Croația a votat pentru protejarea familiei și împotriva „căsătoriilor” între persoane de același sex

 

2 decembrie 01:00 - O mare majoritate dintre alegătorii croați care s-au prezentat la urne ieri au votat pentru interzicerea prin Constituție a „căsătoriei” între persoane de același sex, într-un referendum susținut de organizațiile conservatoare și de Biserica Catolică. 

După numărarea a 99% din voturile exprimate, 66% dintre acestea susțin introducerea în Constituție a unui amendament care definește căsătoria ca „uniunea între un bărbat și o femeie”. 

Constituția acestei țări nu definește familia în niciun fel, lăsând deschisă posibilitatea instituirii „căsătoriei” între persoane de același sex. Acesta era de altfel obiectivul declarat al organizațiilor „pentru apărarea drepturilor omului” și al guvernului de centru-stânga, care de altfel a amânat repetat organizarea referendumului. 

Legea croată nu prevede niciun prag de validare a referendumului, astfel încât deși participarea a fost relativ scăzută (cca. 30%), amendamentul constituțional se consideră adoptat. 

Tabăra susținătorilor familiei naturale cuprinde organizațiile grupate în coaliția „În numele familiei”, susținute de Biserica Catolică. Acestea au colectat peste 700.000 de semnături în doar 2 săptămâni, în vederea declanșării acestui referendum pe care l-au numit „un exercițiu de democrație directă”.

 

Sursă: Cultura vieții

Pe 1 decembrie, în Croația va avea loc un referendum pentru definirea familiei

 

Parlamentul croat a aprobat, vineri, 8 noiembrie, convocarea pentru 1 decembrie a unui referendum în urma căruia se va decide dacă în Constituție căsătoria va fi definită ca „o uniune dintre bărbat și femeie”. Actuala Constituţie nu prevede nicio definiţie a căsătoriei. 

 

Din totalul de 151 membri ai Parlamentului, 104 patru deputaţi au votat în favoarea referendumului, 13 au votat împotrivă, iar 5 s-au abţinut. Parlamentul a organizat acest vot la cererea organizaţiei „În numele familiei”, care a strâns printr-o petiţie peste 740.000 de semnături din partea cetăţenilor care doresc specificarea în Constituţie a căsătoriei ca fiind „o uniune între un bărbat şi o femeie”. 

 

Căsătoria între persoanele de acelaşi sex nu este autorizată în Croaţia, iar mişcările conservatoare afirmă că vor să blocheze o astfel de situație, după anunţul Guvernului privind o nouă legislaţie în materie, care vizează autorizarea parteneriatului civil. 

 

„Vrem să fim siguri că ceva fundamental, cum sunt căsătoria și familia, precum și toate drepturile care decurg din aceasta, nu pot fi schimbate prin simpla modificare a dreptului familiei”, a declarat Zeljka Markic, conducătorul organizației „În numele familiei”. 

 

Ea a spus că se dorește evitarea protestelor de stradă în masă ca cele care au avut loc în Franța, la începutul acestui an, când președintele Francois Hollande a legalizat căsătoria între persoane de același sex și dreptul la adopție. 

 

Croația, care a aderat la Uniunea Europeană în luna iulie, are 4,2 milioane de locuitori, dintre care aproximativ 90% sunt de confesiune catolică.

 

Apărătorii drepturilor omului şi militanţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali) afirmă că un astfel de referendum este „discriminator”. Ei au cerut Curţii Constituţionale să îşi dea avizul în legătură cu legalitatea sa.

 

Simplu fapt al desfășurării referendumului este o victorie a oragnizațiilor pro-familie, întrucât la încheierea etapei de strângere a semnăturilor, Guvernul era hotărât să le ignore, folosind subterfugii meschine, de genul măririi artificiale a populației cu drept de vot.


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

La ce poate fi folositoare respingerea Actului de Apărare a Căsătoriei și a unei legi pro-viață în SUA?

Melania Neacșu

În 26 iunie 2013, Curtea Supremă de Justiție a SUA a declarat la nivel federal că prevederea conform căreia o căsătorie are loc între persoane de sex diferit este neconstituțională. Au fost 5 judecători în favoarea neconstituționalității, Anthony Kennedy, Ruth Bader Ginsburg, Stephen Breyer, Sonia Sotomayor și Elena Kagan, și 4 împotrivă, John Roberts, Antonin Scalia, Clarence Thomas și Samuel Alito. Președintele Obama a salutat imediat decizia pe contul său de Twitter.

Pentru cine înțelege importanța schimbării care rezultă în urma unui eveniment atât de grav pare că se prăbușește cerul. 

Pe 25 iunie 2013, în Texas, un grup de demonstranți pro-avort au invadat sala de ședințe în care se adopta o lege cu privire la interzicerea avortului după 20 de săptămâni și au întrerupt procesul de vot. La baza acestei legi era consensul medicilor că la 20 de săptămâni copii nenăscuți simt durerea provocată de uciderea prin avort. Când, în sfârșit, sala a fost eliberată și s-a votat, legea a fost aprobată, dar s-a constatat că s-a depășit cu 3 minute momentul de închidere a sesiunii de vot de la miezul nopții. Conducătoarea grupului neautorizat de demonstranși a fost Cecile Richards, CEO Planned Parenthood – cel mai mare lanț de centre de avort din SUA. În timpul protestului, Președintele Obama a trimis un mesaj de încurajare pe Twitter: „Ceva special se întâmplă în Austin”.

Care este legătura dintre aceste două evenimente și folosul pe care ele în pot avea? Ambele arată încă o parte din adevărata față a culturii morții.

În cazul Actului de Apărarea a Căsătoriei, judecătorul care a redactat declarația de neconstituționalitate a fost Anthony Kennedy, iar cel care a redactat opinia de constituționalitate, respinsă, a fost Antonin Scalia. Poate că este întâmplător faptul că în anul 2003 cei doi au redactat opiniile Curții în anularea ultimelor legi împotriva homosexualității. Atunci judecătorul Scalia, care a militat pentru păstrarea acestor legi, a spus că dacă homosexualitatea va fi acceptată total de stat, nimic nu va „împiedica” în viitor căsătoriile homosexuale. Judecătorul Kennedy a insistat că nu este deloc vorba de așa ceva. După 10 ani se vede că Scalia a avut dreptate.

În 2001, în România, a fost abrogat articolul 200 din Codul Penal românesc, unde erau incriminate scandalul public în cazul actelor homosexuale și violența ori coruperea de minori în acest caz. Activiștii homosexuali au declarat atunci că în nici un caz în România nu vor cere legalizarea „căsătoriilor” homosexuale ori a parteneriatelor civile. În iunie 2013, la Parlament este depus deja un proiect de lege pentru legalizarea parteneriatelor civile între homosexuali.

Concluzia e simplă: nu există declarație care va fi respectată de către promotorii homosexualității.  

În aceeași măsură agenda pro-avort nu respectă regulile democrației, având în vedere cazul respingerii legii de protecție a vieții copilului după 20 de săptămâni, violența și ilegalitatea metodei și faptul că a fost lăudată de Președintele SUA.

Sunt oameni care cred că discuțiile despre homosexualitate și avort sunt discuții despre drepturile omului. Acestora ar trebui să le dea de gândit comportamentul personajelor principale implicate în cele două evenimente. În mod paradoxal minciuna și violența sunt interzise unora, dar sunt permise altora. Oare asta spune ceva despre direcția demersurilor celor care au dreptul să mintă și să folosească violența?

Surse: http://www.lifesitenews.com/news/is-the-doma-decision-a-new-roe-v.-wade-waiting-for-the-other-shoe-to-drop, http://www.lifesitenews.com/news/texas-20-week-abortion-ban-fails-amidst-last-minute-chaos-despite-securing

Arhim. Melchisedec Velnic: „Să fim uniți și să ne păstrăm identitatea în duhul cuminte al Bisericii”

Sursă imagine: Doxologia

Ascultă predica în format audio

Preacuvioși părinți și frați, iubiți credincioși,

Mărturisim în aceste zile Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer şi ne salutăm cu salutul „Hristos S-a înălţat!” până la Duminica ce urmează, a Rusaliilor, când vom prăznui Pogorârea Sfântului Duh, întemeierea Bisericii noastre.

Proorocul Solomon, în Pilde, spune că e este cu neputinţă să cunoști mersul corăbiei pe mare, să urmărești urma șarpelui pe stâncă și drumul vulturului pe cer. Este greu să înțelegi lucrurile acestea, spune el, este greu să pătrunzi aceste taine. Sfinții Părinți tălmăcesc acest cuvânt în felul acesta: așa cum corabia pluteşte pe mare și nu se cunoaște drumul pe unde a trecut, astfel a fost zămislirea Fecioarei Maria. Urma șarpelui pe stâncă face referire la pogorârea lui Hristos la iad, căci nu a știut iadul că l-a primit pe Hristos. Iar urma vulturului pe cer face referire la Înălțarea Domnului la ceruri. Odată cu înălțarea Sa la ceruri El a înălțat şi firea noastră omenească.

Am ascultat astăzi cu toții, în această duminică, a șaptea după Paști, învățătura Bisericii noastre despre Sinodul I Ecumenic, şi în cuvântul de învăţătură a fost prezentat în detaliu tot ce s-a întâmplat la Sinodul I Ecumenic și învățătura stabilită acolo.

De ce am spus acest cuvânt de la Înțeleptul Solomon? Pentru a ne aduce aminte că scopul firii umane este să se înalțe către cele de sus, să se înduhovnicească. Noi, cum frumos spune un Sfânt Părinte, îl avem pe Hristos înaintea noastră. El  a mers înainte ca să ne pregătească loc, și spre cele înalte trebuie să ne îndreptăm. În plus, Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au pus accent pe unitatea Bisericii.

Dragii mei, vreau să atrag atenția asupra unui lucru care se petrece sub ochii noștri, ai tuturor. De multe ori noi stăm pasivi, nesimțitori la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și această pasivitate a nu vine decât din lipsa de credință fierbinte. Nu avem o credință vie, statornică, luminată de Duhul lui Hristos, luminată de Duhul Evangheliei. Am spus că firea umană a fost lăsată de Dumnezeu ca să se înalțe, nu să se coboare, nu să se întoarcă spre cele de jos, ci să se îndrepte spre cele de sus.

Trebuie să fim uniți și să ne rugăm, căci trăim niște vremuri foarte grele pentru întregul neam. Nu ne dăm seama cu toţii de ce se întâmplă și de care vor fi urmările a ceea ce acum se dezbate și urmează să se legifereze. Am spus de atâtea ori, aici, în biserică, faptul că astăzi credința noastră și familia sunt vânate. Se vrea distrugerea familiei, a familiei sănătoase, sfinte și bune. Se urmăreşte desfiinţarea legii aceleia strămoșești bine așezate în Biserica noastră și în neamul nostru.

Au doar am fost un neam pervers? Au doar am fost un neam care n-a avut la căpătâi Evanghelia, încât astăzi trebuie să dăm și să aprobăm legi care să fie împotriva Evangheliei? Au doar trebuie să avem o Constituție care să fie departe de duhul neamului nostru? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem și pentru care trebuie să facem ceva, nu să stăm cu mâinile în sân. Prima dată aș face îndemnul să ne rugăm. Au doară la temelia neamului strămoșilor noștri, la căpătâiul lui Ștefan și al atâtor domnitori oare a stat legea păcatului? Oare au fost păcatele la căpătâiul lor sau a fost Evanghelia lui Hristos? Pe ce s-a întemeiat acest neam? Pe desfrânare? Pe sodomie? Pe păcate împotriva firii, care acum ajung să fie legiferate?

Hristos S-a înălțat la cer ca să înalțe firea umană. Ne-a deschis nouă drum, ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem. Să se întrebe parlamentarii noștri și toți cei pe care i-am votat și i-am ales ca să ne reprezinte: oare tatăl și mama lor, strămoșii lor, ce spun? Bunicii care i-au crescut, ce spun când văd ce propun ei în Parlament?

Dragii mei, poate va spune cineva că va fi doar o lege, dar noi ne vom vedea de viața și de credința noastră mai departe. Nu, dragii mei. Legiferarea păcatelor împotriva firii, a sodomiei, a gomoriei – păcate pentru care în Vechiul Testament, vă amintiți foarte bine, Dumnezeu a trimis foc din cer –, legiferarea acestora atrage pervertirea firii, are consecințe asupra întregului neam.

Prin anul 2007­–2008 l-am vizitat, împreună cu părinţii de la această mănăstire, pe Părintele Arsenie de la Techirghiol. I-am pus atunci această întrebare: „Sfinția voastră, cum interpretați acest text al Sfintei Scripturi, «urâciunea pustiirii a ajuns în locul cel sfânt», la loc de cinste?”

Răspunsul părintelui a fost clar: păcatul se așează în locul cel sfânt. Care e locul cel sfânt? Mintea și inima noastră. Trupul nostru trebuie să fie templu al Duhului celui Preasfânt și nu altceva. Mintea noastră trebuie să fie locaș al Duhului lui Dumnezeu și nu altceva.

Și, pe lângă toate acestea, ce lege este aceea care îngăduie păcatul? Au doară nu am avut un regim comunist, care a vrut să impună o morală fără Dumnezeu? Dar în acea morală fără de Dumnezeu era mai bine ca acum, sincer să fim. Era mai bine atunci ca acum, pentru că acea morală îl înlătura pe Dumnezeu, dar nu legifera păcatul. Era împotriva păcatului. Pe când acum s-a ajuns să legiferăm păcatul.

Nădăjduim, dragii mei, că se vor lua decizii înțelepte. Nădăjduim că cei care atentează la ființa și la identitatea neamului nostru nu vor izbândi. Ieri l-am serbat pe Eminescu, ziua lui de naștere în veşnicie. Dragii mei, citiți Eminescu. Vedeți cât de frumos a scris despre neamul nostru, despre spiritualitatea noastră, despre rădăcinile noastre care sunt bune și sfinte. Ei bine, aceste rădăcini trebuie păstrate. Nu trebuie otrăvite. Nu trebuie injectate în rădăcina neamului nostru perversiunea, păcatul, fărădelegea, ci trebuie să ne păstrăm în demnitate sfântă și curată. De aceea, dragii mei, fiind în această perioadă, când trebuie să ne înălțăm sufletește, nu să coborâm către cele de jos, să ne rugăm mai mult.

Îndemnul nostru, al tuturor, este un îndemn la rugăciune, ca Dumnezeu să ne dea limpezime și curaj în a mărturisi Adevărul. Au sosit vremurile, dragii mei, când trebuie să mărturisim Adevărul. Au sosit vremurile când trebuie să ne detașăm, să despărțim apele tulburi de apele limpezi. E timpul să spunem răului că este rău și binelui că este bine, nu să amestecăm binele cu răul. O lege care promovează imoralitatea, aceea nu este lege, aceea este fărădelege. Aceea nu este ceva care să se impună, pentru că în interiorul nostru este sădită legea morală.

Spune Sfântul Apostol Pavel limpede în Epistola către Romani: „Păgânii care nu au lege – deci nu aveau legea creștină – din fire fac cele ale legii”. Adică își dau seama de ceea ce este bine și ceea ce este rău, de ceea ce este păcat și de ceea ce este virtute. Ei bine, să ne rugăm la preabunul Dumnezeu ca să dea tuturor limpezime minții, căci li s-a cam întunecat mintea.

S-a vorbit astăzi de Arie, de eretici și de nelegiuirile care îi stăpâneau. Dragii mei, când omul se desparte de Biserică, când se desparte de Adevăr, să nu credeți că imoralitatea este departe de el. Pe cel care se desparte, ereticul, când a plecat din Adevăr, diavolul are grijă, smulgându-l din adevărata credință, să-l treacă prin toate mârșăviile și prin toate păcatele.

Ați auzit, poate, că sunt atâtea și atâtea secte unde este promovată imoralitatea: incestul, orgii, desfrânări. Dacă nu ați auzit, veți auzi, ați auzit acum. Sunt secte unde sunt încrucișări, amestecări de sânge, care nu sunt altceva decât desfrânări în grup. V-am spus: diavolul nu se va mulțumi niciodată să-i răpească omului numai dreapta credință, ci caută să-l terfelească în cele mai urâte și în cele mai netrebnice păcate, de care rușine este și a grăi, cum spune Sfântul Apostol Pavel.

De aceea, dragii mei, fiind astăzi în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, nădăjduim în unitatea Bisericii noastre și într-un duh cuminte, în duhul Sfinților Părinți, al Bisericii noastre. Împreună, cler și popor, trebuie să fim uniți și să ne păstrăm identitatea. Să păstrăm acest pământ sfânt și curat. De câte ori n-ați mărturisit, dumneavoastră, care ați fost plecați în afară, când v-ați întors în țară, că nu este un pământ mai sfânt și mai frumos ca acesta al patriei noastre? De ce? Pentru că a fost sfințit cu sudoarea strămoșilor noștri, cu genunchii pe care și i-au plecat, cu viața lor sfântă și curată, demnă, pe care au dus-o în frică de Dumnezeu. Ei bine, noi, cei de acum, trebuie să mergem tot așa. Tot în acest duh. Pe masa noastră de lucru tot Sfânta Evanghelie trebuie să fie, Crucea tot la pieptul nostru, trebuie să îl mărturisim tot pe Hristos Domnul și adevărurile pe care El ni le-a adus, iar păcatele, nelegiuirile care au fost legiferate în Apus și pe care vor și ai noștri să le legifereze, acestea n-au ce căuta. De aceea să fim tari, să nu vă fie rușine, să nu vă fie teamă în a mărturisi Adevărul.

Dascălii, profesorii, primarii, și absolut toți cei care aveți o funcție de conducere undeva, luați atitudine împotriva a ceea ce se întâmplă, a imoralității care ni se impune, pentru că iarăși spun: e vânată ființa, identitatea noastră națională. E un atentat la cultura noastră și la spiritualitatea noastră. Noi avem o cultură și o spiritualitate, un neam, un popor bine întemeiat, bine așezat pe niște valori și nu trebuie să le pervertim, nu trebuie să le schimbăm.

„Moda lumii” – auzeam pe cineva că spunea despre ce se încearcă să se înscrie în noua Constituție pe care vor să ne cheme să o votăm. Dacă nu va fi cum trebuie nu ne vom prezenta. Să nu mergem la Referendum dacă ea nu va fi în duhul neamului și a spiritualității noastre. De ce? Pentru că nu este a noastră. Nu mă reprezintă, nu mă caracterizează.

S-a ridicat cineva și a spus că trebuie să recunoaștem meritele Bisericii Ortodoxe și a celorlalte biserici din țară, contribuția lor la istoria neamului. Și altcineva s-a ridicat și a spus: Iarăși Biserica? Când vom deveni un stat civilizat?

Aceasta e civilizație? Pardon! Dacă trebuie să fiu pervertit și să-mi pervertesc mintea și conștiința, aceasta nu-i civilizație. Acesta este un abuz. Ceea ce fac ei este un abuz împotriva ființei și a identității naționale, pentru că ei caută să ne schimbe pe noi și să fim noi cum sunt ei. N-aibă decât! Să fie ei! Dacă ei nu știu să apere valorile noastre, nu trebuie să ne facă și pe noi ca pe ei.

De aceea, dragii mei, să-mi iertați vehemența cu care poate am vorbit, dar nu este de glumit. Nu este de tăcut, ci trebuie vorbit, cum am spus și cum a îndemnat Sinodul Mitropolitan. Poate unii cunoașteți, poate unii nu cunoașteți: miercuri, la Mănăstirea Neamț, s-a întâlnit Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a luat atitudine faţă de ceea ce se întâmplă și a îndemnat tot clerul și pe credincioși la rugăciune, la veghere, la trezvie și la adoptarea unei atitudini. De aceea nu trebuie să tăcem.

Am spus că este cel mai mare atentat care se face asupra culturii și a spiritualității noastre naționale: să pui non-valoarea în locul valorii, să pui păcatul în locul cel sfânt, la loc de cinste. Aceștia grăbesc sfârșitul, dragii mei. Îl silesc pe Dumnezeu să se comporte altfel decât vrea El. De aceea, dându-ne seama că-L silim pe Dumnezeu să se comporte astfel, noi, cu atitudinea noastră, cu bunătatea, cu dragostea, cu rugăciunea fierbinte să-i cerem lui Dumnezeu să le schimbe mintea, să le dea cunoștința Adevărului, tăria mărturisirii Adevărului, a dreptei credințe.

Cum am spus: să meargă toți aceștia să-și întrebe părinții, să-și întrebe strămoșii, să-i întrebe pe toți aceia care stau la temelia neamului nostru: ei cum au mers, ei cum au trăit, ei cum au fost? Și dacă vor avea un răspuns pozitiv, să-l urmeze. Să facă ce au făcut înaintașii și nu altceva. Găsim la biserici, la mănăstiri, tetraevanghele date de sfinții noștri voievozi, de domnitorii noștri, de cei care au întemeiat neamul și țara. Să vadă toți aceștia pe ce trebuie să întemeieze o Constituție: pe Adevăr și pe dreptate, nu pe altceva. Și Adevărul este unul: Hristos este Adevărul, Calea pe care trebuie să mergem.

De aceea, nădăjduim în rugăciunile noastre, ale tuturor. Fiecare să se roage după cum poate: să postească o zi, două, cât poate, să facă ceva. Să zică „Doamne miluiește!” de patruzeci de ori. „Dă-le, Doamne, înțelepciune; dă-le, Doamne, nițică smerenie!” Căci, dragii mei, dacă vor avea nițică smerenie își vor da seama că greșesc. Dar, când omul trăiește în înfumurare, în închipuire, este greu să-şi înţeleagă greşeala. Ce este un eretic? O minte nerăstignită. Ce este un păcătos? Tot o minte nesmerită. Pe când cine se smerește își recunoaște starea în care se află și caută să se înalțe precum vulturul și urmează Vulturului a cărui Înălțare la ceruri am serbat-o, îi urmează lui Hristos. Aici este mintea cea limpede și curată.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne păstrăm cât mai mult identitatea noastră, spiritualitatea noastră, viața noastră cea bună, familia sfântă, aceea întemeiată din soț și soție, din bărbat și femeie, căci aceasta este binecuvântată de Dumnezeu. Încă de la creaţie Dumnezeu așa a lăsat: bărbat și femeie, și nu altfel. Aceasta e temelia familiei și a societății. Nu devierile, căci sunt devieri cele ce se vor legiferate. Am spus: dacă se va ajunge și se va îngădui să vină peste noi această plagă, ea va avea urmări nefaste asupra întregului neam, dar nădăjduim că nu va fi așa ceva. Dacă vom fi uniți și ne vom ruga, nu va fi. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

Școala de Duminică: Un punct de vedere creștin despre homosexualitate - Interviu cu Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard

Extras din cartea "Teologia sexualităţii - Heterosexualitatea şi Homosexualitatea din perspectivă creştină" - de Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Ed. Christiana, Bucuresti, 2004

Introducere

Atitudinea creştină faţă de viaţă şi de relaţiile sociale decurge din Sfântul Botez şi, în consecinţă, nu poate fi cerută de la un necreştin. Cu toate acestea, Duhul Sfânt îi cheamă pe toţi deopotrivă: pe cei botezaţi, să fie coerenţi cu Botezul lor; iar pe cei nebotezaţi, să cunoască, la vremea potrivită, bucuria unei existenţe călăuzite de credinţa în Hristos. Aceasta defineşte, de altfel, conştiinţa noastră de botezaţi în raport cu noi înşine şi respectul nostru faţă de cei ce nu sunt creştini încă.

Promovarea şi eventuala legalizare a homosexualităţii în societatea de astăzi pune o adevărată problemă inimii noastre de cetăţeni creştini. Duhul Sfânt ne cere să găsim atitudinea evanghelică în faţa acestui fapt, o atitudine inspirată mai degrabă de Cuvântul lui Dumnezeu şi de tradiţia ecclesială decât de reacţii epidermice sau de o anume morală socială.

Este vorba aici de o chestiune delicată, ba poate de una dintre principalele răni ale lumii noastre, o rană care afectează relaţiile dintre bărbaţi şi femei: e plaga deschisă a discordiei dintre Adam şi Eva. Or, Hristos S-a întrupat pentru a-i împăca pe Adam şi Eva între ei şi pe amândoi cu Tatăl. Taina Bisericii este purtătoare a unei vieţi noi, imposibil de trăit fără împăcarea fraţilor şi a surorilor care se duşmănesc, precum şi a fiilor cu Tatăl lor. Problemele de etică sexuală nu pot fi abordate decât cu multă delicateţe şi modestie, cerând dinainte iertare celor pe care i-am putea răni din nepricepere şi stângăcie.

Vrem să venim în cele ce urmează nu cu concluzii, ci cu sugestii deschise, doar pentru a contribui la o reflecţie necesară şi actuală. Încercăm să reflectăm, din perspectiva credinţei creştine, asupra a trei teme, după părerea noastră importante: 1) sensul teologic al deosebirii sexuale; 2) problema sexualităţii în raport cu credinţa biblică; 3) atitudinea pastorală a Bisericii atât faţă de homosexualitate, cât şi faţă de heterosexualitate.

Homosexualitatea și credința biblică

După cele amintite, sperăm să fie destul de limpede că homosexualitatea nu este coerentă cu revelaţia lui Dumnezeu despre Sine şi despre om în fiinţa Sa şi în proiectul Său.

Oricâtă compasiune ne-ar cere Dumnezeu să arătăm oricărei fiinţe umane, fiindcă El Şi-a dat viaţa pentru fiinţa aceasta, există un avertisment scriptural limpede cu privire la practicile homosexuale. Iar acest avertisment poate fi interpretat chiar ca expresie a compasiunii Tatălui, Care vrea să fim cu toţii mântuiţi. Ni se sugerează şi căile pe care această dumnezeiască milă le poate lua în Sfânta Biserică: trupul şi sângele lui Dumnezeu făcut Om.

     A.  Avertismentul biblic

a. Duhul Sfânt a dat avertismentul că homosexualitatea comportă pericolul morţii. În relatarea despre Sodoma, cu prioritate este stigmatizat atentatul la ospitalitate, adică, mai precis, dispreţul faţă de celălalt, faţă de străin: refuzul alterităţii^[27]. Actul homosexual era considerat o asemenea murdărie, încât Lot a preferat să-şi dea propria-i fiică pentru a-i face pe sodomiţi să-şi schimbe hotărârea. «Nu, fraţilor, să nu faceţi nici un rău ...»^[28]. După cuvântul lui Dumnezeu, homosexualitatea este, deci, ceva mai rău decât prostituţia. Această greşeală aduce moartea: «Este o urâciune; vor fi omorâţi» ^[29]. «Urâciunea» (To'Ebah) desemnează în Vechiul Testament comportamentul idolatrie, a cărui consecinţă este moartea. Tot idolatrie este fapta pentru care i s-a spus fiinţei umane «veţi muri», încă din Rai. Homosexualitatea este, mai înainte de toate, o greşeală de ordin religios, o formă de idolatrie.

b. Într-adevăr idolatria este la originea homosexualităţii, după cum explică, limpede, Sfântul Apostol Pavel: «... ca unii [păgâni] care au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului, Cel ce este binecuvântat în veci, amin!» ^[30]. Mai înainte de a fi o problemă morală, homosexualitatea, dispoziţie sau exerciţiu contra naturii sexualităţii, este deci o problemă teologică, legată de necunoaşterea lui Dumnezeu.

Amintim că idolatria este cea care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu-Creatorul, cea care-L confundă pe Dumnezeu cu creatura şi care, din acest motiv, rămâne închisă în lumea creatului, care-şi este suficientă ei înseşi, fără Dumnezeu.

Idolatria este prezentă peste tot în Biblie ca o atitudine religioasă ce conduce la moarte sau se pedepseşte cu moartea, fiindcă ea atentează la demnitatea lui Dumnezeu şi privează fiinţa umană de viaţă, care constă în slăvirea lui Dumnezeu. Moartea este consecinţa unei greşeli în domeniul religios. Ea manifestă o disfuncţie majoră în relaţia divino-umană, sterilitatea duhovnicească, emblemă a autosuficienţei.

In Rai, fiinţele au ascultat de făptură (şarpele), în loc să asculte de Făcător, drept care au cunoscut moartea. Idolatria e considerată o perversiune religioasă: «Păgânii - ne învaţă Sfântul Apostol Pavel - s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului», iar aceasta e însăşi definiţia idolatriei.

Dispreţuirea deosebirii sexuale este, prin urmare, semnul unei perversiuni încă şi mai grave: dispreţuirea deosebirii dintre necreat şi creat, dispreţuirea alterităţii introduse de Dumnezeu în făptura mai întâi nediferenţiată - fiinţa umană. Homosexualitatea, autosuficienţă sterilă ^[31], este astfel în contradicţie cu actul creator al lui Dumnezeu: prima deosebire pe care a creat-o El este cea dintre creatură şi El însuşi. Celelalte deosebiri sunt cele dintre vizibil şi invizibil, cer şi pământ, lumină şi întuneric, şi, în cele din urmă, deosebirea sexuală dată mai întâi animalelor şi apoi fiinţei omeneşti. Homosexualitatea «este anticreaţională în structura ei, fiindcă estompează separările pe care Dumnezeu le-a făcut în haosul originar» ^[32]. Homosexualitatea nu este numai contra firii, aşa cum este în ansamblu lumea decăzută. Tot păcatul este împotriva firii: minciuna, exploatarea săracilor de către cei bogaţi etc. Dar homosexualitatea manifestă o pervertire a înseşi relaţiei cu Dumnezeu.

Inversiunea sexuală exprimă invertirea teologică şi dezordinea în sânul creaţiei, în mod aparte, în sânul chipului dumnezeiesc din fiinţa umană, urmând ceea ce s-a spus mai sus. Această inversiune, ca orice păcat, ascunde chipul dumnezeiesc treimic fiindcă ascunde deosebirea din sânul firii. Şi acest dispreţ faţă de alteritate pune fiinţa umană într-un impas: el este un obstacol în calea asemănării cu Dumnezeu fiindcă fiinţa umană se desăvârşeşte în experienţa, uneori crucifiantă, a deosebirii. Ca toate greşelile de ordin moral, care se rezumă la ocultarea deosebirilor şi a limitelor ontologice, inversiunea împiedică fiinţa umană să se realizeze ca ipostas creat după chipul Ipostasului necreat fiindcă a slujit idolatriei de sine. Marcel Proust prezintă, într-o manieră patetică, solitudinea care marchează homosexualitatea masculină ^[33]. Jean-Paul Sartre ia cazul plăcerii solitare, practică de autosuficienţă şi autosatisfacţie, drept emblemă a incomunicabilităţii dintre sexe ^[34].

Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că «primul om, folosind rău facultăţile naturale, care aveau să-l ducă la împlinirea ţelului existenţei sale, şi-a ignorat Creatorul... El a amestecat până la confuzie facultăţile sale intelectuale şi simţurile şi s-a lăsat atras de cunoaşterea desfătărilor trupeşti, cunoaştere complexă şi dezastruoasă fiindcă a declanşat patimile... El a ajuns chiar mai rău decât dobitoacele, a schimbat ce avea în el firesc cu cele împotriva firii» ^[35]. Acest cuvânt, care comentează o învăţătură a Apostolului, arată că idolatria duce la necunoaşterea lui Dumnezeu şi că aceasta, la rândul ei, aduce simptome patologice de ordin comportamental, în special relaţia contra naturii, care este homosexualitatea. De asemenea, în privinţa oricărui păcat atitudinea Tradiţiei ecclesiale e mai mult terapeutică decât juridică: păcatul este mai mult o boală decât o greşeală juridică şi legea este dată pentru a decela acest rău. Ceea ce este adevărat în legătură cu homosexualitatea este, evident, adevărat şi în cazul eşecului heterosexual pentru care Adam şi Eva au fost un exemplu în Rai. Orice ocultare a deosebirii ontologice este un păcat, nu numai homosexualitatea. Orice păcat duce la moarte. Revelaţia creştină, pentru că este revelaţia naturii trinitatre a lui Dumnezeu şi a caracterului trinitar al chipului lui Dumnezeu în om, este cea mai potrivită pentru a descoperi raţiunea teologică conform căreia homosexualitatea este un rău.

c. Se mai poate vedea în discordia dintre Adam şi Eva originea inversiunii sexuale, ca în orice păcat. Cuvântul «veţi muri» le-a fost adresat lor: deosebirea ontologică s-a transformat în ei, prin neascultarea lor, în discordie, în separare. Ura reciprocă dintre sexe şi războiul lor istoric nu nu reprezintă oare consecinţa acestei discordii? Bărbatul începe prin a acuza femeia înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este obârşia resentimentului femeii faţă de bărbat şi prima justificare a stăpânirii ei de către el. Ura femeii împotriva bărbatului, ca şi toate formele de misoginie, includ o homosexualitate larvară: femininul se închide în el însuşi, masculinul îşi este suficient lui însuşi, şi fiecare moare separat («meurt de son cote») ^[36]. Feminismul pasional şi masculinismul pasional («machisme»), consecinţe ale dezacordului sau ale incomprehensibilităţii dintre sexe, subliniată de incomprehensibilitatea persoanelor, devenită ermetică prin pierderea harismei iubirii, sunt vlăstare ale divorţului arhetipal dintre Adam şi Eva.

Când deosebirea ontologică este pervertită în diviziunea «diabolică» (diavolul este «cel ce separă», duhul separării maimuţărind şi pervertind lucrarea de discernământ a Creatorului), fiecare se întoarce spre el însuşi. Cei doi poli ai păcatului sunt exagerarea deosebirii până la discordie şi ocultarea acesteia până la autosuficienţă. Şi invers, umanitatea poate să spere totul de la reconcilierea sexelor, adică de la o adevărată profunzime spirituală, în Taina căsătoriei. Nu este indiferent că astăzi, când societatea este răvăşită de divorţuri, homosexualitatea este endemic şi public ridicată în slăvi.

Raportul dintre divorţ şi homosexualitate trebuie să facă obiectul unei atenţii reale, nu numai în plan psihologic, ci mai ales în plan teologic. A condamna sau a justifica homosexualitatea nu este de ajuns. Trebuie să mergem mai departe şi să contemplăm ce fruct pentru mântuire se coace la Cana Galileei, când Hristos i-a împăcat pe Adam şi Eva. Hristos a luat boala omenească de la obârşia ei şi a început restaurarea umanităţii prin restaurarea cuplului heterosexual, adică restabilirea modului originar de a fi al fiinţei umane, mod trinitar, întemeiat pe antinomia persoanelor, «ca ei să fie unul precum şi Noi Unul suntem», Ii spune Tatălui Cuvântul întrupat ^[37].

Familia Elton John

Marina Dumitrescu

La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“.

Dacă am fi în situația de a-i explica unui copil oricât de isteț din cine este alcătuită familia magnificului Elton John nu ar fi deloc ușor. Pe cât de limpede am putea descrie strălucita carieră a unui muzician pop intrat deja în istorie, inconfundabil încă de la primele acorduri ale unor hituri eterne precum Nikita, Candle in the Wind sau Sacrifice, pe atât de complicată s-ar dovedi sarcina de a explica pe scurt, unui outsider, statutul socio-parental al artistului. 

Ar trebui, bunăoară, precizat din start că familia sa e compusă din patru persoane de sex masculin. Doi tați și doi fii. Sau, mai exact, un tată-tată ( Elton J.) și un tată-mamă (David F.) - așa cum se specifică, pare-se, în actele de naștere ale micuților. Apoi ar fi de menționat că primul părinte are 65 de ani, celălalt 50, iar urmașii Zacharay și Elijah – 3 ani și respectiv 3 luni. Dar unde e mama adevărată? Cu o astfel de întrebare lucrurile se încurcă mai mult, întrucât mama există, dar... e secretă și, conform unui contract semnat cu cei doi tați, ea se angajează ca, după ce a purtat în pântec și a dat viață bebelușilor, să nu pretindă să-i mai vadă. 

De aici încolo, ar fi și mai greu de înțeles faptul că procrearea prin aportul unei terțe persoane s-a făcut nu doar pe bază de contract, dar și contra cost: circa 20.000 de euro pentru primul copil; circa 23.000 de euro pentru al doilea. Cum să justifici că un pui de om poate avea un preț, ca o marfă? Sau că respectivii „tați“ nici nu ar fi putut plăti mai mult, chiar să fi vrut, deoarece Center for Surrogate Parenting din California (care a patronat acțiunea) impune tarife fixe obligatorii... pentru a descuraja specula!

Povestea familiei Elton John este în felul ei exemplară. În 2005, „ceremonia civilă“ amplu mediatizată prin care legendarul cântăreț oficializa relația cu partenerul său relansa pe scară largă dezbaterea privind căsătoriile între persoane de același sex. Câțiva ani mai târziu, tot ca efect al popularității, același cuplu celebru spărgea gheața în chestiunea sensibilă a dreptului de a fi părinți, pentru partenerii de gen identic. 

Exercitarea maximalistă a acestui drept a generat, în cazul lor, o familie unisex, sporind astfel caracterul paradigmatic al unei povești care nu avea cum să rămână un fapt privat. Din 2005, timpul nu s-a scurs degeaba. La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“. Dincolo însă de legislații, mai interesantă este amploarea pe care o ia modelul „eltonian“ în societatea de consum, plictisită de tradiție și disperată să inoveze noi permutări existențiale.

Pretenția de a instituționaliza un nou concept de familie reprezintă singurul argument real pentru o analiză publică a statutului cuplurilor homosexuale. Până în acest punct, libertatea democratic garantată oricui de a opta pentru formula de viață privată dorită anulează tentația moralizatoare, din simplul motiv că fiecare persoană își gestionează cum crede propria conștiință sau raportul cu Dumnezeu. Așa-numitul „drept la copil“, în schimb, marchează granița între morală și bioetică. Faptul că doi bărbați sau două femei (de ce nu chiar mai mulți?!) decid să trăiască marital poate contraria, la o adică, principiile religioase sau educaționale ale unuia sau altuia, dar nu poate în niciun caz fi incriminat ca atare și nici penalizat altfel decât orice derapaj de la bunul simț al unui heterosexual. Când însă participanții la o relație intimă dau peste cap etica vieții, contestând premisele ontologice ale venirii pe lume, oricine e îndreptățit să protesteze sau să comenteze, în aceeași deplină libertate de cuget. 

Domeniul tot mai invocat al bioeticii convinge tocmai prin finețea delimitărilor pe care le propune, atunci când e pusă în dubiu viața ca perpetuare a Creației. Un tip de „afront“ care nu vine doar dinspre homosexuali, ci și dinspre heterosexuali - fie că se intitulează avort, mamă-surogat, fecundare in vitro sau pruncucidere. Se va spune: dar copiii izvorâți din violuri? Dar nou-născuții abandonați? Dar părinții divorțați? E limpede că nimeni nu va putea contesta nici suferințele, nici devierile, nici accidentele existențiale care pun la încercare soarta omului din toate timpurile. Dacă, însă, întâmplările nefericite sunt în general forme de destin, cu care de altfel ne luptăm din greu, zămislirea prin procură sau adopția în homocupluri sunt acte deliberate, programatice, care modifică fundamentele vieții, pretinzând totodată acceptare unanimă. E de la sine înțeles că nu putem avea ceva contra fericirii familiei Elton John. Însă radicalismul obținerii ei este profund discutabil.

Reluând paradigma „eltoniană“ - doi tați, doi fii, o mamă-surogat anonimă -, constatăm că dreptul la copil (deși nestipulat încă prin lege, în Marea Britanie!) e adjudecat de facto și satisfăcut sută la sută. Cum rămâne însă cu dreptul copilului? Cine îi poate obliga pe micuții Zacharay și Elijah să aibă (contra firii) doi tați care le-ar putea fi bunici și nicio mamă? Nimeni... și totuși, acest lucru se petrece. Lipsa de viziune pe termen lung a celor implicați în asemenea loterii socio-umane mult prea ambițioase ignoră posibilul efect bumerang de peste 15-20 de ani, când copiii familiilor gay de azi vor deveni persoane conștiente. Viitor proxim, care merită anticipat printr-un minim efort de imaginație.

Fără a cădea în prejudecată, e suficient să proiectăm în viitor câteva posibile scenarii, ignorate azi cu superbie, ca și cum ar fi existat vreodată acțiune umană ne­pândită de „hybris“. Adopțiile de copii sau procrearea prin terțe mijloace în cuplurile homosexuale fiind fără precedent, ar trebui așteptată cu îngrijorare întâia generație maturizată a acestor vlăstare, pentru a aprecia corect consecințele. Din perspectiva actuală, cel mai evident risc pe termen mediu este criza identitară sau existențială, în adolescență sau tinerețe, când copilul a doi tați sau a două mame nu va înțelege al cui este de fapt. Sau, aflând sofisticatul alambic din care provine, va recurge la atitudini extreme...

Altă sursă de tensiune o poate reprezenta momentul opțiunilor sexuale, în cazul când părinții gay s-ar vedea contrariați de aplecarea heterosexuală a progeniturii. Ce discordii familiale și vindicte simbolice ar apărea! Dar dacă o mamă-surogat, zguduită chiar și tardiv de propria conștiință, pornește în căutarea copilului procreat contra cost și, găsindu-l, răstoarnă toate calculele reci din urmă cu 10-15 ani? Ce contract, oricât de legal, va putea stăvili răzvrătirea instinctului matern? Niciunul. Dimpotrivă, nodul oedipian în astfel de situații ar putea declanșa reale tragedii. 

Mai există însă un aspect bioetic esențial care privește nu viitorul, ci chiar prezentul „concepției“ din această gamă. Există deja cazuri de mame-surogat care află că poartă un făt cu malformații, refuzat de comanditari, și care le propulsează într-o dilemă nebănuită, agravată de supralicitarea pecuniară, de astă dată nu pentru a naște, ci, dimpotrivă, pentru... a avorta! Atingând palierul procentelor, ce ar fi să ne închipuim o lume în care minoritatea de azi a familiilor gay ar deveni preponderentă și unde „eșanjismul“ posturilor ar fi teoretic nelimitat: eu, tată biologic, cu mamă-surogat a unui copil, tu, tată biologic al altui copil, cu altă mamă-surogat. Eu, mamă-mamă cu un tată necunoscut al unui copil, tu, mamă-tată de facto. Frați de mamă secretă și de tați diferiți sau frați de tată donator, cu mame diferite - și așa mai departe. Riscul de a îngroșa unele tușe este, cred, justificat de avertismentul metaforic al ucenicului vrăjitor din poemul lui Goethe. „Duhurile tale / Doamne-și fac de cap / Le-am chemat și acuma / nu mai pot să scap!“

Deplasarea semantică de la pederastia antichității la homosexualitatea societății post­moderne implică în primul rând o mutație culturală și abia apoi una de cutumă socială. „Dragostea pentru băieți“ ca aspirație către uniunea ideală, inițiatică, între maestru și ucenic nu găsea în sexualitate rațiunea de a fi și nu a pus niciodată în discuție matrimoniul, ca fundament al procreației. Idolatrizarea plăcerii, în epoca noastră hedonistă, marginalizează în schimb miza culturală, în favoarea unei bunăstări pasagere destul de meschine, fără a ezita să pună în discuție întreg edificiul tradiției. Adică structura de rezistență a lumii în care trăim. 

Sursă: Revista 22

Fii erou în țara ta! Constituția depinde de tine! (1)

Sursă foto

Motto: „În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar."

George Orwell

Alexandra Nadane

Aproximativ 300 de persoane homosexuale sau susţinători ai normalizării homosexualităţii au participat sâmbătă, 8 iunie, la Marșul Diversității organizat de Asociația ACCEPT şi au cerut eliminarea amendamentului propus în Comisia pentru revizuirea Constituție care prevede că familia se constituie dintr-un bărbat și o femeie.

Unul dintre participanții la Marș a declarat pentru Video News că se va simți discriminat până când în România nu va exista un Guvern și un Parlament de partea mișcării homosexuale. Această declarație are în vedere acelaşi viitor al ţării noastre pe care îl are în vedere actualul deputat Remus Cernea, care s-a exprimat în 2009 că România va fi democrată când va avea ca preşedinte „o femeie, rromă, lesbiană și atee”.

În aceeași zi, aproximativ 100 de persoane au participat la Marșul pentru Normalitate organizat de organizaţia politică Noua Dreaptă pentru a spune „Nu căsătoriilor și adopțiilor homosexuale”, dar și pentru a-și manifesta dezacordul față de politicienii care fac lobby pentru redefinirea căsătoriei prin intermediul Constituției.

Ambele manifestații s-au situat la extreme. Marșul Diversității a fost marcat de indecență prin ținută și atitudine, de discriminare și ignorare față de societatea heterosexuală și de lipsă de grijă pentru privirile copiilor care treceau în acel moment pe acolo. Marșul pentru Normalitate, deși şi-a exprimat dezacordul cu promovarea imoralităţii prin ideologia homosexualistă, în spațiul public, a uitat să-și onoreze scopul, promovând o atitudine violentă, agresivă și lipsită de echilibru, accentul fiind mutat de la consecințele manifestării homosexualității la ura față de persoane.

Părerile celor care nu au luat parte la manifestații sunt împărțite: unii au fost împotrivă, alții nu au avut nicio atitudine, iar alții au crezut că dacă Marșul Diversității se organizează odată pe an nu este nici o problemă pentru menţinerea căsătoriei ca fiind între bărbat şi femeie. Per total, însă, majoritatea românilor asistă nepăsători la discuţia despre ce este căsătoria. În particular majoritatea cred în căsătoria normală, dar nici cea homosexuală nu li se pare o problemă care îi priveşte prea mult. E ciudat cum românii, care consumă atât de multă energie şi nervi în dezbaterea problemelor politice, privesc cu detaşare schimbarea concepţiei despre familie.

Pentru cine a urmărit media ultimilor 20 de ani nu e de mirare. Deşi sunt puțini, activiştii homosexualii au știu să atragă mass-media de partea ideologiei lor și să adopte statutul de victimă, atribuindu-l pe cel de călău oricui nu este de acord cu ei. Aşa că, în prezent, cel care susţine că doar heterosexualitatea este firească poartă deja etichetele: retrograd, inuman, fanatic religios, discriminator, om care nu înţelege dragostea. Cine are curajul să se lupte cu astfel de etichete, mai ales în spaţiul public?

În acelaşi timp, despre persoanele care au avut comportament homosexual şi au renunţat la el nu se vorbeşte. Consecinţele medicale, psihice, sociale ale practicării homosexualităţii sunt şi ele un tabu. Nu se vorbeşte în media românească nici despre faptul că mulți homosexuali nu sunt de acord cu căsătoriile și adopțiile homosexuale.

Dacă ar exista voci ale acestor adevăruri, cu siguranță că mulţi oameni ar conştientiza gravitatea discuţiei despre familie şi ar lua atitudine. Cum ar fi arătat Bucureștiul cu 300 de manifestanți la Marșul diversității și un milion de participanți la un Marș al bunului simț, al decenței și al cuviinței care să spună clar: „Dragii noștri, vă iubim și vă respectăm ca oameni, dar, cu același respect, vă rugăm să lăsați în pace societatea, școala, instituțiile publice. Ne pasă de țara în care trăim și în care vor trăi copiii noștri. Nu vrem ca ei să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este un fapt firesc, care trebuie cultivat. Lăsați-ne libertatea de a-i învăţa pe copii noştri ce este normalitatea!”.

Dacă nu facem acest lucru într-o formă sau alta acum, cât e momentul, ni se va lua libertatea de expresie şi, în viitor, vom fi închişi atunci când vom spune public care este normalitatea. În spaţiile unde ideologia homosexualistă a avansat, mult până şi pastori au fost închişi pentru că au apărat normalitate. Exact aşa va fi şi în România.

Nu credeți? Pe vremuri era o poveste simplă, dar care se potrivește foarte bine cu ce i se întâmplă azi României.

Odată un copil se plimba printr-o pădure. Era o după-amiază liniștită, când toată lumea se odihnea, așa încât nu se afla niciun om prin preajmă. Deodată se auzi în apropiere un vaiet obosit; cineva abia mai putea să ceară ajutor. Copilul a mers îndată spre locul respectiv. Când s-a uitat să vadă ce este, a descoperit o piatră sub care era un șarpe, care rămăsese prins acolo. Când a văzut copilul, șarpele nu știa ce să mai facă să-l convingă pe acesta să dea piatra la o parte. I-a spus că îl doare, că se simte rău, că îi e foame, că s-ar bucura să scape de acea povară uriașă care îi apăsa spatele. Copilul a privit o clipă la vietatea neajutorată și s-a gândit că nu o poate lăsa acolo, așa că a răsturnat piatra. Eliberat, șarpele s-a încolăcit pe trupul copilului și l-a strâns tare până când acesta a murit.

Sunt momente în care istoria poate lua un alt curs decât cel preconizat, dar asta depinde de atitudinea celor care trăiesc în societate. Dacă mâine mișcarea homosexuală va obține ce vrea, nu este numai pentru avantajele, banii sau funcțiile cheie pe care le au, ci pentru că noi, ieri, alaltăieri și de 20 de ani încoace de când li s-a permis promovarea în spațiul public am stat nepăsători. Dacă am înceta să fim nepăsători, lucrurile ar sta diferit, căci 300 de oameni nu pot schimba 17 milioane de conștiințe treze și stăpâne pe identitatea lor.

Veți spune: de unde să apară atâția oameni care să ia atitudine? Știți de ce numărul acesta nu există deocamdată? Pentru că mulţi dintre cei care ar putea lua atitudine publică nu înțeleg că se poartă un război crunt împotriva societăţii româneşti. Se amăgesc, îngăduind societatății să bea o licoare delicioasă, dar plină de otravă. Otrava o văd doar cei care se străduiesc să deosebească lucrurile.

Ne aflăm într-o cumpănă importantă: a fi sau a nu fi. A fi o societate conştientă de identitatea ei și a refuza să acceptăm auto-distrugerea care ni se propune, indiferent că suntem oameni politici, intelectuali, profesori, părinți ori țărani, sau a face marele compromis ca să fim bine-văzuți, ca să primim funcții, aplauze și alte merite pe termen scurt. Toate vor trece. Dacă va rămâne ceva peste 200-300 de ani va fi aceasta: În anul 2013 poporul român s-a exprimat împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex, a consimțământului liber acceptat și a adopțiilor homosexuale.

Țara și societatea în care trăim are nevoie de eroi, altfel nu mai supraviețuiește mult. Fii erou în țara ta!