca şi cum ai mobiliza armata pentru a rezolva creșterea numărului de furturi de maşini din vestul orașului Sidney.

Oricum, câte date concludente există pentru a demonstra supoziţia unei epidemii de homofobie? S-ar putea baza pe extrapolări ale unor statistici greşite sau incomplete. Programul „All of us” citează statistici legate de comportamentul sexual al adolescenţilor australieni din The 5th Naţional Survey of Australian Secondary Students And Sexual Health 2014. Totuşi, autorii acestui raport s-au plâns de „dificultatea obţinerii cooperării din partea şcolilor din toată Australia”. Participarea la acest sondaj a fost aşa de scăzută, încât au trebuit să recurgă la sondaje on-line care nu prezintă garanţii. Aceasta „ar fi putut afecta generalizarea rezultatelor”, recunosc ei.

În mai, Ministrului Educaţiei din Noua Galie de Sud, Adrian Piccoli, i s-a cerut în Parlament să prezinte cei trei factori responsabili pentru fenomenul de „hărțuire”. El a răspuns: „Departamentul de Educaţie şi Comunităţi din NSW nu colectează date la nivel sistemic asupra incidentelor legate de fenomenul de hărțuire din şcoli. ” Dacă într-adevăr există o criză, unde sunt statisticile adevărate?

Profesori încurajatori

Este extrem de îngrijorător faptul că profesorii susţin cu îndârjire programa SSCA. Liderul Asociaţiei Directorilor Australieni de Gimnaziu, Rob Nairn, l-a lăudat ca fiind un material adiţional important pentru resursele şcolilor „în vederea celebrării diversităţii şi promovării relaţiilor politicoase”.

Uniunea Educaţiei Australiene, din care fac parte marea majoritate a profesorilor din şcolile guvernamentale, este o susţinătoare ardentă a programului SSCA. Propria lor declarație “Sexual Orientation, Gender Identity and Intersex Policy” cerând o schimbare radicală a programei școlare.

Instituţiile educaţionale trebuie să dezvolte şi să implementeze strategii pentru a combate discriminarea bazată pe diferenţe de sex, sexualitate sau identităţi sexuale incluzând homophobia, bifobia, transfobia, discriminări legate de diverse orientări sexuale[sic]….

Sexualitatea ar trebui inclusă în toate programele ce fac referire la dezvoltare personală şi de sănătate. Diversitatea sexelor, a sexualităţii şi a identităţilor sexuale trebuie să fie normalizate şi toate statele şi teritoriile trebuie să creeze materiale care să ajute la combaterea homofobiei, bifobiei şi transfobiei.

Ce ar trebui făcut cu instituţiile de educaţie intransigente, spre exemplu şcolile creştine? Un raport din 2005 al Universităţii La Trobe, Writing Themselves In Again, care se bazează pe cercetările SSCA, arată clar: „Creştinătatea rămâne ultimul bastion de rezistenţă a ceea ce este privit ca o parte normală a sexualităţii umane în domeniul legal şi de sănătate”. Politica AEU condamnă şcolile care refuză schimbarea: trebuie „pedepsiţi pentru atitudinile şi abordările lor discriminatorii”.

Susţinătorii „căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex l-au adus pe arhiepiscopul catolic din Hobart în faţa tribunalului anti-discriminare din Tasmania pentru distribuirea unei broşuri în şcolile catolice, broșuri în care apără căsătoria între bărbaţi şi femei. Liderul Autralian Equality Marriage (Egalităţii în Căsătorie din Australia ), Rodney Croome, susţine faptul că studenţii catolici au de suferit şi că biserica nu are niciun drept să-i „înscrie pe tineri drept mesagerii propriei prejudecăţi”. Cu alte cuvinte, el crede că acestora li se spală creierul.

De fapt, spălarea creierului este un fenomen ce are loc deja în sute de şcoli din toată Australia, copiii fiind învăţaţi minciuna că toate manifestările sexualităţii se rezumă la ideea de egalitate, iar asta le va aduce fericire şi împlinire. Dacă legalizarea „căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex va avea loc, poate cineva să nege că toate şcolile vor fi forţate să transmită acelaşi mesaj, oricât de mult ar obiecta părinţii?

Sursa: Știri pentru viață

80 de ONG-uri: „Vrem Educație pentru familie și societate, nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist”

Foto: Dreamstime

Domnului Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Domnului Nicolae Bănicioiu
Ministrul Sănătăţii

14 octombrie 2015

„Vrem Educație pentru familie și societate,‎ nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist”

Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,
Stimate Domnule Ministru Nicolae Bănicioiu,

Ați primit un Apel  semnat de 67 de ONG-uri care solicită introducerea educației sexuale în școală. Motivele par dintre cele mai firești, în esență fiind invocată lipsa informațiilor de calitate, în condițiile în care în spațiul public se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate „din care lipsesc elemente ce țin de responsabilitate, înțelegerea funcționării propriului corp și respectul în relații intime”.

În timp ce necesitatea informării în privința sexualității este universală, de la o persoană la alta, de la o familie la alta, de la un stat la alt stat, de la o civilizație la alta, de la o perioadă istorică la alta au existat și există moduri diferite de abordare. Ca atare, o întrebare esențială este „Ce fel de educație despre sexualitate solicită semnatarii?”, deoarece identificarea unor probleme reale nu conduce automat și către identificarea unor soluții potrivite și eficiente.

Tipul de educație sexuală pe care semnatarii Apelului  îl solicită, și pentru care militează de ani de zile, inclusiv prin introducerea acestui tip de educație prin intermediul materiei școlare Educație pentru sănătate, care ar deveni obligatorie, este axat pe denormativizarea familiei binare heterosexuale în fața oricăror comportamente sexuale consimțite și pe promovarea contracepției și avortului ca soluții complete și ideale la problema sarcinilor nedorite.

Acest tip de educație sexuală este generat de un sistem de valori hedonist în care este centrală plăcerea individuală în condiții de siguranță fizică. Acest sistem de valori a promovat necesitatea consimțământului în relațiile sexuale și eliminarea abuzului, fără a reuși să le obțină, în schimb a agravat probleme precum disoluția familiei, nașterea și creșterea copiilor în afara familiei, nefericirea personală. La nivel de stat, el a dus la probleme care nu existau anterior: statul trebuie să sprijine mamele singure, din ce în ce mai numeroase, prin ajutoare sociale, în timp ce rata natalității a scăzut sub limita de înlocuire a populaţiei.

Protest masiv al părinţilor polonezi împotriva introducerii educaţiei sexuale în şcoli: „Educaţie pentru familie”, nu pentru depravare!

După ce, în ultima duminică din iulie, mii de părinţi polonezi au ieşit în stradă să protesteze împotriva introducerii educaţiei sexuale explicite ca materie şcolară, guvernul bate în retragere cu privire la acest plan.

Mişcarea a fost organizată de 26 de asociaţii poloneze pro-familie, în condiţiile în care în şcolile poloneze se predă deja o materie care se numeşte Educaţie Pentru Viaţa de Familie.

Ministrul Educaţiei, Joanna Kluzik-Rostkowska, le promisese părinţilor că nu vor fi introduse în şcolile poloneze standardele OMS de educaţie sexuală (care consideră copilul ca fiinţă sexuală de la 0 ani şi îndeamnă la… predarea noţiunilor de atingeri plăcute şi plăcere trupească, inclusiv „masturbarea infantilă precoce”, la vârste preşcolare).

Cu toate acestea, părinţii au acţionat ferm şi masiv prin participarea la un eveniment care a cuprins slujbă religioasă, marş pe străzile Varşoviei şi concert rock într-una din pieţele oraşului.

S-a aflat că guvernul polonez avusese deja întâlniri cu activiştii pentru drepturile homosexualilor, cu scopul de a introduce în programa şcolară a noii materii noţiunea de „antidiscriminare”. Dar organizaţiile părinţilor polonezi au răspuns că această noţiune şi materia de educaţie sexuală nu sunt decât paravanul în spatele căruia copii vor fi învăţaţi să-şi înceapă devreme viaţa sexuală, apelând la contracepţie şi avort la vârste mult prea fragede, şi să experimenteze cu homosexualitatea, distrugându-le astfel potenţialul de a-şi întemeia o familie în viitor.

La acţiunea masivă din iulie de la Varşovia, desfăşurată sub sloganul „Opriţi Educaţia pentru Depravare”, se estimează că au participat aproximativ 14.000 de polonezi din toată ţara.

Preluat de pe Știri pentru Viață

Educaţie sexuală de la clasa întâi: Părinţii îşi retrag copiii de la şcolile publice din Ontario

Toronto, 14 august 2015 (LifeSiteNews) – Asociaţiile de părinţi din Canada estimează că până la 20.000 de copii vor fi retraşi de la şcolile publice din provincia canadiană Ontario în toamna care vine, din cauza agendei radicale de educaţie sexuală introdusă de guvernul liberal, în ciuda protestelor publice şi a opoziţiei acerbe a părinţilor.

Aceasta ar putea conduce la pierderea a cel puţin 1.000 de posturi din învăţământ la nivelul provinciei.

Criticii programei de educaţie sexuală spun că aceasta violează inocenţa copiilor promovând agresiv învăţături ofensive din punct de vedere moral şi periculoase din punct de vedere fiziologic.

La clasa întâi copiii sunt învăţaţi ce înseamnă relaţiile sexuale consensuale, la clasa a treia ce este homosexualitatea, în clasa a şasea li se vorbeşte despre masturbare, iar într-a şaptea despre sexul oral şi anal. Elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”.

O mulţime de părinţi şi-au mutat deja copii la şcoli religioase sau i-au înrolat în învăţământul de la distanţă (homeschooling).

Opoziţia a fost puternică şi bine organizată, în Alianţa Canadiană a Familiilor, o organizaţie formată din 25 de asociaţii de părinţi. Părinţii îngrijoraţi au făcut marşuri şi mitinguri, petiţii şi lobby pe lângă şcoli, adunări la care se striga de duduiau pereţii: „We say no! We say no!” („Spunem NU!”). Părinţii nu şi-au mai trimis copiii la şcoală timp de o săptămână ca o grevă-protest şi au încercat de nenumărate ori să vorbească cu premierul despre problema lor.

Cu toate acestea, premierul Kathleen Wynne, lesbiană declarată, i-a acuzat de homofobie, cu toate că oponenţii spun că au votat cu partidul liberal, pe care ea îl reprezintă, nu cu cel conservator.

Însă premierul a aprobat finanţarea de la buget a unui program de promovare a respectivei curicule de educaţie sexuală şia pretins că toţi oponenţii acesteia sunt „homofobi”, „ignoranţi” şi „pioni” într-un complot conservator „abject”.

Preluare de pe Știri pentru Viață

Interviu cu Alexandra Nadane, Preşedinta Studenţi pentru viaţă: „Se spune că oamenii își găsesc o cauză pentru care să lupte, însă în situația mea aș spune că ea m-a găsit pe mine”

Foto: Dinu Savopol Photography

Alexandra Nadane are 22 ani și este studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice ( SNSPA) din București și Președinte al Asociației „Studenți pentru viață”. Mai multe detalii legate de activitățile realizate de Alexandra, de care noi, românii trebuie să fim mândri, vom afla din următorul material.

– Bună ziua Alexandra și îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu.

– Bună ziua! Vă mulțumesc și eu pentru invitație și vă felicit pentru inițiativa de a promova viața printre românii din diaspora și nu numai.

– Aș dori să ne dai câteva detalii despre felul în care a început proiectul „Studenți pentru viață” și care sunt principiile care stau la baza acestuia.

Se spune adeseori că oamenii își găsesc o cauză pentru care să lupte sau o vocație, însă în situația mea aș putea spune că ea m-a găsit pe mine. Totul a început în urmă cu 6 ani. Aveam 16 ani, eram elevă și, la fel ca mulți adolescenți de vârsta mea, îmi plăcea să mă implic în diferite activități de voluntariat. În acea perioadă eram coordonator media într-o organizație umanitară și într-o zi am primit un mail de la o tânără de 24 de ani, care spunea că este însărcinată și că are nevoie de ajutor, deoarece părinții o presează să facă avort și o amenință că o vor da afară din casă în cazul în care va păstra copilul. Era un apel disperat, chiar ea spunea că e o ultimă șansă pentru viața acelui copil și că nu mai are puterea de a merge mai departe în lipsa unui sprijin. Am arătat mailul superiorilor mei, iar răspunsul a fost că nu îi interesează și că nu e treaba lor. După discuția cu aceștia, am mai citit odată mailul și mi-am dat seama că nu pot să îl închid și să merg mai departe, am simțit că trebuie să fac ceva pentru această tânără. Am sunat-o și am stabilit o întâlnire în următoarele ore. Înainte să o sun m-am gândit că nu știu cum să o ajut și nici ce ar trebui să îi spun, era și prima dată când mă loveam de o astfel de situație, dar am zis, totuși, să mă văd cu ea, așa, ca să știe că îi sunt alături.

Ne-am întâlnit și singurul lucru pe care am putut să i-l spun a fost: „Fii puternică, porți o viață în interiorul tău. Ai curajul să mergi mai departe, indiferent de presiunile care vin de la ceilalți. Eu îți voi fi alături și te voi sprijini de acum încolo, poți să mă consideri sora ta”. A fost un moment emoționant și pentru ea și pentru mine. Ea s-a liniștit că a găsit o persoană care să o asculte și să o sprijine, iar eu m-am bucurat că am putut să îi fiu de ajutor. Stând de vorbă, mi-a trecut prin minte gândul că, dacă va ajunge acasă, presiunile părinților vor continua și lucrurile vor ajunge iarăși în același punct, prin urmare i-am spus: „Vin cu tine acasă să vorbesc cu părinții tăi”. Ea s-a bucurat, pentru că era foarte neliniștită gândindu-se că iarăși se va lovi de atitudinea lor negativă. Când am ajuns la ea acasă am făcut cunoștință cu părinții, iar ei au început să îmi spună dintr-o dată toate motivele pentru care acel copil nu merită să trăiască: lipsa unei locuințe, lipsa banilor, a alimentelor, lipsa unui serviciu pentru tatăl copilului, lipsa banilor pentru controale, investigații medicale și tot ce necesita dezvoltarea sarcinii și nașterea. Era așa, un fel de asalt. Peste tot se auzeau motive care justificau presiunile. Până la urmă i-am oprit și i-am rugat să punem toate problemele existente pe hârtie. După ce s-a făcut acest lucru, am luat hârtia și le-am zis că eu o să îi ajut să își rezolve toate aceste probleme. Din fericire, ei m-au crezut, deși eu n-aveam nicio idee despre cum aș putea să fac asta, mai ales că situația mea financiară nu era una deosebită, iar părinții mei n-aveau idee despre ce promisiuni fac eu în acel moment. Discuția s-a încheiat pașnic, într-o notă foarte optimistă. Ei au început să se pregătească sufletește de venirea pe lume a copilului, eu am plecat acasă cu lista și o poză cu ei. Când am ajuns acasă am început să mă gândesc ce aș putea face eu cu acea listă. Mi-a venit ideea salvatoare de a scrie o poveste despre această tânără și de a o posta pe internet, împreună cu numărul de telefon, deși nu știam dacă va citi sau nu cineva acel mesaj.

A doua zi am primit un telefon de la o doamnă, care mi-a spus că a citit anunțul și ar vrea să asigure costurile pentru investigațiile medicale (tânăra nu avea asigurare de sănătate), apoi cei din cadrul organizației în care făceam voluntariat s-au decis să o sprijine lunar cu un pachet de alimente, după care au început să apară diferite persoane sau organizații care să îi sprijine. Acum tânăra este căsătorită cu tatăl copilului și au împreună 3 copii. Pentru mine, acel moment a însemnat o schimbare foarte mare. Mi-am dat seama că implicarea în salvarea vieții acestor copii este cea mai frumoasă formă de voluntariat pe care o poate face cineva. Prin urmare, am renunțat la toate activitățile de voluntariat pe care le făceam și m-am gândit să merg pe această direcție.

Inițial nu prea știam ce ar trebui să fac, dar, scriind articole de informare pentru viață, am primit într-o zi vreo 20 de mesaje de la tinere din diverse colțuri ale țării, toate cu un conținut asemănător: „Bună ziua, mă cheamă X, sunt din orașul Y, am rămas însărcinată, prietenul mă amenință că mă părăsește dacă nu fac avort, iar părinții îmi spun că dacă voi păstra copilul mă vor da afară din casă. Vă rog să mă ajutați”.

În momentul acela am realizat că femeile aflate în criză de sarcină au nevoie de încurajare și de informare, însă acestea două nu sunt suficiente și că este mare nevoie de sprijin concret. Așa a apărut în anul 2013 Asociația Studenți pentru viață, o asociație studențească înființată cu scopul de a oferi sprijin tinerelor și adolescentelor aflate în situații de criză și de a pregăti, de a forma și informa tinerii pentru viață, pentru familie și pentru integrare socială.

– Ai întâmpinat multe obstacole în realizarea acestui proiect? Ce te motivează să continui, chiar și atunci când lucrurile nu sunt întotdeauna roz?

– Desigur că există obstacole la tot pasul, nu e deloc ușor și se întâmplă asta din două mari motive. Primul este legat de faptul că majoritatea femeilor nu își doresc cu adevărat să facă avort: circa 85% dintre ele sunt presate de către partener, soț, familie sau alte persoane din jur să facă avort împotriva voinței lor, iar presiunile ajung până la situații de violență gravă. De exemplu, am avut o tânără din Brașov care ne-a cerut ajutorul. Era într-o relație de concubinaj cu un militar, iar acesta a ajuns să o bată cu picioarele în burtă pentru a-i provoca avortul și, cu toate că am încercat să îi oferim sprijin, a ajuns să facă avort pentru că frica a biruit. Astfel de situații grave sunt frecvente, iar încercarea noastră de a sprijini femeile care trec prin astfel de momente este dificilă, uneori siguranța noastră fizică este pusă în pericol. În al doilea rând există obstacole pentru că în societate nu există o cultură care să promoveze și să protejeze viața. De multe ori ne ascundem în spatele indiferenței spunând că este decizia femeii, iar alteori pur și simplu spunem că nu e treaba noastră. O consecință a indiferenței noastre este faptul că femeia ajunge să considere avortul singura soluție. De exemplu, a ajuns la noi o femeie de 35 de ani, care spunea că a făcut 6 avorturi cu același partener și că regretă foarte mult. Vorbind cu ea ne-a spus că i-ar fi păstrat pe toți cei 6 copii, chiar dacă nu era căsătorită cu acel bărbat, chiar dacă el era de altă naționalitate și locuiau într-o țară străină, însă indiferența lui, faptul că i-a spus: „Descurcă-te singură” și faptul că s-a simțit lipsită de orice sprijin au determinat-o să facă 6 avorturi.

Cea mai puternică motivație este bucuria pe care o ai atunci când sprijini femeile aflate în astfel de situații și când știi că ai participat la schimbarea și salvarea unor vieți, iar asta îți dă puterea să mergi mai departe.

– Știu că voi ați organizat și „Marșul pentru viață” de pe 21 martie (a.c.) la București. A decurs conform așteptărilor?

– Pe 21 martie a avut loc Marșul pentru viață cu tema „Fiecare viață este un dar”. Evenimentul s-a desfășurat în 77 de orașe din România și Republica Moldova, au fost mii de oameni din toate orașele care au ieșit pe stradă în aceeași zi să transmită un mesaj puternic de sprijin pentru viață. Gestul lor a avut un impact pozitiv în spațiul public în ce privește conștientizarea faptului că fiecare viață este un dar, că viața unui copil cu dizabilități este la fel de importantă ca viața unui om de știință sau ca viața oricăruia dintre noi. Pe 21 martie este și Ziua Mondială a Sindromului Down și, având în vedere că la nivelul Uniunii Europene 96% dintre copiii diagnosticați intrauterin cu probabilitatea de a avea acest sindrom sunt avortați doar pe acest criteriu, am încercat să atragem atenția că acest lucru este nefiresc și este împotriva umanității. Copii diagnosticați cu Sindrom Down sunt copii extraordinari, care pot face multe lucruri dacă sunt încurajați și sprijiniți. Cu ocazia Marșului pentru viață noi am încercat să promovăm poveștile lor. Aici puteți citi o mărturie emoționantă a unui tată care a vrut să își avorteze fetița cu Sindrom Down, despre cum s-a schimbat viața familiei de când s-a născut copilul și despre bucuria pe care le-a adus-o acest copil.

Ne-am bucurat de faptul că mulți oameni au sprijinit acest demers și sperăm ca la anul să crească numărul de localități în care se organizează Marșul pentru viață sau alte activități de informare pentru viață. Marșul pentru viață este pentru fiecare dintre noi o ocazie excelentă de a ieși din spațiul indiferenței și de a sprijini viața.

– Problema avortului în România, rămâne un subiect destul de controversat, cu păreri pro și contra, iar statisticile arată niște rezultate greu de imaginat. Cum le putem ajuta pe tinerele fete din ziua de azi, să nu mai recurgă la un asemenea gest?

– Dacă tot vorbiți de statistici, aș vrea să vă dau câteva cifre. Din 1958 până în 2012, în România s-au făcut 21.739.412 de avorturi, cu precizarea că avorturile efectuate în clinicile particulare nu sunt raportate, deci nu sunt incluse în statistici, prin urmare, la acest număr se adaugă avorturile făcute în clinicile particulare, a căror număr este necunoscut. De asemenea, cred că la numărul real al avorturilor în România ar trebuie adăugat numărul de avorturi pe care îl fac românii în străinătate, despre care nu am citit niciodată măcar vreo estimare; oricum, având în vedere că sunt plecați în străinătate în general persoane active, cred că acest număr este, la rândul său, uriaș.

Aș vrea să mai precizez un aspect mai puțin cunoscut legat de avort în perioada comunistă. Între anii 1967-1989, în perioada în care avortul a fost restricționat prin celebrul decret 770/1966, în România s-au făcut 6.549.823 de avorturi legale – nu vorbesc despre avorturile ilegale, care nu au fost cuprinse în statisticile oficiale.

Din cauza faptului că din societate lipsește o cultură a vieții, iar informarea legată de această problemă, despre cauze, efecte și soluții este extrem de redusă, se întâmplă de multe ori ca în momentul în care cineva aduce în discuție problema avortului și a consecințelor acestuia asupra femeii, a copilului și a familiei să fie imediat acuzat că dorește să se întoarcă la comunism sau că promovează interzicerea avortului. Puțini oameni își dau seama că în timpul comunismului nu a existat un interes real pentru sprijinirea și protejarea femeilor și a copiilor, pentru viața lor, ci necesitatea forței de muncă pentru realizarea planurilor dictaturii comuniste a determinat apariția acestui decret. Avortul a fost legalizat în România în anul 1958, în perioada Gheorghe Gheorghiu Dej, deci tot de către comuniști, iar faptul că existau o serie de posibilități prin care femeile puteau face avort arată că nu viața femeii sau a copilului era importantă. De exemplu, dacă mama avea deja 4 copii putea face avort în mod legal. În plus, un aspect prea puțin cunoscut este acela că doctorii ginecologi erau obligați să facă avorturi, nu puteau refuza pe motive de conștiință avorturile la cerere, deci cele fără specificații medicale – iar aceasta spune mult despre adevărata atitudine a regimului comunist față de valoarea și demnitatea vieții umane. Pentru a înțelege și mai clar că restricționarea avortului nu este corelată cu ideologia comunistă, avem exemplu primului stat care a legalizat avortului în istorie, URSS, în 1920, de către comuniștii conduși de Lenin. De altfel, o altă țară comunistă, China, urmând același principiu al reglementării forțate a natalității pentru îndeplinirea dezideratelor de stat a introdus în 1979, și menține și în prezent, politica copilului unic, în cadrul căreia se fac circa 10.000.000 de avorturi forțate anual.

Dincolo de aspectele legate de statistici, cam 80-85% dintre femei sunt presate să facă avort de către partener, soț, părinți, familie sau alte persoane din jur. Din cauza acestui lucru, de cele mai multe ori avortul nu este decizia femeii, ci ea este obligată să se conformeze acestor presiuni, în caz contrar rămânând fără sprijin sau chiar pe drumuri. Prin urmare, demersul de sprijinire a femeilor aflate în situații de criză este foarte important și fiecare dintre noi ne putem implica, fie cu o vorbă bună, fie cu o încurajare, fie cu sprijin moral, material, fiecare cu ce putem, important este să le fim alături și să nu ne ascundem în spatele indiferenței. Pe site-ul www.studentipentruviata.ro găsiți datele noastre de contact și modalitățile prin care puteți ajuta.

– Pe lângă faptul că ești președintele unei asociații și te ocupi cu foarte multe acte de voluntariat, întâi de toate ești tânără. Povestește-ne despre o zi din viața ta. Ce face Alexandra într-o zi obișnuită, atunci când nu pune bazele unui proiect?

– Am o viață obișnuită, la fel ca mulți tineri din generația mea. În primul rând am bucuria faptului că am alături prieteni și oameni dragi care au aceleași preocupări și încercăm întotdeauna să ne gândim la lucruri constructive pe care le putem face împreună. A fi pentru viață nu e doar o activitate de voluntariat, e un mod de viață, care se regăsește și în relațiile personale cu oamenii, în discuțiile cu prietenii sau în alte lucruri pe care încerc să le fac. Pe lângă voluntariat îmi place să fac lucruri care să îi aducă pe oameni împreună, chiar dacă asta înseamnă un meci de volei, o ieșire pe munte sau o plimbare în parc. Cred că este foarte important ca tinerii să își găsească prieteni cu care să împărtășească aceleași idei, pentru că așa se pot lega multe lucruri frumoase, care să pună în practică talentele și capacitatea fiecăruia de a face ceva.

– Spune-ne, te rog, câteva cuvinte și despre revista „Pentru viață” .

– Până în acest moment au apărut 4 numere din revista pentru viață și fiecare dintre ele a avut o temă: „Iubește-i pe amândoi”, în primăvara anului 2013, „Adopția, o alegere nobilă”, în primăvara anului 2014, „Bărbatul și femeia, egali și complementari” în toamna anului 2014 și „Fiecare viață este un dar” în primăvara anului 2015. Le găsiți pe toate pe site-ul nostru, www.studentipentruviata.ro. Revista a apărut dintr-o nevoie de informare. Vorbind cu oamenii ne-am dat seama că foarte multe lucruri nu se știu, iar lipsa de cunoaștere a problemei determină lipsa de atitudine și conduce la decizii greșite, motiv pentru care ne-am gândit că trebuie să facem ceva și așa a început apariția revistei „Pentru viață”. Este un format simplu, A4, de 12 sau 14 pagini și fiecare număr a fost distribuit în zeci de mii de exemplare. Au fost multe persoane în situații de criză, care au ajuns la noi prin intermediul revistei și ne-au cerut sprijinul, la fel cum au fost persoane care și-au schimbat părerea după ce au citit mărturiile și articolele din revistă. Cu această ocazie aș vrea să-i îndemn pe cei care pot da o mărturie să își găsească curajul și să povestească experiența prin care au trecut pentru că astfel de mărturii sunt foarte importante pentru femeile care se află într-o situație de criză și nu știu ce să facă. Mărturiile se pot trimite pe adresa asociației: studentipentruviata@gmail.com.

– Care sunt planurile tale de viitor? După ce vei termina facultatea, spre exemplu, ce-ți dorești să faci mai departe?

– Am convingerea interioară că n-aș putea să fac altceva decât ceea ce fac acum. Sunt mii de femei și copii din România care au nevoie de sprijinul nostru, care au nevoie de programe care să le vină în ajutor, mai ales că în țara noastră nu există o strategie publică de sprijin pentru femeile aflate în situații de criză de sarcină, care trec prin momentele dificile, descrise mai sus. Prin urmare, efortul fiecăruia dintre noi este extrem de important și poate contribui în mod pozitiv la schimbarea vieților acestor persoane și la salvarea copiilor. Îmi doresc să termin ceea ce mi-am propus să fac pe plan educațional și să folosesc cunoștințele și competențele obținute în dezvoltarea unor programe care să vină în sprijinul femeilor aflate în situații de criză, să îmbunătățească situația lor și să sporească conștientizarea în spațiul public în legătură cu problematica vieții.

– Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl faci, pentru a ajunge aici?

– Depinde cu ce comparăm. Dacă comparăm greutatea lucrurilor prin care trecem noi cu dorința ca totul să fie ușor, să nu existe nicio problemă și totul să meargă mereu bine, atunci foarte multe lucruri sunt grele, dar dacă facem comparația între greutățile pe care le întâmpinăm noi și greutățile, abuzurile și presiunile de care se lovesc mii de femei aflate în situații de criză sau cu jertfa unor oameni care și-au dat și viața pentru salvarea celorlalți, atunci nimic nu e greu. De exemplu, Măriuca Zaharia a fost o fetiță care s-a născut în satul Răzoare, în regiunea Moldovei. În anul 1919, când ea avea 12 ani, frontul a ajuns în dreptul satului ei și acolo a avut loc o grea bătălie între armata română și armata germană. S-a întâmplat ca armata română să instaleze un post de observație tocmai în nucul din grădina bunicului ei, Ion Zaharia. Un soldat stătea mereu ascuns între ramurile nucului și supraveghea prin binoclu mișcările armatei germane. Soldatul transmitea tot ce vedea sergentului, care stătea la rădăcina nucului, iar acesta transmitea mai departe ceea ce văzuse. În a zecea zi de luptă, soldații germani au descoperit observatorul din nuc și au început să îl bombardeze, iar o schijă l-a atins pe soldatul observator și l-a ucis. Măriuca, fără să stea pe gânduri, s-a urcat în nuc în locul soldatului observator și a început să transmită și să dea indicații esențiale armatei române. În scurt timp armata română a reușit să contraatace și să îndepărteze armata germană, însă, la un moment dat, un soldat german a observat-o pe Măriuca și a tras, iar glonțul a lovit-o în piept și a ucis-o. Măriuca a îndeplinit o misiune eroică și este singurul copil îngropat în Mausoleul de la Mărășești. Datorită jertfei ei, asaltul armatei germane nu a mai continuat. Nu putem să nu ne întrebăm ce avea Măriuca: putere nu avea, arme nu avea, capacități ieșite din comun nu știm să fi avut, însă a avut foarte mult curaj și dorința de a-și ajuta semenii, iar asta a ajutat-o să meargă până la capăt. Și nouă, de multe ori, ni se pare că e greu să ajutăm, că nu avem ce ne trebuie, însă avem nevoie doar de curaj și de dorința de a sprijini.

Dincolo de asta, da, uneori trebuie să renunți la anumite lucruri legate de propriul confort și să te gândești mai mult la ceilalți, să dăruiești mai mult. Alteori este greu că oamenii nu te înțeleg, nu sprijină astfel de inițiative sau că te privesc în mod negativ pentru că ai ales să faci asta, dar trebuie să îți găsești forța de a merge mai departe.

– Te-ai gândit vreodată să pleci în străinătate? Ce te-a reținut să rămâi și să desfășori activități aici în România?

– Nu numai că m-am gândit, dar am avut și câteva ocazii. Foarte mulți prieteni și colegi au plecat la studii și nu odată mi-au zis: „Hai cu noi”, dar n-am putut. Nu m-a lăsat inima să plec. Nu se compară sentimentul și bucuria pe care le am când sunt în țară cu momentele în care plec pentru scurt timp în străinătate. Acasă sunt părinții, bunicii, strămoșii, locurile în care m-am născut, oamenii dragi, tradițiile și credința acestui popor, de care eu nu pot să mă despart, indiferent de oportunitățile și avantajele pe care le-aș avea în străinătate. În respect foarte mult pe românii din diaspora, chiar le-am zis prietenilor mei că, din când în când, ar trebui să mai transmitem un gând bun și o rugăciune, pentru că nu e deloc ușor să fii plecat din țară. Fiecare are greutăți, probleme, momente în care simte că nu mai poate, iar la asta se adaugă dorul de casă și de cei dragi.

Cred că nu e rău ca oamenii să plece să facă studii, să aprofundeze anumite domenii sau să se dezvolte, însă este foarte necesar să se întoarcă acasă. Societatea are multe probleme pe care le știm cu toții, dar ele nu se pot schimba fără efortul celor plecați. Am făcut odată un bilanț și mi-am dat seama că cei mai capabili și inteligenți colegi și prieteni, care ar fi putut schimba ceva aici sunt plecați din țară, de aceea consider că întoarcerea e esențială și pentru noi și pentru ceilalți. Desigur, veți spune că în România nu ești la fel de bine primit, că eforturile nu sunt recunoscute la fel, că salariile nu sunt atât de mari, însă schimbările în bine nu se produc fără jertfă. Trebuie să ne propunem să depășim aceste probleme și, în ciuda ostilităților, să avem curajul să facem ceva în țară, iar acest lucru va influența în bine viitorul societății și al copiilor noștri. Și am sentimentul că prea puțini dintre românii plecați în străinătate reușesc, pe termen lung, să se împlinească așa cum ar fi putut să o facă în România…

– Eu te-am cunoscut în tabăra de voluntariat „Împreună pentru copiii de la Valea Plopului”, unde împreună cu asociația „Studenți pentru viață” și alte filiale ASCOR, ai făcut parte din organizare. Acolo, pe lângă proiectele pe care le desfășurai împreună cu Pr. Nicolae Tănase, te ocupai și de activitățile din tabără. Când obosește Alexandra? Dar, cel mai important, cum își încarcă Alexandra „bateriile”?

– Obosesc repede când sunt multe de făcut, dar mai ales când nu dorm când trebuie. Pentru ca lucrurile să meargă bine, e nevoie de un echilibru în toate. Bateriile se încarcă și în urma acestor activități, pentru că orice ajutor pe care îl oferi aduce multă bucurie și împlinire, iar acestea reprezintă o puternică motivație pentru a merge mai departe. În rest, avem o țară frumoasă și sunt multe locuri în care putem regăsi liniștea și firescul, departe de zgomotul marilor orașe. Însă, până la urmă, cred că puterea de a face binele vine de la Dumnezeu.

– Acum pe final, te-aș ruga să le transmiți un mesaj elevilor, studenților, tinerilor dar și cititorilor noștri de peste hotare.

– Sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și salvarea vieții copiilor depinde de fiecare dintre noi. E suficient să privim cu atenție la ce se întâmplă în jur și în scurt timp vom descoperi o rudă, o prietenă, o colegă de serviciu sau de facultate care trece printr-o astfel de situație și are nevoie de ajutor. Hai să ne oprim și să îi fim alături, să nu trecem mai departe ignorând situația. Și chiar dacă nu avem pe cineva apropiat, sunt mii de femei care trec prin astfel de momente, iar unele dintre ele ajung la Asociația Studenți pentru viață și solicită ajutor. Puteți sprijini aceste femei prin intermediul asociației noastre, puteți să le trimiteți un mesaj de încurajare, puteți să le sprijiniți material pe parcursul sarcinii, să ne trimiteți mărturiile voastre sau să faceți voluntariat pentru viață acolo unde sunteți, să scrieți articole de opinie, să faceți traduceri, să distribuiți materiale de informare pe contul vostru de Facebook, orice efort care sprijină îmbunătățirea situației este binevenit.

Și nu în ultimul rând aveți grijă la alegerile pe care le faceți în viață. De multe ori, atunci când o tânără rămâne însărcinată în mod neașteptat, are impresia că lumea se prăbușește peste ea și că tot viitorul ei se va schimba în rău, motiv pentru care ajunge să considere avortul o soluție, dar lucrurile nu stau deloc așa. Atunci când o femeie alege viața spre binele ei și al copilului, efectele pozitive nu vor întârzia să apară. Anul trecut a ajuns la noi o tânără din Suceava, însărcinată în 7 luni, care fusese părăsită de prieten pentru că nu a dorit să facă avort, iar părinții erau din alt oraș și nu știau că fiica lor este însărcinată. Noi am încercat să-i oferim sprijinul de care avea nevoie, ei îi era foarte teamă de ce vor zice părinții, iar într-o zi, când era aproape să nască, mama ei s-a hotărât să-i facă o vizită și a aflat de sarcină. S-a bucurat pentru fiica ei și a rămas cu ea să o ajute în primele luni de după naștere. După ce a născut și s-a întors acasă, prietenul ei care o părăsise a venit și și-a cerut iertare pentru gestul lui și a cerut-o în căsătorie.

– Îți mulțumesc frumos pentru interviul acordat și sper să ne revedem curând în noile proiecte în care vom colabora. A fost o onoare pentru mine să îmi acorzi acest interviu, iar România, DA – avem studenți cu care trebuie să ne mândrim. Avem studenți care coordonează și desfășoară activități, asociații și fac un BINE țării.

Vă mulțumesc și eu pentru ocazia de a transmite un mesaj românilor din diaspora și vă felicit pentru entuziasmul cu care promovați viața.

Sursa: Agenţia de Presă Aşii Români

Preluat de pe Știri pentru Viață

Dr. Liana Pleș: „Dacă fetele încep a lua contraceptive hormonale orale foarte devreme, aceasta poate duce la oprirea creșterii și chiar la infertilitate”

foto: Free Digital Photos

Provita Media: Doamna doctor, ce ne puteți spune despre riscurile inceperii unei vieți sexuale devreme? Daca o fata iși incepe viața sexuala la 15 ani, sa spunem, ce riscuri poate avea?

Dr. Liana Pleș: Probabil ca viața sexuala incepea foarte devreme și in trecut, in Evul Mediu, sa spunem, cand, la 16 ani, multe femei erau deja mame. Dar e adevarat ca pe vremea aceea exista mai puțin libertinaj. Acum, debutul vieții sexuale, la o varsta cand fetele nu sunt dezvoltate nici fizic, nici psihic, emoțional, consecințele pot fi multiple. In primul rand, emoțional, le poate afecta un anume comportament sexual, pot aparea tot felul de experiențe traumatizante. Apoi, fetele se pot expune riscurilor imbolnavirii cu boli cu transmitere sexuala sau pot aparea sarcini nedorite. Apar atunci copii pe ii abandoneaza sau fac avorturi. Cam 80% din populația care și-a inceput viața sexuala, in primii doi ani de la debutul vieții sexuale, se infecteaza cu o tulpina de HPV (papilloma virusul uman). De care, in timp, poate scapa. Dar, in contextul in care aceasta infectare se face pe un epiteliu vaginal sau cervical insuficient maturat și care, de cele mai multe ori, nu are mijloace suficiente ca sa se apere, poate sa duca la leziuni, care, mai tarziu, poate sa-i afecteze sanatatea, sa duca inclusiv la cancere. Chlamydia Trachomatis, odata instalata la nivelul colului uterin, migreaza, dupa aceea la nivelul uterului, trompelor, peritoneului si, evident poate provoca diferite boli, printre care infertilitatea. Riscurile sunt multiple, repet, nu numai din punctul de vedere al sarcinilor care pot aparea, dar și din punctul de vedere al bolilor genitale care pot surveni.

Provita Media: - O femeie este mai vulnerabila la bolile cu transmitere sexuala fața de un barbat și de ce?

Dr. Liana Pleș:- Condițiile anatomice fac ca afecțiunile genitale sa fie diagnosticate de cele mai multe ori tardiv, sa se manifeste mai tarziu decat la barbați. Adica organele genitale sunt in contiguitate, barierele sunt destul de reduse și atunci e permisa ascensiunea germenilor in anumite situații și poate fi afectata inclusiv fertilitatea ulterioara. Femeile pot face anexite, boli inflamatorii pelviene, cu consecințe asupra fertilitații. De multe ori, igiena e deficitara. La barbați, daca respecta regulile de igiena și micționeaza dupa un contact sexual, este o modalitate simpla de a indeparta germenii cu care au luat contact, pe cand, la o femeie, aceștia raman inauntru. In plus, exista traumatisme la nivelul mucoasei, care determina un risc de imbolnavire mult mai mare.

Provita Media: Ce pericole implica contracepția hormonala orala, administrata de la o varsta mica? Poate sa duca la cancer de col uterin?

Dr. Liana Pleș: - Contracepția hormonala, la o varsta mica, poate duce la probleme. Legat de cancerul de col uterin, contracepția hormonala poate duce indirect la aceasta boala. Aceasta pentru ca aceste tinere, cand folosesc contraceptive hormonale, nu se mai protejeaza cu prezervativ. In acest caz, in lipsa unei protecții suplimentare, creste riscul de contractare a virusurilor de care vorbeam. Pe de alta parte, contracepția hormonala, cu cat este luata mai devreme, cu atat poate avea consecințe asupra funcționarii normale a organismului unei femei. Aceasta pentru ca ea intervine in coordonarea hormonala dintre hipotalamus, hipofiza și ovare și poate duce la diverse disfuncții de tip hormonal. Daca fetele nu și-au incheiat creșterea și incep a lua contraceptive hormonale orale de foarte devreme, aceasta poate duce chiar la oprirea creșterii și in final, pot duce chiar la infertilitate, din cauza acestor blocaje hormonale pe care le induc. Acestea ar fi consecințele pilulei hormonale orale asupra unei fete care iși incepe viața sexuala foarte devreme.

Provita Media: Avand in vedere tendința tinerilor de astazi de a amana casatoria, oare nu ar fi benefic – pentru fete – sa li se spuna și ca ovulele femeii imbatranesc odata cu ea și ca șansele de a da naștere unui copil scad cu timpul.

Dr. Liana Pleș: Declinul fertilitații unei femei este progresiv, odata cu varsta. Calitatea ovocitelor scade odata cu varsta. Ideal ar fi ca femeile sa aiba copii la o varsta la care ovocitele sunt de o calitate foarte buna, nu? Ideal ar fi la 20-25 pana la 35 de ani. Dupa aceea, calitatea lor este in declin, demonstrat și de riscul mai mare de anomalii cromozomiale. Iar dupa 40 de ani, situația este absolut dezastruoasa cu privire la numarul și calitatea ovocitelor. Concepția ar fi bine sa apara in aceasta perioada, in care organismul femeii este in deplina posibilitate de procreare și cu o calitate buna a ovocitelor. In principiu, intr-adevar, maternitatea nu ar trebui amanata pana la varste indelungate, cand deja calitatea slaba a ovocitelor și posibilitatea mare a afecțiunilor cu transmitere sexuala face concepția aproape imposibila.

Provita Media: Se pare ca societatea e blocata cumva, ca viziune, in secolul al XX-lea, cand a avut loc așa-numita revoluție sexuala. Și acum, ca și atunci se promoveaza, in mass-media, la cinema, in reclame, peste tot, ideea sexualitații deschise, a libertinajului. Dar pe atunci nu se cunoșteau decat doua mari boli cu transmitere sexuala: sifilisul și gonoreea. Astazi sunt de zece ori mai multe. Știința demonstreaza ca libertinajul este complet impotriva sanatații omului.

Dr. Liana Pleș: Nici un virus și nici un germen nu este nou. Toți au existat. Au fost sau nu descoperiți, au fost sau nu fost evidenți, se pare ca avem acum mai multe metode de a le depista. Existau pe atunci doua mari boli cunoscute, dar asta este evoluția științei, a descoperirilor științifice. Probabil ca, peste 20 de ani, se vor descoperi alte boli. Corelația dintre HPV și cancerul cervical este apanajul secolului XXI, din anul 1999-2000, s-a corelat existența cancerului de col uterin cu existența HPV-ului.

Provita Media: – Iata, citim in ziare care se numesc „serioase”, diverse știri sau relatari despre așa-zisele „provocari” sau „beneficii” ale schimbului de parteneri sau ale sexului anal. Din punct de vedere medical, ce puteți spune referitor la astfel de știri? Va intreb pentru ca ele sunt citite și de publicul tanar, care poate nu are toate informațiile la indemana sa-și dea seama de consecințe.

Dr. Liana Pleș: – Din punct de vedere științific, aceste „beneficii” n-au fost niciodata dovedite. Dimpotriva, exista studii care arata ca sexul anal, spre exemplu, este la fel de periculos din punctul de vedere al transmiterii bolilor, ca și sexul vaginal sau oral. Apar diverse forme de cancer anal, din ce in ce mai frecvent, și la femei, și la barbați. Evident, cu cat sunt mai mulți parteneri, cu atat posibilitatea de a te infecta de diverse boli cu transmitere sexuala este mai mare. Din cauza acestor afecțiuni poate aparea infertilitatea. Vorbesc din punct vedere medical și nu ma refer la punctul de vedere moral. Pana la urma, morala ține de educația din familie, de cultura pe care o primești, de afilierea religioasa a fiecarei familii. Din nefericire, educația copiilor se face acum de televizor, mai degraba decat de familie. Nu exista nici un „beneficiu” al acestor practici. Iar ziarele sau mass-media in general, promoveaza aceste lucruri din alte considerente decat cele legate de sanatatea populației. Nu exista asemenea „beneficii”. E adevarat ca felul in care oamenii intra in relații sexuale ii privește personal, dar asta nu inseamna ca trebuie sa promovam un anume tip de comportament sexual.

Provita Media: Se vad consecințele acestor ani de liberalizare sexuala? Ce spun statisticile referitor la bolile cu transmitere sexuala? Avem date statistice referitoare la BTS, in special HPV șiChlamydia Trachomatis? Se știe ca unele tulpini ale HPV pot cauza cancer de col uterin, iarChlamydia poate duce la infertilitate.

D. Liana Pleș: Statisticile, la acest capitol, in Romania, sunt cvasi-inexistente. Nu sunt raportate toate bolile cu transmitere sexuala. Multe sunt diagnosticate in cabinetele particulare și nu sunt raportate. Nu sunt raportate nici infertilitațile ca sa poata fi centralizate. Este foarte greu sa faci o corelație, atunci cand nu ai date suficiente. Cu certitudine insa ne confruntam cu un numar din ce in ce mai mare de purtatoare de HPV, cu un numar din ce in ce mai mare de femei care au de la varste foarte tinere leziuni de col uterin, cu un numar din ce in ce mai mare de paciente cu infertilitate pentru ca au avut boli cu transmitere sexuala. Dar, repet, in Romania anului 2015, nu avem o statistica a bolilor cu transmitere sexuala pe care sa ne putem baza.

Pentru Provita Media, a dialogat Larisa Iftime.

Sursa: Știri pentru viață

Statele Unite: Părinţii şocaţi de excursia organizată elevilor la un sex-shop – directoarea școlii afirmă că a fost „frumos”

Publicația The Blaze relatează că aproximativ 12 elevi din Minneapolis, Minnesota, cei mai mici în vârstă de 11 ani, au fost duşi într-o excursie şcolară sponsorizată privat, la un sex-shop, acest lucru provocând furie în rândul părinţilor.

Directoarea şcolii private Gaia Democratic School din Minneapolis, Starri Hedges, a luat copii de gimnaziu şi de liceu într-o excursie la magazinul “Smitten Kitten” ca parte a orelor de educaţie sexuală.

Unul din părinţi, Lynn Floyd, a numit această excursie „o majoră încălcare a încrederii”, adăugând că părinţii nici măcar nu au fost anunţaţi în prealabil că această excursie va avea loc. Ambele ei fiice, în vârstă de 11 şi 13 ani, au fost în această excursie.

„Pur şi simplu nu poţi să ştergi acele imagini”, a spus mama.

Cu toate acestea, directoarea şcolii a spus despre această excursie că a fost „frumoasă”, conform Star Tribune.

„Ceea ce mi s-a părut frumos la această excursie a noastră a fost faptul că elevii au putut vorbi cu aceşti educatori sexuali fără nicio jenă”, a declarat aceasta.

Conform relatărilor, elevii au fost feriţi de conţinutul considerat pornografic pe durata vizitei la Smitten Kitten , însă jucăriile sexuale şi alte produse pentru adulţi erau la vederea copiilor.

Unii elevi chiar şi-au cumpărat prezervative, conform relatărilor. Magazinul vinde, de asemenea, cărţi şi DVD-uri şi găzduieşte workshop-uri.

Grant Wilson, managerul Business License din Minneapolis a declarat pentru Star Tribune ca şcoala a afişat o „judecată slabă” şi că va cerceta dacă magazinul a încălcat vreo lege referitoare la materialele pornografice explicite şi minori.

Iată câteva detalii cu privire la codul oraşului:

„Conform codului din Minneapolis, copiii mai mici de 18 ani nu trebuie să fie expuşi la „materiale pornografice provocative, fie scrise, fotografice, tipărite sau audio, menite a dăuna minorilor”.

Directoarea a adăugat că a fost „prima excursie de acest fel şi, probabil, ultima”, părându-i rău de asta, deoarece „copiii s-au distrat”.

Hedges a apărut într-o filmare postat pe YouTube în care explică misiunea şcolii Gaia Democratic.

Traducere: Elena Dolea

Sursa: Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

„În mod natural, copiii resping discuțiile despre sex și sexualitate, pentru că nu fac parte din lumea lor.” Interviu cu Antonia Tully, coordonatoare, „Safe at School” (Marea Britanie)

Cultura vieţii, 13 noiembrie 2014

Dialog cu dna Antonia Tully, coordonatoarea activităţilor programului „Safe at School” („În siguranța la școală”) al Societății pentru Protecția Copiilor Nenăscuți (SPUC) cu sediul la Londra. Antonia Tully este mama a șase copii, dintre care unul e student, iar cinci sunt elevi cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani. A dialogat: Larisa Iftime

- Doamna Antonia Tully, am dori să știm cum ați început programul „Safe at School” („În siguranța la școala”) și cum ați ajuns să cunoașteți realităţile din școlile britanice referitoare la modul în care se predă materia educația sexuală?

- Știam deja de câţiva ani buni că în școli se predă un tip de educație sexuală nesănătoasă. Însă nu în fiecare școală, nicidecum. Apoi, cu șapte sau opt ani în urmă, am devenit mai atenți și mai bine informați asupra acestei probleme și asupra amplorii sale. Începuseră să ne contacteze părinţii. Mulți sunau la SPUC și ne spuneau ce materiale se prezentau într-o anume școală, ce filme, ce discuții se purtau etc. Din perspectiva pro-life ne gândeam că toate acestea sunt periculoase pentru că toți acești copii erau sexualizați efectiv prin aceste materiale. Poți chiar urmări un traseu, în felul acesta: dacă îi expui pe copii de mici, din clasele primare, de la 5-6 ani, la imagini grafice cu conținut sexual, când devin adolescenți, deja îşi încep viața sexuală. În momentul în care adolescentele devin activ sexuale, multe vor rămânea însărcinate și multe vor face avorturi.

Astfel, am înfiinţat „Safe at School” („În siguranța la școala”), având doua scopuri: să facem campanii împotriva educației sexuale explicite și să consiliem și să sprijinim în mod individual părinţii care vin și ne cer aceste sfaturi. Astfel, am cercetat legea, am examinat toate aceste materiale și am consiliat părinţi. Și se pare că aceste două scopuri au mers bine împreună. Faptul de a fi în legătură cu părinţii, care ne sunau din toată țara, a însemnat să înţelegem în profunzime această problemă. Nu am fi aflat niciodată ce programe sunt în școală și în ce școli se predau, dacă părinţii nu intrau în legătură cu noi. Majoritatea părinţilor au aflat despre „Safe at School” de pe Internet. În zilele noastre, oricine are o problemă se duce și caută prima dată rezolvarea ei pe internet. Și de obicei găseau un interviu sau diverse declarații ale noastre despre asta. Așa am început și am crescut de acolo. În general, situația alarmantă este în Anglia și Tara Galilor. În Scoția și Irlanda de Nord nu se întâmpla acest lucru, ei au sisteme de educație un pic diferite.

- Parlamentarul britanic Philip Davis a declarat recent că educația sexuală nu ar mai trebui predată în nicio școala. Ce părere aveți despre asta?

- Așa este. M-am întâlnit cu Philip Davis de câteva ori și el este foarte vocal pe această temă. Educația sexuală de aici din Marea Britanie, de la 5 la 11 ani, la școala primară, nu este obligatorie. Nu trebuie predată. De asemenea, părinţii au dreptul de a-și retrage copiii de la ore. Sunt de acord cu faptul că materia n-ar trebui să existe deloc în școli. Dar dacă aș porni o campanie de genul: „Nici un fel de educație sexuală în școli!”, n-am ajunge nicăieri, pentru că ea există, e acolo acum. Nu am face nici un progres. Încerc să încadrez dezbaterea în limitele următoare: da, școlile pot juca un rol, dar rolul lor este să-i sprijine pe părinţi să facă acest lucru. Acest lucru este rezonabil și funcțional. Putem avea școli care sprijină părinţii și școli care spun, nu, este treaba ta să faci acest lucru ca părinte. Și oricând vorbesc cu mass-media – căci mass-media ar vrea să mă considere înapoiată, pudibondă, represivă, cineva care vrea să ţină copiii în ignoranța etc. –, eu le spun: cred că copiii au nevoie de educație sexuală, dar părinţii sunt cei care trebuie să le-o dea. Cred că toți copiii trebuie să știe despre aceste lucruri, dar problema mea este cine le spune, de unde află toate acestea. Da, suntem de acord, dar părinţii trebuie să fie cei care o fac. Dacă spun: „Dar nu toți părinţii pot face asta”, eu le spun: „Scuze, eu cred că e un mit, o amăgire. Nu cred că o mamă, care-și iubește copilul, nu poate sta câteva minute cu fetița ei de 9-10 ani, ca să o pregătească, să-i vorbească, de exemplu, despre ciclul menstrual”.

Guvernul promovează politici ce forţează tot mai multă educație sexuală explicită în școli

- Cine preda aceste ore, de obicei? Sunt profesori instruiți de Ministerul Educației? Urmăresc ei același program în toate școlile?

- Ministerul Educației, de obicei, ia o anumită distanță față de școli pe această problemă și spun: școlile pot alege orice resurse doresc, îi lăsăm pe profesori să decidă, să aleagă ceea ce e mai bun pentru copii. În teorie, avem o situație care ar părea normală: aceste ore nu sunt obligatorii la școala primară, doar o anumită parte este obligatorie în clasele de gimnaziu. Părinţii pot alege să-şi retragă copilul de la aceste ore, există foarte bune ghiduri pentru școli, care subliniază rolul părinţilor etc. Școlile pot alege programe pe care doresc să le predea, dar realitatea este destul de diferită. Realitatea este că guvernul promovează politici care forţează tot mai multă și mai multă educație sexuală explicită în școli de la vârste cât mai mici. Mulți profesori se înhamă la predarea acestei materii. Există profesori care ar obiecta la predarea unei asemenea materii, sunt sensibili la acest subiect și refuză să-l predea. Dar exista o mulțime care nu sunt de această părere deloc. Vedeți, meseria de profesor și, în general, sindicatele profesorilor sunt foarte de stânga în gândire și sunt la unison până la cele mai înalte nivele cu agenda educației sexuale. Dacă într-o școala există 150 de profesori, să spunem, e nevoie doar de 3-4 profesori care susțin: da, asta ar trebui să-i învăţăm pe copii și ăştia o și fac. Foarte mulți profesori sunt de părere că acest tip de educație sexuală este absolut vital, copiii trebuie să înveţe asta de la noi, altfel vor fi exploatați etc., etc.

- De ce face acest lucru guvernul? Există anumite directive explicite, după care se ghidează cei din structurile guvernului?

- Motivul care stă la baza acestei promovări excesive a educației sexuale în școli – adică, mai multă educație sexuală, toți copiii au dreptul la o educație sexuală de calitate, vârsta să fie cât mai mică etc. – ar fi, în viziunea guvernanților, că Marea Britanie are cea mai mare rată a sarcinii la adolescente în Europa. Acesta este modul prin care o putem scădea, spun ei. Tony Blair, fostul premier laburist, a lansat în 1999 „Strategia privind sarcina la adolescente”, cu scopul de a înjumătăţi rata sarcinii la adolescente în 10 ani. Și a băgat milioane de lire sterline în această strategie, care presupunea ca fiecare adolescent trebuie să aibă acces la contracepție, trimiterile pentru avort trebuie să crească, clinici în școli etc. Toate aceste strategii, una după alta, au eșuat, însă guvernul nu s-a gândit niciodată să scoată educația sexuală din școli și să ajute părinţii, pentru că e treaba lor, să facă asta.

- Ce fac aceste clinici în școli?

- E vorba despre clinici care fac trimiteri, în regim de confidențialitate, pentru avort sau contracepție. În Anglia și Țara Galilor există aceste clinici. O asistentă vine la școală de două ori pe săptămână și elevii pot merge acolo pentru prezervative, pentru trimitere la avort etc. Sunt complet confidențiale. Nici profesorii de la școală nu știu ce li se spune acestor copii acolo, nici părinţii. De obicei, unde găseşti un număr mare de copii, toți într-un singur loc, departe de familiile lor? La școală! Aceasta a fost parte a strategiei privind sarcina la adolescente. Diferite programe sunt puse în aplicare în toată țara, copiilor li se dau cărţi de vizită și ei pot merge să-şi ia pilula de-a doua zi gratuit de la farmacie.

De la programele guvernului Blair, la epidemia de boli cu transmitere sexuală de azi

- Ce impact au avut asemenea activităţi?

-O mulțime de  școli desfăşoară aceste programe foarte agresive, la nivel gimnazial. Există vorbitori care vin și le vorbesc, le împart prezervative. Totul cu scopul de a scădea sarcina la adolescente. Au trecut 10 ani și nu s-a întâmplat nimic de acest fel. Aceasta intensificare a orelor de educație sexuală nu a avut absolut niciun impact. Sarcina la adolescente începuse să scadă încă înainte de 1999, apoi a rămas la același nivel. Toți acești bani au fost aruncați pe fereastră, pentru că sarcina la adolescente a rămas la fel. Dar ceea ce a crescut cu siguranța au fost bolile cu transmitere sexuală. E o epidemie a acestor boli în toată țara. Desigur, adolescenții pot merge să facă diverse teste, dar boli precum chlamydia, de exemplu, nu au simptome. Și cei care au această boală o răspândesc prin promiscuitatea relațiilor. După aceea, ajunși la vârsta la care doresc să aibă copii, îşi dau seama că nu pot face copii. Deci, pentru această strategie privind sarcina la adolescente s-au cheltuit milioane de lire sterline ca prin ea să se împingă educația sexuală în școli. Și întotdeauna s-a menținut o taină, un secret, ca o… mantra, dacă vreți, asupra faptului de ce anume trebuie să avem educație sexuală în școli.

- Ce se întâmplă la nivelul clasei politice, care ar trebui să ia în calcul aceste realităţi?

- Din punct de vedere politic, situația se complică, devine mai proastă. Deja am avut o încercare de a face educația sexuală obligatorie în școli de la 4-5 ani, când copiii merg pentru prima dată la școală. Ne-am opus viguros acestei încercări în 2009-2010. Și asta deoarece, în primul rând, este subminat complet dreptul părinţilor, le este negat dreptul asupra copiilor lor și asupra vieții copiilor lor. Și, în al doilea rând, nu există nicio dovadă că ar exista vreun folos din predarea educației sexuale la copii începând cu vârste de 4-5 ani. Iar educația sexuală obligatorie înseamnă tot mai multă educație sexuală explicită, desene, chiar desene pornografice. Deci, ne-am opus în 2009-2010 și am avut succes, având în vedere că legislația care ar fi făcut educația obligatorie în școli nu era decât o clauză dintr-un alt proiect de lege, mult mai mare. Iar SPUC, împreună cu „Safe at School” și alte organizații, s-au opus categoric. Asta s-a întâmplat în mai 2010 și proiectul de lege nu a fost votat. Apoi au venit alegerile generale. Iar potrivit sistemului nostru parlamentar, un proiect de lege, care nu  a trecut prin parlament, poate trece în momentul când avem alegeri generale. Ministrul Educației din opoziție alege ce proiecte pot rămâne și ce proiecte pot fi date la coș. Așa a fost aruncat la coș acel proiect care ar fi făcut educația sexuală obligatorie. Astfel, până acum, nu am avut probleme. Dar vor apărea din nou având în vedere că avem alegeri generale în anul viitor și aproape toate partidele politice doresc educație sexuală obligatorie în școli. Astfel, marea bătălie a reînceput ca să stopăm aceste încercări.

Exista școli care au renunțat la programele sexuale explicite, după ce 2-3 părinţi au pus în discuție ce se predă la aceste ore

- Cum pot schimba lucrurile părinţii și cum pot determina ei conducerea școlii să renunțe la aceste cursuri de educație sexuală explicită?

- Aproape în orice școală din Marea Britanie se predă educația sexuală destul de explicit, cu desene. Părinţii se simt foarte alienați, îndepărtaţi cumva de această problemă, de școala, de ce se întâmplă la aceste ore. Avem acum și această amenințare a educației sexuale obligatorii în școli. Campania noastră a fost să studiem programele din școli, ce anume li se predă copiilor. Exista o întreagă gamă de astfel de programe, însă o parte din ele e folosită mai pe larg. Permanent mi se aduce la cunoștința de către părinţi ce se întâmplă cu adevărat în școli. Știu, de exemplu, că școlile adesea nu dezvăluie părinţilor întregul conținut pe care îl predau copiilor. Nu explică limpede părinţilor că au dreptul să-şi retragă copiii de la aceste ore. Sau se opun foarte mult ca părinţii să-şi retragă copiii de la aceste ore. Și vor încerca să-i atenționeze pe acei părinţi care-și retrag copiii de la aceste ore. De fapt, părinţii, după părerea lor, nu trebuie să prezinte niciun motiv de ce doresc să-şi retragă copiii de la aceste ore. Deci școlile nu sunt deloc transparente referitor la ceea ce se preda pe acest subiect. Nu spun că toate școlile intră în această categorie, dar multe școli fac asta, după cum îmi spun părinţii care mi se adresează. Prin urmare, campania noastră se axează pe ajutorarea părinţilor în mod individual, în anumite școli, unde există probleme. Adesea, doar 2-3 părinţi într-o școala pot schimba lucrurile. Doar prin simplul fapt de a pune întrebări directorului, profesorilor, diriginților, în cadrul comitetului de părinţi, li se vor alătura și alți părinţi. Am văzut școli care au renunțat la aceste programe de educație sexuală deoarece 2-3 părinţi au pus în discuție ce se predă la aceste ore. De asemenea, ceea ce încurajez eu pe părinţi să facă este să devină membri ai comitetelor de părinţi. Este o obligație legală a organului de conducere al școlii să renunțe sau nu la politica de predare a unui asemenea obiect ca educația sexuală.

Cum am ajuns să se vorbească în presa despre o „educație sexuală controversată”

- Ce sfaturi ne dați pentru noi, organizațiile provita din România, cum am putea să ne facem auziți?

- O să vă dau o idee sau o sugestie în această privința… Când începi o campanie, nu ai de unde să știi ce va merge și ce nu, unde poți ajunge cu ea, ce mesaje „vor lua foc”, ce ține, ce nu ține etc. Ceea ce a pornit în mod real aceasta campanie a fost mesajul primit, la începutul lui 2011, de la o mamă din Nottinghamshire, o creștina evanghelică, care era în comitetul de conducere al școlii. Ea a luat legătura cu mine, fiind foarte supărată referitor la programul de educație sexuală ce trebuia predat în școala primară. E vorba de un program video, numit „Living and Growing”, produs de compania de televiziune Channel 4. BBC și Channel 4 realizează o serie întreagă de materiale educaționale pentru școli: istorie, literatura engleză, geografie, științe și, bineînţeles, educație sexuală, iar școlile au o libertate totală să aleagă materialele și cărţile pe care le doresc.

Acest program, „Living & Growing”, a fost făcut de Channel 4, acum 15 ani, de fapt, dar e considerat unul dintre „standardele de aur” ale educației sexuale din Marea Britanie. Mai multe școli îl prefera deoarece a fost făcut de o companie profesionistă de televiziune, la standarde foarte înalte, strălucitor. Dar doamna respectivă a spus nu, acest program nu este adecvat copiilor. De ce trebuie să-l introducem? Toți din echipa de conducere i s-au opus. Ea le-a spus că ar trebui măcar să le arate părinţilor ce vor vedea copiii lor. Directorul școlii s-a opus, afirmând că vor preda această materie, nu este treaba părinţilor, vor merge în continuare cu ea.

În final, această mamă a demisionat. A luat legătura cu mine și m-a întrebat ce pot face.   Atunci i-am spus că eu pot veni să le arăt părinţilor ce li se preda copiilor. Astfel, ea a organizat o conferința publică, într-o seară, cu o sală plină de părinţi. Eu practic le-am arătat părinţilor ceea ce școala nu voia să le arate. I-am introdus în acest program, le-am arătat imagini de pe aceste DVD-uri îngrozitoare, filme și toate exercițiile pe care copiii trebuiau să le facă în clasă. Și le-am explicat de ce acestea erau atât de periculoase pentru copii. În ziua următoare, în ziarele locale, puteai citi: „Scoateți această pornografie din școala noastră!”, „Cruțați-ne copiii!” etc.

Astfel, a fost făcută o breșa și, dintr-o dată, părinţii și-au dat seama ce se întâmplă în școli. Apoi, pe tot parcursul anului 2011, părinţii m-au invitat în foarte multe școli pentru prezentare, au urmat o mulțime de interviuri la radio. După cum am spus, niciodată n-am plănuit să fac asta, dar niciodată nu știi ce direcție ia o campanie. La sfârşitul acelui an, ce obținusem noi era faptul că am expus cât de periculos era acest program. O mulțime de interviuri la radio și în ziare. Am întors cursul dezbaterilor și deja nu se mai vorbea în mass media despre „educație sexuală de calitate înaltă”. Se vorbea despre o educație sexuală „controversată”. Am avut atât de multă acoperire în mass-media și pentru că au fost toate aceste adunări cu părinţii. Un alt exemplu al nostru, se referă la o mamă tânără din Northampton, la fel, foarte supărată pe acest tip de educație. I-a scris unui secretar de stat din Ministerul educației, spunându-i că solicită o audiența pentru a vorbi cu el despre asta. El i-a răspuns că da, vrea să se întâlnească cu ea să vorbească despre această chestiune. Ea s-a panicat atunci și mi-a scris mie: am o întâlnire cu un secretar de stat, dacă vrei să vii cu mine.

Am mers împreună, am avut un laptop cu mine și i-am spus acestei mame: scopul meu este să-i arătăm acestui ministru ce se întâmplă în școli cu adevărat, ceea ce văd mii de copii în clasă. Am ales un anume clip și i l-am arătat. Era un clip de vreo 5 minute și mi-a fost complet clar că nu avea nici cea mai mică idee despre ceea ce se întâmplă. A rămas șocat… A spus că va merge să vorbească cu cei de la Channel 4, cu oamenii care au făcut acel program. S-a întâlnit cu ei și rezultatul a fost ca acest post TV și-a retras acel program din vânzare. Nu mai puteai să-l cumperi. Multe școli îl au, dar important este că a fost scos din vânzare.

Vedeți, aparent a fost un lucru mic, dar care a dat alarmă că avem o problemă. Channel 4 mai târziu a reeditat programul, pe care l-au numit „alternativ”, presupus a fi mai puțin explicit. Dar, totuși, nici o parte a să nu e adecvată să fie prezentată copiilor. Toată această muncă a noastră a ridicat, de fapt, profilul, arătând unde ne aflam în dezbatere. Apoi, o mulțime de părinţi au început să se întrebe dacă copiii lor foloseau acest program, „Living & Growing”. Căutând pe Internet această denumire, apăream în față cu un interviul pentru BBC despre acest program. Au existat și alte campanii pe care le-am dus, de exemplu, în momentul în care a apărut o mare presiune să se ofere copiilor lecții de pornografie. Ei spuneau, pentru că este atât de multă pornografie în jur, trebuie să învăţăm copiii cum să se descurce în aceste situații. Dar dacă te uitai la acele lecții, de fapt, ele nu-i învăţau pe copii nimic, ci promovau pornografia în clasă. Niciunde nu scria acolo nu vă uitați niciodată la pornografie, punct. Era ceva de genul: „Haideți să explorăm pornografia. Să vedem cum funcţionează!”. Sau: ce credeți despre asta? Ce credeți despre cealaltă? O abordare complet greșită.

Mitul fals că părinţii nu vor să vorbească despre sexualitate cu copiii lor trebuie spulberat

- Se pare, totuși, că noi, ca părinţi, autorităţile, de asemenea, toți suntem mințiți de realizatorii acestor proiecte de educație sexuală. Cei care vor să introducă educația sexuală obligatorie în școlile din România susțin una și fac alta.

- Există la noi ceea ce eu numesc „mituri”. Mitul ca părinţii nu vor și nici nu vor vorbi vreodată despre acest subiect cu copiii lor. Prin urmare, noi, profesorii, statul trebuie s-o facem. Și de fiecare dată când am vorbit cu jurnaliștii le-am spus: „Părinţii sunt principalii educatori ai copiilor lor, în familie e cel mai bun loc pentru a discuta cu copiii chestiuni ce țin de sex. În special în ceea ce privește copiii mici. Este rolul părinţilor, ei sunt cei mai în măsură să o facă, deoarece îşi cunosc copiii.” Apoi jurnaliștii spun: „Dar unor părinţi nu le place să facă asta. Nu pot să o facă”. Răspunsul meu este: „Cred că e vorba de un mit, aici. De atâtea ori s-a repetat încât părinţii au început să creadă că nu sunt în stare să poarte astfel de discuții. Asta pentru că școala spune: nu, asta-i treaba noastră, noi trebuie s-o facem, noi suntem specialiștii. Răspunsul meu constant este că părinţii trebuie să-şi recâştige încrederea căci ei sunt cei mai buni în a discuta acest subiect cu copiii lor. Dorim să vedem un tip de educație sexuală concentrată pe părinţi. Dorim să vedem că școlile sprijină părinţii să facă acest lucru, și nu fac treaba în locul părinţilor.

- Ce se întâmplă în ciclul gimnazial din școlile britanice?

- La școlile gimnaziale, elemente obligatorii, să le spunem așa, ale educației sexuale se regăsesc în curricula națională, în cadrul orelor de biologie. Sunt subiecte pe tema reproducerii umane, unde copiilor li se poate dezvolta subiectul foarte mult. Dar, în plus la aceasta, mai există o materie, numită „educația sexuală și relații”, care este, totuși, neobligatorie. Eu i-am retras pe copiii mei de la aceste ore, dar aveau biologia. Iar această materie variază enorm de la școală la școală. Foarte multe școli îi vor învăţa pe copii cum să pună un prezervativ la aceste ore, contracepție ș.a. Există mai multe ore despre FIV, de exemplu. Vorbind pe larg, acesta e felul cum funcţionează educația sexuală în Marea Britanie: în școlile primare, la 4-5 ani, încep să li se spună să-şi numească părţile corpului, apoi organele sexuale, apoi despre relațiile sexuale, folosind clipuri mici despre contactul sexual, desene animate despre asta, DVD, etc. După aceea, copiii sunt îndemnaţi: „Haideți să vorbim despre sex! E un subiect normal, despre care vorbim toată ziua”. Iar când ajung la 11 ani, au toate detaliile despre sex. Aceste lucruri le distrug copiilor sistematic rezerva rol naturală de inocență, de copilărie.  În mod natural, copiii resping aceste discuții, aceste detalii despre sex și sexualitate, care nu fac parte din lumea lor, care practic, le distrug copilăria. Iar în ciclul gimnazial, copiii trebuie să știe totul despre contracepție: unde se găseşte și cum se folosește. Cei care o predau presupun că toți elevii sunt activi sexuali de la vârsta de 11 ani încolo.

- Care este acum situația, în general, în Marea Britanie?

- În Anglia, aproape în toate școlile se va preda ceva din această programă, începând cu clasele primare, de la vârsta de 4-5 ani, până la 11-12 ani și apoi până la 18 ani. Suntem într-o etapă în care există o linie de demarcație clară între cele două viziuni: pe de o parte, avem Ministerul Educației și, într-o anume măsură, Ministerul Sănătăţii, care împreună generează politici guvernamentale în ceea ce privește tot mai multă educație sexuală pentru copii. Apoi vin grupurile de lobby, cum ar fi Forumul Educație Sexuală, după aceea avem – surprize-surprize! – agențiile de avorturi: Centrele Brook, Asociația de Planificare Familială, Serviciul Britanic de Consiliere în Sarcina şi tot lobby-ul gay. Toate aceste grupuri promovează educaţia sexuală obligatorie în şcoli. Membrii lor susțin că părinţii nu contează în această ecuație. Dacă te uiți în orice broșură sau material scos de aceste grupuri, nu vei găsi niciodată cuvântul „părinţi”. Viziunea lor este că avem nevoie de „experți” ca să-i înveţe pe copii. Pe partea cealaltă, există organizații ca cea a noastră, mai sunt multe alte organizații, care promovează castitatea și rolul părinţilor în educația copiilor. Noi spunem, nu, nu avem nevoie de educație sexuală și trebuie să reinstituim părinţii ca educatori principali ai copiilor lor. De partea noastră sunt studii, care apar unul după altul. Ultimele studii și cercetări arată clar: cu cât mai multă educație explicită le oferi copiilor și adolescenților, cu atât mai mult fetele vor rămâne însărcinate. Există studii foarte interesante. De exemplu, în 2003-2004, a existat un studiu finanțat de către Ministerul Sănătăţii și realizat la cele mai înalte standarde academice,  fiind relatat și în The British Medical Journal, una dintre cele mai prestigioase reviste academice. Acest studiu a fost făcut pe baza a doua cohorte de adolescenți de 13-16 ani. Primul grup a fost lăsat cu nivelul educației sexuale care se preda în școli. Iar celălalt grup a primit educație sexuală intensivă, de „înaltă calitate” cum se spune, cu disponibilitate pentru orice tip de contracepție. La sfârşitul studiului, s-a constatat că fetele din grupul care primiseră educație sexuală intensă au avut o rată a sarcinii de trei ori mai mare, față de tinerii care nu primiseră acest tip agresiv de educație sexuală. Fetele care au rămas însărcinate, în timpul acestei cercetări, nu înseamnă că au dus sarcina la bun sfârşit, ci că au conceput la o rată de 3 ori mai mare. Autorii studiului au ajuns la concluzia că rezultatele erau atât de dezastruoase, încât acest tip de experiență nu ar trebui să se repete vreodată.

Contracepția nu face decât să pună gaz pe foc în această problemă

- Aceste fete au dorit să rămână însărcinate?

- Nu știu dacă au dorit acest lucru, erau oricum parte a unui experiment, ca să se vadă dacă atunci când dai unor copii cât mai multă educație sexuală, mai multă contracepție, rămân tinerele fete însărcinate sau nu. Cu alte cuvinte, constituiau aceste lecții agresive de educație sexuală „pilula magică” sau nu? Dar fetele rămâneau însărcinate. Și dacă întrebaţi de ce rămâneau fetele însărcinate, aici deja este o altă discuție, care se referă la dezvoltarea neurologică a adolescenților.

Profesorul David Paton, economist specialist în economia industrială, de la Universitatea din Nottingham, a făcut o mulțime de studii despre asumarea riscului în diferite situații sociale. El a făcut, de asemenea, o cercetare privind sarcina la adolescente. A făcut o evaluare referitoare la motivul pentru care dacă le dai tinerelor mai multe contraceptive, ele rămân însărcinate mai mult și mai ușor. Concluzia lui a fost că dacă le dai adolescentelor tot mai multe contraceptive, ele nu reduc rata sarcinilor.

Profesorul Paton spune că cu cât le prezentăm adolescenților mai mult metode care se presupun a fi de siguranță, cu atât mai mult aceștia îşi asumă riscuri precum: eu nu folosesc contraceptive, dar folosim prezervativ. Dacă el nu va folosi prezervativul, voi lua pilula de-a doua zi, iar dacă și asta eşuează, mai exista o șansa: avortul. De fiecare dată când eşuează, ei spun, nu-i nimic, am altceva la îndemână. Adolescenții folosesc de obicei foarte prost contracepția. Uită să ia pilula zilnic și îşi asumă foarte ușor riscuri. Iar asta face parte din comportamentul lor normal de adolescent. Ei gândesc astfel: nu mi se va întâmpla asta tocmai mie. Iar un adult de vârstă mijlocie se va gândi: dacă fac asta, s-ar putea să suport anumite consecințe. Când ai 13-14-15 ani, nu poți gândi ce va urma săptămâna următoare. Săptămâna următoare nu există pentru ei. Credeţi-mă, am cinci adolescenți acasă și știu cum e.

Au existat și alte studii cu rezultate la fel de devastatoare, care au arătat că în zonele în care a existat o disponibilitate crescută a pilulei de-a doua zi, sarcinile pur și simplu au crescut amețitor. Prin urmare, contracepția nu face decât să pună gaz pe foc în această problemă. Este o situație foarte complicată: dovezile clare și de necontestat arată: dacă oferi adolescenților acces la contraceptive și avort nu scazi rata sarcinilor la adolescente. Atunci de ce le dăm atât de multă educație sexuală? De exemplu, în ciclu gimnazial de la noi există o mulțime de ghiduri, de tipul „Cum să nu rămâi însărcinată”. Pentru mass-media, este simplu: adolescenți + contracepție = reducerea ratelor avortului. Dar aceasta combinație nu merge. Da, se știe că din 2008, în Marea Britanie, rata sarcinii a început să scadă foarte puțin. Nu exista nicio dovadă că educația sexuală ar sta la baza acestei scăderi. Cel mai probabil, există un grup de factori care concordă, iar cel mai important dintre ei este faptul că tot mai mulți copii obțin tot mai multe calificări academice (au o durată de instruire mai lungă, au mai multe specializări etc.). Un alt factor este indus de imigrație, care are valori puternice la care ține.

- Care este motivul principal pentru care se dorește că educația sexuală  să devină obligatorie în școlile britanice?

- Până acum, grupurile de lobby pentru contracepție și educație sexuală îşi justificau acțiunile cu rata mare a sarcinii. Astăzi, există o carte a „siguranței” jucată de către aceste grupuri, care este chiar mai pernicioasa. Ei susțin că aceasta educație sexuală extensivă și mai explicită ca niciodată este necesară pentru „siguranța” copiilor. Peste tot se vorbește acum despre „siguranța” copilului: pentru a evita exploatarea copiilor, trebuie să le dăm educație sexuală. Aceasta pe fundalul a ceea ce s-a întâmplat în țara noastră în ultimii ani. Probabil ați auzit de toate aceste scandaluri de abuzuri sexuale, toate celebrităţile implicate, Jimmy Savile etc. Am auzit în ultima vreme, în fiecare săptămână despre câte un caz de abuz sexual, abuz asupra copiilor. Și asta e cartea care se joacă acum foarte mult, bazându-se pe temerile părinţilor: trebuie să le dăm copiilor educație sexuală în școala, altfel pot deveni victimă abuzurilor. Au fost câteva cazuri de abuz sexual în nordul țarii, Rotherham și Rochdale, în care chiar guvernul a făcut investigații. Când au fost făcute publice rapoartele, mulți oameni și-au pus întrebarea cum de s-a ajuns aici, având în vedere că fetele implicate veneau permanent la aceste clinici cu infecții sexuale, solicitând contracepție sau avort? Deci erau văzute permanent într-o instituție. Aceste fete aveau vârsta de 13-14 ani!

În loc ca acești consilieri să-şi pună problema că aceste fete s-ar putea să fi fost abuzate, având în vedere vârsta lor, ei spuneau: „A, e stilul lor de viața pe care și l-au ales. E treaba lor. Politica noastră este să le dăm ce ne cer”. Repet, erau fetițe de 13-14 ani! Ele au fost victimele unei culturi care consideră că relațiile sexuale reprezintă o parte normală a creșterii și dezvoltării și este dreptul lor să aibă la îndemâna contracepție și avort! Acesta este moto-ul lor, de fapt: fiecare copil are DREPTUL la contracepție, la confidențialitate, la a avea relații sexuale, de parcă părinţii lor nici n-ar exista. Sunt consecințe neintenționate ale acestui tip îngrozitor de educație sexuală. Este absolut tragic. Iar clinicile acestea, am spus întotdeauna, nu sunt clinici confidențiale, ci sunt clinici secrete, despre care părinţii nu știu, școala nu știe.

Părinţi, nu lăsaţi educația sexuală a copiilor pe mâna altora că veți fi luați prin surprindere de pericole incalculabile!

- Ce sfaturi le-ați da părinţilor din România?

- Întotdeauna le spun părinţilor: nu lăsaţi să fiți luați prin surprindere de aceste lucruri. Sunteți la început și să știți că școala nu va veni niciodată la dvs ca să vă spună ce predă copiilor. Dvs. trebuie să întrebaţi. Nu putem să ne ascundem cu capul în nisip și să-l scoatem abia când copilul are 11 ani. Părinţii trebuie să se intereseze: dorim să știm ce anume le predați copiilor noștri, prin această materie. Nu cunosc care este situația în România, dar părinţii trebuie să știe că-şi pot retrage copiii de la aceste ore și pot avea influență asupra școlii, că pot avea alternative. Cheia tuturor lucrurilor în acest domeniu sunt părinţii. Părinţii să se trezească și să reacționeze.

Acest lucru deja a început la noi în țară. Și în special reacţionează părinţii musulmani. Dar întotdeauna voi recomanda ca părinţii să-şi facă auzită vocea, prin forumuri ale părinţilor în școala, adunări publice. E dificil, pentru că mulți părinţi lucrează, nu au timp și, în general, au mare încredere în școală. Iar școala, în mod tipic, le scrie părinţilor o scrisoare de acest fel: „Dragi părinţi, în anul acesta îi vom învăţa pe copii aspecte ale pubertăţii”. Iar părinţii spun, da, da, foarte bine. Apoi sunt devastați când aud ce anume au auzit copiii lor la aceste ore. Iar copiii vin acasă și fie se joacă jocuri sexuale, cum au văzut în desenele animate din clasă, fie plâng din senin, sunt supăraţi etc. Și probabil unii se simt inconfortabil să le spună părinţilor ce au auzit la școala. Sunt pericole incalculabile ale unei educații sexuale explicite.