Se afișează postările cu eticheta legalizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legalizare. Afișați toate postările

Demascarea a 7 mituri care pretind că marijuana este inofensivă

miercuri, 4 iunie 2014

| | | 0 comments




Mitul nr. 1: „Marijuana nu este nocivă și nu creează dependență”

Este adevărat că marijuana nu este la fel de periculoasă precum cocaina sau heroina, dar să spui că este inofensivă sau că nu creează dependență neagă cunoștințele incontestabile obţinute de toate asociațiile medicale majore care au studiat subiectul. Oamenii de știință știu acum că efectul mediu al marijuanei de azi este de aproximativ 5-6 ori mai puternic decât al celei din anii ’60-’70, iar unele tulpini sunt de peste 10-20 de ori mai puternice decât în trecut, mai ales dacă THC (TetraHidroCarbonat) este extras prin prelucrare cu butan. Această tărie crescută a produs peste 400.000 de vizite la secțiile de urgență în fiecare an din cauza unor episoade psihotice acute sau atacuri de panică.

De asemenea, psihiatrii au observat legătura semnificativă dintre marijuana și schizofrenie, iar profesorii au observat modul în care consumul constant de marijuana poate eroda motivația școlară și poate reduce semnificativ coeficientul de inteligenţă cu până la 8 puncte, potrivit unui studiu amplu desfășurat recent în Noua Zeelandă. Adăugați la aceste efecte secundare noile cercetări care au constatat că până și utilizarea ocazională de marijuana poate duce la diferențe observabile în structura creierului, în particular zone ale creierului care reglementează prelucrarea emoțiilor, motivația și recompensa. Într-adevăr, consumul de marijuana afectează abilitățile noastre de a învăța și de a concura într-o piață mondială și competitivă a muncii.

În plus, utilizatorii de marijuana reprezintă un pericol în trafic, în ciuda unui mit popular. Potrivit British Medical Journal, intoxicația cu marijuana dublează riscul unui accident de mașină.

Mitul nr. 2: „Marijuana fumată sau ingerată este un medicament”

La fel cum nu fumăm opiu sau nu ne injectăm heroină pentru a obține beneficiile morfinei, nu trebuie să fumăm marijuana pentru a obține efectele sale medicale. În prezent, există în farmacii o pilulă bazată pe ingredientul activ din marijuana, iar în aproape douăzeci de țări este aprobat un nou spray de gură bazat pe un extract de marijuana. Spray-ul, Sativex, nu te droghează și conține ingrediente rar găsite în marijuana care se vinde pe stradă. Acesta este probabil să fie disponibil în curând în Statele Unite, iar pacienții actuali se pot înscrie în teste clinice. Deși planta de marijuana are o valoare medicală recunoscută, asta nu înseamnă că marijuana integrală, fumată sau ingerată, este un medicament. Această poziție este aliniată cu cea a Asociației Medicale Americane, a Societății Americane pentru Tratarea Dependenței, Fundației Americane a Glaucomului, Societăţii Naționale pentru Scleroza Multiplă și a Societăţii Americane a Cancerului.

Mitul nr. 3: „Nenumărați oameni sunt după gratii doar pentru că au fumat marijuana”

Susțin din toată inima reducerea ratei de încarcerare din America. Dar legalizarea marijuanei nu va tăia semnificativ din rata de detenție din țara noastră. Aceasta deoarece mai puțin de 0,3% din toți deținuții din închisorile de stat sunt acolo pentru că au fumat marijuana. Mai mult decât atât, cei mai mulți oameni arestați pentru consumul de marijuana primesc citații – foarte puțini ajung în spatele gratiilor și doar în contextul încălcării condițiilor perioadei de încercare sau ale eliberării condiționate.

Mitul nr. 4: „Legalitatea alcoolului și a tutunului întăresc argumentarea legalizării marijuanei”

„Marijuana este mai puțin periculoasă decât alcoolul, deci marijuana ar trebui să fie tratată ca şi alcoolul” este o formulă magică care prinde repede, folosită adeseori în dezbaterea privind legalizarea. Dar aceasta presupune că politica noastră în ceea ce privește alcoolul este un model de urmat. De fapt, deoarece alcoolul si tutunul sunt folosite într-o proporție atât de ridicată, din cauza disponibilității lor pe scară largă, cele două substanțe toxice legale provoacă mai mult rău, sunt cauza a mai multor arestări și ucid mai mulți oameni decât toate drogurile ilegale la un loc. De ce să adăugăm un al treilea drog la lista noastră de ucigași legali?

Mai mult decât atât, legalizarea marijuanei va duce la apariția unei noi industrii după modelul industriei tutunului – „Big Tobacco“.

- Finanțatori și grupuri de holdinguri private au strâns deja milioane de dolari pentru promovarea afacerilor care vor vinde marijuana și mărfuri asociate.

Alimente și bomboane cu canabis sunt vândute copiilor și sunt deja responsabile pentru un număr tot mai mare de vizite la camerele de urgențe din cauza marijuanei. Acestea au nume inspirate de bomboanele și dulciurile cunoscute, cum ar fi „Tarte cu canabis” sau „Batoane Kif Kat”.


- Companii profitabile ca Medbox (cu sediul în California) și-au declarat planurile de a lansa automate de marijuana care conțin produse cum ar fi negrese cu marijuana. Fostul șef al Departamentului de Strategie de la Microsoft a declarat că vrea să „producă mai mulți milionari decât Microsoft” cu marijuana și că el vrea să creeze „Starbucks al marijuanei”.

Mitul nr. 5: „Marijuana legală va rezolva problemele bugetare ale guvernului”

Din păcate nu ne putem aștepta la un câștig financiar al societății din legalizarea marijuanei. Pentru fiecare 1$ pe care SUA îl primește ca venit din taxele pe alcool și tutun, cheltuim mai mult de 10$ pe costurile sociale. În plus, două lobby-uri majore de afaceri – Big Tobacco și Lobby-ul Alcoolului – au apărut pentru a menține impozite scăzute pe aceste droguri și pentru a promova consumul. Ultimul lucru de care avem nevoie este „Marlborizarea Marijuanei”, dar este exact ceea ce s-ar obține în această țară prin legalizare.

Mitul nr. 6: „Portugalia și Olanda sunt modele de succes pentru legalizare”

Contrar rapoartelor mass-media, Portugalia și Olanda nu au legalizat drogurile. În Portugalia, o persoană prinsă cu o cantitate mică de droguri este trimisă la o listă de terțe persoane și primește tratament, o amendă sau este eliberată cu un avertisment. Rezultatul acestei politici este mai puțin clar. Serviciile de tratament au fost intensificate în același timp cu implementarea noii politici, iar un deceniu mai târziu există mai mulți tineri care folosesc marijuana, dar mai puțini oameni mor din cauza supradozelor de opiacee și cocaină. În Olanda, oficialitățile par să-și restrângă politica lor de nesancționare a marijuanei (permisă în „magazinele de cafea” din această țară ), după ce acolo s-au observat rate mai mari de utilizare a marijuanei și intrări sub tratament. Guvernul permite acum doar rezidenților să folosească magazinele de cafea. Ce ne spun toate acestea despre efectele pe care le-ar avea legalizarea în Statele Unite este cu totul altceva și e chiar mai puțin clar.

Mitul nr. 7: „Prevenirea, luarea de măsuri și tratamentul sunt sortite eșecului – Deci, de ce să mai încerci?”

Mai puțin de 8% dintre americani fumează marijuana comparativ cu 52% care beau si 27% de oameni care fumează țigări de tutun. Cuplate cu statutul său juridic, eforturile de a reduce cererea de marijuana pot avea efect. Comunitățile care implementează strategii locale implementate de coaliții zonale de părinți, școli, comunități religioase, afaceri și, da, de forțele de ordine, pot reduce semnificativ consumul de marijuana. Intervențiile și tratamentele pe termen scurt contra dependenței de marijuana (care afectează aproximativ 1 din 6 copii care încep să o consume, după Institutul Național al Sănătății) pot, de asemenea, să aibă efect.

Și un mit care nu se găsește în cărți: „Statele Colorado și Washington sunt exemple de urmat”

Experiența legalizării recente din Colorado a marijuanei recreaționale nu este promițătoare. Începând din ianuarie, rezultatele testelor THC-pozitive la locul de muncă au crescut, două decese recente din Denver au fost legate de consumul de marijuana recreațională, iar numărul de părinți care au apelat liniile de asistență telefonică pentru controlul intoxicărilor deoarece copiii lor au consumat produse cu marijuana a crescut semnificativ. În plus, veniturile fiscale nu ating previziunile inițiale și piața neagră de marijuana continuă să prospere în Colorado. Deși statul Washington nu a pus încă în aplicare legile sale cu privire la marijuana, procentul de cazuri de șoferi cu THC pozitiv a crescut semnificativ.

Politica în ceea ce privește marijuana nu este simplă. Orice politică publică are costuri și beneficii. Este adevărat că o politică de încărcare a consumatorilor de marijuana cu dosare penale și pedepse cu închisoare nu servește interesului națiunii. Dar nici legalizarea, care ar crea o versiune a secolului 21 a Big Tobacco și reduce capacitatea noastră de a concura și de a învăța. Există o modalitate mai bună de a aborda problema marijuanei – una care pune accentul pe intervenții, prevenire și tratament de durată scurtă. Aceasta este calea pe care America ar trebui să o urmeze – numiți-o „Reefer Sanity”.

Preluare de pe: Ştiri pentru viaţă

Foto: http://www.freedigitalphotos.net

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com sau redactievremuri@gmail.com




Torino: Consiliul local propune guvernului legalizarea drogurilor uşoare

miercuri, 22 ianuarie 2014

| | | 0 comments



16 ianuarie 2014

Publicăm declarația dată de Curia eparhială din Torino, după aprobarea de către Consiliul Local a unei agende care invită parlamentul și guvernul la „trecerea de la un sistem juridic de tip prohibitiv la un sistem de tip legal în ceea ce priveşte producţia şi distribuirea drogurilor „uşoare” şi, în mod special, de canabis şi derivați ai acestuia (marijuana).

Am aflat cu îngrijorare despre propunerea Consiliului local din Torino, cu privire la „liberalizarea”, a aşa-numitelor droguri uşoare. În ceea ce priveşte tinerii mai ales, o asemenea decizie ridică îndoieli serioase deoarece încurajează o tendinţă care nu contribuie cu nimic la construirea personalităţii libere, adulte, social-responsabile, ci merge mai degrabă în direcţia care face mai uşoare şi mai accesibile acele „culturi deviante” ale căror efecte negative se pot constata în orice mediu şi la orice nivel.



Măsura adoptată de Consiliul local din Torino nu are, după cum se ştie, nicio valoare normativă, constituind doar o declaraţie de principiu. Este însă important să subliniem faptul că priorităţile” politice, economice, culturale şi sociale ale vieţii cetăţenilor sunt cu totul altele şi diferite de aceste exaltări ale aşa-ziselor drepturi individuale”.

 

Discuţiile dintr-un consiliu local privind aceste aspecte ar necesita o altfel de implicare a societăţii civile şi a multiplelor sale articulaţii formale şi informale, familie, cetăţeni, grupuri, instituţii, agenţii educative şi de sănătate...Deci, nu contează doar o singură voce formată din zece consilieri care riscă să devină mica orchestră de pe Titanic ce îşi cântă minunat partitura în mijlocul unei tragedii, riscând să se reprezinte pe sine şi doar pe sine.



Bogăţia istoriei oraşului Torino şi a extraordinarul său patrimoniu de libertate au fost întotdeauna însoţite de un simţ al responsabilităţii şi de un realism la fel de puternic. La acest curaj şi la această profeţie, în numele respectului şi al dialogului, suntem gata să contribuim şi noi aşa cum am făcut-o mereu.



Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Pireus: Slujba de sfinţire a apelor perturbată de homosexuali greci

vineri, 10 ianuarie 2014

| | | 0 comments


În data de 6 ianuarie, slujba de sfinţire a apelor din oraşul Pireus, Grecia, a fost perturbată de un grup de activişti homosexuali care, în semn de protest faţă de episcopul local Serafim, au început să se sărute în prezenţa credincioşilor prezenţi la ceremonie.

Episcopul ortodox Serafim de Pireu a declarat recent că homosexualitatea este un „păcat teribil” și că era de datoria lui să excomunice orice oficial care ar sprijini legalizarea „căsătoriilor” homosexuale.

El a cerut, de asemenea, a reuniune de urgență a Sfântul Sinod. 

Într-o decizie judecătorească din 7 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat ilegală o lege a parteneriatului civil promulgată în Grecia în anul 2008, intitulată Reforma privind familia, copiii şi societatea, lege în care homosexualii erau excluşi de la parteneriatele civile.

Reprezentanţi ai guvernului grec au fost prezenţi la ceremonie.


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Un primar francez care refuză să oficieze „căsătorii” ale homosexualilor riscă să fie condamnat la câțiva ani de închisoare / Cea mai tânără dictatură (2)

joi, 13 iunie 2013

| | | 0 comments

Iată prima consecință a legalizării „căsătoriei” homosexuale în Franța: închisoare pentru cei care se opun. Dacă primarul Jean-Michael Colo va ajunge în închisoare, el va fi primul deținut politic al celei mai tinere dictaturi din lume, dictatura homosexualității.

Pentru a nu se ajunge în astfel de situații, care reprezintă un semnal de alarmă despre ce înseamnă „egalitatea” în viziunea activiștilor homosexualității, în Olanda se dezbate o lege care va face ilegală angajarea funcționarilor publici implicați în oficierea căsătoriilor dacă aceștia se opun „căsătoriei” persoanelor de același sex.


Primarul unui mic oraș din Franța a anunțat că refuză să oficieze o „căsătorie” între doi bărbați care au domiciliul pe teritoriul localității al cărei primar este. Este primul primar care se împotrivește noii legi care atribuie numele și drepturile aferente căsătoriei unor cupluri de același sex.

Jean-Michael Colo, primarul orașului Arcangues, din regiunea de sud a departamentului Pirinei-Atlantic, cu populație majoritar bască, riscă să fie condamnat la închisoare, până la cinci ani, și la plata unei amenzi de 75.000 euro. El a spus că nu se teme de aceste consecințe ale gestului său și că va merge până la capăt.

Jean-Michael Colo a declarat: „Nu dau lecții, încât alți primari să urmeze exemplul meu, dar eu nu voi pune în practică o lege nelegitimă. Cei șapte consilieri sunt total de acord cu mine și au spus că nici ei nu vor lua parte la o astfel de comedie.”

Poziția primarului din Arcangues este doar prima dintr-o serie de astfel de situații care vor apărea în urma noii legi a căsătoriei, care legalizează căsătoriile homosexuale, intrată în vigoare în 28 mai în Franța. Pe lângă sprijinul consilierilor, Jean-Michael Acolo a primit 1.500 de mesaje de susținere până în prezent.

În luna aprilie, saitul LifeSiteNews a informat cititorii că 15.000 de primari, membrii ai organizației „Primari pentru Copii”, majoritatea din orașe mici, au declarat că refuză să oficieze astfel de „căsătorii”. Un număr de 20.000 de primari au semnat o declarație în care este scris „Mă opun legii care deschide instituția căsătorie și adopția de copii către persoane de același sex”.

Guvernul socialist al președintelui Fracois Hollande, care a promovat legea „căsătoriilor” homosexuale în ciuda unor proteste fără precedent, a milioane de francezi, a făcut public faptul că nu va admite nicio obiecție de conștiință pentru funcționarii publici care nu vor să „căsătorească” persoane de același sex și va lua măsuri de pedepsire a primarului Jean-Michael Colo.

„Legea se aplică peste tot și nu este admisă nici cea mai mică încălcare a egalității” a declarat Ministrul de Interne, Manuel Valls, ca răspuns la gestul primarului din Arcangues. „Sper că vom avea parte de câștig acolo (în Arcangues), ca peste tot” a adăugat el.

Cei doi bărbați care doresc să se „căsătorească”, Jean-Michel Martin și Guy Martineau-Espel, au spus că nu doresc să facă apel la justiție, dar că vor face dacă nu li se oficia „căsătoria” în scurtă vreme.

„Primarul are 15 zile la dispoziție să ne comunice că refuză să ne căsătorească și atunci vom apela la Procurorul General al țării” a declarat Jean-Michael într-un interviu pentru ziarul Le Parisian.

Cui foloseşte legalizarea prostituţiei? Adolescenţilor? Tinerelor familii? Pensionarilor fără bani?

luni, 18 februarie 2013

| | | 0 comments


Fotbalistul Kaka

Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de prostituată?

Dacă întrebarea jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostituţia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit că marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcării demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.

Întreaga propagandă în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe argumente false. Motivele invocate ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influenţă, corupţie, etc.) ale unor structuri de tip mafiot.

Prostituţia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie în esenţă, din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei în bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă membrii în sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung în situaţia de a se vinde/ a fi vândute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negânditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.

Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei.

Legiferarea instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale pe care ca politicieni v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor unei naţiuni.

Legalizarea bordelurilor conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală şi nu la reducerea numărului de îmbolnăviri;

Costurile sociale ale prostituţiei depăşesc cu mult impozitele încasate de stat;

Legalizarea bordelurilor nu elimină prostituţia ilegală, ci duce la dezvoltarea ei;

Legalizarea bordelurilor are un impact catastrofal asupra comunităţilor;

Legalizarea bordelurilor nu elimină violenţa, ci doar legitimează abuzurile la care sunt supuse femeile;

Prostituţia este factor major în epidemiologia HIV şi a altor boli transmisibile sexual;

Prima dorinţă a peste 90% din prostituate este să părăsească prostituţia;

Prostituţia este un atentat la familie.