Pocăința nu înseamnă renunțarea la bucuria vieții - Arhimandrit Teofil Părăian / Cuvinte pentru tineri

Toată pocăința trebuie făcută cu bucurie. Pocăința se face cu fața spre viitor. Eu nu sunt pentru o pocăință care privește doar în trecut. Noi privim viața în față, mergem înainte. Trecutul e irecuperabil. De aceea, pocăința se face în prezent, cu fața spre viitor, căci ea este, în esența ei, părăsirea păcatului, nu altceva. Eu n-am fost niciodată pentru o pocăință „de penitenciar”, ci totdeauna am îndemnat spre o pocăință senină, cu nădejde, cu bucurie. Și atunci, iată, dacă pocăința e făcută cu bucurie, înseamnă că există o strânsă legătură între pocăință și bucurie, și nu se exclude pocăința, atunci când e de față bucuria.

Gândiți-vă, de exemplu, la fiul risipitor (tare-mi place mie pilda aceasta!) care, atunci când s-a întors, a fost primit de tatăl lui, care l-a îmbrățișat, l-a sărutat, a dat poruncă să se sărbătorească venirea sa, făcând mare ospăț de bucurie. Dacă el s-ar fi pocăit cu tânguire, n-ar fi putut participa la ospăț. Or, tatăl nu i-a cerut nimic.

Ce i-a cerut Domnul Hristos, de pildă, Sfântului Apostol Petru, ca să fie reașezat ca apostol, după ce s-a lepădat de trei ori? A treia zi i S-a arătat deja Domnul Hristos! A pus accent pe iubire - iubirea-i fericire, iubirea-i bucurie! În esența ei, așa cum am spus mai înainte, pocăința este părăsirea păcatului, nu tânguirea pentru păcat. Adică, Dumnezeu nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci vrea să fim oameni care să ne bucurăm de El, de Evanghelia Lui, de cuvântul Lui, de darurile Lui.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 63-64)

Sursa: Doxologia

Cuvinte pentru tineri (XX): A fi demn și senin este cel mai mare dar al tânărului

Augustin Păunoiu - Ziarul Lumina

Ca în fiecare an, după 1990, este în tradiţia ASCOR-ului ca în ajun de An Nou să se adune studenţi din toată ţara la Mănăstirea Putna. Ei s-au simţit întotdeauna ca acasă când au ajuns aici, fiindcă sunt primiţi cu multă dragoste de părintele stareţ Melchisedec Velnic şi obştea mănăstirii, bineştiind că o parte din vieţuitorii acesteia au fost în timpul studenţiei lor membri ai asociaţiei.

Studenţi din toate domeniile: inginerie, ştiinţe ale educaţiei, medicină, economie, drept, silvicultură, au participat la toate slujbele din 31 decembrie 2012, 1 şi 2 ianuarie 2013. "Am ales să fim la Putna în aceste zile pentru cuvintele de învăţătură, pentru slujbele frumoase de la biserică din această perioadă a anului bisericesc. Nu oriunde în ţară întâlnim ceea ce aflăm la Putna. Ea a fost şi va rămâne pentru toţi un simbol naţional. Nu contează că eşti din Braşov, Iaşi, Constanţa sau Suceava. La Putna simţi că te cheamă ceva special. Ştefan cel Mare şi Sfânt este simbolul care ne uneşte astăzi pe toţi ca români, deşi, iată, au trecut peste 500 de ani de la trecerea sa în veşnicie. Am dorit ca noul an să ne prindă în biserică, la rugăciune pentru unitate, pentru tot ceea ce e bun. Sperăm ca în 2013 să îndreptăm greşelile trecute şi să sporim în bine", a declarat Dinu Bogdan Doroftei, preşedintele filialei ASCOR Suceava, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, specializarea Energetică industrială. 

În după-amiaza primei zile din anul care a început, membrii ASCOR i-au colindat, după datină, pe stareţ şi obştea Mănăstirii Putna. Prima filială care a început urările pentru noul an a fost cea din Braşov. Au urmat studenţii din Galaţi, Suceava, Chişinău şi Iaşi, iar mai apoi copiii au venit şi l-au sorcovit pe arhimandritul Melchisedec, conducătorul lavrei ctitorite de domnul sfânt al Moldovei.

Fotograf: Mihai Bălan

La final, părintele stareţ i-a felicitat pe cei prezenţi, le-a mulţumit pentru colinda lor şi a rostit următorul cuvânt:

"Dacă Dumnezeu v-a chemat astăzi aici, iar voi aţi ales să veniţi şi nu să mergeţi în altă parte, sunt convins că iubiţi valorile şi ceea ce este frumos şi demn. Vă felicit încă o dată pentru aceasta, să vă ţină Dumnezeu cât mai mult şi să înmulţiţi acest dar pe care vi l-a dat Dumnezeu, să-l transmiteţi şi celor care vin, dar mai întâi să-l înmulţiţi întru voi.

Vă felicit pentru frumuseţea vieţii pe care vreţi să o duceţi, vă felicit pentru că vreţi să le arătaţi şi celorlalţi tineri din universităţi că se poate trăi şi altfel, că poţi să fii demn şi să nu trăieşti cu capul plecat, că poţi să nu te laşi prins de valurile lumii acesteia, târându-te prin răutăţi şi păcate. Vă felicit pentru că fugiți de droguri şi de tot ceea ce este pătimaş. Vă felicit pentru că aveţi faţa senină şi vă doresc să vă rămână senină. O puteţi păstra atât timp cât veţi avea un duhovnic, cât veţi avea legătură cu Hristos Domnul nostru pe care îl iubiţi şi care vă este învăţător. Dacă tata şi mama v-au spus cum să vă rugaţi, cum să colindaţi, cum să faceţi semnul Sfintei Cruci, acesta nu este un lucru neînsemnat. Puţini copii, puțini tineri mai ştiu aceste lucruri. Voi să duceţi mai departe acest dar pe care vi l-a făcut Dumnezeu, pentru că a fi demn şi senin este cel mai mare dar şi cel mai frumos chip al tânărului; să vezi că este demn, că este căutător în lucrurile lui Dumnezeu, în tainele culturii şi ale spiritualităţii. Să nu vă lăsaţi mărginiţi de păcat şi să depăşiţi bariera lui.

Fotograf: Mihai Bălan

A-ţi cunoaşte istoria, a-ţi cunoaşte valorile, a cerceta, este dat vouă şi nu altora. Atâta timp cât sunteţi tineri, cercetaţi şi învăţaţi, iar mintea să vă fie limpede. Cum credeţi că au învăţat un Eminescu, sau un Cleopa de la Sihăstria, ori atâţia și atâţia părinți şi oameni de cultură ai neamului nostru? Cu mintea limpede, fără a o lăsa să se pogoare întru cele de jos, încrezători şi avându-l pe Hristos înaintea ochilor. Să fiţi cu ochii aţintiţi asupra istoriei, a culturii şi a spiritualităţii noastre. Agentul funcţionalității unui neam este cunoaşterea rădăcinilor. Dacă nu ne cunoaştem rădăcinile, le pierdem; dar faptul că voi aţi venit aici din toate părţile ţării îmbrăcaţi în costume naţionale, aceasta arată că vă cunoaşteţi istoria. Să aprofundaţi şi mai mult şi să nu vă mulțumiți niciodată în a căuta cele adânci ale istoriei, ale culturii și ale spiritualităţii, pentru că atunci când te-ai mulţumit cu ceva, te-ai plafonat, te mărgineşti şi nu mai înaintezi, iar vouă, tinerilor, vă este dat să înaintaţi, să mergeţi din treaptă în treaptă, cu ajutorul unor modele pe care voi astăzi le căutaţi şi nu le găsiţi. Dacă nu v-aţi găsit un model, să vă străduiţi voi să deveniţi modele bune pentru copiii voştri, la catedră, în sălile de curs sau acolo unde vă va chema Dumnezeu să vă desfăşuraţi activitatea.

Fotograf: Mihai Bălan

Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă apere, să vă călăuzească, să vă ţină lângă El, dar să vă străduiţi şi voi să fiţi lângă El, prin cuminţenie, seriozitate şi demnitate. A fi smerit înseamnă a fi demn de ceea ce este înlăuntrul tău, de chipul lui Hristos pe care îl ai. Aceasta înseamnă să fii bine ancorat în valorile tale, căci nouă, românilor, ne-a dat Dumnezeu mult şi mult ne va cere. Alegeţi şi însuşiţi-vă tot ce este bun şi frumos, fiţi precum albina. Culegeţi ce este bun, ce este frumos şi duceţi mai departe mesajul pe care vi l-a dat Dumnezeu, de dragoste, de adevăr, de libertatea aceasta lucrătoare, înnoitoare, căci libertatea, dacă vine de la Dumnezeu şi noi o întoarcem către El, este lucrătoare şi înnoitoare, creatoare de valori.

Vă mulţumim pentru urare şi pentru dragostea voastră."

Matuşca Raisa: „Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii”

 După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

De la stânga la dreapta Maria, Sava, Pavel, Ștefănuț, Ciprian, Serafim și Nicolae (în brațele mamei)

Atunci când își întemeiază o familie, omul își face niște socoteli, își creionează în minte câteva planuri. Soții se gândesc în ce e bine să investească astfel încât să fie fericiți și împliniți. Cea mai bună investiție pe care o poți face într-o familie e să-ți iei angajamentul de a naște toți copiii pe care ți-i va da Dumnezeu, de a-i crește și de a-i educa, gândindu-te că modelezi suflete pentru cer, nu doar să îngrijești și să hrănești trupuri firave care să-ți fie sprijin la bătrânețe. Această investiție merită toată osteneala deoarece este o investiție pentru veșnicie. E adevărat, copiii au multe necesități, dar să le dăm în primul rând dragostea noastră, căci fără ea se ofilesc.

Poate cunoașteți familii cu mulți copii sau poate, din fericire, faceți parte dintr-o asemenea familie în care Dumnezeu își revarsă binecuvântările sale. Soții care au curajul să-și asume această responsabilitate cunosc mari bucurii, iar copiii lor nu se vor simți niciodată singuri.

Viața unei familii creştine de la porţile Transnistriei

La porțile Transnistriei, pe malul Nistrului, trăiește o astfel de familie, slujindu-L pe Dumnezeu în modestie. Când ajungi în Republica Moldova, ești ferm convins că intri în alt timp. Înaintând prin micile sate, casele par de acum jumătate de secol. De o parte și de alta a șoselei, rânduri de nuci se întind pe zeci de kilometri. În satul Holercani din raionul Dubăsari, ulițele galbene și prăfuite te duc cu gândul la copilăria bunicilor. Oamenii de aici trăiesc în simplitate și acesta este motivul pentru care nu și-au alterat firea. Grija materiei nu pare să-i apese și au multă dragoste pentru aproapele lor. Te salută respectuos, iar copiii se joacă pe podețele caselor vopsite în verde și albastru.

În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului

Pe părintele Valeriu și preoteasa Raisa îi găsesc labiserică, împreună cu cei șapte copii ai lor. Nu demult s-a terminat Vecernia. Mă întâmpină cu brațele deschise și cu multă căldură sufletească. Pavel, Serafim, Ciprian, Sava, Ștefan, Nicolae și Maria sunt bucuria și împlinirea lor și sunt de nedespărțit. Acești copii au învățat de mici să iubească, să dăruiască, să asculte, iar în ochii lor, seninătatea e de culoarea cerului.

Am avut prilejul de a sta câteva zile în mijlocul lor și am rămas impresionată de frumusețea trăirii acestor oameni.

Dimineața, copiii se trezesc unul pe altul, se ajută la spălat și la îmbrăcat. Pavel, cel mai mare, are 12 ani, iar Maria, mezina familiei, un an și jumătate. Toată lumea face rugăciunile de dimineață împreună, iar apoi urmează masa, unde e o disciplină desăvârșită. Părintele binecuvintează bucatele, fiecare dintre copii își știe locul, dar mai ales faptul că nu sunt permise obrăzniciile. Dacă se întâmplă vreuna, e suficient ca părintele să-l privească pe „vinovat”, iar acesta se ridică și-și cere iertare.

„Mă rog de mă iertaţi!”

Copiii ascultă de părinți, iar cei mai micuți ascultă de cei mai mari și îi ajută când se ivește vreun prilej. La treburile casnice, fiecare primește sarcini pe măsura puterii și vârstei lui. Copiii mai măricei știu deja să lucreze în grădină, s-o ajute pe mama la pregătirea mesei sau la curățenie, dar și să fie silitori la școală.

Când părintele Valeriu slujește Sfânta Liturghie sau alte sfinte slujbe, toată familia îl însoțește la biserica din satul vecin într-o mașină mică, în care încap nouă suflete. În rest, timpul este bine drămuit.

După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

Preoteasa Raisa e o femeie blândă și foarte afectuoasă. Are puțin peste 30 de ani și aproape 13 ani de când s-a căsătorit. Când l-a cunoscut pe părintele Valeriu, cânta în corul catedralei din Chișinău. Au întemeiat o familie și s-au mutat la țară, luând-o de jos. Astăzi e un ajutor de nădejde pentru soțul ei, dând răspunsurile la strană, după rânduiala slujbelor. Micuța Maria e mai tot timpul în brațele sale.

Premianţii, pricepuţi și la muzică

Pavel, băiatul cel mare și fratele lui, Serafim, sunt premianți la școală și se pricep bine să cânte la pian. Iau lecții și exersează acasă ori de câte ori au timp. În jurul lor se strâng toți frățiorii să-i asculte. Serafim îmi povestește entuziasmat de activitățile de la clasă și de prietenii lui. Îi place să facă exerciții de gimnastică și să joace tenis de masă. Ciprian, de vreo 8-9 anișori este îngerașul fraților săi atunci când mai apar conflicte pe la școală. Sava e un copil mai deosebit. S-a născut cu o problemă de sănătate care s-a ameliorat mult, e mai tăcut, însă uneori uimește prin cuvinte de oameni mari și-și bucură părinții când le cântă troparul Învierii Domnului.

Ștefănuț e doar un zâmbet, mă ia de mână să-mi spună un secret. Vrea să pună la cale un plan. Ni se alătură și micul Nicolae, de trei anișori.

Tatăl lor, părintele Valeriu e un om blând și riguros. Acasă și la biserică, nimeni nu îndrăznește să iasă din cuvântul sfinției sale.

„Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii în momente mai dificile”

Nu e ușor să crești astăzi șapte copilași. „Nu avem bonă, trebuie să mă descurc singură. Copilașii mai mici plâng, cei mai măricei mă ajută, trebuie să fiu puternică, ca să nu deznădăjduiască ei în momente mai dificile .Însă peste toate greutățile care apar trecem numai cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales când vezi alături atâția ochișori dulci și nevinovați. Trebuie să-l ajut și pe părintele la biserică, la slujbe, la strană, să-l sprijin și pe el, ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” , îmi mărturisește doamna preoteasă. Dânsa este originară din orașul Chişinău. Părintele Valeriu a fost orfan, și-a pierdut părinții de mic, iar acum este preot la o parohie mică.

„Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire”

Un creștin adevărat nu face ce vrea el, ci ceea ce i-ar plăcea lui Dumnezeu, lăsând toate în voia cea sfântă a Lui. În opinia doamnei preotese, femeile care vor puțini copii pierd mult, foarte mult: darul lui Dumnezeu și rodul dragostei pe care ni L-a lasat El prin porunca „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul...”. „Le-aș ruga să nu-și uite datoria de mamă și răspunsul greu pe care îl vor da lui Dumnezeu. Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire. Le doresc creștinelor noastre jertfire de sine pe altarul familiei”.

Darul nașterii este unul dintre cele mai mari daruri și responsabilități încredințate omului de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când îți iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta.

„Cea mai mare realizare a vieţii mele este că sunt mamă”

Ce înseamnă astăzi să fii mamă a mulți copii? Doar o femeie curajoasă, responsabilă, jertfelnică și iubitoare, care își cunoaște rostul său lăsat de Dumnezeu, care știe că orice împlinire profesională nu este mai presus decât aceea de a fi mamă poate ști răspunsul la această întrebare.

Preoteasa Raisa îmi spune că e o bucurie nespusă, o mare binecuvântare să fii părinte, să dai naștere unui copil, să-l ajuți pe Dumnezeu în creație. „Mie îmi place mult cifra șapte pentru că noi, ortodocșii, avem șapte Sfinte Taine în Sfânta noastră Biserică. Nu am planificat absolut niciun copil. Aveam șase băieței și, nevrednică fiind, m-am rugat Domnului și părintelui pe care-l consider sfânt și de la care primesc ajutor – părintelui Arsenie Boca – să-mi dăruiască prin mijlocirile sale o fetiță… și iată că am fost auzită!”

„Ne rugăm Cerului să-i putem creşte în frică de Dumnezeu”

Tot părintele Arsenie Boca spunea că e bine ca în vremea sarcinii, mama să-și îndrepte purtările către Dumnezeu, Care săvârșește prin ea minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile sale.

„Pentru noi nu contează dacă avem șapte copii sau mai mulți, ne rugăm Cerului să ne dea sănătate, putere și răbdarea de care avem mare nevoie, credință și binecuvântare de sus, să-i putem crește în frică de Dumnezeu, să fie creștini adevărați, pentru că importantă este calitatea, nu doar cantitatea. Fetița pe care o avem este un dar deosebit, al șaptelea copil. Așa cum sunt șase zile lucrătoare, a șaptea e ziua odihnei. Ea e într-adevăr bucuria noastră, a tuturor, și a frățiorilor care au asteptat-o mult.”, apreciază dânsa.

Copiii odihnesc şi refac omul

Binecuvântarea familiei cu mulți copii, a mamei râvnitoare, este acolo unde se ia în serios răspunderea maternă, adică purtarea crucii. Copiii odihnesc și refac omul. Ei rezumă gingășia și frumusețea, puritatea, nevinovăția și credința. Chiar ei sunt o refacere a omului. Privind acești copii, te înseninezi și dobândești puterea de a zâmbi mai des, de a trăi firescul cu entuziasm.

A venit și timpul să-mi iau rămas bun de la toți îngerașii. Pavel îmi cântă Oda bucuriei de Beethoven, apăsând cu multă stăpânire pe clapele pianului. Serafim se uită peste umărul său. Micuța Maria se urcă pe genunchi și privește pe fereastră. Ștefănuț și Nicolae aleargă prin curte. Sava e cu mama lui, povestindu-i câte ceva, iar Ciprian meșterește o jucărie. Părintele a plecat în grădină, aducându-mi bunătăți proaspete în dar. Mă despart de ei cu o îmbrățișare caldă, să n-o pot uita curând.

Articol relizat de Maria Burlă

Sursă: Blog Slujirea preotesei