10 motive pentru care generaţia Y este o generaţie răsfăţată

foto: http://www.freedigitalphotos.net

de Eddie Cuffin, Elite Daily

Este timpul ca generaţia noastră să se observe şi să realizeze că e momentul să se maturizeze. Suntem cea mai răsfăţată generaţie din istorie, şi acest lucru se vede atât în etica muncii noastre cât şi în modul în care privim viaţa. Ne place să ne fie oferite pe tavă toate lucrurile şi aşteptăm a fi lăudaţi şi băgaţi în seamă de fiecare dată când facem ceea ce ni se cere.

Dacă vrem să schimbăm modul în care lucrurile merg pentru generaţia noastră, trebuie să schimbăm unele obiceiuri vechi care ne ţin în spate. Unele dintre aceste obiceiuri şi gânduri ne-au fost impuse de părinţi şi de societate, dar trebuie să luăm iniţiativa înainte de a ne transforma în nişte bebeluşi plângăcioşi şi slabi.

Uite 10 motive pentru care generaţia noastră este una răsfăţată:

1. Suntem obişnuiţi să ne fie oferit totul cu linguriţa

Toate lucrurile sunt prea confortabile pentru noi, iar părinţii nu sunt singurii de vină în această situaţie, societatea având partea ei. Înţelegem că părinţii noştrii au vrut să ne ofere viaţa pe care ei nu au avut-o, dar aceasta este de fapt problema. Am fost răsfăţaţi încă de la naştere şi crescuţi într-o bulă perfectă, în care primim ceea ce vrem, când vrem.

2. Căutăm recunoaştere pentru fiecare lucru

Nu a mai existat nicio generaţie care să fie atât de însetată după atenţie ca şi noi. Încă din şcoala generală, i-am avut pe părinţii şi profesorii noştri pentru a recompensa cel mai mic efort pe care îl făceam. Faptul că am primit o recompensă pentru fiecare test luat sau fiecare notă bună, ne face să căutăm atenţia celorlalţi în tot ceea ce facem. De aceea, chiar şi atunci când facem ceea ce este normal în viaţa de zi cu zi, căutăm să fim recompensaţi cu atenţie şi recunoaştere. Această mentalitate trebuie schimbată, iar noi trebuie să înţelegem că nu avem nevoie de recunoaştere pentru fiecare lucru pe care îl facem.

3. Vrem să lucrăm de la 9 la 5 şi să devenim bogaţi

O mare neînţelegere a acestei generaţii este că a te îmbogăţi repede este un fapt posibil. Trebuie să înţelegem că a deveni un om de succes presupune timp şi efort, pentru că nimic nu vine uşor în lumea aceasta. Dacă îţi doreşti să ai succes, va trebui să treci dincolo de limite şi să arăţi lumii că eşti dispus să faci orice este nevoie pentru a-ţi împlini scopurile. Dacă îţi doreşti un post de muncă de la ora 9 la 5, va trebui să mergi la Starbucks sau la Oficiul Poştal, dar dacă îţi doreşti să faci ceva cu persoana ta, o mentalitate de acest fel nu te va duce nicăieri.

4. Ne simţim ofensaţi atunci când suntem criticaţi, chiar dacă sunt critici constructive

Nu am mai văzut niciodată o generaţie la fel de mofturoasă. Faptul că această generaţie este răsfăţată se vede chiar şi în modul în care primeşte criticismul. Este imposibil să critici pe cineva, deoarece toţi au impresia că ştiu răspunsul la toate lucrurile.

Dacă cineva care a trecut deja printr-o anumită experienţă încearcă să te ajute atunci când treci printr-o situaţie  similară, este necesar să îl asculţi, deoarece cu siguranţă o face cu cele mai bune intenţii. Pune-ţi orgoliul deoparte, şi primeşte sfaturile, pentru că îţi va îmbunătăţi situaţia cu siguranţă.

5.  Simţim că lumea ne este datoare pentru simplul fapt că trăim

Cea mai mare diferenţa dintre generaţia noastră şi cele din trecut este că noi am fost crescuţi într-o perioada mai înfloritoare din punct de vedere economic. Astfel, am fost obişnuiţi să primim tot ceea ce ne dorim.  Asta ne-a făcut să credem că suntem îndreptăţiţi să primim tot ceea ce vrem, când vrem.

Acum că ne aflăm într-o recesiune, ne este greu să înţelegem că nu putem avea tot ce ne dorim. Pentru că aceste principii se observă şi în modul în care privim munca, trebuie să ne separăm de mulţime şi să le demonstrăm celorlalţi că deşi universul este al nostru, el nu ne este dator cu nimic.

6.  Căutăm cea mai uşoară cale pentru orice

Cred că suntem cea mai leneşă generaţie din istorie. Deşi suntem inteligenţi şi avem abilităţi, punctul nostru slab este că nu ne place să lucrăm în medii care nu ne menţin interesul. Nimănui nu-i place să-şi ridice mânecile şi să se apuce de treaba dacă a fost obişnuit mereu să îi fie oferite toate lucrurile pe tavă. Dar acum este momentul să realizăm că suntem leneşi şi să nu mai aşteptăm până în ultimul moment ca să rezolvăm ceva sau să ne concentrăm atenţia pe lucrurile care par mai interesante şi mai uşoare decât ceea trebuie cu adevărat să facem.

7. Suntem descurajaţi de obstacolele care ne apar în faţă

Ce s-a întâmplat cu oamenii care se bucurau să fie provocaţi şi să rezolve probleme? Una dintre cele mai mari greşeli pe care le avem ca grup este că ne descurajăm foarte uşor când apare un obstacol în calea noastră. În loc să luptăm cu obstacolele prin tărie de caracter şi creativitate, le lăsăm să ne cucerească. Doar pentru că ceva pare imposibil, nu înseamnă că nu se poate realiza.

8.  Recompensăm prostia

Este greu de crezut pentru ce primesc oamenii recunoaştere în ziua de azi. De exemplu, Kim Kardashian a devenit faimoasă datorită unui scandal care implică un video cu tentă sexuală, iar Lindsay Lohan, datorită obiceiurilor ei de a consumă droguri.  În America, prostia se recompensează mai mult decât este blamată. Oamenii găsesc interesante  în ziua de azi show-uri TV precum “Jersey Shore”, “Buckwild” şi “Teen Mom” (Mamă Adolescentă). Multe persoane din generaţia aceasta cunosc mai multe despre aceste persoane decât despre ceea se întâmplă în lume.

9.  Am fost puşi la colţ pentru lucruri pentru care generaţiile trecute primeau bătaie

Toţi am auzit poveştile părinţilor şi bunicilor despre cum erau pedepsiţi fizic pentru greşelile lor. În ziua de astăzi, este considerat abuz fizic dacă folosești bătaia pentru copilul tău. Aceasta este o problema, pentru că acum părinţii ajung să fie certaţi de copii şi totul se termină într-un meci de strigăte.

10. Trăim într-o epoca “corectă” din punct de vedere politic

Această societate a ajuns la un punct în care trebuie să fim extrem de atenţi cu ceea ce spunem, pentru că oamenii au devenit foarte sensibili. Astfel, nu poţi să vorbeşti deschis fără să ofensezi pe cineva. De aceea, atunci când te simţi ofensat cu tot ceea ce auzi  din partea celorlalţi, ar trebui să te gândeşti că s-ar putea că tu să fii problema, şi nu ei.

Traducere: Rebeca Bunculeţ

 Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Cum te afectează pe tine căsătoriile între homosexuali? / Cea mai tânără dictatură (5)

Fotograf: Monica Drăgan

Bogdan Mateiciuc

Homosexualii nu mai fac un secret din faptul că, după ce ar obţine legalizarea „parteneriatelor civile”, vor cere căsătorii depline şi adopţii de copii. De fapt, o reprezentantă a homosexualilor declara în februarie 2007, în emisiunea „Ora de ştiri” de pe canalul TVR2, că după acordarea dreptului la căsătorie („parteneriat civil”), ei vor cere dreptul de a adopta copii.

Una dintre întrebările frecvente puse de promotorii căsătoriilor între homosexuali este „Cum te afectează pe tine şi pe familia ta faptul că ei se căsătoresc? Ce treabă ai tu cu asta?”

În timp ce discutăm despre drepturi pentru homosexuali, nu trebuie să uităm despre cine vorbim.

Homosexualii sunt persoane atrase de persoane de acelaşi sex. Preponderent, această atracţie nu este una romantică, ci sexuală; în majoritatea cazurilor, homosexualitatea înseamnă relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Încercând să normalizeze aceste comportamente, pentru a scăpa de oprobiul public, homosexualii ne vorbesc despre dragoste şi clamează „Sunt liber să iubesc pe cine vreau!”

Statisticile indică o instabilitate cronică a relaţiilor de „dragoste” între homosexuali; aceştia îşi schimbă foarte frecvent partenerii. Pe lângă această instabilitate, actele lor sexuale - sex anal, sex oral, precum şi o serie de alte acte indescriptibile - au de-a face cu o serie de boli specifice acestei categorii de indivizi.

Unii homosexuali aleg să îşi schimbe viaţa şi apelează la ajutor psihologic pentru a trece la heterosexualitate.

Acestea fiind spuse, sunt mai multe motive pentru care noi toţi şi întreaga societate vom fi afectaţi dacă se legalizează căsătoriile între homosexuali.

1. Nu este vorba despre o simplă căsătorie. Dacă ar fi vorba doar despre Ion şi Vasile, care vor să se căsătorească, probabil am ajunge la o înţelegere. Nu ar fi nici o problemă dacă doar i-am lăsa pe cei doi să se căsătorească. Însă nu despre asta e vorba. Nu asta e solicitarea activiştilor homosexuali.

Cererea lor este aceea ca noi toţi, în societate, să ne modificăm radical definiţia şi înţelegerea asupra familiei. Să spunem că, de fapt, mama şi tata, bărbatul şi femeia, soţul şi soţia nu contează într-o familie.

Am trei copii. Am datoria să îi cresc în aşa fel încât să ajungă oameni sănătoşi. Nu pot permite nimănui să le spună că sexul lor, băiat sau fată, bărbat şi femeie, nu contează într-o familie.

Când activiştii spun că căsătoria homosexuală este la fel de importantă, valoroasă şi necesară ca familia mea, acesta este mesajul transmis copiilor mei. Ei spun că sexul lor, bărbat sau femeie, nu e important pentru familie. În felul acesta e afectată familia mea şi, ca tată, nu voi permite niciodată asta. Pentru că bărbatul şi femeia contează mult prea mult pentru a putea spune că e doar o chestiune de preferinţă.

2. Adopţii de copii. Declaraţia reprezentantei homosexualilor e mai mult decât lămuritoare. Promotorii căsătoriei între homosexuali aduc aici un argument sentimentalist. „Nu e mai bine pentru un copil să fie crescut de doi adulţi decât să trăiască în canal sau într-un cămin unde e supus abuzurilor?” Răspunsul e că ambele lucruri sunt rele şi că nu suntem deloc în situaţia de a alege între ele.

Toate studiile independente arată că un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când e crescut de părinţii lui biologici. De asemenea, studiile care analizează impactul divorţului asupra copiilor ne arată ce suferă un copil atunci când e separat de tatăl sau de mama sa biologică. În cazul adopţiilor, în cazul acelor copii din cămine, care au pierdut legătura cu părinţii lor biologici, ei pot fi adoptaţi de un bărbat şi o femeie căsătoriţi care vor deveni, într-o anumită măsură, tatăl şi mama lui. În ei, copilul va avea modele de rol care îl vor ajuta în dezvoltarea lui socială, ca bărbat sau femeie echilibrată în societatea de mâine.

O familie de homosexuali sau lesbiene însă îl privează pe copil de un tată sau o mamă. Toată dragostea din lume a doi bărbaţi nu pot suplini lipsa unei mame. Iar două femei iubitoare nu pot face niciodată un tată pentru acel băieţel care creşte alături de ele. Băieţii şi fetele au nevoie de un tată şi o mamă, ideal părinţii lor biologici, pentru dezvoltarea lor psiho-socială.

3. Cale liberă către poligamie. Primii doi bărbaţi care s-au căsătorit în statul Massachusetts (SUA), în ziua în care acest stat a legalizat aceste parodii, au declarat nonşalant că ei vor avea o căsătorie deschisă. Mă întreb, ce se va întâmpla atunci când ei vor dori să mai aducă nişte bărbaţi în relaţia lor? După ce i-am lăsat acum să se căsătorească, ce motiv vom avea să nu îi lăsăm să-şi lărgească familia? De fapt, nişte poligami din Canada au invocat în instanţă chiar acest argument. Dacă doi bărbaţi sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbaţi? Discriminarea poligamilor faţă de homosexuali ar fi evidentă.

4. Acceptarea deplină va deveni obligatorie. Astăzi tolerăm relaţiile homosexuale. Nu există nici un homosexual alungat cu pietre din cartierul în care locuieşte. Cu excepţia unor grupuscule violente, românii sunt destul de toleranţi faţă de spectacolul hazliu pe care îl dau homosexualii în fiecare an cu parada lor prin centrul Bucureştiului.

Totuşi, după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, va urma limitarea libertăţii de expresie.

Un pastor suedez, Ake Green, acum câţiva ani, predica în biserica sa din versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Nişte activişti homosexuali, care nu fuseseră în biserică acolo, au auzit despre predică şi l-au reclamat. A fost chemat la interogatoriu şi ameninţat cu luni de puşcărie. Nu pentru că ar fi făcut ceva cuiva, nu pentru că ar fi rănit pe cineva prin cuvintele lui.

Activiştii canadieni, după ce au legalizat căsătoria homosexuală în câteva provincii canadiene, au adoptat Legea C250. E o lege care declară că dacă spui lucruri care i-ar putea răni pe homosexuali, eşti pasibil de închisoare. Ajungi la puşcărie dacă vorbeşti ce nu trebuie. Poate părea incredibil. Nouă, românilor, asta ne aminteşte de Securitate şi de regimul comunist. E îngrijorător: să spui că un copil are nevoie de un tată şi o mamă poate fi privit ca incitare la ură.

Fostul guvernator de Massachusetts, Mit Romney, a fost luat în colimator de ziarul Boston Globe pentru că a îndrăznit să spună că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Au spus că asta e incitare la ură (hate speech) şi că a greşit spunând asta. Incitare la ură dacă spui că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Aceasta nu e o lume undeva departe în viitor, ci e lumea în care trăim acum.

În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de infamul Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNDC, noua poliţie a gândirii) cu 5000 de lei pentru că, de Valentine's Day, a lansat o ofertă adresată (doar) cuplurilor de sex diferit.

În Occident există numeroase cazuri de acţiuni în instanţă iniţiate de homosexuali împotriva unor companii sau persoane care au refuzat să satisfacă pretenţiile unor perechi de homosexuali. O familie din Marea Britanie a pierdut procesul intentat de doi homosexuali cărora au refuzat să le închirieze o cameră la motelul lor.

Profesori concediaţi, oameni daţi în judecată şi amendaţi, familii ameninţate dacă nu se conformează cu politica oficială.

5. Îndoctrinarea copiilor la şcoală. „Heather are două mămici.” Acesta e titlul unei cărţi care e folosită în grădiniţele din Canada. De ce? Pentru că acolo totul e legal acum. Îi învaţă pe cei mici că familia homosexuală e o parte normală şi naturală a vieţii.

Titlurile şi subiectele poveştilor din manuale se vor schimba. Nu doar în cele de sociologie sau sănătate. Copiii noştri vă vor veni acasă cu poveşti despre Carina care merge la munte de 1 mai cu cei doi taţi ai ei ţinându-se de mână.

Pe 17 mai 2004, Massachusetts a legalizat căsătoriile homosexuale. Nu a durat mult şi le-au introdus în manualele şcolare. Ce le predă o profesoară de clasa a opta copiilor? Lecţii cu planşe explicite despre relaţiile sexuale între homosexuali. Când familiile şi părinţii au obiectat, ea le-a răspuns: „Mai slăbiţi-mă, acum e legal”.

În anul 2005, activiştii din România au creat un aşa-zis manual numit Orientarea Sexuală, în care le prezentau celor mici „normalitatea” relaţiilor homosexuale. Au încercat să-l introducă în şcolile din Iaşi, ca un „ajutor” pentru profesori, însă au întâmpinat rezistenţă.

În februarie 2012 şi 2013, activiştii homosexuali din Bucureşti au organizat, susţinuţi şi finanţaţi de vreo două ambasade, „luna gay” în două facultăţi şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească strică mintea şi sufletele tinerilor.

Aceste lucruri se petrec deja în sistemul şcolar din România, fără ca părinţii să afle ce „învaţă” copiii lor la şcoală.

În şcoli şi în alte instituţii publice, „soţ şi soţie” sau „tată şi mamă” vor fi înlocuite cu „partener şi partener” sau „părinte şi părinte”. În unele şcoli publice din SUA deja s-a trecut la un asemenea limbaj. Tot în SUA, Ziua Mamei şi Ziua Tatălui au fost interzise. În grădiniţele din Marea Britanie se folosesc deja cărţi cu basme în care Făt Frumos nu mai caută o Ileana Cosânzeana, ci un alt Făt Frumos. După legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franţa, s-au eliminat cuvintele „mamă” şi „tată” din actele de identitate.

6. Impactul asupra libertăţii religioase. Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galaţi a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual.

Am menţionat mai sus cazul pastorului suedez Ake Green. În Marea Britanie, episcopul anglican Peter Forster, care a avut curajul să afirme că unii homosexuali pot deveni heterosexuali, a fost adus înainte procurorului pentru această declaraţie. În Irlanda, preoţii romano-catolici au fost atenţionaţi discret că ar putea avea probleme dacă distribuie un material al Vaticanului împotriva căsătoriilor între homosexuali.

Deşi activiştii homosexuali spun că nu vor forţa bisericile să oficieze cununii homosexuale şi că vor doar dreptul să se poată căsători cu cine vor ei, activiştii din Marea Britanie deja solicită guvernului să forţeze bisericile să oficieze asemenea aberaţii.

Vor fi însă perechi care se vor duce la biserica X sau Y şi îi vor spune preotului: „Vrem să ne cununăm aici”. Preotul le va spune: „Îmi pare rău, nu acceptăm asemenea căsătorii.” Se vor duce la CNCD şi vor reclama acea parohie.

În Canada, două lesbiene s-au dus să închirieze o sală a unei asociaţii romano-catolice. Voiau să facă acolo o ceremonie de „căsătorie”. Când au văzut că e vorba de două lesbiene, asociaţia le-a spus că nu le închiriază sala pentru că ei nu acceptă asemenea „căsătorii”. Cele două nu le-au spus „Bine, înţelegem, nu vrem să vă jignim sensibilităţile religioase”, ci i-au dat în judecată ca să obţină sala pentru ceremonia lor. Foarte probabil cele două femei au ştiut de la început că vor fi refuzate dar au orchestrat acest atac juridic asupra asociaţiei ştiind că au legea de partea lor.

Misiunile catolice din statul american Massachusetts sunt forţate de către stat să încredinţeze orfani cuplurilor de homosexuali spre adopţie; în caz contrar, ele îşi pierd subvenţiile publice. La fel se întâmplă în Marea Britanie.

Limitarea libertăţii de conştiinţă, gândire şi exprimare. Homosexualii fac eforturi deosebite pentru adoptarea unei legislaţii „anti-discriminare” şi „împotriva urii” cât mai ample. În virtutea noilor legi, sunt reduşi la tăcere şi pedepsiţi aspru toţi cei ce critică aceste comportamente. În România, aşa-zisul „Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării” a devenit de facto o poliţie homosexuală, iar preşedintele acestui organism nu mai are nici o reţinere să ţină interviuri împreună cu reprezentanţii homosexualilor, declarându-se total de partea lor.

În California, o firmă poate fi amendată acum cu până la 150.000 dolari dacă nu-i permite unui bărbat să vină la muncă îmbrăcat ca femeie.

Acum câţiva ani în Boston, un bar a fost amendat cu 100.000 dolari pentru că i-a dat afară pe doi bărbaţi care se sărutau în public şi care provocau tulburări.

Comisia pentru Drepturile Omului din provincia canadiană Saskatchewan a decis că un anunţ de ziar, care menţiona pasajele din Biblie care condamnă homosexualitatea, încalcă drepturile omului. Comisia a decis ca ziarul şi Hugh Owens, cel care a publicat anunţul, să plătească câte 1.500 dolari fiecăruia dintre cei trei homosexuali „jigniţi” de anunţ.

Scott Brockie, un creştin care deţine un magazin de imprimeuri în Toronto, a fost forţat să realizeze nişte materiale pentru o asociaţie de homosexuali, deşi el a afirmat că este forţat astfel să-şi încalce convingerile religioase. Comisia de anchetă a declarat că deşi dl Brockie este „liber să-şi exprime opiniile religioase şi să le practice acasă şi în comunitatea lui creştină”, în public drepturile homosexualilor prevalează asupra libertăţii lui religioase.

O instanţă din provincia British Columbia a confirmat suspendarea pe timp de o lună a unui profesor de liceu care a trimis nişte scrisori unui ziar local, arătând că homosexualitatea nu este o orientare fixă, ci o stare care se poate şi care trebuie tratată. Profesorul nu a fost acuzat de discriminare, ci de exprimarea unor gânduri pe care statul le găseşte ca nepotrivite!!

Nu e o sperietoare, nu e un bau-bau, ci aceste lucruri se întâmplă acum şi se vor întâmpla mai devreme sau mai târziu peste tot unde s-a început cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali.

Din acest motiv, în fiecare discuţie pe această temă, trebuie să privim lucrurile în perspectivă şi să luăm aminte la ce a urmat în alte ţări cum e Canada sau Scandinavia. Discuţia nu trebuie să se poarte nici de pe poziţii sentimentale şi nici de pe poziţii de ură. Fiecare cetăţean responsabil trebuie să se gândească cum va fi influenţată familia lui, copiii lui, şcoala sau parcul unde merg copiii săi.

Însă, adevărata miză a acestei lupte stă în acceptarea şi recunoaşterea juridică, forţată, a homosexualităţii în viaţa publică şi privată. Lupta îndârjită pentru „căsătoria homo” este legată în realitate de obsesia homosexualilor ca societatea să le accepte comportamentele, şi de ideea că, fără a fi forţată prin lege, societatea n-o să-i accepte niciodată. Făcând din comportamentul homosexual o chestiune legală, sub forma unei „căsătorii” sau „parteneriate civile”, se ajunge astfel la recunoaşterea de către stat a acestui comportament, recunoaştere care atârnă foarte greu în balanţă.

Sursă: Alianța Familiilor din România