Eurovisionul politic își arată roadele: Conchita Wurst/Tom Neuwirth va fi invitat de Remus Cernea în România pentru parada homosexuală

Câștigătorul Eurovison 2014 nu a fost decis de prestația muzicală, ci de dorința de a promova una dintre axiomele ideologiei revoluției sexuale: nu există nicio diferență între bărbat și femeie. Pentru aceasta, nicio vulgaritate nu a fost considerată prea deplasată, nici măcar cea a numelui de scenă al travestitului Tom Neuwirth, Conchita Wurst, format din doi termeni de argou care desemnează organele genitale.

De la eliminarea diferențelor dintre bărbat și femeie, pasul următor este transformarea diferitelor tipuri de relații sexuale în parteneriate și „căsătorii”. Nu e de mirare că deputatul Remus Cernea a anunțat că îl va invita pe Tom Neuwirth – Cochita Wurst în România pentru a susține „casătoriile” homosexuale. Iată postarea sa din 12 mai, pe contul de Facebook:

Invitație pentru Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride (7 iunie) și solicitare către Guvern și Parlament să arboreze ‘steagul curcubeu’ cu prilejul GayFest (2-8 iunie 2014)

Conchita Wurst a câștigat Eurovisionul grație unor calități artistice excepționale, a unei piese foarte frumoase și a unei imagini care transmite un mesaj de libertate și de respect pentru diferență. Succesul ei are, așadar, o valoare muzicală, dar reprezintă și un mesaj de schimbare a mentalităților retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea țărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu și mai puternic.

Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea și bucuria să particip și alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitației mele de a veni la București.

Îi voi adresa și Conchitei Wurst invitația de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuși să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se știe, în țara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităților este de asemenea, în curs. Prezența ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferență și libertate.

Solicit Parlamentului și Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2-8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituții ‘steagul curcubeu’ care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT. În Europa, este deja o practică a mai multor țări, printre care Austria și Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autoritățile din țara noastră înțeleg și își asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului.

De asemenea, adresez din nou membrilor Camerei Deputaților apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil în România. Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale și LGBT, din țară dar și din străinătate dacă vin pe teritoriul țării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abțineri și 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaților să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Rațiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a lașității politice.

Nu în ultimul rând, salut prezența premierului României la Eurovision alături de competitorii din țara noastră. Însă, așa cum anul trecut a ieșit public pentru a mă felicita pentru curajul de a propune legea parteneriatului civil, sper ca, în spirit de fair play, să adreseze public felicitări câștigătoarei din acest an a Eurovisionului.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

LGBT-vision şi Euro-cultul identităţii de gen

de Pr. Eugen Tănăsescu, adevarul.ro

„Femeia cu barbă” a fost desemnat(ă) câştigătorul Eurovisionului de anul acesta. Astfel, Europa mai face un pas pe calea revoluţiei eliberării sexuale, în numele păcii, libertăţii şi toleranţei. Riscul cel mare este însă doar mimarea lor.

Eurovisionul nu este doar un loc al jocurilor politice. Este şi un puternic mijloc de expresie artistică a identităţii europene, mai precis a valorilor care unesc Europa. Alegerea Conchitei Wurst (Tom Neuwirth pe numele său, 26 ani) drept câştigător al competiţiei nu este decât un rezultat firesc al revoluţiei eliberării sexuale, pe care Europa a intensificat-o în ultima vreme, inclusiv la nivelul Parlamentului European (reamintesc doar reuşita, fie şi formală, fără implicaţii juridice, a Raportului Lunacek şi alte câteva acte pe această temă, în pregătire). Aşadar, era de aşteptat. În plus, confirmă că acordarea aceluiaşi premiu acum 16 ani către Dana Internaţional (Israel) nu a fost doar o întâmplare. Iar de atunci, nu cred că a fost ediţie din care să fi lipsit o melodie (măcar) care să problematizeze tematica LGBT şi a revoluţiei sexuale.

Acum însă se trece la un nou nivel. Dincolo de drepturile fiecăruia, Europa lansează o nouă provocare: identitatea de gen. Pe scurt şi mai clar este vorba de idealul nediscriminării pe criteriul identităţii de gen. Indiferent de sexul tău biologic (bărbat sau femeie), ai dreptul să te simţi altceva (femeie, bărbat sau chiar o combinaţie între acestea), fără a fi discriminat de către societate.

Evident, fundamentul acestei filozofii este cel de tip eliberator: scăparea din chingile normelor şi limitelor specifice genului, ce apar din exteriorul ego-ului, fie şi de ordin biologic. Pe româneşte: ce dacă sunt bărbat/femeie, am dreptul să mă port şi să mă simt ce vreau. De altfel, motto-ul în viaţă al „femeii cu barbă” exprimă clar această ideologie. „Be the best version of yourself rather than a bad copy of someone else!”

Însă nu acestea mă îngrijorează cel mai mult. Pilda evanghelică a Fiului Risipitor este suficient de lămuritoare în privinţa drepturilor şi a discriminărilor, a toleranţei şi homofobiei.

Dacă risipitorul este liderul pildei, totuşi nu sunt de neglijat nici profilurile tatălui şi fratelui. Prin urmare, dacă sunt semeni de-ai mei care vor neapărat să meargă pe drumul revoluţiei sexuale, n-au decât. Nu-i pot urî pentru asta. Dimpotrivă. Am de ales între a fi ca tatăl sau ca fratele risipitorului.

 

Dar dacă aleg să fiu ca tatăl, atunci mă îngrijorez şi mă întristez. Pentru că ştiu ce va urma. Iar fiul o va afla pe pielea lui. Mai precis, mă îngrijorează următoarele:

 

1. Lipsa de identitate. Chestiunea „identităţii de gen” pare „cool”, mai ales pentru relativişti. Să fii ce vrei, când vrei, indiferent de normele sociale sau bagajul genetic este un adevărat catharsis pentru omul contemporan, care se simte destul de oprimat şi încorsetat de „sistem” (mare lucru dacă nu cumva politicienii încurajează această filozofie ca o compensare a euro-scepticismului). Riscul îl reprezintă însă chiar...lipsa de identitate. El apare mai clar dacă luam seama la mecanismele stabilirii propriului ego. De regulă, acestea presupun valori ce nu se schimbă de la o zi la alta. Dar nu şi pe termen mai lung. Astfel devine posibilă schimbarea scării de valori a persoanei, poate chiar apariţia tulburărilor de personalitate, ceea de poate avea ca efect negativ bulversarea întregii vieţi. Dar şi avantaje imense pentru cei ce, mai mult sau mai puţin interesat, vor să-ţi spună ei cine eşti. „Nu ştii tu, nu-i o problemă...te informăm noi!” poate fi un bun slogan de marketing în orice zonă: economic, politic, religios, artistic. „Omul nou” tinde să se repete.O susţine şi textul piesei câştigătoare. Dar pe cine mai interesează mesajul, când ai atâta spectacol imagistic?

 

2. Fragilitatea idealurilor. Câştigătorul Eurovision-ului a declarat după concurs: „This night is dedicated to everyone who believes in a future of peace and freedom". Nobile idealuri, înalte aspiraţii. Dar greu de atins, în condiţiile unei Europe ce se cam gripează în faţa problemelor economice şi politice şi al unui euro-scepticism crescând. Nici măcar „unitatea în diversitate” nu mai pare aşa plauzibilă, atunci când vezi ţări membre UE care se tachinează şi împung reciproc. Şi atunci? De unde atâta pace când omenirea întreagă pare mai tensionată ca oricând? Câtă libertate mai intră în discuţie, când drepturile sunt limitate nu prin dictaturi, ca odinioară, ci prin limitări şi condiţionări economico-politice, negociate pe mesele marilor puteri? De pildă, de ce avem nevoie să discutăm astăzi, la nivel european, despre cedarea de suveranitate? Şi dacă ar fi vorba doar de cea statală...din păcate se poate şi mai rău. Anume suveranitatea interioară.

 

3. Europa devenită cult. Am mai scris-o: europenismul tinde să devină religie. Cel puţin pe plan moral-social, Europa vrea să stabilească ce e bine şi ce e rău, în ce să credem şi în ce nu (aici neutralitatea religioasă a spaţiului public îi serveşte de minune pentru că poate pune în loc orice). Într-un cuvânt, schimbarea mentalităţilor. Iar aici, femeia cu barbă punctează iarăşi: „I really hope that I get the chance to change some minds all around Europe”. Ori, asta nu e ceva de luat în glumă deloc, deşi vorbim de divertisment. Dar cine nu cunoaşte puterea de transformare a divertismentului, nu va înţelege mare lucru din entertainment-ul globlizant. „Cui ne închinăm?” este o întrebare care arată puterea determinantă a credinţei în valorile pe care le urmezi şi le aplici în viaţă. Unii (par din ce în ce mai mulţi) se închină banului (profitului), averilor, faimei, minciunii, manipulării, materiei etc. Alţii (par din ce în ce mai puţini), aleg să urmeze cinstea, dreptatea, adevărul, corectitudinea, ruşinea etc. Nu fără riscuri şi necazuri, să recunoaştem. Că doar aşa am ajuns la criza morală, care generează la rându-i, restul crizelor. Dar Europa la ce se închină? După mine, la o reeducare valorică. Care nu poate începe decât cu, desigur, „open mind”. Iar sexualitatea este cel mai bun loc de unde se poate începe, pentru că ţine de un anume tip de intimitate. Prin sexualitate s-au reuşit multe acolo unde diplomaţia şi dialogul clasic au eşuat. Inclusiv profituri ce au transformat-o deja în ramură serioasă a economiei mondiale (se presupune că doar în USA ar egala industria îmbutelierii apei plate şi pe cea digitală, adică 8 miliarde dolari anual – se poate spune deci că se bea pornografia ca apa chioară). În fapt, ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este ca, în numele libertăţii şi al păcii, să pierdem însăşi libertatea şi pacea. De acord că homofobia e păcătoasă. De acord că nu trebuie urât păcătosul, ci doar practica păcătoasă. În fine, de acord că fiul risipitor are tot dreptul să-şi ia viaţa în mâini şi să şi-o facă praf dacă asta vrea. Eu nu pot rămâne decât părinte. Dar în nici un caz nu trebuie să mi se impună să accept alegerea lui. Între toleranţă şi acceptare este o mare diferenţă, deşi Austria pare să creadă că sunt obligatoriu legate una de alta: „For me the most special and honoring thing is that Austria shows tolerance and acceptance and I’m so happy to be this statement”, zice Conchita Wurst.

 

Nici măcar n-aş dori ca numărul (majoritatea) să stabilească adevărul, deşi este fundamentul democraţiei, dar şi propriul călcâi al lui Ahile. Nu-mi place ca, sub un ton ameninţător, să mi se spună că discriminez doar prin opiniile mele şi pot răspunde juridic pentru delict de opinie. Nu vreau să pierd locul de muncă doar pentru că eu cred altceva decât susţinătorii LGBT şi vreau să o manifest ca atare, cu tot atâtea drepturi şi şanse ca şi ei. Nu vreau ca pruncilor mei să li se spună la şcoală că ei, noi sau eu, ca preot sau creştin, sunt un habotnic şi un retardat ştiinţific doar pentru că nu cred în evoluţionism. M-am săturat de agresivitatea cu care liberala Europă încearcă să mă „lumineze”, dar orbecăie în a pune ordine în treburile cu adevărat importante şi urgente. Mi-e deja greaţă de ipocrizia oficialilor europeni, care, când e vorba de profit şi economie, susţin brusc specificul naţional (propriul buzunar adică), dar când vorbim de valori şi spirit, devin rapid universalişti. Poate e vremea să înţeleagă că tot ce trebuie să dispară din Europa este demagogia, falsitatea, fariseismul. La cât îi plătim, ar fi cazul... Dar, în toată această ecuaţie, unde o fi România? Nicăieri altundeva decât pe drumul pierderii identităţii. Acordarea a 8 puncte (al treilea punctaj, ca importanţă) către Austria este un semnal clar că România alege valorile europene la grămadă, de regulă împrumutând rapid ce e mai rău şi cu mult mai greu ce este bine. Linguşeala, ploconitul la înaltele porţi politice, practicarea comisionului şi votul prin trădarea valorilor celor pe care îi reprezinţi nu par a fi atât de problematice pentru europarlamentarii români (unii deja dovediţi, nu insist). Iar acum, că vin alegerile europene, toţi candidaţii ne promit binele european. Dar mai nimeni nu ne spune cum arată el, cu ce se mănâncă şi mai ales, ce ne costă...Măcar ei or şti?

                                                                                      Preluare de pe adevarul.ro

 

Mai multe ţări au protestat contra participării unui travestit la Concursul Eurovision

de Céline Bayet

Reprezentantul Austriei este contestat în propria ţară, iar o petiţie din Bielorusia şi Ucraina cere scoaterea sa din concurs sau anularea transmisiei.

Participarea Conchitei Wurst – pe numele său real Tom Neuwirth – la viitoarea ediţie a  Concursului Eurovision face să curgă râuri de cerneală. Cântăreţul travestit care reprezintă Austria afişează un look feminin, la care asortează o barbă de toată frumuseţea, ceea ce nu e pe placul unor ţări ca Rusia, Ucraina şi Bielorusia, care cer scoaterea sa din concurs.

Cotidianul online belgian Standaard anunţă că peste 15.000 de persoane din Bielorusia şi Ucraina au semnat o petiţie împotriva participării Conchitei Wurst la Eurovision. Sau, în cazul în care cântăreţul travestit va participa totuşi la emisiune, aceştia cer să nu se transmită la televizor concursul. „Concursul Eurovision, la care se uită copiii noştri, a devenit megafon pentru sodomie“, se spune în petiţie. Rusia, unde există o lege împotriva propagandei homosexuale, doreşte să boicoteze concursul.

Conchita Wurst face şi obiectul a numeroase critici în propria ţară. O pagină de Facebook împotriva candidatei austriece a strâns aproape 40.000 de Like-uri. În ceea ce-l priveşte, cântăreţul se apără, afirmând că singura sa dorinţă este să lupte contra intoleranţei şi discriminării. „Felul în care arăţi nu determină cine eşti“, a mărturisit el.

Anul trecut, spectacolul, care s-a ţinut la Malmö, în Suedia, a conţinut numeroase referinţe la homosexualitate. Un sărut lesbian a suscitat polemici în mod deosebit. Anul acesta, Concursul Eurovision se va ţine în capitala daneză, Copenhaga.

Sursă: 7sur7

Preluare de pe Ştiri pentru Viaţă

Traducere de Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com