Eurovisionul politic își arată roadele: Conchita Wurst/Tom Neuwirth va fi invitat de Remus Cernea în România pentru parada homosexuală

Câștigătorul Eurovison 2014 nu a fost decis de prestația muzicală, ci de dorința de a promova una dintre axiomele ideologiei revoluției sexuale: nu există nicio diferență între bărbat și femeie. Pentru aceasta, nicio vulgaritate nu a fost considerată prea deplasată, nici măcar cea a numelui de scenă al travestitului Tom Neuwirth, Conchita Wurst, format din doi termeni de argou care desemnează organele genitale.

De la eliminarea diferențelor dintre bărbat și femeie, pasul următor este transformarea diferitelor tipuri de relații sexuale în parteneriate și „căsătorii”. Nu e de mirare că deputatul Remus Cernea a anunțat că îl va invita pe Tom Neuwirth – Cochita Wurst în România pentru a susține „casătoriile” homosexuale. Iată postarea sa din 12 mai, pe contul de Facebook:

Invitație pentru Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride (7 iunie) și solicitare către Guvern și Parlament să arboreze ‘steagul curcubeu’ cu prilejul GayFest (2-8 iunie 2014)

Conchita Wurst a câștigat Eurovisionul grație unor calități artistice excepționale, a unei piese foarte frumoase și a unei imagini care transmite un mesaj de libertate și de respect pentru diferență. Succesul ei are, așadar, o valoare muzicală, dar reprezintă și un mesaj de schimbare a mentalităților retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea țărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu și mai puternic.

Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea și bucuria să particip și alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitației mele de a veni la București.

Îi voi adresa și Conchitei Wurst invitația de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuși să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se știe, în țara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităților este de asemenea, în curs. Prezența ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferență și libertate.

Solicit Parlamentului și Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2-8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituții ‘steagul curcubeu’ care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT. În Europa, este deja o practică a mai multor țări, printre care Austria și Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autoritățile din țara noastră înțeleg și își asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului.

De asemenea, adresez din nou membrilor Camerei Deputaților apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil în România. Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale și LGBT, din țară dar și din străinătate dacă vin pe teritoriul țării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abțineri și 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaților să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Rațiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a lașității politice.

Nu în ultimul rând, salut prezența premierului României la Eurovision alături de competitorii din țara noastră. Însă, așa cum anul trecut a ieșit public pentru a mă felicita pentru curajul de a propune legea parteneriatului civil, sper ca, în spirit de fair play, să adreseze public felicitări câștigătoarei din acest an a Eurovisionului.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Pireus: Slujba de sfinţire a apelor perturbată de homosexuali greci

În data de 6 ianuarie, slujba de sfinţire a apelor din oraşul Pireus, Grecia, a fost perturbată de un grup de activişti homosexuali care, în semn de protest faţă de episcopul local Serafim, au început să se sărute în prezenţa credincioşilor prezenţi la ceremonie.

Episcopul ortodox Serafim de Pireu a declarat recent că homosexualitatea este un „păcat teribil” și că era de datoria lui să excomunice orice oficial care ar sprijini legalizarea „căsătoriilor” homosexuale.

El a cerut, de asemenea, a reuniune de urgență a Sfântul Sinod. 

Într-o decizie judecătorească din 7 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat ilegală o lege a parteneriatului civil promulgată în Grecia în anul 2008, intitulată Reforma privind familia, copiii şi societatea, lege în care homosexualii erau excluşi de la parteneriatele civile.

Reprezentanţi ai guvernului grec au fost prezenţi la ceremonie.

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Pericolele adoptării legii parteneriatului civil

                                       

1. Parteneriatul civil ar „arunca în aer” legislaţia civilă a relaţiilor sociale, care stabileşte că familia se întemeiază numai pe căsătoria între un bărbat şi o femeie.

Prin adoptarea Noului Cod Civil, Parlamentul şi-a exprimat deja opţiunea de politică legislativă în ceea ce priveşte relaţiile de familie, reglementând ca unică formă de convieţuire recunoscută, căsătoria între persoane de sexe diferite – în conformitate cu tradiţia socială, culturală şi religioasă a poporului român. Formularea, fără echivoc, se regăseşte în art. 259 şi 271 C.C. De asemenea, familia se întemeiază exclusiv pe căsătorie, conform art. 258 C.C. şi art. 48 din Constituţie.

Acceptarea concubinajului hetero şi homosexual ca formă legitimă de convieţuire ar acorda acestor relaţii statut de „familie” şi ar duce la rescrierea întregului drept al familiei, desfiinţând o normă socială bi-milenară. Acest lucru ar avea efecte sociale similare ca gravitate unei lovituri de stat sau unei abandonări a suveranităţii naţionale, fapte care sunt considerate înalta trădare.

2. Parteneriatele civile deschid calea către „căsătoria” între homosexuali, adopţia de copii şi reproducerea asistată, pentru aceste cupluri.

Legalizarea uniunilor civile nu este altceva decât primul pas spre căsătoria între persoane de acelaşi sex, ea fiind doar o tactică pentru a face acceptabilă încetul cu încetul ideea de căsătorie între persoanele de acelaşi sex. În toate ţările unde s-a legalizat parteneriatul civil, s-a legalizat şi căsătoria între persoane de acelaşi sex, sau se fac presiuni uriaşe în acest sens.

În 1998, Elisabeth Guigou, iniţiatoarea proiectului de lege privind parteneriatele civile în Franţa, a jurat că acest pas nu va duce la legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Şi iat-o în 2012: cu ocazia legalizării căsătoriei între persoanele de acelaşi sex şi a adopţiei de copii pentru cuplurile gay, ea a recunoscut că în 1998 a minţit pentru că altfel… parteneriatele nu ar fi fost adoptate!

Iniţiatorii din România sunt, cel puţin, sinceri: „Eu am deja în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex pe model francez. În Franţa, mai întâi a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an a fost adoptată legea privind drepturile cuplurilor de acelaşi sex de a se căsători.” (Remus Cernea, iniţiator al propunerii legislative privind parteneriatele, declaraţie pentru Mediafax, 12 aprilie 2013).

3. Parteneriatele civile vor duce la de-motivarea cuplurilor heterosexuale de a se căsători, ceea ce afectează drepturile şi interesele copiilor

„Partenerii” vor avea toate drepturile materiale conferite de căsătorie, însă niciuna din obligaţiile aduse de încheierea căsătoriei. Acest motiv, împreună cu uşurinţa cu care parteneriatele civile se pot desface, vor duce la confuzarea şi de-motivarea tinerilor în a se căsători şi a-şi rămâne credincioşi.

„Parteneriatul” distanţează interesele cuplului de nevoile şi interesele reale ale copiilor, care au prioritate, conform legislaţiei internaţionale. Creşterea numărului de copii născuţi şi crescuţi în afară căsătoriei are consecinţe nefaste asupra acestora:

93% dintre copiii născuţi în familii unde părinţii sunt căsătoriţi la naştere încă trăiesc cu ambii părinţi, în familii intacte, când ajung la 16 ani. În contrast, doar 11% dintre copiii născuţi în familii unde părinţii trăiesc în concubinaj la momentul naşterii vor mai locui cu ambii părinţi la 16 ani: 

- Almostall intact couples with young teens are married

42% dintre mamele cu copii minori care trăiesc în concubinaj se află sub standardul naţional de sărăcie din SUA: 

-Mamele care trăiesc în concubinaj sunt mai predipsuse la sărăcie

Prin constrast, căsătoria reduce probabilitatea ca minorii să trăiască în sărăcie cu 82%: 

-Marriage reduces child poverty

4. Parteneriatele civile vor duce la legalizarea poligamiei, a căsătoriei incestuoase şi a pedofiliei

Dacă acceptăm excluderea din legislaţia familiei a criteriului moralei şi tradiţiei culturale iudeo-creştine, pentru a le înlocui cu simpla satisfacere a unei cereri, nu există niciun motiv pentru care parteneriatul să fie limitat doar la două persoane. Anularea normei heterosexuale, care este o normă socială validată istoric, va duce în scurt timp şi la anularea monogamiei; aceasta va stă la baza legiferării poligamiei şi a uniunilor incestuoase realizate prin „consens”.

Se întâmplă deja: 

-Victoria activiştilor gay le dă speranţe militanţilor pro-poligamie 
-După căsătoriile gay, urmează pledoaria pentru poligamie

„Noi, femeile, putem să luăm propriile decizii. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat, foarte bine; dacă vrea să se căsătorească cu o femeie, şi asta e bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat care mai are trei soţii… aceasta este decizia ei” (Jillian Keenan, scriitoare feministă americană care cere legalizarea poligamiei).

-Brazilia: Prima căsătorie între 3 parteneri stârneşte revolta

Şi în ceea ce priveşte pedofilia, lucurile stau la fel. Odată pornit, acest proces de „liberalizare” a relaţiilor de familie nu mai poate fi oprit:

„Aceeaşi logică fără Dumnezeu care a dus la normalizarea ‘căsătoriei’ homosexuale va aduce şi de-stigmatizarea şi dezincriminarea pedofiliei. Consensualitatea a înlocuit moralitatea în sistemul juridic de astăzi, aşa încât simplul consimţământ al unui tânăr dat pentru relaţii sexuale va elimina, în cele din urmă, bunul simt şi dorinţa de a proteja copiii.” (David Kupelian, ziarist şi publicist, autorul cărţii „The Marketing of Evil” din 2005, comentând despre faptul că următoarea „mişcare de eliberare” care va asalta America va fi normalizarea pedofiliei).

-Urâciunea pustiirii: Olanda deschide calea (şi) pentru legalizarea pedofiliei
-Manifestul banditismului sexual. Începe legitimarea “ştiinţifică” a pedofiliei
-Este pedofilia o “orientare sexuală”?
-Profu’ de pedofilie. Un apologet al pedofiliei, invitat la Bucureşti

5. Parteneriatele civile vor duce la încălcarea libertăţii de conştiinţă a notarilor şi funcţionarilor publici

Propunerea legislativă nu protejează conştiinţa profesioniştilor care vor fi chemaţi să încheie parteneriatele civile – notarii. Astfel s-ar încălca un drept fundamental, constituţional, acela la libertatea conştiinţei.

Nici măcar nu este necesar că cineva să fie creştin că să se opună uniunilor sau căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Acest refuz rezultă dintr-o judecată morală a conştiinţei, fondată în general pe observarea realităţii naturale, care este independenţa de religii.

După adoptarea legii căsătoriei între homosexuali din acest an, primarii francezi sunt obligaţi prin sancţiuni penale să îi căsătorească pe homosexuali:

-Franţa interzice obiecţia pe motiv de conştiinţa în cazul „căsătoriilor” homosexual 

Sursă: Parteneriat civil



Cum te afectează pe tine căsătoriile între homosexuali? / Cea mai tânără dictatură (5)

Fotograf: Monica Drăgan

Bogdan Mateiciuc

Homosexualii nu mai fac un secret din faptul că, după ce ar obţine legalizarea „parteneriatelor civile”, vor cere căsătorii depline şi adopţii de copii. De fapt, o reprezentantă a homosexualilor declara în februarie 2007, în emisiunea „Ora de ştiri” de pe canalul TVR2, că după acordarea dreptului la căsătorie („parteneriat civil”), ei vor cere dreptul de a adopta copii.

Una dintre întrebările frecvente puse de promotorii căsătoriilor între homosexuali este „Cum te afectează pe tine şi pe familia ta faptul că ei se căsătoresc? Ce treabă ai tu cu asta?”

În timp ce discutăm despre drepturi pentru homosexuali, nu trebuie să uităm despre cine vorbim.

Homosexualii sunt persoane atrase de persoane de acelaşi sex. Preponderent, această atracţie nu este una romantică, ci sexuală; în majoritatea cazurilor, homosexualitatea înseamnă relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Încercând să normalizeze aceste comportamente, pentru a scăpa de oprobiul public, homosexualii ne vorbesc despre dragoste şi clamează „Sunt liber să iubesc pe cine vreau!”

Statisticile indică o instabilitate cronică a relaţiilor de „dragoste” între homosexuali; aceştia îşi schimbă foarte frecvent partenerii. Pe lângă această instabilitate, actele lor sexuale - sex anal, sex oral, precum şi o serie de alte acte indescriptibile - au de-a face cu o serie de boli specifice acestei categorii de indivizi.

Unii homosexuali aleg să îşi schimbe viaţa şi apelează la ajutor psihologic pentru a trece la heterosexualitate.

Acestea fiind spuse, sunt mai multe motive pentru care noi toţi şi întreaga societate vom fi afectaţi dacă se legalizează căsătoriile între homosexuali.

1. Nu este vorba despre o simplă căsătorie. Dacă ar fi vorba doar despre Ion şi Vasile, care vor să se căsătorească, probabil am ajunge la o înţelegere. Nu ar fi nici o problemă dacă doar i-am lăsa pe cei doi să se căsătorească. Însă nu despre asta e vorba. Nu asta e solicitarea activiştilor homosexuali.

Cererea lor este aceea ca noi toţi, în societate, să ne modificăm radical definiţia şi înţelegerea asupra familiei. Să spunem că, de fapt, mama şi tata, bărbatul şi femeia, soţul şi soţia nu contează într-o familie.

Am trei copii. Am datoria să îi cresc în aşa fel încât să ajungă oameni sănătoşi. Nu pot permite nimănui să le spună că sexul lor, băiat sau fată, bărbat şi femeie, nu contează într-o familie.

Când activiştii spun că căsătoria homosexuală este la fel de importantă, valoroasă şi necesară ca familia mea, acesta este mesajul transmis copiilor mei. Ei spun că sexul lor, bărbat sau femeie, nu e important pentru familie. În felul acesta e afectată familia mea şi, ca tată, nu voi permite niciodată asta. Pentru că bărbatul şi femeia contează mult prea mult pentru a putea spune că e doar o chestiune de preferinţă.

2. Adopţii de copii. Declaraţia reprezentantei homosexualilor e mai mult decât lămuritoare. Promotorii căsătoriei între homosexuali aduc aici un argument sentimentalist. „Nu e mai bine pentru un copil să fie crescut de doi adulţi decât să trăiască în canal sau într-un cămin unde e supus abuzurilor?” Răspunsul e că ambele lucruri sunt rele şi că nu suntem deloc în situaţia de a alege între ele.

Toate studiile independente arată că un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când e crescut de părinţii lui biologici. De asemenea, studiile care analizează impactul divorţului asupra copiilor ne arată ce suferă un copil atunci când e separat de tatăl sau de mama sa biologică. În cazul adopţiilor, în cazul acelor copii din cămine, care au pierdut legătura cu părinţii lor biologici, ei pot fi adoptaţi de un bărbat şi o femeie căsătoriţi care vor deveni, într-o anumită măsură, tatăl şi mama lui. În ei, copilul va avea modele de rol care îl vor ajuta în dezvoltarea lui socială, ca bărbat sau femeie echilibrată în societatea de mâine.

O familie de homosexuali sau lesbiene însă îl privează pe copil de un tată sau o mamă. Toată dragostea din lume a doi bărbaţi nu pot suplini lipsa unei mame. Iar două femei iubitoare nu pot face niciodată un tată pentru acel băieţel care creşte alături de ele. Băieţii şi fetele au nevoie de un tată şi o mamă, ideal părinţii lor biologici, pentru dezvoltarea lor psiho-socială.

3. Cale liberă către poligamie. Primii doi bărbaţi care s-au căsătorit în statul Massachusetts (SUA), în ziua în care acest stat a legalizat aceste parodii, au declarat nonşalant că ei vor avea o căsătorie deschisă. Mă întreb, ce se va întâmpla atunci când ei vor dori să mai aducă nişte bărbaţi în relaţia lor? După ce i-am lăsat acum să se căsătorească, ce motiv vom avea să nu îi lăsăm să-şi lărgească familia? De fapt, nişte poligami din Canada au invocat în instanţă chiar acest argument. Dacă doi bărbaţi sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbaţi? Discriminarea poligamilor faţă de homosexuali ar fi evidentă.

4. Acceptarea deplină va deveni obligatorie. Astăzi tolerăm relaţiile homosexuale. Nu există nici un homosexual alungat cu pietre din cartierul în care locuieşte. Cu excepţia unor grupuscule violente, românii sunt destul de toleranţi faţă de spectacolul hazliu pe care îl dau homosexualii în fiecare an cu parada lor prin centrul Bucureştiului.

Totuşi, după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, va urma limitarea libertăţii de expresie.

Un pastor suedez, Ake Green, acum câţiva ani, predica în biserica sa din versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Nişte activişti homosexuali, care nu fuseseră în biserică acolo, au auzit despre predică şi l-au reclamat. A fost chemat la interogatoriu şi ameninţat cu luni de puşcărie. Nu pentru că ar fi făcut ceva cuiva, nu pentru că ar fi rănit pe cineva prin cuvintele lui.

Activiştii canadieni, după ce au legalizat căsătoria homosexuală în câteva provincii canadiene, au adoptat Legea C250. E o lege care declară că dacă spui lucruri care i-ar putea răni pe homosexuali, eşti pasibil de închisoare. Ajungi la puşcărie dacă vorbeşti ce nu trebuie. Poate părea incredibil. Nouă, românilor, asta ne aminteşte de Securitate şi de regimul comunist. E îngrijorător: să spui că un copil are nevoie de un tată şi o mamă poate fi privit ca incitare la ură.

Fostul guvernator de Massachusetts, Mit Romney, a fost luat în colimator de ziarul Boston Globe pentru că a îndrăznit să spună că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Au spus că asta e incitare la ură (hate speech) şi că a greşit spunând asta. Incitare la ură dacă spui că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Aceasta nu e o lume undeva departe în viitor, ci e lumea în care trăim acum.

În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de infamul Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNDC, noua poliţie a gândirii) cu 5000 de lei pentru că, de Valentine's Day, a lansat o ofertă adresată (doar) cuplurilor de sex diferit.

În Occident există numeroase cazuri de acţiuni în instanţă iniţiate de homosexuali împotriva unor companii sau persoane care au refuzat să satisfacă pretenţiile unor perechi de homosexuali. O familie din Marea Britanie a pierdut procesul intentat de doi homosexuali cărora au refuzat să le închirieze o cameră la motelul lor.

Profesori concediaţi, oameni daţi în judecată şi amendaţi, familii ameninţate dacă nu se conformează cu politica oficială.

5. Îndoctrinarea copiilor la şcoală. „Heather are două mămici.” Acesta e titlul unei cărţi care e folosită în grădiniţele din Canada. De ce? Pentru că acolo totul e legal acum. Îi învaţă pe cei mici că familia homosexuală e o parte normală şi naturală a vieţii.

Titlurile şi subiectele poveştilor din manuale se vor schimba. Nu doar în cele de sociologie sau sănătate. Copiii noştri vă vor veni acasă cu poveşti despre Carina care merge la munte de 1 mai cu cei doi taţi ai ei ţinându-se de mână.

Pe 17 mai 2004, Massachusetts a legalizat căsătoriile homosexuale. Nu a durat mult şi le-au introdus în manualele şcolare. Ce le predă o profesoară de clasa a opta copiilor? Lecţii cu planşe explicite despre relaţiile sexuale între homosexuali. Când familiile şi părinţii au obiectat, ea le-a răspuns: „Mai slăbiţi-mă, acum e legal”.

În anul 2005, activiştii din România au creat un aşa-zis manual numit Orientarea Sexuală, în care le prezentau celor mici „normalitatea” relaţiilor homosexuale. Au încercat să-l introducă în şcolile din Iaşi, ca un „ajutor” pentru profesori, însă au întâmpinat rezistenţă.

În februarie 2012 şi 2013, activiştii homosexuali din Bucureşti au organizat, susţinuţi şi finanţaţi de vreo două ambasade, „luna gay” în două facultăţi şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească strică mintea şi sufletele tinerilor.

Aceste lucruri se petrec deja în sistemul şcolar din România, fără ca părinţii să afle ce „învaţă” copiii lor la şcoală.

În şcoli şi în alte instituţii publice, „soţ şi soţie” sau „tată şi mamă” vor fi înlocuite cu „partener şi partener” sau „părinte şi părinte”. În unele şcoli publice din SUA deja s-a trecut la un asemenea limbaj. Tot în SUA, Ziua Mamei şi Ziua Tatălui au fost interzise. În grădiniţele din Marea Britanie se folosesc deja cărţi cu basme în care Făt Frumos nu mai caută o Ileana Cosânzeana, ci un alt Făt Frumos. După legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franţa, s-au eliminat cuvintele „mamă” şi „tată” din actele de identitate.

6. Impactul asupra libertăţii religioase. Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galaţi a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual.

Am menţionat mai sus cazul pastorului suedez Ake Green. În Marea Britanie, episcopul anglican Peter Forster, care a avut curajul să afirme că unii homosexuali pot deveni heterosexuali, a fost adus înainte procurorului pentru această declaraţie. În Irlanda, preoţii romano-catolici au fost atenţionaţi discret că ar putea avea probleme dacă distribuie un material al Vaticanului împotriva căsătoriilor între homosexuali.

Deşi activiştii homosexuali spun că nu vor forţa bisericile să oficieze cununii homosexuale şi că vor doar dreptul să se poată căsători cu cine vor ei, activiştii din Marea Britanie deja solicită guvernului să forţeze bisericile să oficieze asemenea aberaţii.

Vor fi însă perechi care se vor duce la biserica X sau Y şi îi vor spune preotului: „Vrem să ne cununăm aici”. Preotul le va spune: „Îmi pare rău, nu acceptăm asemenea căsătorii.” Se vor duce la CNCD şi vor reclama acea parohie.

În Canada, două lesbiene s-au dus să închirieze o sală a unei asociaţii romano-catolice. Voiau să facă acolo o ceremonie de „căsătorie”. Când au văzut că e vorba de două lesbiene, asociaţia le-a spus că nu le închiriază sala pentru că ei nu acceptă asemenea „căsătorii”. Cele două nu le-au spus „Bine, înţelegem, nu vrem să vă jignim sensibilităţile religioase”, ci i-au dat în judecată ca să obţină sala pentru ceremonia lor. Foarte probabil cele două femei au ştiut de la început că vor fi refuzate dar au orchestrat acest atac juridic asupra asociaţiei ştiind că au legea de partea lor.

Misiunile catolice din statul american Massachusetts sunt forţate de către stat să încredinţeze orfani cuplurilor de homosexuali spre adopţie; în caz contrar, ele îşi pierd subvenţiile publice. La fel se întâmplă în Marea Britanie.

Limitarea libertăţii de conştiinţă, gândire şi exprimare. Homosexualii fac eforturi deosebite pentru adoptarea unei legislaţii „anti-discriminare” şi „împotriva urii” cât mai ample. În virtutea noilor legi, sunt reduşi la tăcere şi pedepsiţi aspru toţi cei ce critică aceste comportamente. În România, aşa-zisul „Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării” a devenit de facto o poliţie homosexuală, iar preşedintele acestui organism nu mai are nici o reţinere să ţină interviuri împreună cu reprezentanţii homosexualilor, declarându-se total de partea lor.

În California, o firmă poate fi amendată acum cu până la 150.000 dolari dacă nu-i permite unui bărbat să vină la muncă îmbrăcat ca femeie.

Acum câţiva ani în Boston, un bar a fost amendat cu 100.000 dolari pentru că i-a dat afară pe doi bărbaţi care se sărutau în public şi care provocau tulburări.

Comisia pentru Drepturile Omului din provincia canadiană Saskatchewan a decis că un anunţ de ziar, care menţiona pasajele din Biblie care condamnă homosexualitatea, încalcă drepturile omului. Comisia a decis ca ziarul şi Hugh Owens, cel care a publicat anunţul, să plătească câte 1.500 dolari fiecăruia dintre cei trei homosexuali „jigniţi” de anunţ.

Scott Brockie, un creştin care deţine un magazin de imprimeuri în Toronto, a fost forţat să realizeze nişte materiale pentru o asociaţie de homosexuali, deşi el a afirmat că este forţat astfel să-şi încalce convingerile religioase. Comisia de anchetă a declarat că deşi dl Brockie este „liber să-şi exprime opiniile religioase şi să le practice acasă şi în comunitatea lui creştină”, în public drepturile homosexualilor prevalează asupra libertăţii lui religioase.

O instanţă din provincia British Columbia a confirmat suspendarea pe timp de o lună a unui profesor de liceu care a trimis nişte scrisori unui ziar local, arătând că homosexualitatea nu este o orientare fixă, ci o stare care se poate şi care trebuie tratată. Profesorul nu a fost acuzat de discriminare, ci de exprimarea unor gânduri pe care statul le găseşte ca nepotrivite!!

Nu e o sperietoare, nu e un bau-bau, ci aceste lucruri se întâmplă acum şi se vor întâmpla mai devreme sau mai târziu peste tot unde s-a început cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali.

Din acest motiv, în fiecare discuţie pe această temă, trebuie să privim lucrurile în perspectivă şi să luăm aminte la ce a urmat în alte ţări cum e Canada sau Scandinavia. Discuţia nu trebuie să se poarte nici de pe poziţii sentimentale şi nici de pe poziţii de ură. Fiecare cetăţean responsabil trebuie să se gândească cum va fi influenţată familia lui, copiii lui, şcoala sau parcul unde merg copiii săi.

Însă, adevărata miză a acestei lupte stă în acceptarea şi recunoaşterea juridică, forţată, a homosexualităţii în viaţa publică şi privată. Lupta îndârjită pentru „căsătoria homo” este legată în realitate de obsesia homosexualilor ca societatea să le accepte comportamentele, şi de ideea că, fără a fi forţată prin lege, societatea n-o să-i accepte niciodată. Făcând din comportamentul homosexual o chestiune legală, sub forma unei „căsătorii” sau „parteneriate civile”, se ajunge astfel la recunoaşterea de către stat a acestui comportament, recunoaştere care atârnă foarte greu în balanţă.

Sursă: Alianța Familiilor din România

Fii erou în țara ta! Constituția depinde de tine! (1)

Sursă foto

Motto: „În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar."

George Orwell

Alexandra Nadane

Aproximativ 300 de persoane homosexuale sau susţinători ai normalizării homosexualităţii au participat sâmbătă, 8 iunie, la Marșul Diversității organizat de Asociația ACCEPT şi au cerut eliminarea amendamentului propus în Comisia pentru revizuirea Constituție care prevede că familia se constituie dintr-un bărbat și o femeie.

Unul dintre participanții la Marș a declarat pentru Video News că se va simți discriminat până când în România nu va exista un Guvern și un Parlament de partea mișcării homosexuale. Această declarație are în vedere acelaşi viitor al ţării noastre pe care îl are în vedere actualul deputat Remus Cernea, care s-a exprimat în 2009 că România va fi democrată când va avea ca preşedinte „o femeie, rromă, lesbiană și atee”.

În aceeași zi, aproximativ 100 de persoane au participat la Marșul pentru Normalitate organizat de organizaţia politică Noua Dreaptă pentru a spune „Nu căsătoriilor și adopțiilor homosexuale”, dar și pentru a-și manifesta dezacordul față de politicienii care fac lobby pentru redefinirea căsătoriei prin intermediul Constituției.

Ambele manifestații s-au situat la extreme. Marșul Diversității a fost marcat de indecență prin ținută și atitudine, de discriminare și ignorare față de societatea heterosexuală și de lipsă de grijă pentru privirile copiilor care treceau în acel moment pe acolo. Marșul pentru Normalitate, deși şi-a exprimat dezacordul cu promovarea imoralităţii prin ideologia homosexualistă, în spațiul public, a uitat să-și onoreze scopul, promovând o atitudine violentă, agresivă și lipsită de echilibru, accentul fiind mutat de la consecințele manifestării homosexualității la ura față de persoane.

Părerile celor care nu au luat parte la manifestații sunt împărțite: unii au fost împotrivă, alții nu au avut nicio atitudine, iar alții au crezut că dacă Marșul Diversității se organizează odată pe an nu este nici o problemă pentru menţinerea căsătoriei ca fiind între bărbat şi femeie. Per total, însă, majoritatea românilor asistă nepăsători la discuţia despre ce este căsătoria. În particular majoritatea cred în căsătoria normală, dar nici cea homosexuală nu li se pare o problemă care îi priveşte prea mult. E ciudat cum românii, care consumă atât de multă energie şi nervi în dezbaterea problemelor politice, privesc cu detaşare schimbarea concepţiei despre familie.

Pentru cine a urmărit media ultimilor 20 de ani nu e de mirare. Deşi sunt puțini, activiştii homosexualii au știu să atragă mass-media de partea ideologiei lor și să adopte statutul de victimă, atribuindu-l pe cel de călău oricui nu este de acord cu ei. Aşa că, în prezent, cel care susţine că doar heterosexualitatea este firească poartă deja etichetele: retrograd, inuman, fanatic religios, discriminator, om care nu înţelege dragostea. Cine are curajul să se lupte cu astfel de etichete, mai ales în spaţiul public?

În acelaşi timp, despre persoanele care au avut comportament homosexual şi au renunţat la el nu se vorbeşte. Consecinţele medicale, psihice, sociale ale practicării homosexualităţii sunt şi ele un tabu. Nu se vorbeşte în media românească nici despre faptul că mulți homosexuali nu sunt de acord cu căsătoriile și adopțiile homosexuale.

Dacă ar exista voci ale acestor adevăruri, cu siguranță că mulţi oameni ar conştientiza gravitatea discuţiei despre familie şi ar lua atitudine. Cum ar fi arătat Bucureștiul cu 300 de manifestanți la Marșul diversității și un milion de participanți la un Marș al bunului simț, al decenței și al cuviinței care să spună clar: „Dragii noștri, vă iubim și vă respectăm ca oameni, dar, cu același respect, vă rugăm să lăsați în pace societatea, școala, instituțiile publice. Ne pasă de țara în care trăim și în care vor trăi copiii noștri. Nu vrem ca ei să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este un fapt firesc, care trebuie cultivat. Lăsați-ne libertatea de a-i învăţa pe copii noştri ce este normalitatea!”.

Dacă nu facem acest lucru într-o formă sau alta acum, cât e momentul, ni se va lua libertatea de expresie şi, în viitor, vom fi închişi atunci când vom spune public care este normalitatea. În spaţiile unde ideologia homosexualistă a avansat, mult până şi pastori au fost închişi pentru că au apărat normalitate. Exact aşa va fi şi în România.

Nu credeți? Pe vremuri era o poveste simplă, dar care se potrivește foarte bine cu ce i se întâmplă azi României.

Odată un copil se plimba printr-o pădure. Era o după-amiază liniștită, când toată lumea se odihnea, așa încât nu se afla niciun om prin preajmă. Deodată se auzi în apropiere un vaiet obosit; cineva abia mai putea să ceară ajutor. Copilul a mers îndată spre locul respectiv. Când s-a uitat să vadă ce este, a descoperit o piatră sub care era un șarpe, care rămăsese prins acolo. Când a văzut copilul, șarpele nu știa ce să mai facă să-l convingă pe acesta să dea piatra la o parte. I-a spus că îl doare, că se simte rău, că îi e foame, că s-ar bucura să scape de acea povară uriașă care îi apăsa spatele. Copilul a privit o clipă la vietatea neajutorată și s-a gândit că nu o poate lăsa acolo, așa că a răsturnat piatra. Eliberat, șarpele s-a încolăcit pe trupul copilului și l-a strâns tare până când acesta a murit.

Sunt momente în care istoria poate lua un alt curs decât cel preconizat, dar asta depinde de atitudinea celor care trăiesc în societate. Dacă mâine mișcarea homosexuală va obține ce vrea, nu este numai pentru avantajele, banii sau funcțiile cheie pe care le au, ci pentru că noi, ieri, alaltăieri și de 20 de ani încoace de când li s-a permis promovarea în spațiul public am stat nepăsători. Dacă am înceta să fim nepăsători, lucrurile ar sta diferit, căci 300 de oameni nu pot schimba 17 milioane de conștiințe treze și stăpâne pe identitatea lor.

Veți spune: de unde să apară atâția oameni care să ia atitudine? Știți de ce numărul acesta nu există deocamdată? Pentru că mulţi dintre cei care ar putea lua atitudine publică nu înțeleg că se poartă un război crunt împotriva societăţii româneşti. Se amăgesc, îngăduind societatății să bea o licoare delicioasă, dar plină de otravă. Otrava o văd doar cei care se străduiesc să deosebească lucrurile.

Ne aflăm într-o cumpănă importantă: a fi sau a nu fi. A fi o societate conştientă de identitatea ei și a refuza să acceptăm auto-distrugerea care ni se propune, indiferent că suntem oameni politici, intelectuali, profesori, părinți ori țărani, sau a face marele compromis ca să fim bine-văzuți, ca să primim funcții, aplauze și alte merite pe termen scurt. Toate vor trece. Dacă va rămâne ceva peste 200-300 de ani va fi aceasta: În anul 2013 poporul român s-a exprimat împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex, a consimțământului liber acceptat și a adopțiilor homosexuale.

Țara și societatea în care trăim are nevoie de eroi, altfel nu mai supraviețuiește mult. Fii erou în țara ta!