Se afișează postările cu eticheta gay fest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gay fest. Afișați toate postările

De ce nu am fost la GayFest?

luni, 9 iunie 2014

| | | 0 comments





de Andrei Stratulat
De la început știu ca îmi asum un risc major. Întrucât nu am cunoscut pe cineva care să se considere ori să practice relații sexuale altfel decât heterosexuale, pot fi foarte uşor acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză. Cred însă că odată ce cunoști binele, prin opoziție îți poți da seama de ce înseamnă răul. Dacă înțelegi că firea omului nu poate fi sănătoasă atunci când se atinge de curentul electric, nu e nevoie sa faci proba practică. În fine, celor care vor spune că tot ceea ce scriu mai jos este valabil și în cazul persoanelor care practică relații de tip homosexual și cred în „căsătoria” homosexuală, nu pot să le spun decât că sper că într-o zi vor sesiza că există o unică posibilitate de a fi cu adevărat şi deplin complementar, de a realiza din doi unul, iar aceasta este familia bărbat-femeie. Distincți, egali şi complementari.

Am crescut într-o familie normală, cu tată, mamă, doi frățiori și o surioară. Dintre toți frățiorii, sunt cel mai mare. Tot ce vreau să spun este că frumusețea familiei creștine este dincolo de cuvinte. Deseori Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat mamă, tată și încă trei frățiori mai mici. Bucuria pe care o port în suflet pentru familia în care m-am născut, e nemărginită și de nedescris! E o bucurie care va lipsi din sufletul unui copil crescut de un cuplu format din doi bărbați sau două femei. Familia autentică este cea formată dintre un bărbat și o femeie. Afirm asta pentru că e în firea lucrurilor, și nu neapărat pentru că sunt creștin-ortodox. Asta nu înseamnă că gândesc primitiv. Lumea se confrunta cu asemenea probleme și acum două mii de ani, chiar și mai bine de atât, numai că într-un alt mod, nu la fel de fățiș.

Cât de mult contează ca atunci când ești micuț să-i ai pe mama și pe tata alături...Cât de mult contează afecțiunea, căldura, feminitatea, atenția mamei...Cât de mult contează bărbăția, fermitatea tatălui într-o familie...Cât de mult contează toate acestea care conlucrează și ajută la creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copilului. Sunt lucruri a căror importanță covârșitoare nu prea o conștientizăm. Oamenii de știință au destule argumente și dovezi. Cât de frumoasă, luminoasă, gingașă, curată și odihnitoare poate fi iubirea dintre un băiat și o fată! Câtă dăruire, jertfă, poezie, bucurie e în sufletele lor când sunt împreună, când se gândesc unul la celălalt, când își vorbesc, când se alintă unul pe celălalt, când se completează unul pe altul, când își scriu câte o scrisoare, când se privesc și nu-și spun niciun cuvințel, când se țin de mână... Cât de frumos cântă sufletele lor...Ce frumos e acest fior al îndrăgostirii, al iubirii...Și când e și Hristos între cei doi, fericirea devine cu adevărat deplină! Ei bine, astea sunt lucruri pe care cei cu o viziune incorectă asupra iubirii, nu le vor simți. Și pentru asta, îmi pare rău.

Nu o spun ca și cum m-aș vedea pe o treaptă superioară față de ei, dar repet: m-am simțit dator să mărturisesc bucuria pe care o simt pentru ceea ce trăiesc. Acesta este motivul pentru care nu am participat la Bucharest Pride. Aceasta este mărturia mea. Aceasta este bucuria mea. Modelul familiei pe care îmi doresc să o întemeiez, este familia în care m-am născut. Acesta e modelul autentic al unei familii: familia în care te-ai născut, formată din bărbat și din femeie. Doresc toate cele bune tuturor! Să ne dea Dumnezeu să avem parte de dragostea cea autentică și curată, care să ne aducă bucurie și liniște în suflete! Hristos a înviat!

Eurovisionul politic își arată roadele: Conchita Wurst/Tom Neuwirth va fi invitat de Remus Cernea în România pentru parada homosexuală

marți, 13 mai 2014

| | | 0 comments



știgătorul Eurovison 2014 nu a fost decis de prestația muzicală, ci de dorința de a promova una dintre axiomele ideologiei revoluției sexuale: nu există nicio diferență între bărbat și femeie. Pentru aceasta, nicio vulgaritate nu a fost considerată prea deplasată, nici măcar cea a numelui de scenă al travestitului Tom Neuwirth, Conchita Wurst, format din doi termeni de argou care desemnează organele genitale.

De la eliminarea diferențelor dintre bărbat și femeie, pasul următor este transformarea diferitelor tipuri de relații sexuale în parteneriate și „căsătorii”. Nu e de mirare că deputatul Remus Cernea a anunțat că îl va invita pe Tom Neuwirth – Cochita Wurst în România pentru a susține „casătoriile” homosexuale. Iată postarea sa din 12 mai, pe contul de Facebook:

Invitație pentru Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride (7 iunie) și solicitare către Guvern și Parlament să arboreze ‘steagul curcubeu’ cu prilejul GayFest (2-8 iunie 2014)

Conchita Wurst a câștigat Eurovisionul grație unor calități artistice excepționale, a unei piese foarte frumoase și a unei imagini care transmite un mesaj de libertate și de respect pentru diferență. Succesul ei are, așadar, o valoare muzicală, dar reprezintă și un mesaj de schimbare a mentalităților retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea țărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu și mai puternic.

Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea și bucuria să particip și alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitației mele de a veni la București.
Îi voi adresa și Conchitei Wurst invitația de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuși să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se știe, în țara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităților este de asemenea, în curs. Prezența ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferență și libertate.

Solicit Parlamentului și Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2-8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituții ‘steagul curcubeu’ care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT. În Europa, este deja o practică a mai multor țări, printre care Austria și Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autoritățile din țara noastră înțeleg și își asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului.

De asemenea, adresez din nou membrilor Camerei Deputaților apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil în România. Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale și LGBT, din țară dar și din străinătate dacă vin pe teritoriul țării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abțineri și 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaților să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Rațiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a lașității politice.

Nu în ultimul rând, salut prezența premierului României la Eurovision alături de competitorii din țara noastră. Însă, așa cum anul trecut a ieșit public pentru a mă felicita pentru curajul de a propune legea parteneriatului civil, sper ca, în spirit de fair play, să adreseze public felicitări câștigătoarei din acest an a Eurovisionului.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă