De ce căsătoria homosexuală este dăunătoare și de ce ar trebui să ne opunem acesteia?

Tg. Jiu, Coloana Infinitului, Fotograf: Cezar Machidon

      

     1. Nu este căsătorie

Dacă numim ceva căsătorie, aceasta nu înseamnă că acel lucru este căsătorie. Căsătoria a fost, dintotdeauna, un acord între un bărbat şi o femeie, acord care, prin natura sa, este rânduit către procrearea şi educarea copiilor şi unitatea şi bunăstarea soţilor.

Cei ce promovează căsătoria între persoane de acelaşi sex propun ceva cu totul diferit. Ei propun unirea dintre doi bărbaţi sau două femei. Acest lucru neagă diferenţele biologice, fiziologice şi psihologice, care sunt evidente, între bărbaţi şi femei, diferenţe care îşi află completarea în căsătorie. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific, al căsătoriei: perpetuarea rasei umane şi creşterea copiilor. Două lucruri care sunt total diferite nu pot fi considerate ca fiind unul şi acelaşi lucru.

2. Încalcă legea naturală

Comportamentul homosexual nu este înnăscut. Pentru a obţine susţinere, activiştii homosexuali exploatează mitul existenţei unei gene gay; în consecinţă, comportamentul homosexual ar fi inevitabil şi de neschimbat. Studii cărora mijloacele de comunicare în masă le-au făcut reclamă şi care dau impresia că ar exista o genă gay nu au fost confirmate de comunitatea ştiinţifică şi înşişi cercetătorii au declarat că studiile lor nu sunt concludente. Dovezile disponibile în prezent sugerează că identitatea sexuală este determinată de influenţe de mediu, familie şi factori personali.

Căsătoria nu este un contract social între două fiinţe umane. Este o relaţie care îşi are rădăcinile în natura umană şi, în consecinţă, este guvernată de legea naturală.

Preceptul cel mai elementar al legii naturale este că binele trebuie făcut şi urmărit, iar răul trebuie evitat. Prin raţiunea sa naturală, omul poate să-şi dea seama de ceea ce este bine sau rău din punct de vedere moral. În consecinţă, poate să cunoască finalitatea sau scopul fiecărui act al său şi să-şi dea seama că, din punct de vedere moral, este rău să transforme mijloacele care îl ajută să îndeplinească un act în scopul acelui act.

Orice situaţie care instituţionalizează ocolirea prin înşelăciune a scopului actului sexual încalcă legea naturală şi norma obiectivă a moralităţii.

Având în vedere că îşi are rădăcina în natura umană, legea naturală este universală şi neschimbătoare. Ea se aplică întregii rase umane, în mod egal. Sfântul Pavel afirmă, în epistola sa către romani, că legea naturală este înscrisă în inima fiecărui om (Romani 2:14-15).

3. Îi refuză copilului fie un tată, fie o mamă

Literalmente, sute de studii arată că este în interesul suprem al copilului să fie crescut de tatăl şi de mama sa, părinţii lui naturali. Am învăţat, văzând urmările divorţului, că guvernul nu poate să creeze niciodată suficiente programe sociale care să compenseze lipsa mamei sau a tatălui.

Situaţia nefericită a acestor copii ar deveni normă pentru toţi copiii crescuţi de două persoane de acelaşi sex. Un copil aflat într-o astfel de căsătorie va fi întotdeauna lipsit fie de mama naturală, fie de tatăl natural. Va fi crescut de o parte care nu are nici o legătură de sânge cu el. Va fi întotdeauna lipsit de un model a ceea ce înseamnă să fi mamă sau tată.

Căsătoria între părinţi de acelaşi sex ignoră interesul copilului.

4. Validează şi promovează homosexualitatea ca stil de viaţă

În numele „familiei”, căsătoria între parteneri de acelaşi sex serveşte la validarea nu numai a unor asemenea uniuni, dar şi a modului de viaţă homosexual în totalitatea sa, în toate variantele sale bisexuale şi transsexuale.

Legile civile sunt principii care dau structură vieţii omului în societate. În această calitate, ele joacă un rol foarte important şi, uneori, decisiv în influenţarea şabloanelor de gândire şi comportament.

Ele modelează viaţa societăţii în plan exterior, dar, de asemenea, modifică profund percepţia tuturor şi evaluarea modului de comportare.

Recunoaşterea legală a căsătoriei între parteneri de acelaşi sex ar crea, în mod evident, confuzie în privinţa anumitor valori morale fundamentale, ar scădea valoarea căsătoriei tradiţionale şi ar slăbi moralitatea publică.

5. Ar transforma un rău moral într-un drept civil

Activiştii homosexuali prezintă argumentul în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex ca pe o problemă de drepturi civile, asemănătoare cu lupta pentru egalitate rasială din perioada anilor 1960. Acest argument este fals.

În primul rând, comportamentul sexual şi rasa sunt realităţi diferite prin esenţa lor. Un bărbat şi o femeie care doresc să se căsătorească pot să fie diferiţi în privinţa caracteristicilor lor: unul poate să fie negru şi celălalt alb; unul poate să fie bogat şi celalalt sărac; sau unul înalt şi celălalt scund. Nici una dintre aceste diferenţe nu constituie un obstacol insurmontabil în calea căsătoriei. Cele două persoane continuă să fie un bărbat şi o femeie şi, astfel, cerinţele naturii sunt respectate.

Căsătoria între două persoane de acelaşi sex se opune naturii. Două persoane de acelaşi sex, indiferent de rasa, averea, poziţia, educaţia sau faima lor, nu vor fi niciodată capabile să se căsătorească, din cauza unei imposibilităţi biologice de netrecut. În al doilea rând, trăsăturile rasiale moştenite şi care nu pot fi schimbate nu pot fi comparate cu un comportament care nu este genetic şi care poate fi schimbat. Pur şi simplu, nu există o analogie între căsătoria între un bărbat şi o femeie de rase diferite şi căsătoria între două persoane de acelaşi sex.

6. Nu creează o familie, ci o uniune care e inerent sterilă

Căsătoria tradiţională este de obicei atât de fecundă încât cei care ar dori să-i împiedice scopul trebuie să înşele natura pentru a împiedica naşterea de copii, folosind contracepţia. Această căsătorie tinde în mod natural să creeze familii.

În opoziţie cu aceasta, căsătoria între persoane de acelaşi sex este sterilă. Dacă „soţii” vor un copil, ei trebuie să ocolească natura folosind mijloace artificiale sau un înlocuitor. Tendinţa naturală a unei astfel de însoţiri nu este să creeze familii.

De aceea, nu putem să numim căsătorie uniunea dintre persoane de acelaşi sex şi să-i acordăm drepturile sociale rezervate adevăratei căsătorii.

7. Anulează scopul statului de a acorda drepturi sociale căsătoriei

Unul dintre motivele principale pentru care statul acorda căsătoriei numeroase drepturi sociale este acela că, prin însăşi natura şi configuraţia ei, căsătoria creează condiţiile normale pentru o atmosferă stabilă, afectuoasă şi morală benefică creşterii copiilor – toţi rezultat al afecţiunii reciproce dintre părinţi. Aceasta ajută la perpetuarea şi întărirea societăţii, în interesul evident al statului.

Căsătoria homosexuală nu oferă astfel de condiţii. Scopul ei principal, vorbind în mod obiectiv, este satisfacţia personală a două persoane a căror uniune este sterilă prin natura sa. De aceea, nu are dreptul la protecţia pe care statul o acordă căsătoriei.

8. Impune acceptarea de către întreaga societate

Prin legalizarea căsătoriei, statul devine promotorul oficial şi activ al acesteia. Statul le cere oficialităţilor publice să oficieze noile ceremonii civile, ordonă şcolilor să le predea copiilor „normalitatea” acestei căsătorii şi pedepseşte pe orice funcţionar public care îşi exprimă dezaprobarea.

În sfera privată, părinţii care obiectează îşi vor vedea copiii expuşi mai mult ca niciodată acestei noi „moralităţi”, firmele care oferă servicii pentru nunţi vor fi forţate să le pună la dispoziţia uniunilor de acelaşi sex iar proprietarii care închiriază apartamente vor trebui să accepte cupluri de acelaşi sex drept chiriaşi. În caz contrar, toţi vor fi acţionaţi în instanţă pentru discriminare. Unele dintre aceste lucruri deja se petrec în unele ţări1. În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că nu a acordat avantajele unei oferte de Ziua Îndrăgostiţilor unei perechi de homosexuali.

În Marea Britanie, activiştii homosexuali solicită deja guvernului să forţeze bisericile să oficieze căsătorii homosexuale (informaţie actualizată în noiembrie 2011).

În orice situaţie în care căsătoria interferează cu societatea, statul va pretinde ca toţi cetăţenii să-şi trădeze conştiinţa, trecând cu vederea, prin tăcere sau prin faptă, un atac la adresa ordinii naturale şi a moralităţii creştine.

Doi homosexuali din Marea Britanie au dat în judecată pe proprietarii creştini ai unui motel care au refuzat să le închirieze o cameră (http://www.lifesitenews.com/news/two-more-gay-men-sue-owner-of-another-uk-christian-bedbreakfast).

9. Legalizarea căsătoriilor homosexuale deschide uşa legalizării altor comportamente aberante

Aceleaşi argumente folosite pentru a justifica recunoaşterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex pot fi folosite pentru a justifica protecţia legală pentru orice practici sexuale sau forme de căsătorie unde există consens. Dacă definiţia heterosexuală a căsătoriei este abandonată, vor rămâne foarte puţine motive pentru care să se refuze statutul de căsătorie în cazul poligamiei, al relaţiilor incestuoase sau pedofile, sau al oricărui alt mod de „legătura de iubire” pe care ar alege-o unii.

În unele ţări occidentale, există deja un curent în favoarea normalizării pedofiliei, curent care urmează o cale asemănătoare pentru legitimizare ca şi în cazul homosexualităţii. Includerea uniunii homosexuale în definiţia căsătoriei nu numai că va degrada această instituţie care a durat de-a lungul vremurilor, dar o va şi goli de conţinut.

10. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu

Acesta este motivul cel mai important. Ori de câte ori este încălcată ordinea morală naturală stabilită de Dumnezeu, persoana păcătuieşte şi îl insultă pe Dumnezeu. Este exact ceea ce face căsătoria între persoane de acelaşi sex. În consecinţă, oricine declară că îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să i se opună.

Căsătoria nu este creaţia nici unui stat, ci ea a fost instituită de Dumnezeu în Rai, pentru primii oameni, Adam şi Eva. Aşa cum citim în Facerea 1:27-28: „A făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‘Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi’.”

Acelaşi lucru a fost propovăduit şi de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos: „De la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl sau şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.” (Marcu 10:6-7)

Cartea Facerii ne învaţă, de asemenea, cum Dumnezeu a pedepsit Sodoma şi Gomora pentru păcatul homosexualităţii: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.” (Facerea 19:24-25)

O poziţie principială, nu una personală

Scriind acest material, nu avem nici o intenţie să atacăm sau să denigrăm pe cineva. Faptul că o persoană se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu înseamnă că este habotnică sau extremistă. Nu trebuie să se pună semnul egal între refuzul de a accepta homosexualitatea şi ostilitatea la adresa persoanelor homosexuale. Putem să ne opunem comportamentului unei persoane şi, în acelaşi timp, să acceptăm persoana. Toate persoanele merită să fie respectate, dar anumite comportamente nu trebuie încurajate.

În calitate de creştini, avem compasiune şi ne rugăm pentru cei ce se luptă cu ispita şi păcatul homosexualităţii. Ne rugăm pentru cei care cad în acest păcat din cauza slăbiciunii omeneşti, pentru ca Dumnezeu să-i ajute cu harul Său.

Observăm diferenţele care există între aceste persoane care se luptă cu slăbiciunea lor şi care încearcă să o învingă şi cei care transformă păcatul într-un motiv de mândrie şi încearcă să impună stilul lor de viaţă asupra restului societăţii, în opoziţie cu legea naturală.

Afirmăm adevărul despre homosexualitate, despre soluţiile care există pentru cei ce vor să elimine atracţiile homosexuale din viaţa lor (www.homosexualitate.ro) şi facem aceasta în baza drepturile noastre constituţionale la libertatea de exprimare, fără a ţine cont de etichetele pe care ni le-ar putea pune cei ce au o altă opinie asupra acestor lucruri.

Ne opunem argumentelor cu argumente. Argumentelor în favoarea homosexualităţii şi căsătoriei între persoane de acelaşi sex le răspundem cu argumente bazate pe bunul simţ, pe legea naturală şi pe învăţătura creştină.

Viitorul aparţine acelor persoane şi societăţi care sunt profund angajate în favoarea ideilor ancorate în natura umană: bărbaţii şi femeile nu sunt elemente permutabile, sexul are un rost care depăşeşte plăcerea imediată, societatea are nevoie de copii, copiii au nevoie de mame şi de taţi, căsătoria este un cuvânt pentru modul în care ne unim, bărbaţi şi femei, pentru a face din viitor o realitate.

Un material realizat de Alianța Familiilor din România

Cum te afectează pe tine căsătoriile între homosexuali? / Cea mai tânără dictatură (5)

Fotograf: Monica Drăgan

Bogdan Mateiciuc

Homosexualii nu mai fac un secret din faptul că, după ce ar obţine legalizarea „parteneriatelor civile”, vor cere căsătorii depline şi adopţii de copii. De fapt, o reprezentantă a homosexualilor declara în februarie 2007, în emisiunea „Ora de ştiri” de pe canalul TVR2, că după acordarea dreptului la căsătorie („parteneriat civil”), ei vor cere dreptul de a adopta copii.

Una dintre întrebările frecvente puse de promotorii căsătoriilor între homosexuali este „Cum te afectează pe tine şi pe familia ta faptul că ei se căsătoresc? Ce treabă ai tu cu asta?”

În timp ce discutăm despre drepturi pentru homosexuali, nu trebuie să uităm despre cine vorbim.

Homosexualii sunt persoane atrase de persoane de acelaşi sex. Preponderent, această atracţie nu este una romantică, ci sexuală; în majoritatea cazurilor, homosexualitatea înseamnă relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Încercând să normalizeze aceste comportamente, pentru a scăpa de oprobiul public, homosexualii ne vorbesc despre dragoste şi clamează „Sunt liber să iubesc pe cine vreau!”

Statisticile indică o instabilitate cronică a relaţiilor de „dragoste” între homosexuali; aceştia îşi schimbă foarte frecvent partenerii. Pe lângă această instabilitate, actele lor sexuale - sex anal, sex oral, precum şi o serie de alte acte indescriptibile - au de-a face cu o serie de boli specifice acestei categorii de indivizi.

Unii homosexuali aleg să îşi schimbe viaţa şi apelează la ajutor psihologic pentru a trece la heterosexualitate.

Acestea fiind spuse, sunt mai multe motive pentru care noi toţi şi întreaga societate vom fi afectaţi dacă se legalizează căsătoriile între homosexuali.

1. Nu este vorba despre o simplă căsătorie. Dacă ar fi vorba doar despre Ion şi Vasile, care vor să se căsătorească, probabil am ajunge la o înţelegere. Nu ar fi nici o problemă dacă doar i-am lăsa pe cei doi să se căsătorească. Însă nu despre asta e vorba. Nu asta e solicitarea activiştilor homosexuali.

Cererea lor este aceea ca noi toţi, în societate, să ne modificăm radical definiţia şi înţelegerea asupra familiei. Să spunem că, de fapt, mama şi tata, bărbatul şi femeia, soţul şi soţia nu contează într-o familie.

Am trei copii. Am datoria să îi cresc în aşa fel încât să ajungă oameni sănătoşi. Nu pot permite nimănui să le spună că sexul lor, băiat sau fată, bărbat şi femeie, nu contează într-o familie.

Când activiştii spun că căsătoria homosexuală este la fel de importantă, valoroasă şi necesară ca familia mea, acesta este mesajul transmis copiilor mei. Ei spun că sexul lor, bărbat sau femeie, nu e important pentru familie. În felul acesta e afectată familia mea şi, ca tată, nu voi permite niciodată asta. Pentru că bărbatul şi femeia contează mult prea mult pentru a putea spune că e doar o chestiune de preferinţă.

2. Adopţii de copii. Declaraţia reprezentantei homosexualilor e mai mult decât lămuritoare. Promotorii căsătoriei între homosexuali aduc aici un argument sentimentalist. „Nu e mai bine pentru un copil să fie crescut de doi adulţi decât să trăiască în canal sau într-un cămin unde e supus abuzurilor?” Răspunsul e că ambele lucruri sunt rele şi că nu suntem deloc în situaţia de a alege între ele.

Toate studiile independente arată că un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când e crescut de părinţii lui biologici. De asemenea, studiile care analizează impactul divorţului asupra copiilor ne arată ce suferă un copil atunci când e separat de tatăl sau de mama sa biologică. În cazul adopţiilor, în cazul acelor copii din cămine, care au pierdut legătura cu părinţii lor biologici, ei pot fi adoptaţi de un bărbat şi o femeie căsătoriţi care vor deveni, într-o anumită măsură, tatăl şi mama lui. În ei, copilul va avea modele de rol care îl vor ajuta în dezvoltarea lui socială, ca bărbat sau femeie echilibrată în societatea de mâine.

O familie de homosexuali sau lesbiene însă îl privează pe copil de un tată sau o mamă. Toată dragostea din lume a doi bărbaţi nu pot suplini lipsa unei mame. Iar două femei iubitoare nu pot face niciodată un tată pentru acel băieţel care creşte alături de ele. Băieţii şi fetele au nevoie de un tată şi o mamă, ideal părinţii lor biologici, pentru dezvoltarea lor psiho-socială.

3. Cale liberă către poligamie. Primii doi bărbaţi care s-au căsătorit în statul Massachusetts (SUA), în ziua în care acest stat a legalizat aceste parodii, au declarat nonşalant că ei vor avea o căsătorie deschisă. Mă întreb, ce se va întâmpla atunci când ei vor dori să mai aducă nişte bărbaţi în relaţia lor? După ce i-am lăsat acum să se căsătorească, ce motiv vom avea să nu îi lăsăm să-şi lărgească familia? De fapt, nişte poligami din Canada au invocat în instanţă chiar acest argument. Dacă doi bărbaţi sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbaţi? Discriminarea poligamilor faţă de homosexuali ar fi evidentă.

4. Acceptarea deplină va deveni obligatorie. Astăzi tolerăm relaţiile homosexuale. Nu există nici un homosexual alungat cu pietre din cartierul în care locuieşte. Cu excepţia unor grupuscule violente, românii sunt destul de toleranţi faţă de spectacolul hazliu pe care îl dau homosexualii în fiecare an cu parada lor prin centrul Bucureştiului.

Totuşi, după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, va urma limitarea libertăţii de expresie.

Un pastor suedez, Ake Green, acum câţiva ani, predica în biserica sa din versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Nişte activişti homosexuali, care nu fuseseră în biserică acolo, au auzit despre predică şi l-au reclamat. A fost chemat la interogatoriu şi ameninţat cu luni de puşcărie. Nu pentru că ar fi făcut ceva cuiva, nu pentru că ar fi rănit pe cineva prin cuvintele lui.

Activiştii canadieni, după ce au legalizat căsătoria homosexuală în câteva provincii canadiene, au adoptat Legea C250. E o lege care declară că dacă spui lucruri care i-ar putea răni pe homosexuali, eşti pasibil de închisoare. Ajungi la puşcărie dacă vorbeşti ce nu trebuie. Poate părea incredibil. Nouă, românilor, asta ne aminteşte de Securitate şi de regimul comunist. E îngrijorător: să spui că un copil are nevoie de un tată şi o mamă poate fi privit ca incitare la ură.

Fostul guvernator de Massachusetts, Mit Romney, a fost luat în colimator de ziarul Boston Globe pentru că a îndrăznit să spună că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Au spus că asta e incitare la ură (hate speech) şi că a greşit spunând asta. Incitare la ură dacă spui că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Aceasta nu e o lume undeva departe în viitor, ci e lumea în care trăim acum.

În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de infamul Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNDC, noua poliţie a gândirii) cu 5000 de lei pentru că, de Valentine's Day, a lansat o ofertă adresată (doar) cuplurilor de sex diferit.

În Occident există numeroase cazuri de acţiuni în instanţă iniţiate de homosexuali împotriva unor companii sau persoane care au refuzat să satisfacă pretenţiile unor perechi de homosexuali. O familie din Marea Britanie a pierdut procesul intentat de doi homosexuali cărora au refuzat să le închirieze o cameră la motelul lor.

Profesori concediaţi, oameni daţi în judecată şi amendaţi, familii ameninţate dacă nu se conformează cu politica oficială.

5. Îndoctrinarea copiilor la şcoală. „Heather are două mămici.” Acesta e titlul unei cărţi care e folosită în grădiniţele din Canada. De ce? Pentru că acolo totul e legal acum. Îi învaţă pe cei mici că familia homosexuală e o parte normală şi naturală a vieţii.

Titlurile şi subiectele poveştilor din manuale se vor schimba. Nu doar în cele de sociologie sau sănătate. Copiii noştri vă vor veni acasă cu poveşti despre Carina care merge la munte de 1 mai cu cei doi taţi ai ei ţinându-se de mână.

Pe 17 mai 2004, Massachusetts a legalizat căsătoriile homosexuale. Nu a durat mult şi le-au introdus în manualele şcolare. Ce le predă o profesoară de clasa a opta copiilor? Lecţii cu planşe explicite despre relaţiile sexuale între homosexuali. Când familiile şi părinţii au obiectat, ea le-a răspuns: „Mai slăbiţi-mă, acum e legal”.

În anul 2005, activiştii din România au creat un aşa-zis manual numit Orientarea Sexuală, în care le prezentau celor mici „normalitatea” relaţiilor homosexuale. Au încercat să-l introducă în şcolile din Iaşi, ca un „ajutor” pentru profesori, însă au întâmpinat rezistenţă.

În februarie 2012 şi 2013, activiştii homosexuali din Bucureşti au organizat, susţinuţi şi finanţaţi de vreo două ambasade, „luna gay” în două facultăţi şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească strică mintea şi sufletele tinerilor.

Aceste lucruri se petrec deja în sistemul şcolar din România, fără ca părinţii să afle ce „învaţă” copiii lor la şcoală.

În şcoli şi în alte instituţii publice, „soţ şi soţie” sau „tată şi mamă” vor fi înlocuite cu „partener şi partener” sau „părinte şi părinte”. În unele şcoli publice din SUA deja s-a trecut la un asemenea limbaj. Tot în SUA, Ziua Mamei şi Ziua Tatălui au fost interzise. În grădiniţele din Marea Britanie se folosesc deja cărţi cu basme în care Făt Frumos nu mai caută o Ileana Cosânzeana, ci un alt Făt Frumos. După legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franţa, s-au eliminat cuvintele „mamă” şi „tată” din actele de identitate.

6. Impactul asupra libertăţii religioase. Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galaţi a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual.

Am menţionat mai sus cazul pastorului suedez Ake Green. În Marea Britanie, episcopul anglican Peter Forster, care a avut curajul să afirme că unii homosexuali pot deveni heterosexuali, a fost adus înainte procurorului pentru această declaraţie. În Irlanda, preoţii romano-catolici au fost atenţionaţi discret că ar putea avea probleme dacă distribuie un material al Vaticanului împotriva căsătoriilor între homosexuali.

Deşi activiştii homosexuali spun că nu vor forţa bisericile să oficieze cununii homosexuale şi că vor doar dreptul să se poată căsători cu cine vor ei, activiştii din Marea Britanie deja solicită guvernului să forţeze bisericile să oficieze asemenea aberaţii.

Vor fi însă perechi care se vor duce la biserica X sau Y şi îi vor spune preotului: „Vrem să ne cununăm aici”. Preotul le va spune: „Îmi pare rău, nu acceptăm asemenea căsătorii.” Se vor duce la CNCD şi vor reclama acea parohie.

În Canada, două lesbiene s-au dus să închirieze o sală a unei asociaţii romano-catolice. Voiau să facă acolo o ceremonie de „căsătorie”. Când au văzut că e vorba de două lesbiene, asociaţia le-a spus că nu le închiriază sala pentru că ei nu acceptă asemenea „căsătorii”. Cele două nu le-au spus „Bine, înţelegem, nu vrem să vă jignim sensibilităţile religioase”, ci i-au dat în judecată ca să obţină sala pentru ceremonia lor. Foarte probabil cele două femei au ştiut de la început că vor fi refuzate dar au orchestrat acest atac juridic asupra asociaţiei ştiind că au legea de partea lor.

Misiunile catolice din statul american Massachusetts sunt forţate de către stat să încredinţeze orfani cuplurilor de homosexuali spre adopţie; în caz contrar, ele îşi pierd subvenţiile publice. La fel se întâmplă în Marea Britanie.

Limitarea libertăţii de conştiinţă, gândire şi exprimare. Homosexualii fac eforturi deosebite pentru adoptarea unei legislaţii „anti-discriminare” şi „împotriva urii” cât mai ample. În virtutea noilor legi, sunt reduşi la tăcere şi pedepsiţi aspru toţi cei ce critică aceste comportamente. În România, aşa-zisul „Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării” a devenit de facto o poliţie homosexuală, iar preşedintele acestui organism nu mai are nici o reţinere să ţină interviuri împreună cu reprezentanţii homosexualilor, declarându-se total de partea lor.

În California, o firmă poate fi amendată acum cu până la 150.000 dolari dacă nu-i permite unui bărbat să vină la muncă îmbrăcat ca femeie.

Acum câţiva ani în Boston, un bar a fost amendat cu 100.000 dolari pentru că i-a dat afară pe doi bărbaţi care se sărutau în public şi care provocau tulburări.

Comisia pentru Drepturile Omului din provincia canadiană Saskatchewan a decis că un anunţ de ziar, care menţiona pasajele din Biblie care condamnă homosexualitatea, încalcă drepturile omului. Comisia a decis ca ziarul şi Hugh Owens, cel care a publicat anunţul, să plătească câte 1.500 dolari fiecăruia dintre cei trei homosexuali „jigniţi” de anunţ.

Scott Brockie, un creştin care deţine un magazin de imprimeuri în Toronto, a fost forţat să realizeze nişte materiale pentru o asociaţie de homosexuali, deşi el a afirmat că este forţat astfel să-şi încalce convingerile religioase. Comisia de anchetă a declarat că deşi dl Brockie este „liber să-şi exprime opiniile religioase şi să le practice acasă şi în comunitatea lui creştină”, în public drepturile homosexualilor prevalează asupra libertăţii lui religioase.

O instanţă din provincia British Columbia a confirmat suspendarea pe timp de o lună a unui profesor de liceu care a trimis nişte scrisori unui ziar local, arătând că homosexualitatea nu este o orientare fixă, ci o stare care se poate şi care trebuie tratată. Profesorul nu a fost acuzat de discriminare, ci de exprimarea unor gânduri pe care statul le găseşte ca nepotrivite!!

Nu e o sperietoare, nu e un bau-bau, ci aceste lucruri se întâmplă acum şi se vor întâmpla mai devreme sau mai târziu peste tot unde s-a început cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali.

Din acest motiv, în fiecare discuţie pe această temă, trebuie să privim lucrurile în perspectivă şi să luăm aminte la ce a urmat în alte ţări cum e Canada sau Scandinavia. Discuţia nu trebuie să se poarte nici de pe poziţii sentimentale şi nici de pe poziţii de ură. Fiecare cetăţean responsabil trebuie să se gândească cum va fi influenţată familia lui, copiii lui, şcoala sau parcul unde merg copiii săi.

Însă, adevărata miză a acestei lupte stă în acceptarea şi recunoaşterea juridică, forţată, a homosexualităţii în viaţa publică şi privată. Lupta îndârjită pentru „căsătoria homo” este legată în realitate de obsesia homosexualilor ca societatea să le accepte comportamentele, şi de ideea că, fără a fi forţată prin lege, societatea n-o să-i accepte niciodată. Făcând din comportamentul homosexual o chestiune legală, sub forma unei „căsătorii” sau „parteneriate civile”, se ajunge astfel la recunoaşterea de către stat a acestui comportament, recunoaştere care atârnă foarte greu în balanţă.

Sursă: Alianța Familiilor din România

O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

12 iunie 2013. Încă o agenție catolică din Marea Britanie este amenințată cu închiderea de către guvern pentru că refuză să se alinieze liniei guvernului de a sprijini agenda politică a mișcării homosexualilor.

St. Margaret’s Children and Family Care Society, asociată cu arhidioceza catolică de Glasgow, a pierdut într-o primă etapă în procesul său cu agenția guvernamentală pentru binefacere, organismul care supraveghează și agențiile de adopții, care i-a cerut să renunțe la politica de a încredința copii doar familiilor formate din mamă și tată care sunt căsătoriți de cel puțin doi ani.

Oficiul Scoțian pentru Reglementarea Activităților de Binefacere susține că agenția St. Margaret încalcă legea Actul de Egalitate din 2010, prin politica sa de „discriminare ilegală” a cuplurilor de același sex. Agenția și-a menținut poziția, spunând că va lupta contra deciziei Oficiului. Un angajat al agenției St. Margaret a declarat că „cea mai mare ironie este că aparent în numele toleranței, organizații ca St. Margaret nu mai sunt tolerate”.

Brian McGuigan, un membru al conducerii agenției, a spus că „originea și identitatea agenției sunt inseparabile de valorile și morala Bisericii Catolice în ceea ce privește căsătoria și familia.” El a adăugat că amenințarea cu închiderea agenției nu are legătură cu egalitatea ori diversitatea, cu libertatea de credință și de conștiință.

În raportul anual al agenției se arată că „Țara noastră este pe punctul de a declara ilegală opinia  că, acolo unde este posibil, fiecare copil merita o mamă și un tată.”

Agenția St. Margaret este susținută de Arhiepiscopul Philip Tartaglia de Glasgow și de multe persoane din comunitatea catolică din Scoția. Arhiepiscopul a descris St. Margaret ca fiind „o comoară a Bisericii din Scoția.”

La o manifestație la Catedrala Sf. Andrei, acesta a adăugat: „toată Biserica este unită în sprijinul muncii agenției St. Margaret și sperăm că bunul simț va prevala și se va permite să continue să ajute copiii din Scoția care au nevoie de familii iubitoare.”

Foarte puține dintre agențiile de adopție care au avut ca punct de plecare instituții religioase din Marea Britanie au supraviețuit cu păstrarea afilierii religioase după epurarea inițiată în 2007, când guvernul laburist de atunci a inclus „orientarea sexuală”, ca unul dintre motivele pentru care este interzisă „discriminarea”, în Actul de Egalitate.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Local din Glasgow, care promovează adopția de către homosexuali printr-o campanie de publicitate, a declarat că în timp ce directorul agenției St. Margaret are dreptul la opiniile sale, „acestea nu sunt împărtășite de către toate sectoarele societății civile și nici de Consiliul Local.”

Cu toate acestea, agenția va face apel la Tribunalul Scoțian pentru Binefacere și, dacă este necesar, este pregătită să meargă la Curtea Supremă de Justiție din Scoția.

Sursă: Hilary White, LifeSiteNews

Familia Elton John

Marina Dumitrescu

La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“.

Dacă am fi în situația de a-i explica unui copil oricât de isteț din cine este alcătuită familia magnificului Elton John nu ar fi deloc ușor. Pe cât de limpede am putea descrie strălucita carieră a unui muzician pop intrat deja în istorie, inconfundabil încă de la primele acorduri ale unor hituri eterne precum Nikita, Candle in the Wind sau Sacrifice, pe atât de complicată s-ar dovedi sarcina de a explica pe scurt, unui outsider, statutul socio-parental al artistului. 

Ar trebui, bunăoară, precizat din start că familia sa e compusă din patru persoane de sex masculin. Doi tați și doi fii. Sau, mai exact, un tată-tată ( Elton J.) și un tată-mamă (David F.) - așa cum se specifică, pare-se, în actele de naștere ale micuților. Apoi ar fi de menționat că primul părinte are 65 de ani, celălalt 50, iar urmașii Zacharay și Elijah – 3 ani și respectiv 3 luni. Dar unde e mama adevărată? Cu o astfel de întrebare lucrurile se încurcă mai mult, întrucât mama există, dar... e secretă și, conform unui contract semnat cu cei doi tați, ea se angajează ca, după ce a purtat în pântec și a dat viață bebelușilor, să nu pretindă să-i mai vadă. 

De aici încolo, ar fi și mai greu de înțeles faptul că procrearea prin aportul unei terțe persoane s-a făcut nu doar pe bază de contract, dar și contra cost: circa 20.000 de euro pentru primul copil; circa 23.000 de euro pentru al doilea. Cum să justifici că un pui de om poate avea un preț, ca o marfă? Sau că respectivii „tați“ nici nu ar fi putut plăti mai mult, chiar să fi vrut, deoarece Center for Surrogate Parenting din California (care a patronat acțiunea) impune tarife fixe obligatorii... pentru a descuraja specula!

Povestea familiei Elton John este în felul ei exemplară. În 2005, „ceremonia civilă“ amplu mediatizată prin care legendarul cântăreț oficializa relația cu partenerul său relansa pe scară largă dezbaterea privind căsătoriile între persoane de același sex. Câțiva ani mai târziu, tot ca efect al popularității, același cuplu celebru spărgea gheața în chestiunea sensibilă a dreptului de a fi părinți, pentru partenerii de gen identic. 

Exercitarea maximalistă a acestui drept a generat, în cazul lor, o familie unisex, sporind astfel caracterul paradigmatic al unei povești care nu avea cum să rămână un fapt privat. Din 2005, timpul nu s-a scurs degeaba. La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“. Dincolo însă de legislații, mai interesantă este amploarea pe care o ia modelul „eltonian“ în societatea de consum, plictisită de tradiție și disperată să inoveze noi permutări existențiale.

Pretenția de a instituționaliza un nou concept de familie reprezintă singurul argument real pentru o analiză publică a statutului cuplurilor homosexuale. Până în acest punct, libertatea democratic garantată oricui de a opta pentru formula de viață privată dorită anulează tentația moralizatoare, din simplul motiv că fiecare persoană își gestionează cum crede propria conștiință sau raportul cu Dumnezeu. Așa-numitul „drept la copil“, în schimb, marchează granița între morală și bioetică. Faptul că doi bărbați sau două femei (de ce nu chiar mai mulți?!) decid să trăiască marital poate contraria, la o adică, principiile religioase sau educaționale ale unuia sau altuia, dar nu poate în niciun caz fi incriminat ca atare și nici penalizat altfel decât orice derapaj de la bunul simț al unui heterosexual. Când însă participanții la o relație intimă dau peste cap etica vieții, contestând premisele ontologice ale venirii pe lume, oricine e îndreptățit să protesteze sau să comenteze, în aceeași deplină libertate de cuget. 

Domeniul tot mai invocat al bioeticii convinge tocmai prin finețea delimitărilor pe care le propune, atunci când e pusă în dubiu viața ca perpetuare a Creației. Un tip de „afront“ care nu vine doar dinspre homosexuali, ci și dinspre heterosexuali - fie că se intitulează avort, mamă-surogat, fecundare in vitro sau pruncucidere. Se va spune: dar copiii izvorâți din violuri? Dar nou-născuții abandonați? Dar părinții divorțați? E limpede că nimeni nu va putea contesta nici suferințele, nici devierile, nici accidentele existențiale care pun la încercare soarta omului din toate timpurile. Dacă, însă, întâmplările nefericite sunt în general forme de destin, cu care de altfel ne luptăm din greu, zămislirea prin procură sau adopția în homocupluri sunt acte deliberate, programatice, care modifică fundamentele vieții, pretinzând totodată acceptare unanimă. E de la sine înțeles că nu putem avea ceva contra fericirii familiei Elton John. Însă radicalismul obținerii ei este profund discutabil.

Reluând paradigma „eltoniană“ - doi tați, doi fii, o mamă-surogat anonimă -, constatăm că dreptul la copil (deși nestipulat încă prin lege, în Marea Britanie!) e adjudecat de facto și satisfăcut sută la sută. Cum rămâne însă cu dreptul copilului? Cine îi poate obliga pe micuții Zacharay și Elijah să aibă (contra firii) doi tați care le-ar putea fi bunici și nicio mamă? Nimeni... și totuși, acest lucru se petrece. Lipsa de viziune pe termen lung a celor implicați în asemenea loterii socio-umane mult prea ambițioase ignoră posibilul efect bumerang de peste 15-20 de ani, când copiii familiilor gay de azi vor deveni persoane conștiente. Viitor proxim, care merită anticipat printr-un minim efort de imaginație.

Fără a cădea în prejudecată, e suficient să proiectăm în viitor câteva posibile scenarii, ignorate azi cu superbie, ca și cum ar fi existat vreodată acțiune umană ne­pândită de „hybris“. Adopțiile de copii sau procrearea prin terțe mijloace în cuplurile homosexuale fiind fără precedent, ar trebui așteptată cu îngrijorare întâia generație maturizată a acestor vlăstare, pentru a aprecia corect consecințele. Din perspectiva actuală, cel mai evident risc pe termen mediu este criza identitară sau existențială, în adolescență sau tinerețe, când copilul a doi tați sau a două mame nu va înțelege al cui este de fapt. Sau, aflând sofisticatul alambic din care provine, va recurge la atitudini extreme...

Altă sursă de tensiune o poate reprezenta momentul opțiunilor sexuale, în cazul când părinții gay s-ar vedea contrariați de aplecarea heterosexuală a progeniturii. Ce discordii familiale și vindicte simbolice ar apărea! Dar dacă o mamă-surogat, zguduită chiar și tardiv de propria conștiință, pornește în căutarea copilului procreat contra cost și, găsindu-l, răstoarnă toate calculele reci din urmă cu 10-15 ani? Ce contract, oricât de legal, va putea stăvili răzvrătirea instinctului matern? Niciunul. Dimpotrivă, nodul oedipian în astfel de situații ar putea declanșa reale tragedii. 

Mai există însă un aspect bioetic esențial care privește nu viitorul, ci chiar prezentul „concepției“ din această gamă. Există deja cazuri de mame-surogat care află că poartă un făt cu malformații, refuzat de comanditari, și care le propulsează într-o dilemă nebănuită, agravată de supralicitarea pecuniară, de astă dată nu pentru a naște, ci, dimpotrivă, pentru... a avorta! Atingând palierul procentelor, ce ar fi să ne închipuim o lume în care minoritatea de azi a familiilor gay ar deveni preponderentă și unde „eșanjismul“ posturilor ar fi teoretic nelimitat: eu, tată biologic, cu mamă-surogat a unui copil, tu, tată biologic al altui copil, cu altă mamă-surogat. Eu, mamă-mamă cu un tată necunoscut al unui copil, tu, mamă-tată de facto. Frați de mamă secretă și de tați diferiți sau frați de tată donator, cu mame diferite - și așa mai departe. Riscul de a îngroșa unele tușe este, cred, justificat de avertismentul metaforic al ucenicului vrăjitor din poemul lui Goethe. „Duhurile tale / Doamne-și fac de cap / Le-am chemat și acuma / nu mai pot să scap!“

Deplasarea semantică de la pederastia antichității la homosexualitatea societății post­moderne implică în primul rând o mutație culturală și abia apoi una de cutumă socială. „Dragostea pentru băieți“ ca aspirație către uniunea ideală, inițiatică, între maestru și ucenic nu găsea în sexualitate rațiunea de a fi și nu a pus niciodată în discuție matrimoniul, ca fundament al procreației. Idolatrizarea plăcerii, în epoca noastră hedonistă, marginalizează în schimb miza culturală, în favoarea unei bunăstări pasagere destul de meschine, fără a ezita să pună în discuție întreg edificiul tradiției. Adică structura de rezistență a lumii în care trăim. 

Sursă: Revista 22