„Învăţaţi să gătiţi, spălaţi geamurile, vizitaţi bolnavii, făceţi-vă lecţiile…” / Cuvinte pentru tineri

Acest mesaj este minunat, simplu şi pur. Fiecare adolescent ar trebui să îl înrămeze şi să îl atârne pe perete în cameră. El aparţine judecătorul Phillip B Gilliam din Denver, Colorado, şi a fost scris într-o scrisoare publicată pe 17 decembrie 1959. Mesajul judecătorului este însă departe de a fi învechit. El a fost postat acum doi ani de directorul unui liceu din Noua Zeelandă, devenind ulterior viral pe internet.

CUVINTE PENTRU TINERI

Totdeauna îi auzim pe tineri plângându-se: „Ce putem face, unde putem să mergem?”

Răspunsul meu este acesta:

Mergeţi acasă, tundeţi gazonul, spălaţi geamurile, învaţaţi să gătiţi, construiţi o plută, luaţi-vă un serviciu, vizitaţi bolnavii, făceţi-vă lecţiile şi după ce aţi terminat, citiţi o carte.

Oraşul vostru nu vă datorează facilităţi de recreaţie şi părinţii voştri nu vă sunt datori cu distracţie.

Lumea nu vă datorează o viaţă, voi îi datoraţi lumii ceva.

Voi îi datoraţi timpul vostru, energia şi talentul astfel încât nimeni să nu mai fie în război, în sărăcie sau bolnav şi singur.

Cu alte cuvinte, maturizaţi-vă, încetaţi să mai fiţi copii care plâng, ieşiţi din lumea voastră de vis şi dezvoltaţi-vă o coloană vertebrală, iar nu un iadeş.

Începeţi să vă purtaţi ca nişte persoane responsabile.

Sunteţi importanţi şi este nevoie de voi.

Este prea târziu să staţi deoparte şi să aştepaţi ca cineva să facă ceva cândva.

Acel cândva este acum şi acei cineva sunteţi voi.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Alexandra Maria Vieru

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

De ce bărbaţii nu ascultă?

de Matt Walsh

Nu doream să răspund acestei provocări pentru că nu vreau să las impresia că mă consider un expert al căsătoriei. Nu sunt expert în acest domeniu şi sunt convins de acest fapt. Totuşi, mi-a venit un gând care poate fi folositor băiatului care mi-a trimis acest email:

Matt,

Ştiu că tu accepţi observaţii pe blog şi am o temă pentru acestea: căsătoria. Sunt cu câţiva ani mai tânăr decât tine şi ar putea să pară ciudat să-ţi cer sfatul. Mă căsătoresc în trei săptămâni. Ştiu că tu eşti însurat şi ai şi copii. Mă îndoiesc că o să citeşti vreodată acest mesaj dar am o simplă întrebare: ai vreun sfat pentru cineva care urmează să facă pasul hotărâtor? Scrii foarte mult despre copii tăi, dar nu am citit foarte mult despre cum e să fii căsătorit. La ce să mă aştept? Ce ar trebui să cunosc înainte să mă căsătoresc? Mă gândeam că acest aspect ar putea fi pentru tine interesant de abordat.

John.

John,

Sunt căsătorit doar de doi ani. Sunt departe de a fi un veteran sau expert. Încă trec prin aceasta junglă şi sunt doar cu câţiva paşi înaintea ta.

Aşa că îţi dau acest sfat cu modestie şi îţi recomand să nu îl consideri că fiind adevărat sau corect. Sunt sigur că ai putea să vorbeşti cu o persoană mai vârstnică şi mai înţeleaptă care ar putea să scrie 100 de capitole despre înţelepciunea căsătoriei. Din partea mea, îţi voi prezenta doar un lucru de luat în considerare. De fapt, este doar un cuvânt:

Ascultă.

Este cel mai banal sfat pe care ţi-l pot da şi îmi doresc să-ţi fi oferit ceva mai creativ sau mai captivant.

Îmi doresc să-ţi pot spune că cea mai importantă abilitate pentru un bărbat însurat este să ştie karate sau să aibă o sabie pentru a-şi apăra mireasa împotriva vikingilor şi dragonilor, ceea ce ar putea fi foarte cool. Dar sunt căsătorit de doi ani şi, din păcate, această situaţie încă nu a apărut. (Deşi sunt pregătit foarte bine pentru ea!).

Dar era necesar să asculţi. Foarte mult!

Serios, amice: mult!

Ca bărbat însurat, abilitatea esenţială pe care trebuie să o dezvolţi este să asculţi. Crede-mă! Vrei să o faci fericită? Ascult-o!

Când spun “să o asculţi” nu mă refer la faptul „să fii supus”, „să fii de acord” sau „să îndeplineşti ordinele ca un căţeluş speriat”. Mă refer „să încerci să o înţelegi, să te implici, să ai grijă de ea, să o însoţeşti, să gândeşti cu calm”. Primul lucru de care se plâng femeile în ceea ce priveşte relaţia cu soţii este că noi nu ascultăm…şi au dreptate. Nu facem acest lucru. Cel puţin nu cât s-ar aştepta ele. Nu este ceva obişnuit pentru majoritatea bărbaţilor.

Această situaţie vă fi dificilă pentru soţia ta, întrucât femeile au un talent incredibil de a asculta. Soţia mea poate să alăpteze gemenii în timp ce aspiră covorul, pregăteşte cina, face acrobaţii, cumpără online cadouri de Crăciun şi, pe deasupra, ascultă şi înţelege tot ceea ce îi spui. Este fascinant! Între timp, eu îmi unesc mintea, corpul şi sufletul într-un mod deplin şi profund pentru o singură activitate sau conversaţie la orice moment dat. Cu alte cuvinte, mai bine aştepţi până termin să-mi leg şireturile înainte să-mi spui ceva important.

Fiecare lucru la momentul lui, amice! Fiecare lucru, pe rând!

De fapt, soţiei mele îi place un joc despre care nu-mi spune niciodată când îl jucăm şi din acest motiv mereu câştigă. Jocul se desfăşoară în felul următor: ea intră în cameră în timp ce eu sunt distras de televizor sau calculator, de o carte, de mâncare, visele din timpul zilei sau de o veveriţă din verandă. În momentul următor începe un şir rapid de informaţii verbale, instrucţiuni, planuri, sentimente, emoţii, speranţe, vise, poveşti, fabule, poezii, haiku-uri (gen de poezie tradiţional japoneză), ghicitori şi liste cu probleme de rezolvat. După 27 de minute, ea se va opri brusc şi mă va întreba dacă o ascult. ‘Te ascult? Desigur, draga mea. Continuă”.

Şi apoi vine întrebarea uzuală: „Atunci, ce spuneam?”

Am încercat numeroase strategii în soluţionarea întrebării respective.

Am încercat să repet câteva cuvinte şi fraze pe care le-am auzit pe parcurs dar ea va intra în detalii, lucru care nu este punctul meu forte. Am încercat să ghicesc: ‘Vorbeai despre …lucrul….despre care…şi altele….sau despre ceva…’. Dar nu poate fi păcălită. De asemenea, am încercat să îi fac complimente: ‘Cum să fiu atent la ceea ce spui când sunt orbit de frumuseţea ta, floricica mea frumoasă?’ De obicei, niciun succes şi cu această metodă.

Într-un final trebuie să-mi recunosc înfrângerea. Sunt ruşinat complet!

Ulterior, am încercat să o înfrâng cu propriul joc. Când este foarte ocupată, intervin şi încep o ‘dizertaţie’ de lungă durată despre job-ul meu, evenimentele recente, afacerile internaţionale şi filozofie. În final, observând expresia oarecum pierdută de pe faţa ei, am întrebat-o dacă m-a ascultat. Desigur, afirmaţia ei m-a determinat să îi folosesc propria armă: „Sigur? Ei bine, ce spuneam?!”

Şi aici se regăseşte diferenţa dintre bărbaţi şi femei: ea nu se va mulţumi cu repetarea celor spuse, adăugând însă şi opinii proprii sau concluzii rezultate din analizarea informaţiilor auzite. Ea nu va repeta doar ce am spus, ci va repeta şi lucruri pe care le-am gândit dar nu le-am spus. Îmi spune ce crede despre comentariile mele, îmi oferă părerea personală şi apoi îmi pune întrebări despre fiecare temă dezbătută în parte.

Ridicol. Cum face toate acestea?

Probabil prin intermediul vrăjitoriei sau chiar ascultă. Ea ascultă cu atenţie. Femeile au tendinţa să asculte chiar dacă aparenţele înşeală. 

Ca bărbaţi nu vom fi niciodată destul de buni dar putem îmbunătăţi cu siguranţă acest aspect.

Nu este vina noastră că nu avem talentul de a fi buni ascultători. Suntem vinovaţi dacă nu vom face o încercare serioasă de a dezvolta această abilitate de dragul căsătoriei noastre, dar nu este vina noastră dacă ne-am căsătorit neavând capacitate de ascultare dezvoltată. Când bărbaţii sunt înconjuraţi de persoane de acelaşi sex, ascultarea nu cere multă energie sau efort. De fapt, putem petrece cu prietenii noştri un timp îndelungat fără să spunem ceva. Şi dacă comunicăm, obişnuim să discutăm despre teme uşor de identificat. Din punct de vedere statistic, aproape fiecare conversaţie de prietenie între bărbaţi constă în:

Schimb de informaţii folositoare.

Discuţii despre teme cu interes comun (sport, forţă musculară, etc).

Glume.

Argumentări privind politica.

Amuzamentul pe seama altui amic din grup.

Aceste schimburi rareori implică sentimente, insinuări sau emoţii. Participanţii discuţiilor vorbesc despre ce doresc şi detaliile care nu sunt legate direct de subiectul conversaţiei vor fi lăsate pe dinafară. Conversaţia cu un bărbat – sau conversaţia bărbatului, aşa cum o numesc eu, este aproape întotdeauna liniară. Noi atingem punctul A, urmat de punctul B şi apoi punctul C. Sfârşit. În cazul în care un răspuns este necesar, acesta va fi eliberat. Răspunsul altor bărbaţi din vecinătate ar putea fi sub forma unei simple afirmări, precum cineva tocmai a spus ceva ( exemplu: „Serios? Cool.”) sau ar putea fi o replică mai detaliată în cazul în care aceasta este justificată. Aceste situaţii apar rareori şi sunt foarte puţin intuite în conversaţia bărbatului. Toţi participanţii la discuţie îşi expun gândurile pe care le consideră relevante temei de discuţie şi doar atât. „Bine, reclamele s-au terminat, hai să ne uităm la meci.”

Creştem în acest fel şi ne obişnuim să comunicăm în această manieră până când ne căsătorim. Acum, dintr-o dată, ne petrecem viaţa cu o creatură ciudată, frumoasă şi misterioasă numită femeie. Şi, contrar insistenţei profesorilor care studiază genul feminin sau masculin, începem să realizăm că în general, bărbaţii şi femeile sunt foarte diferiţi. Aceste diferenţe sunt minunate şi dătătoare de viaţă dar, de asemenea, pot cauza probleme dacă nu le acceptăm şi nu le înţelegem.

Una dintre diferenţele principale este modul în care comunicăm. Noi comunicăm diferit atât calitativ cât şi cantitativ. Femeile cresc, îngrijesc copii şi se bucură cu cei ce se bucură şi plâng cu cei care plâng, şi din acest motiv, au o dorinţă naturală de a se angaja cu cei din jur. Ca şi soţ, ea va dori să se angajeze mai ales cu tine, iar atunci când o face, cuvintele ei vor fi ambalate cu straturi de sentimente şi emoţii, speranţe şi dorinţe, îndoieli şi temeri. Va dori să vorbească nu doar minţii tale, ci mai ales sufletului tău. Va dori să te cunoască şi să te înţeleagă, şi,în schimb, să o cunoşti şi să o înţelegi şi tu. Acest fapt face ca ascultarea să fie o piatră de temelie pentru o căsătorie de succes, dar şi o provocare. Majoritatea bărbaţilor nu sunt obişnuiţi să depună o anumită energie reală în timpul ascultării, întrucât o mare parte din oamenii pe care îi întâlnesc nu vor să fie cunoscuţi de către aceştia. Ei ar putea spune câte ceva, şi noi să le răspundem, dar ei nu încearcă să ne dezvăluie sufletele lor. Şi, într-o zi, ne legăm viaţa de cea a unei femei. Şi acea femeie doreşte ca noi să simţim, să cunoaştem, să îi fim alături şi să o înţelegem foarte profund.

Aceasta este un lucru bun. Să ne ferească Dumnezeu dacă va veni vreodată ziua în care să se închidă în ea şi nu mai doreşte să ţină legătura cu tine. Acela poate fi un moment fatal dar poate avea loc doar dacă tu permiţi aceasta.

Ea va dori să asculţi. Mă refer, să o asculţi. Deci, ascultă!

Aceasta este o lecţie pe care o învăţ şi acum.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Bianca Silvestru

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Matuşca Raisa: „Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii”

 După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

De la stânga la dreapta Maria, Sava, Pavel, Ștefănuț, Ciprian, Serafim și Nicolae (în brațele mamei)

Atunci când își întemeiază o familie, omul își face niște socoteli, își creionează în minte câteva planuri. Soții se gândesc în ce e bine să investească astfel încât să fie fericiți și împliniți. Cea mai bună investiție pe care o poți face într-o familie e să-ți iei angajamentul de a naște toți copiii pe care ți-i va da Dumnezeu, de a-i crește și de a-i educa, gândindu-te că modelezi suflete pentru cer, nu doar să îngrijești și să hrănești trupuri firave care să-ți fie sprijin la bătrânețe. Această investiție merită toată osteneala deoarece este o investiție pentru veșnicie. E adevărat, copiii au multe necesități, dar să le dăm în primul rând dragostea noastră, căci fără ea se ofilesc.

Poate cunoașteți familii cu mulți copii sau poate, din fericire, faceți parte dintr-o asemenea familie în care Dumnezeu își revarsă binecuvântările sale. Soții care au curajul să-și asume această responsabilitate cunosc mari bucurii, iar copiii lor nu se vor simți niciodată singuri.

Viața unei familii creştine de la porţile Transnistriei

La porțile Transnistriei, pe malul Nistrului, trăiește o astfel de familie, slujindu-L pe Dumnezeu în modestie. Când ajungi în Republica Moldova, ești ferm convins că intri în alt timp. Înaintând prin micile sate, casele par de acum jumătate de secol. De o parte și de alta a șoselei, rânduri de nuci se întind pe zeci de kilometri. În satul Holercani din raionul Dubăsari, ulițele galbene și prăfuite te duc cu gândul la copilăria bunicilor. Oamenii de aici trăiesc în simplitate și acesta este motivul pentru care nu și-au alterat firea. Grija materiei nu pare să-i apese și au multă dragoste pentru aproapele lor. Te salută respectuos, iar copiii se joacă pe podețele caselor vopsite în verde și albastru.

În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului

Pe părintele Valeriu și preoteasa Raisa îi găsesc labiserică, împreună cu cei șapte copii ai lor. Nu demult s-a terminat Vecernia. Mă întâmpină cu brațele deschise și cu multă căldură sufletească. Pavel, Serafim, Ciprian, Sava, Ștefan, Nicolae și Maria sunt bucuria și împlinirea lor și sunt de nedespărțit. Acești copii au învățat de mici să iubească, să dăruiască, să asculte, iar în ochii lor, seninătatea e de culoarea cerului.

Am avut prilejul de a sta câteva zile în mijlocul lor și am rămas impresionată de frumusețea trăirii acestor oameni.

Dimineața, copiii se trezesc unul pe altul, se ajută la spălat și la îmbrăcat. Pavel, cel mai mare, are 12 ani, iar Maria, mezina familiei, un an și jumătate. Toată lumea face rugăciunile de dimineață împreună, iar apoi urmează masa, unde e o disciplină desăvârșită. Părintele binecuvintează bucatele, fiecare dintre copii își știe locul, dar mai ales faptul că nu sunt permise obrăzniciile. Dacă se întâmplă vreuna, e suficient ca părintele să-l privească pe „vinovat”, iar acesta se ridică și-și cere iertare.

„Mă rog de mă iertaţi!”

Copiii ascultă de părinți, iar cei mai micuți ascultă de cei mai mari și îi ajută când se ivește vreun prilej. La treburile casnice, fiecare primește sarcini pe măsura puterii și vârstei lui. Copiii mai măricei știu deja să lucreze în grădină, s-o ajute pe mama la pregătirea mesei sau la curățenie, dar și să fie silitori la școală.

Când părintele Valeriu slujește Sfânta Liturghie sau alte sfinte slujbe, toată familia îl însoțește la biserica din satul vecin într-o mașină mică, în care încap nouă suflete. În rest, timpul este bine drămuit.

După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

Preoteasa Raisa e o femeie blândă și foarte afectuoasă. Are puțin peste 30 de ani și aproape 13 ani de când s-a căsătorit. Când l-a cunoscut pe părintele Valeriu, cânta în corul catedralei din Chișinău. Au întemeiat o familie și s-au mutat la țară, luând-o de jos. Astăzi e un ajutor de nădejde pentru soțul ei, dând răspunsurile la strană, după rânduiala slujbelor. Micuța Maria e mai tot timpul în brațele sale.

Premianţii, pricepuţi și la muzică

Pavel, băiatul cel mare și fratele lui, Serafim, sunt premianți la școală și se pricep bine să cânte la pian. Iau lecții și exersează acasă ori de câte ori au timp. În jurul lor se strâng toți frățiorii să-i asculte. Serafim îmi povestește entuziasmat de activitățile de la clasă și de prietenii lui. Îi place să facă exerciții de gimnastică și să joace tenis de masă. Ciprian, de vreo 8-9 anișori este îngerașul fraților săi atunci când mai apar conflicte pe la școală. Sava e un copil mai deosebit. S-a născut cu o problemă de sănătate care s-a ameliorat mult, e mai tăcut, însă uneori uimește prin cuvinte de oameni mari și-și bucură părinții când le cântă troparul Învierii Domnului.

Ștefănuț e doar un zâmbet, mă ia de mână să-mi spună un secret. Vrea să pună la cale un plan. Ni se alătură și micul Nicolae, de trei anișori.

Tatăl lor, părintele Valeriu e un om blând și riguros. Acasă și la biserică, nimeni nu îndrăznește să iasă din cuvântul sfinției sale.

„Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii în momente mai dificile”

Nu e ușor să crești astăzi șapte copilași. „Nu avem bonă, trebuie să mă descurc singură. Copilașii mai mici plâng, cei mai măricei mă ajută, trebuie să fiu puternică, ca să nu deznădăjduiască ei în momente mai dificile .Însă peste toate greutățile care apar trecem numai cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales când vezi alături atâția ochișori dulci și nevinovați. Trebuie să-l ajut și pe părintele la biserică, la slujbe, la strană, să-l sprijin și pe el, ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” , îmi mărturisește doamna preoteasă. Dânsa este originară din orașul Chişinău. Părintele Valeriu a fost orfan, și-a pierdut părinții de mic, iar acum este preot la o parohie mică.

„Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire”

Un creștin adevărat nu face ce vrea el, ci ceea ce i-ar plăcea lui Dumnezeu, lăsând toate în voia cea sfântă a Lui. În opinia doamnei preotese, femeile care vor puțini copii pierd mult, foarte mult: darul lui Dumnezeu și rodul dragostei pe care ni L-a lasat El prin porunca „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul...”. „Le-aș ruga să nu-și uite datoria de mamă și răspunsul greu pe care îl vor da lui Dumnezeu. Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire. Le doresc creștinelor noastre jertfire de sine pe altarul familiei”.

Darul nașterii este unul dintre cele mai mari daruri și responsabilități încredințate omului de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când îți iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta.

„Cea mai mare realizare a vieţii mele este că sunt mamă”

Ce înseamnă astăzi să fii mamă a mulți copii? Doar o femeie curajoasă, responsabilă, jertfelnică și iubitoare, care își cunoaște rostul său lăsat de Dumnezeu, care știe că orice împlinire profesională nu este mai presus decât aceea de a fi mamă poate ști răspunsul la această întrebare.

Preoteasa Raisa îmi spune că e o bucurie nespusă, o mare binecuvântare să fii părinte, să dai naștere unui copil, să-l ajuți pe Dumnezeu în creație. „Mie îmi place mult cifra șapte pentru că noi, ortodocșii, avem șapte Sfinte Taine în Sfânta noastră Biserică. Nu am planificat absolut niciun copil. Aveam șase băieței și, nevrednică fiind, m-am rugat Domnului și părintelui pe care-l consider sfânt și de la care primesc ajutor – părintelui Arsenie Boca – să-mi dăruiască prin mijlocirile sale o fetiță… și iată că am fost auzită!”

„Ne rugăm Cerului să-i putem creşte în frică de Dumnezeu”

Tot părintele Arsenie Boca spunea că e bine ca în vremea sarcinii, mama să-și îndrepte purtările către Dumnezeu, Care săvârșește prin ea minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile sale.

„Pentru noi nu contează dacă avem șapte copii sau mai mulți, ne rugăm Cerului să ne dea sănătate, putere și răbdarea de care avem mare nevoie, credință și binecuvântare de sus, să-i putem crește în frică de Dumnezeu, să fie creștini adevărați, pentru că importantă este calitatea, nu doar cantitatea. Fetița pe care o avem este un dar deosebit, al șaptelea copil. Așa cum sunt șase zile lucrătoare, a șaptea e ziua odihnei. Ea e într-adevăr bucuria noastră, a tuturor, și a frățiorilor care au asteptat-o mult.”, apreciază dânsa.

Copiii odihnesc şi refac omul

Binecuvântarea familiei cu mulți copii, a mamei râvnitoare, este acolo unde se ia în serios răspunderea maternă, adică purtarea crucii. Copiii odihnesc și refac omul. Ei rezumă gingășia și frumusețea, puritatea, nevinovăția și credința. Chiar ei sunt o refacere a omului. Privind acești copii, te înseninezi și dobândești puterea de a zâmbi mai des, de a trăi firescul cu entuziasm.

A venit și timpul să-mi iau rămas bun de la toți îngerașii. Pavel îmi cântă Oda bucuriei de Beethoven, apăsând cu multă stăpânire pe clapele pianului. Serafim se uită peste umărul său. Micuța Maria se urcă pe genunchi și privește pe fereastră. Ștefănuț și Nicolae aleargă prin curte. Sava e cu mama lui, povestindu-i câte ceva, iar Ciprian meșterește o jucărie. Părintele a plecat în grădină, aducându-mi bunătăți proaspete în dar. Mă despart de ei cu o îmbrățișare caldă, să n-o pot uita curând.

Articol relizat de Maria Burlă

Sursă: Blog Slujirea preotesei

Compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, vrednic slujitor al muzicii corale româneşti

În urmă cu 80 de ani trecea la cele veşnice marele compozitor, dirijor şi profesor Gheorghe Cucu, talentat şi vrednic slujitor al muzicii corale româneşti religioase şi laice. Iubitor al cântecului popular şi al melosului psaltic, Gheorghe Cucu a lăsat muzicii româneşti o moştenire spirituală de autentică esenţă românească.

Creaţia sa muzicală vocală rămâne o comoară plină de frumuseţe şi sensibilitate. Frumuseţea şi atractivitatea muzicii sale se datorează atât talentului cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, cât şi pregătirii sale muzicale desăvârşite de care a beneficiat încă din anii copilăriei, începând cu studiile muzicale bisericeşti şi continuând cu cele universitare, la Conservatorul din Bucureşti şi în străinătate. Cântecul popular şi cântarea de strană au fost sursele de inspiraţie care îi vor marca destinul muzical de mai târziu. Întoarcerea la cântecul popular tradiţional devenise la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea preocuparea principală a şcolilor naţionale europene, acest curent nefiind străin compozitorilor noştri. Aşa au ajuns să creeze la noi opere nemuritoare George Enescu, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Dimitrie G. Kiriac, Sabin Drăgoi, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu şi mulţi alţi compozitori. Gheorghe Cucu s-a dedicat acestui ideal pe care l-a împlinit ca nimeni altul.

După o activitate muzicală neîntreruptă şi istovitoare, Gheorghe Cucu avea să înceteze din viaţa aceasta la 24 august 1932, în vârstă de 50 de ani, vârstă care ar fi trebuit să însemne începutul unei noi perioade a creaţiei sale muzicale bazate pe vasta sa experienţă în domeniu. Însă, asemenea marilor compozitori, el a trăit intens viaţa scurtă pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o, împlinindu-şi cu prisosinţă menirea şi înmulţind talantul primit de la Creator.

Creaţia sa muzicală este amplă şi variată, cuprinzând lucrări corale bisericeşti pe teme psaltice şi motive libere; lucrări corale populare pe teme strict populare şi motive libere şi colinde culese de la elevii seminarişti în perioada 1920-1932. Era nemulţumit de repertoriul multor coruri bisericeşti care promovau în continuare o muzică străină de duhul Bisericii noastre. În sensul acesta, spunea el: "Nu fac proces celor dintâi compozitori români... cu ale căror compoziţii ne-am hrănit şi ne-am încălzit sufletele... Dar acum, când am devenit maturi, când ne-a venit judecata, când putem să ne controlăm pe noi înşine, am fi vinovaţi dacă nu ne-am face datoria... propunând mijloace de îndreptare la lucruri care până ieri ni se păreau perfecte". Asemenea lui D.G. Kiriac, dorea promovarea creaţiei protopsalţilor români în compoziţiile corale. Lucrul acesta i-a reuşit, căci multe din corurile sale religioase au la bază cântarea psaltică.

Compozitorul manifestă predilecţie pentru poliritmie şi politonalitate, dând libertate de expresie liniei melodice, dându-i noi valenţe şi valorificând-o prin intermediul procedeelor armonico-polifonice pe care i le aplică. Originalitatea compozitorului, constând în împletirea melosului bisericesc cu cel folcloric, noutatea şi expresivitatea muzicii sale au făcut pe unii cercetători să vorbească despre stilul Cucu în creaţia corală românească şi pe bună dreptate. 

După 80 de ani de la plecarea la cele veşnice a marelui compozitor, cântările sale corale sunt interpretate cu aceeaşi plăcere şi pasiune. Aşadar, Gheorghe Cucu rămâne prin întreaga sa creaţie un simbol al slujirii valorilor Ortodoxiei româneşti şi neamului românesc, ocupând un loc bine meritat în rândul marilor compozitori români.

Sursă articol: Ziarul Lumina