Raport ONU cere schimbarea învăţăturii Bisericii Catolice despre homosexualitate şi avort

de Hilary White,5 februarie 2014

O organizaţie pro-life crede că un raport al comitetului ONU pentru drepturile omului se foloseşte de critica la adresa abuzurilor sexuale din Biserica Catolică pentru a lansa un atac ideologic la adresa învăţăturilor acesteia despre avort, contracepţie, homosexualitate şi despre natura sexualităţii umane în general.

Comitetul pentru Drepturile Copilului „şi-a depăşit în mod semnificativ mandatul”, cerând schimbarea unor învăţături catolice, spune Pat Buckley, reprezentantul Societăţii pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi de la Geneva. 

„Nu se găseşte nimic în Convenţie (cea a drepturilor copilului) care să ceară Bisericii Catolice sau oricărei alte instituţii facilitarea avortului, a contracepţiei şi homosexualităţii”, spune Buckley.

Însă raportul spune că Biserica trebuie să identifice „circumstanţele care pot permite accesul la servicii de avort”. Acelaşi document mai spune că Biserica Catolică trebuie „să depăşească toate barierele şi tabuurile din jurul sexualităţii adolescenţilor, deoarece le îngreunează acestora accesul la informaţia sexuală şi reproductivă, inclusiv cea referitoare la planificare familială şi contraceptive”.

Comitetul a mai atacat şi vederile bisericii despre „complementaritate şi egalitate în demnitate” – ideea că fiinţele umane sunt create de Dumnezeu ca bărbaţi sau femei cu scopul de a procrea şi sunt egale în demnitatea lor morală. Autorii raportului consideră că acest concept, care stă în centrul învăţăturii catolice despre sexualitate, „diferă de egalitatea sub lege şi în practică prevăzută de articolul 2 al Convenţiei şi e adesea folosit pentru a justifica legi şi politici discriminatorii”.

Comitetul mai sugerează bisericii să „se se asigure că educaţia cu privire la sănătatea sexuală şi reproductivă şi prevenţia HIV/SIDA vor fi incluse în programa obligatorie a şcolilor catolice”.

Raportul mai condamnă şi „declaraţiile din trecut ale Sfântului Scaun despre homosexualitate, care contribuie la stigmatizarea socială şi violenţa îndreptate împotriva adolescenţilor şi copiilor de orientare lesbiană, gay, bisexuală şi trans-sexuală care cresc în familii cu părinţi de acelaşi sex”.

Documentul mai cere ca Vaticanul să „îşi folosească pe deplin autoritatea morală pentru a condamna orice formă de hărţuire, discriminare sau violenţă împotriva copiilor bazate pe orientarea lor sexuală sau cea a părinţilor lor şi să sprijine eforturile făcute la nivel internaţional pentru dezincriminarea homosexualităţii”.

John Smeaton, director executiv al Societăţii pentru Protejarea Copiilor Nenăscuţi, a pus la zid comisia, spunând că e „o grămadă de ipocrizie” în raport.

„Sub pretextul că vor să protejeze copiii de abuzurile sexuale, raportul promovează acţiuni nocive pentru aceştia: distrugerea nenăscuţilor prin avort şi distrugerea inocenţei copiilor născuţi prin promovarea contracepţiei şi homosexualităţii”.

Smeaton a făcut apel la organizaţiile pro-life şi pentru familie, ca să vină la sediul ONU „pentru a ajuta Sfântul Scaun în lucrarea sa vitală de apărare a copiilor nenăscuţi şi a familiei bazate pe căsătorie. Această lucrare este sub continu asediu din partea duşmanilor Bisericii, după cum prea bine se vede din raport”.

La adresa http://www.citizengo.org/en/3769-un-apologize-attacking-vatican a fost lansată de către altă organizaţie catolică şi o petiţie care să determine ONU să-şi ceară scuze pentru această ingerinţă. În opinia iniţiatorilor petiţiei, respectivul raport ONU pretinde a le face dreptate victimelor abuzurilor sexuale, dar, în realitate, le ridică mingea la fileu activiştilor pentru avort. Raportul a fost făcut public la numai câteva zile după ce, pe contul său de Twitter, Papa Francisc a adresat un mesaj cald participanţilor la Marşul pentru Viaţă: „Mă alătur în rugăciune Marşului pentru Viaţă din Washington. Dumnezeu să ne ajute să respectăm viaţa în orice formă, mai ales pe cea mai vulnerabilă”.

În ciuda tuturor presiunilor, Vaticanul şi-a păstrat poziţia pro-life, fiind una din cele mai ferme voci în acest sens din cadrul ONU. 

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Dezinformare şi naivitate în privinţa avortului şi a sănătăţii mintale

de Priscilla K. Coleman, profesor la Bowling Green University

Duminică, 7 noiembrie, publicaţia Washington Post a publicat un articol al doamnei Dr. Brenda Major intitulat „Marea minciună despre avort şi sănătatea mintală”.

Mi-ar plăcea să ofer o altă perspectivă asupra neadevărului care penetrează în studiul ştiinţific al avortului şi al sănătăţii mintale şi a diseminării informaţiei pe această temă. La fel ca Brenda Major, sunt profesor titular la o universitate respectată americană care a publicat articole ştiinţifice în jurnale cu reputaţie. (De fapt, raportul publicaţiilor mele îl depăşeşte cu mult pe cel al Brendei Major pe tema avortului şi a sănătăţii mintale.)

Dr. Major are dreptate în privinţa faptului că o alegere privind avortul trebuie să se bazeze pe informaţii corecte. Un index imparţial şi valid al literaturii ştiinţifice despre riscul crescut asociat avortului ar include: depresia, abuzul de substanţe, tulburări de anxietate (incluzând TSPT), precum şi idei şi comportamente sinucigaşe. Literatura despre acest subiect este formată din sute de studii - dintre care 30 doar în ultimii cinci ani - publicate în jurnale medicale şi psihologice majore în întreaga lume.

Cititorul conştiincios este încurajat să verifice studiile. Nicio minciună, doar informaţie ştiinţifică derivată, pe care academicieni, multe organizaţii profesionale importante şi furnizori de avorturi s-au străduit să o ascundă şi să o denatureze.

Opinia doamnei Dr. Major a urmat făgaşul foarte părtinitorului raport „Task Force Report on Abortion and Mental Health” al Asociaţiei Americane de Psihologie (APA).

Şase colegi şi cu mine am trimis o petiţie către APA criticându-le metodele şi concluziile; ca grup, cei şapte am publicat în 2008 aproape 50 de articole indicând că avortul este asociat cu rezultate psihologice negative.

Aceste două exemple sunt doar ultimele dintr-un lung şir de eforturi făcute să distragă atenţia de la date corecte publicate despre consecinţele emoţionale ale avortului. Literatura acum răsună de vocile a milioane de femei pentru care avortul nu a fost o alegere eliberatoare, de promovare a sănătăţii: O estimare conservatoare din cele mai bune date accesibile spune că între 20% şi 30% din femeile care au făcut un avort vor suferi consecinţe negative serioase şi/sau prelungite. Totuşi un program socio-politic se străduieşte să le ascundă femeilor adevărul pentru a se asigura că marea afacere a avorturilor continuă nestingherită.

Orice interpretare a cercetării disponibile care nu recunoaşte puternica evidenţă accesibilă acum în literatura profesională reprezintă o alegere conştientă de a ignora principiile de bază ale integrităţii ştiinţifice. Urmările suferite de omenire după o asemenea alegere: specialişti dezinformaţi, milioane de femei care încearcă în izolare să găsească sensul unui avort din trecut, mii de femei care vor suferi un avort astăzi fără să ştie care sunt riscurile cunoscute şi milioane care vor lua mâine acesta decizie ce adesea afectează întreaga viaţă fără dreptul primar la un consimţământ informat.

Publicând opinia Brendei Major fără a solicita alte păreri pe această temă, Washington Post a perpetuat o serioasă injustiţie.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Alexandra Maria Vieru

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

„Raport cu privire la cazurile de sustragere a copiilor din familii în Suedia și țările vecine scandinave”

Pe data de 10 decembrie 2012, un raport intitulat „Raportul cu privire la cazurile de sustragere a copiilor din familii din Suedia și țările vecine scandinave”, realizat de The Nordic Committee for Human Rights (NKMR/NCHR) şi semnat de juriști, psihologi și alți specialiști scandinavi  a fost trimis Secretarului General al Consiliului Europei.

Organizaţia „The Nordic Committee for Human Rights”, condusă de juristul suedez Ruby Harrold-Claesson, este o organizație independentă pentru drepturile omului ce a apărat în diferite instanțe, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, părinții și copiii despărțiți cu forța în Suedia, Norvegia și Finlanda. Membrii organizației au făcut publice, atât la nivel național, la nivel ONU cât și la nivelul altor instituții europene, informații legate de numeroase încălcări grave ale drepturilor omului în acest domeniu.

În raport se precizează că în țările scandinave este răspândită practica de a sustrage copii din familii, zilnic apărând noi cazuri, fapt ce se reflectă negativ asupra vieții anumitor persoane. Portrivit experților care au pregătit raportul, printre care avocați scandinavi cu practică, psihologi și profesori de medicină, se declară că doar o mică parte din toate aceste cazuri de sustragere se justificau. 

Copiii ce au fost scoși din familiile lor au avut de multe ori de suferit din cauza personalului caselor de copii și a părinților „substitutivi”. „Ei au fost sustrași din familiile lor, pe care autoritățile le-au considerat a fi medii nefavorabile și au nimerit nu numai într-un mediu mai rău, dar au suferit chiar maltratări, intimidări, insulte, abuzuri psihologice, fizice și chiar sexuale” – se arată în raport.

Autorii se bazează pe cercetări științifice care arată că „despărțirea copilului de părinți sporește riscul apariţiei unor probleme în dezvoltarea lor (în special la copiii de vârstă mai mare), putând duce la depresii severe, psihoze și alte tulburări psihice și somatice - de 2-3 ori mai mare în comparație cu cei care nu au suferit în copilărie evenimente similare”.

Printre altele, în raport se precizează că în ultimul timp tot mai des are loc sustragerea copiilor de la parinții ruși din Finlanda.

Raportul a fost tradus şi în rusă. Directorul general al Centrului Analitic „Politica de familie a Federației Ruse”, Pavel Parfentiev relatează:

„Situația legată de încălcarea drepturilor familiilor în țările scandinave este foarte serioasă. Ca urmare a unor astfel de încălcări, de foarte multe ori, au suferit și cetățenii ruși și copiii lor. De aceea este foarte actuală publicarea acestui raport în limba rusă pregătit de colegi competenți scandinavi. Unii juriști, care au semnat acest raport, au ajutat personal familiile afectate.

Informația inclusă în acest document serios trebuie luată în considerare nu numai pentru soluționarea problemelor la nivel internațional, dar și în jurisprudența din Rusia. Nu se pot repeta în țara noastră greșelile tragice comise în țările scandinave, în urma cărora au suferit o mulțime de copii și adulți. Noi vom trimite copii ale raportului Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, legislativului, funcționarilor de stat.”

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Traducere: Tatiana Larin

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Discurs plin de ură în Parlamentul UE al doamnei Estrela în urma respingerii controvesatului ei raport

de J.C. von Krempach,12 decembrie 2013

Atunci când, imediat după votul în care controversatul ei raport a fost respins în sesiunea plenară a Parlamentului European din această marţi, europarlamentarei Edite Estrela i s-a permis să ia cuvântul, în speranţa că aceasta va accepta înfrângerea cu demnitate, cum o fac de obicei oamenii în astfel de situaţii, mulţumind acelora care au votat în favoarea proiectului ei şi sensibilizându-i pe aceia care n-au făcut-o. Ar fi putut să spună, de exemplu, că data viitoare când i se va cere să elaboreze un text pe tema sănătăţii sexuale şi reproductive va încerca să înainteze o formulare care să beneficieze de un sprijin larg.

În schimb, am fost martorii unei pierderi totale a auto-controlului – o scenă urâtă pentru care nu există precendent în toată istoria Parlamentului European.

Într-o scurt discurs îmbibat cu ură şi frustrare, doamna Estrela i-a acuzat de abuz pe toţi aceia care au îndrăznit să voteze împotriva proiectului său. La acel moment, îmi era chiar milă de ea – totuşi a fost momentul în care i-a căzut masca: acest gen de discurs plin de ură este specific acelora care nu au un argument rezonabil pentru a-şi apăra poziţia şi care, prin urmare, nu au altă soluţie decât să îi atace pe cei a căror poziţii nu le agreează din motive personale. Iată cuvintele ei:

„Deplâng faptul că din cauza câtorva voturi, ipocrizia şi obscurantismul au prevalat asupra drepturilor legale ale femeilor”.

Aceste cuvinte au provocat proteste, însă ea a continuat:

„Puteţi să strigaţi cât doriţi, eu nu o să tac. Nu mi-e frică de voi. Ştiu că am dreptate. Deplâng faptul că în anul 2013 Parlamentul trebuie să adopte o poziţie mai conservatoare decât cea pe care o avea în anul 2002, când a adoptat un alt raport pe această temă. Deplâng faptul că cele mai extremiste şi fundamentaliste mişcări au trebuit să prevaleze asupra voinţei membrilor…. Domnule Preşedinte, voi cere ca numele meu să fie retras din cadrul rezoluţiei aprobate.”

Doamna Estrela şi-a încheiat intervenţia numind drept ruşinos rezultatul unui vot democratic:

„…Sunt sigură că în viitoarele alegeri din 2014, votanţii europeni nu vor ezita să îşi amintească de acest vot ruşinos.”

Puteţi găsi un video cu deraierea verbală a doamnei Estrela şi răspunsul dat de europarlamentarul conservator Nuno Melo, aici (în original şi în limba engleză).

Cu toate că izbugnirea doamnei Estrela este ruşinoasă, are şi o tentă revelatoare. Ea ilustrează nu doar atitudinea personală a doamnei Estrela, dar în sens mai general atitudinea şi strategia acelora care promovează agenda în favoarea avortului/homosexualităţii în politică şi mass media. Următoarele aspecte sunt de remarcat, în mod particular:

În primul rând, lipsa totală de argumente. Cei care îndrăznesc să-şi exprime o opinie diferită sunt defăimaţi drept „obscurantişti”, „fundamentalişti”, „ipocriţi”, sau orice alte denumiri la care te poţi gândi. Bineînţeles, nu se explică niciodată de ce a afirma faptul că UE nu ar trebui să facă exces de putere este ceva „ipocrit” sau „obscurantist”. Argumentul raţional este terenul de joc în care doamna Estrela şi cei de-o seamă cu dânsa au şansa de-a ieşi victorioşi.

În al doilea rând, dispreţul pentru democraţie: Proiectul doamnei Estrela a fost respins de o majoritate a deputaţilor europeni – dar asta nu contează, această majoritate este numită „extremişti”, în timp ce minoritatea înfrântă, în opinia doamnei Estrela, ar trebui clasificată drept „masa” societăţii. În mod straniu, doamna Estrela pare să nu aibă nicio problemă cu faptul că această „masă” cuprinde nu doar comunişti îndârjiţi (inclusiv succesorii fostelor Partide de Stat din blocul sovietic, precum reprezentanţii mişcării germane „Die Linke”, mişcarea cehă „KSCM”, etc.), dar şi figuri controversate precum Daniel Cohn-Bendit, care nu cu foarte mult timp în urmă a câştigat notorietate fiind un susţinător pe faţă al legalizării practicilor sexuale pedofile…

În al treilea rând, politizarea discursului, ceea ce duce la minimizarea lui. Poziţiile sunt fie „progresive”, fie „conservatoare”, dar doamna Estrela nu pare să ia în considerare şi faptul că acestea ar putea fi corecte sau greşite. Trebuie ca cineva să voteze un raport care subminează drepturile părinteşti şi libertatea de conştiinţă, doar pentru că este caracterizat drept „progresiv”?

În al patrulea rând, atacurile extrem de grave şi în acelaşi acelaşi timp nefondate împotriva procedurii democratice care a fost urmată: doamna Estrela sugerează că „cele mai extremiste mişcări” au „prevalat asupra voinţei membrilor (din Parlament)” – dar nu a fost voinţa membrilor exprimată prin voturile formulate? Dacă a fost vreo neregulă, care a fost aceea? Şi sub ce criteriu poate fi votul exprimat numit „ruşinos”?

În al cincilea şi ultimul rând, aceasta impresionantă combinaţie de agresivitate şi prefăcătorie: doamna Estrela foloseşte mai întâi cuvinte provocatoare şi complet inadecvate, iar când acest lucru dă naştere la proteste, ea începe imediat să joace rolul de „victimă a intimidării”. Această atitudine a fost timp de mulţi ani strategia lobby-ului LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, travestiţi), dar luând în calcul succesul său în acel context, acum pare a fi strategia aleasă pe care politica de stânga o va folosi cu orice ocazie.

Este regretabil faptul că acest comportament inadecvat al doamnei Estrela a fost aplaudat de către alţi membri ai grupului său politic, iar preşedintele grupului, domnul Swoboda, a ratat ocazia de a o atenţiona. Politica este, de asemenea, o chestiune de stil, iar lipsa de educaţie a doamnei Estrela o descalifică atât pe ea, cât şi pe întregul său grup politic. Dacă aş fi fost în locul doamnei Estrela, speranţa mea nu ar fi fost ca votanţii europeni să îşi amintească de această scenă ruşinoasă ci, mai degrabă, să o uite.

Dar, în lipsa oricărui argument, în scurtul discurs al doamnei Estrela, permiteţi-mi să explic rapid ce înseamnă cu adevărat ipocrizia.

Ipocriţii sunt acei oameni care se descriu drept persoane în favoarea alegerii, dar care doresc să submineze dreptul altor oameni de a acţiona conform conştiinţei lor.

Ipocriţii sunt acei oameni care se folosesc de un raport legat de drepturile umane pentru a  submina dreptul la viaţă al copilului nenăscut, astfel lipsindu-i de orice protecţie juridică pe cei mai slabi şi mai vulnerabili membri ai societăţii.

Ipocriţii sunt acei oameni care spun că doresc să contribuie la sănătatea sexuală, pe când în realitate aceştia doresc să le inoculeze copiilor exact genul de atitudine sexuală care favorizează cel mai mult răspândirea SIDA şi a altor boli cu transmitere sexuală.

Ipocriţii sunt acei oameni care spun că doresc să susţina „educaţia sexuală”, pe când în realitate ei doresc să reducă acest gen de educaţie la informaţii tehnice despre prezervative şi avort, îndepărtând cu cinism toate aspectele morale ale sexualităţii.

Ipocriţii sunt acei oameni care par să se ghideze după regulile democraţiei, atâta timp cât par să câştige, dar care, cu ocazia unui vot pierdut, numesc rezultatul o „ruşine” şi clasifică majoritatea parlamentarilor drept „extremişti”.

Ipocriţii sunt acei oameni care utilizează minciuni deliberate pentru a avansa agenda lor politică.

Ipocriţii, cu alte cuvinte, sunt… ca Edite Estrela.

Şi cu asta, vă promit că voi înceta să mai scriu despre dezonorantul Raport Estrela. Mai sunt şi alte subiecte de abordat.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere de Andreea Dancu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Radicalismul sexual: Proiect Imperial și un Goliat global

de Robert Oscar Lopez, 28 octombrie 2013

În timp ce conservatorii americani sunt distraşi de dezbaterile interne, puternica și prospera mişcare internaţională pentru drepturile comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), vizează în mod agresiv naţiunile mai sărace şi mai puţin puternice.

În discursul său ținut în faţa Naţiunilor Unite la începutul acestei luni – lăudându-se cu iniţiativa americană din cadrul mişcării globale pentru normalizarea homosexualităţii, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a tehnologiei de reproducere artificială şi a cross-dressing-ului (îmbrăcarea hainelor sexului opus) – John Kerry a descris vastele resurse financiare pe care singura superputere a lumii se bazează pentru a exporta astfel de idei unor naţiuni care au obiecţii religioase sau culturale:

„Fondul Global pentru Egalitate este o modalitate prin care ţările cu o viziune similară pot contesta această nedreptate şi îşi pot arăta sprijinul pentru persoanele aparținând comunităţii LGBT. De când Statele Unite au instituit Fondul în anul 2011, au fost alocate peste 7 milioane de dolari la mai mult de 50 de ţări din întreaga lume. În plus, investiţiile au ajutat la atacarea legilor discriminatorii care subminau drepturile omului  şi la susţinerea organizaţiilor societăţii civile care apărau aceste drepturi.

Cu sprijinul mai multor guverne cu o viziune similară, printre care Olanda, Norvegia, Franţa, Germania, Islanda, Finlanda, Danemarca şi a unor parteneri din sectoarele private, ne extindem sfera de aplicare a programelor susţinute de acest Fond. La începutul acestei luni, preşedintele Obama şi prim-ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, au anunţat o suplimentare de 12 milioane de dolari pentru această iniţiativă. Iar astăzi vă anunț cu bucurie despre o altă  contribuţie de 1 milion de dolari din partea Olandei, şi pentru care suntem recunoscători. ”

Kerry mărturiseşte că el împreună cu alte naţiuni înstărite alocă bani pentru a finanţa insurgențe culturale în ţările mai sărace şi mai puţin puternice. De exemplu, în America Latină sunt trimiși agenţi americani care primesc fonduri federale pentru a instrui persoane care să instige lumea împotriva legilor ţării gazdă.

În Africa, unde familiile gay sunt catalogate drept un nonsens iar lobby-ul LGBT poate cu greu fi descris ca fiind o prioritate, preşedintele Obama a încercat cu neruşinare să pună presiune pe Senegal şi Kenya pentru redefinirea mariajului. Răspunsul primit de la acestea a fost însă unul foarte rece.

Se fac presiuni asupra aliaţilor în curs de formare, sau sunt aceştia exploataţi?

În multe cazuri, naţiunile mai puţin înstărite, precum India, Ghana şi Mexic, sunt rugate în acelaşi timp să renunţe la punctele lor de vedere religioase sau culturale despre viaţa de familie şi să trimită mame surogat pe piaţa aflată în expansiune a cuplurilor de homosexuali care caută să obţină copii.

Cuplurile de homosexuali care doresc copii sunt interesați doar de găsirea unor slujitori pe care să-i controleze, fără a nevoiţi să o sprijine pe mama biologică a copilului, după naştere.

Cuvântul „sclavie” are un efect incendiar asupra homosexualilor care simt că  încearcă doar să întemeieze familii iubitoare. Totuşi, surogatele internaţionale pentru cuplurile gay implică mai ales bărbaţi înstăriţi albi din ţări puternice, care cumpără bebeluşi de la femei sărace de culoare. Ce reprezintă cumpărarea de fiinţe umane, dacă nu un ecou al robiei umane din mizerabilă istorie a lumii?

 

Nu am făcut destule eforturi pentru a avertiza oamenii din ţările vulnerabile – nu doar pe cei din America Latină, ci de pretutindeni din lume – despre ideologia globalistă care ia o tot mai mare amploare în secolul 21 și care se bazează pe distrugerea vechilor obiceiuri şi a relaţii sociale. Lobby-ul LGBT încurajează bărbaţii homosexuali să ia copiii de la mamele din Lumea a Treia, lăsând mamele surogat să piară, odată ce taxă iniţială a fost plătită.

„Ism”-ul ce nu îndrăzneşte să-şi rostească numele
 

Povestea mişcării contemporane a LGBT este complicată, deoarece oamenii preferă să o considere o dezbatere morală. Însă, ea este mai degrabă povestea unui „ism”, asemănător comunismului sau imperialismului. În ciuda originilor sale virtuoase, aceasta s-a transformat într-un sistem ce combină dogma ferventă şi uneori iraţională, cu o reţea de avuţie, propagandă, putere instituţională şi acces la forţa violentă. Un raport al lunii septembrie a arătat că 6% din totalul cheltuielilor filantropice din întreaga lume a fost dedicat promovării agendei LGBT.

 

Jasbir Puar, profesoară în cadrul Universităţii Rutgers, a anticipat în mare parte tendinţa mişcării LGBT de a se transforma într-un „ism” global, atunci când, în 2007, aceasta a publicat Terrorist Assemblages: Homonationalism in Queer Times. Pornind de la teoriile lui Michel Foucault, ea a acuzat activiştii LGBT de o oglindire a discursului imperialist al colonizatorilor în susţinerea „drepturilor” homosexualilor peste hotare, în locuri precum Iran.

În mod normal, cineva ca Puar ar avea  foarte puţine lucruri în comun cu mine, însă critica sa anti-colonială este oarecum în concordanță cu obiecţiile mele. Comunitatea LGBT constituie cel mult 1% din întreaga populaţie a globului. „Drepturile” lor sunt în mare parte lucruri non-esențiale, precum necesitatea sentimentală de a fi acceptaţi, bucuria de a organiza o nuntă, încântarea de a face duş cu persoane cu organe genitale diferite şi ambiţia de a avea copii fără a fi nevoiţi să împartă custodia cu un partener de sex opus. Cu toate acestea, campania pentru astfel de „drepturi” a primit 6% din toată generozitatea lumii, dintr-o rezervă care răspunde şi necesitaţilor orfanilor, săracilor, refugiaţilor,  victimelor foametei şi ale dezastrelor naturale.

O capodoperă în tactici de luptă

Susţinătorii „ism”-ului LGBT, pe care eu îl numesc ligbitism din lipsa unui cuvânt existent, au fost geniali atunci când i-au distras pe tradiționaliștii din fiecare ţară cu discuţii despre moralitate, în timp ce s-au năpustit asupra următorul front de război ideologic.

Până în prezent, conservatorii din naţiuni precum SUA, Canada, Argentina, şi Franţa, au căzut pradă tacticilor operaţionale viclene ale ligbitiștilor. În timp ce oamenii din Statele Unite – în special opozanţii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex – erau prinşi la ei acasă în lupte necontenite cu lobby-ul LGBT, lobby-ul a făcut o mişcare la nivel mondial prin intermediul Departamentului Administrativ de Stat al lui Obama, care a schimbat efectiv peisajul global.

Aceasta a fost mişcarea clasică pe care armata o numeşte „fentă”. Iată cum Manualul Armatei de Câmp defineşte o fentă (Vezi FM 101-5-1, termeni operaţionali):

Un tip de atac folosit în mod înşelător pentru a distrage atenţia inamicului de la zona principală de atac. Acesta îl determină pe inamic să îşi mute rezervele sau să-şi transfere armele, drept răspuns la fentă. Aceste simulări trebuie să pară reale şi, prin urmare, este nevoie să existe un contact cu inamicul. De obicei, se intervine cu un atac cu obiectiv limitat ce variază ca şi amploare, de la un raid, la un atac cu arme.

Lobby-ul LGBT i-a implicat pe purtătorii de cuvânt din fiecare ţară în lupte înverşunate cu privire la cuvântul „căsătorie”, în timp ce ei avansau cu rapiditate pe tărâmul procreaţiei, deschizând linii de trafic de biomateriale şi noi pieţe de copii, fără a fi criticaţi pentru încălcări grave ale drepturilor omului.

A se lua în considerare cele petrecute în ultima perioadă legat de dezbaterea despre veniturile pentru copiii crescuţi de cupluri de persoane de acelaşi sex. Cu siguranţă, este nevoie să luăm în calcul studiile care contracarează „consensul” artificial între susţinătorii căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, cum că aceşti copii nu vor întâmpina dezavantaje deosebite.

Însă, prin faptul că au acceptat să trateze dacă copiii crescuţi de persoane gay sunt „mai buni” sau „mai răi” decât alţi copii, tradiţionaliştii au făcut ca aceşti copii să se simtă atacaţi pentru o situaţie domestică pe care ei nu au ales-o. Prin aceasta, au lăsat lobby-ului LGBT teren liber să marcheze. Atâta timp cât lobby-ul LGBT putea să înainteze studii şi exemple măreţe de poveşti de succes, cum este cea a lui Zach Wahls, indiferent cât de forţate sau non-generalizabile, ideile conservatorilor păreau să se infirme.

 

Michel Foucault ar fi mândru – nu doar de ligbitiști, dar şi de puterile din umbră care se dezvoltă pentru a-i opri. Foucault a expus clar faptul că indiferent care sunt tacticile pe care cineva le foloseşte pentru a exercita puterea, aceste pot fi folosite împotriva lui. Aceste mișcări se dezvoltă în Franţa, unde am avut onoarea să vorbesc în cadrul „Universităţii de vară”, organizate de Manif pour tous.

Când în timpul scurtului meu discurs am afirmat că lobby-ul LGBT a avut o influenţă exagerată asupra Departamentului de Stat al lui John Kerry, un vuiet de huiduieli a cuprins încăperea. Europenii, chiar şi aceia care sunt de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex, tind să considere agenda mai extinsă a ligbitiștilor, în special în ceea ce priveşte redefinirea familiilor, drept o marcă „made în SUA” destinată exportului. Aceasta va fi tema următorului meu articol pentru Public Discourse.

 

 

Sursă: The Public Discourse

Traducere: Andreea Dancu

 

 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 



 

 

 

 

 

Raport şocant al medicilor olandezi: suferinţa părinţilor - motiv pentru eutanasia bebeluşilor aflaţi pe moarte

de Michael Cook, 14 iunie 2013

Olanda şi Belgia par a fi într-o cursă situată la limita de jos a eticii medicale. La un moment dat Belgia a luat-o înainte atunci când Parlamentul său a ajuns la un consens privind extinderea politicilor controversate ale eutanasiei asupra copiilor grav bolnavi. Dar, imediat, Olanda a venit din urmă.

Presa olandeză a raportat o evoluţie şi mai uluitore în problema eutanasiei. Durerea simţită de părinţii unui nou născut care este pe moarte este o justificare pentru uciderea propriului copil, a declarat Asociaţia Medicală Regală Olandeză (KNMG), asociaţie ce reprezintă medicii olandezi.

Într-un nou document oficial, „Decizii medicale asupra vieţii nou născuţilor cu anormalii severe” (redactat numai în olandeză), KNMG explică de ce este acceptabilă, şi uneori necesară, eutanasia copiilor. În Olanda, administrarea injecţiilor letale bebeluşilor cu dizabilităţi grave sau înfometarea lor, nu mai este de mult timp o noutate, din moment ce eutanasia este în mod clar permisă prin aşa numitul Protocol Groningen 2004.

Noutatea uimitoare a recentei declaraţii este aceea că se precizează că suferinţa părinţilor poate fi un motiv pentru a ucide nou născuţii. Printre alte condiţii, documentul precizează că o injecţie letală de relaxare a muşchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferinţă dinaintea morţii este mărită şi decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii pentru acel moment, şi cauzează o durere extremă părinţilor.”

Este important să se înţeleagă ce este atât de revoluţionar în privinţa acestei declaraţii stupide. O fiinţă umană absolut nevinovată ar putea fi ucisă fără posibilitatea de a-şi exprima dorinţa de a muri, deoarece continuarea existenţei sale este un deranj emoţional pentru alţii. Secretul a fost dezvăluit. Astăzi sunt bebeluşi cu dizabilităţi severe; mâine ar putea fi adolescenţi cu probleme mentale; pe viitor, bătrâni afectaţi de boala dementei. Nu ai avea inimă dacă nu ai suferi din cauza unor astfel de cazuri; ai avea o inimă de piatră dacă i-ai omorî pentru a-ţi stopa propria suferinţă.

Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG şi iniţiatorul Protocolului Groningen, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinţilor este relevantă. „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni profunde.” 

Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaşte că acel copil ar putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simţi durere şi discomfort, dar suferinţa este un fenomen social şi psihologic complex, fără un criteriu ştiinţific valid.

Mult mai obiectivă este suferinţa părinţilor care sunt martorii neputinţei copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinţi de „monstruoasa” vedere a propriului copil murind în chinuri, explică  Dr. Verhagen. „Aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.

Criteriile pentru eutanasia nou-născuţilor sunt următoarele (din pagina 54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu îşi poate exprima propria dorinţă, dacă decesul este inevitabil şi procesul morţii este prelungit, atunci copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinţii să fie scutiţi de o continuă suferinţă.

Din cei 175.000 de copii născuţi în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.

„Aceşti nou-născuţi, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu siguranţă în scurt timp. Ei au o prognoză slabă şi o foarte mică speranţă de viaţă. Ar putea să nu fie dependenţi de îngrijire permanentă, dar vor avea o viaţă plină de suferinţă şi fără speranţă. Doctorii şi părinţii sunt în faţa grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare acţiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferinţa şi dizabilităţile care ar putea rezulta din cauza slabei sănătăţi a copilului”.

Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai  argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor cinci ani de la Protocol, predicţiile negative au întârziat să apară, susţine acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb, monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilităţi severe au fost avortaţi. „Aceasta a determinat creşterea numărului de avorturi şi mai puţine cazuri de eutanasie”, a menţionat triumfător.

Poate ar trebui să evităm termenul de „pantă alunecoasă" atunci când vorbim despre ceea ce îi determină pe medici să emită asemenea absurdităţi. Ideea este că, în Olanda şi Belgia, criteriile au evoluat într-o asemenea măsură, încât, de la bolnavii terminali, s-a ajuns la adulţi care şi-au pierdut interesul de a trăi, apoi la copiii suferinzi şi iată că acum la copii ai căror părinţi suferă.

Orice om raţional poate înţelege că nu este departe ziua când, în Olanda şi Belgia, suferinţa copiilor adulţi va fi un motiv suficient pentru eutanasia propriilor părinţi bătrâni şi bolnavi. „Te rugăm, doctore, scuteşte-l de suferinţa noastră!”

Sursă: Mercator.net

Traducere: Paula Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com