O familie numeroasă nu exclude realizarea profesională – Mame cu mulţi copii

foto: http://www.freedigitalphotos.net

De obicei, familiile numeroase sunt privite cu neîncredere; se consideră că sunt rodul unor circumstanțe, nu al unor decizii asumate, iar „circumstanțele”, ajung mai întotdeauna să poarte numele de “iresponsabilitate”. Dar dacă nu este întotdeauna așa?

În cele ce urmează vom prezenta familiile unor mame celebre, pentru care alegerea de a avea o familie numeroasă a fost una conștientă, consecință a unui principiu de viață. În plus, viața lor profesională demonstrează din plin că o familie numeroasă nu exclude realizarea profesională.

Mama – sportivă: „Înainte trăiam pentru mine însămi; acum trăiesc pentru copiii mei”

Anastasia Mîșkina este una dintre cele mai cunoscute sportive – mamă a mai multor copii. Ea are 3 copii, toți băieți; primul s-a născut în 2008, al doilea în 2010 iar al treilea în 2012.

Intrând în competițiile mari în 1998, Anastasia Mîșkina a ajuns în 2003 în top 10 cele mai bune tenismene din lume. Cel mai mare succes succes l-a cunoscut însă în 2004, când a reușit să câștige un turneu de mare șlam, care până atunci nu mai fusese câștigat niciodată de o sportivă din Rusia. (Este vorba despre turneul French Open, n.n.) După acest succes, Anastasia Mîșkina a ajuns locul trei în lume. În 2007, pe când avea 26 ani, jucătoarea și-a încheiat cariera sportivă, a devenit comentator sportiv și antrenor de tenis. De asemenea, Anastasia este moderatoarea unei emisiuni pe teme de familie la postul „ Domașnii”.

În interviul săptămânal „Argumente și fapte”, Anastasia a vorbit despre cum percepe ea îndatoririle materne: „Maternitatea este dificilă. Dacă înainte de a avea copii trăiești pentru tine, după – îți dai seama trăiești pentru ei. Înainte puteam să mă pregătesc în câteva ceasuri de o călătorie până în alt colț al lumii; acum, indiferent cât ar fi de încărcat programul meu, îmi dau seama că trebuie să mă întorc atunci când am stabilit. După ce ai copii începi să realizezi că nu îți mai aparții doar ție însăți, ci toată viață ta este închinată acestor ființe mici, cărora tu le-ai dat viață și pentru care ești răspunzător”.

Chiar dacă Anastasia Mîșkina a angajat o bonă, aceasta doar o ajută la creșterea copiilor și se ocupă de ei în lipsa părinților; fosta sportivă consideră că o bonă nu poate fi o înlocuitoare pentru o mamă. Ca orice altă familie, și familia Anastasiei are greutățile ei. De exemplu, chiar la interviul „Argumente și fapte”, Anastasia Mîșkina a povestit că fiul cel mai mare, Jenia (apelativul de la Evghenii, n.n.), este foarte gelos pe fratele lui: „Jenia, când a aflat că va avea un frate, a reacționat foarte rău, a plâns foarte mult. Ca să fiu sinceră, a fost foarte greu să văd asta: spunea mereu: <Duceți-l înapoi și să nu mai vină, vă rog>. A fost nevoie să vorbesc foarte serios cu el și să-i explic că sentimentele mele față de el nu se schimbă cu nimic. După asta, Jenia l-a îndrăgit foarte mult pe Goșa (formulă de alint de la Gheorghi). Acum nu mai pot trăi unul fără altul! Goșa nici nu se trezește bine, că întreabă unde e Jenia. Și tot ce face Jenia, face și el. Sper să păstreze mereu aceeași dragoste unul față de altul”.

Mama-actriță: trei Oscaruri și patru copii

Maryl Streep este considerată de criticii de film cea mai bună actriță contemporană. Cred că până și cel mai neavizat spectator de film o știe pe Maryl Streep. Actrița este posesoarea a trei premii Oscar și a fost nominalizată la acest premiu de 18 ori, mai mult decât orice alt actor din toată istoria cinematografiei, dar, pe lângă acestea, este și mamă a patru copii.

În tinerețe, Maryl Streep a fost logodită cu cunoscutul actor al anilor 1970, John Kazale, dar în cei doi ani de logodnă partenerul ei a fost bolnav de cancer, iar în cele din urmă, în 1978 boala l-a răpus. La puțin timp după moartea lui, Maryl s-a căsătorit cu sculptorul Don Gummer, cu care este căsătorită și în prezent. Cuplul are trei fiice și un fiu. Toate fiicele au mers pe urmele mamei, devenind actrițe, iar fiul a ales muzica.

Mama – designer: copiii – cea mai mare inspirație

Tatiana Aprelskaia Mhitarian este un renumit designer interior, colaborează cu reviste ca „Idei pentru casa dv”, „Casa contemporană” şi este autoarea a peste 1.000 de proiecte și s-a specializat în decorarea apartamentelor destinate familiilor numeroase. Despre cum trebuie să arate un apartament nu foarte mare destinat unei familii numeroase, Tatiana știe din proprie experiență, fiind ea însăși mamă a șapte copii, toate fete.

Copiii sunt pentru mine cea mai mare inspirație. „Vreau să călătoresc ca să le arăt lor lumea, în tot ce are mai frumos și mai pitoresc”, povestește Tatiana.

Copiii iau parte la toate proiectele creatoare ale mamei; ei știu să taie, să coasă, să vopsească.  În apartamentul lor aproape că nu există lucruri cumpărate. Cea mai mare parte din mobilier se compune din lucruri făcute de mâna lor. Ca „singurul designer din lume părinte a 7 copii” (Tatiana însăși se numește așa cu mândrie),Tatiana consideră că e de datoria ei să creeze în special pentru familiile numeroase și cu venituri reduse; din această idee, Tatiana a făcut o adevărată profesiune de credință.

Mama – fotograf: am propriile mele 8 modele!

Fotograful american Alice Welsch are încă și mai mulți copii – nu mai puțin de 8! Ca fotograf, Alice s-a specializat în fotografia copiilor, în care are o bogată experiență. Ea chiar și-a făcut un blog și are mulți cititori, dintre care mulți sunt, la rândul lor, părinți cu mulți copii. Mărturia adusă de Alice prin acest blog le amintește cititorilor de propriile lor vieți, dar, prin aceasta, mulți au prins curaj și au început, la rândul lor, să vorbească despre experiențele și greutățile proprii. Cu toate acestea, toți sunt spun că sunt bucuroși să aibă familii atât de numeroase.

În general, între copiii lui Alice diferența este de un an, pe primul l-a născut când avea 20 de ani. Ea subliniază că a mulțumit lui Dumnezeu pentru fiecare copil. Și cu adevărat, numai El i-a putut da putere să se descurce cu o familie așa de numeroasă.

Traducere: Adriana Ursuleţu

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

 

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Ministrul german al apărării, Ursula von den Leyen, mamă a șapte copii: „Cea mai mare provocare pentru Europa este să spună DA copiilor!”

Sursă: www.kolybel-ekb.ru

Ministru german al apărării, Ursula von den Leyen este mamă a șapte copii. Într-un clasament al încrederii în oamenii politici-femei, Ursula ocupă poziția a doua, după Angela Merkel. Presa germană are numai cuvinte de laudă pentru Ursula: este fermecătoare, zâmbitoare și capabilă să explice chiar și cele mai complicate subiecte și relații politice internaționale.

Înainte de a deveni ministrul apărării, Ursula a ocupat funcția de Ministru al Familiei, Protecției Vârstnicilor, Femeilor și Tineretului. Din această poziție, a adoptat schimbări în ceea ce privește sistemul de plată al persoanelor cu copii. De asemenea, este responsabilă pentru introducerea concediului paternal adițional celor 12 luni de concediu de creștere a copilului, acordat mamelor. Măsura este numită, popular, „două luni pentru tătici” și  presupune și plata unei subvenții pentru cele două luni de concediu paternal. De asemenea, a fost inițiatoarea unor măsuri de limitare a pornografiei pe internet.

S-ar putea spune că doamna ministru a lucrat în domeniul familiei și înainte de a ocupa această poziție. De profesie ginecolog, în câțiva ani de la terminarea facultății, Ursula și-a deschis propriul cabinet, dar aceasta nu a împiedicat-o să dea la rândul ei viața unui număr de șapte copii, într-o perioadă relativ scurtă. În prezent, cel mai mic are 15 ani, iar cel mai mare, 27.

Într-un interviu oferit Euronews, Ursula a fost întrebată: „Sunteți mamă a șapte copii, aveți în îngrijire un tată care se luptă cu maladia Alzheimer – cum reușiți să împăcați familia și cariera? Ursula a răspuns: „Nu am avut întotdeauna șapte copii, dar este adevărat că am trecut prin multe datorită lor; când încă lucrăm ca medic, la fel ca multe alte cupluri tinere, m-am convins cât de greu este să găsești o grădiniță în apropiere de casă și de locul de muncă, sau să stabilești un orar de muncă flexibil. La început, asta a fost cel mai important. M-a ajutat foarte mult faptul că soțul petrecea și el destul de mult timp cu copiii. (Soțul Ursulei este medic și profesor universitar, n.n). Sper că va veni vremea în care provocarea de a împăca și familia și cariera va privi cuplurile, iar nu doar femeile, și când atât mamele, cât și tații vor avea condiţiile necesare pentru a îşi putea împlini vocaţia de părinţi, în paralel cu urmarea carierei dorite. Cred că acum cea mai mare provocare pentru Europa este să spună <da> copiilor”.

Traducere: Adriana Ursuleţu

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Studiu: Surprinzătoarele beneficii pe care le aduc mamele casnice

de Joanna Roughton, MercatorNet.com

Mamele sunt adevăratul liant care ţine societatea laolaltă. Ele organizează, ele se oferă în mod voluntar să facă ceva, ele educă. Şi, când nu sunt prin preajmă, remarci imediat lipsa lor.

Dar, cel mai puternic (şi dureros) argument legat de mamele casnice se referă la copiii acestora. În ultimii ani, în Marea Britanie, dezbaterea a încetat. Prin taxele pentru securitatea socială, guvernele au făcut ca femeilor să le fie tot mai greu să absenteze de la locul de muncă pentru a-şi creşte copiii.

Guvernul britanic preferă să încurajeze crearea unei armate de dădace şi angajate în creşe (pe care le poate, printre altele, nu numai recruta, dar şi manipula).

Unele dintre aceste femei fac o muncă de bună calitate. Altele, poate majoritatea, sunt tinere femei cu perspective limitate. Autorităţile recunosc acest lucru. Acesta este unul din motivele pentru care îngrijirea copiilor preşcolari este din ce în ce mai mult obiectul unei programe foarte bine stabilite.

Poate că legiuitorii au decis că societatea este mai bine deservită de femei inteligente care intră în câmpul muncii, mai degrabă decât cele care stau acasă pentru a creşte copii, dar, uneori, planurile le sunt năruite.

Cea mai recentă provocare pentru curentul predominant provine, nu pentru prima dată, din Scandinavia – o parte a lumii unde, cu toate asociaţiile de dădace susţinute de stat, este încă posibil să pui la îndoială moralitatea şi superioritatea practică a unei mame angajate în câmpul muncii, fără să fii etichetat drept retrograd.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Stavanger au prelucrat o mulțime de date pentru a studia impactul unui părinte casnic asupra capacităţii de învăţare a copiilor. Cadrul acestui studiu este legea pe care guvernul norvegian a introdus-o în 1998, prin care a sporit cuantumul stimulentelor pentru creșterea copilului astfel încât părinţii să stea acasă cu cei mici, dar numai până la vârsta de trei ani.

Ceea ce studiul din 2013 a descoperit este o neaşteptată consecinţă a acestei politici. Este greu de măsurat dacă prezenţa permanentă a unei mame poate face un bebeluş mai inteligent, dar, cu siguranţă, o mamă casnică nu-l ajută doar pe copilul abia născut.

Prezenţa sa constantă îmbunătăţeşte calitatea vieţii, atât în cadrul, cât şi în afara casei, pentru vecini, soţi, bunici şi, bineînţeles, pentru copiii mai mari. Iar în ceea ce priveşte copiii mai mari, ne aflăm pe un teren care poate fi măsurat, pentru că aceşti copii dau examene.

Prin urmare, care este impactul unei mame casnice pentru adolescenţii care dau examene? Ghiciţi? Este pozitiv. Şi acesta este chiar demonstrabil. Politica norvegiană nu a avut intenţia să impulsioneze acest fenomen.  Ea îşi are originile în Teoria Ataşamentului, în teama că ruperea legăturii dintre un părinte şi micul copilaş ar fi dăunătoare pentru copil.

Dar, se pare că adevăratul beneficiu s-a dovedit a fi pentru copiii mai mari.

Pentru mame, şi eu sunt una dintre ele, care simţeau în mod intuitiv că prezenţa noastră este necesară copiilor în special în perioada şcolară, aceste constatări reprezintă o revelaţie. Ele ne susțin convingerea că a fi o mamă casnică nu este o situaţie tranzitorie – nu este ceva ce facem doar până când copiii încep şcoala. Nu toate mamele privesc acest lucru ca pe o vocaţie. Unele sunt nerăbdătoare să-și reia cariera cu prima ocazie. Multe consideră începutul şcolii pentru copil drept momentul în care trebuie să se „reîntoarcă la normalitate”.

Dar, aşa cum ne reaminteşte studiul norvegian, ceea ce este „normal” nu are nicio importanță. Ceea ce contează este ceea ce dă rezultate pozitive. Şi acum avem dovada clară că ceea ce funcţionează pentru copii – nu numai cât încă învață să facă primii pași, dar pe întreaga durată a copilăriei – este prezenţa permanentă a unui părinte acasă.

Joanna Roughton este director pentru relaţiile cu media pentru Home Renaissance Foundation (HRF) din Londra şi editor a blogului BeHome aparţinând HRF.

Traducere: Oana Dumitru

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Scopul pe care îl dăm vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre / Sensul vieţii

Scopul pe care îl dăm vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre. Dacă, de exemplu, vom căuta mai întâi să câştigăm bani, tot ceea ce vom face va decurge din aceasta.

Munca, poziţia socială, ar trebui să nu aibă nici o importanţă în relaţiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important. Eliberaţi-vă mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viaţa duhovnicească.

Dacă mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce facem devine act de rugăciune, liturghie.

Tot ceea ce faceţi, lucrul vostru, poate să fie mântuitor. Aceasta depinde de voi, de felul în care îl faceţi. Istoria abundă de călugări deveniţi mari sfinţi, fiind bucătari sau spălând cearşafurile. Calea mântuirii constă în a lucra fără patimă, cu rugăciune.

Nu vă pierdeţi timpul trăind fără rugăciune, fără meditaţie. În viaţa noastră totul are un sens duhovnicesc. Aşadar, mai întâi să căutăm cum putem să lucrăm păzindu-ne inima, mintea, judecata nostră în Dumnezeu.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 55-56)

Sursă: Doxologia

Te iubesc până la divorţ

Foto: Vilia Lupu

de Vilia Lupu

Cineva a constatat că toţi colegii  din departamentul în care lucrează sunt divorţaţi. Unii chiar de mai multe ori. Atât femeile cât şi bărbaţii care lucrează în acest departament al unei bănci din nordul Germaniei consideră că familia nu mai corespunde lumii în care trăim. Fiecare are viaţa lui, acesta fiind un motiv suficient pentru a nu mai recomanda şi altora căsătoria. Toţi au copii. Mai devreme sau mai târziu copiii tot suferă din cauza unui divorţ, aşa că mai bine mai devreme decât mai târziu. Aşa spun toţi. Banii nu sunt o problemă pentru cei care lucrează în departamentul cu pricina. Sunt în plină carieră, au toţi un job foarte bine plătit şi trăiesc în Germania. Se explică.  

De ce se întâmplă aşa ceva? Se întrebă, şi pe bună dreptate, persoana care a constatat cu uimire că toţi colegii  sunt nevoiţi să plătească pensie alimentară iar colegele sunt fericite că sunt libere să facă ce vor.

Într-o zi, aceeaşi persoană despre care vă vorbeam,  a auzit întâmplător o discuţie între două femei care intraseră să facă curat în toaleta aceleiaşi bănci. Se anunţaseră ca fiind de la Room Service. N-o să mă mărit niciodată, spunea ferm convinsă una dintre ele. De ce? Pentru că de fiecare dată când vreau să fac ceva nu am cum, iar el poate face tot ce doreşte. 

Se pierde libertatea într-o căsătorie? Ce înseamnă libertatea într-o căsătorie? Ce mai înseamnă iubirea? Care e locul copiilor într-o căsătorie în care fiecare are viaţa lui?  Nu e de mirare că oamenii, având astfel de exemple ce devin un mod de viaţă,  nu mai cred în căsătorie. Copiii se pot face şi în afara ei. Şi copiii, la rândul lor, vor avea copii dar nu într-o căsătorie. Şi aşa mai departe.

Iubirea nu va mai fi nemuritoare. Ar fi absurd să mai crezi asta peste câteva sute de ani, când copiii nu vor mai fi trăind de mult într-o familie având acelaşi domiciliu. A, iubirea faţă de copii, părinţi sau prieteni? Putem să sperăm că se vor mai folosi astfel de aprecieri. Copilul meu.. Până creşte şi-şi ia zborul..  Căţelul meu… Până moare şi-ţi cumperi altul sau nu.  Dar iubirea dintre un bărbat şi o femeie, de ce am mai spera că va fi nemuritoare dacă cei doi nici măcar nu mai pot locui în aceeaşi casă? 

Va rămâne iubirea celor care mai cred în ea, iubire pe care nu o vor atinge niciodată. În vis totul e posibil, în realitate … În realitate timpul ne este dat cu un rost.

Familia va aparţine celor cu adevărat nebuni. Şi mă refer la nebunii care cred în Iubire. Iubirea ca Persoană. Adică Iisus Hristos.

Şi poate că aşa trebuie să se întâmple.

Sursă: Feminis

„Mai bine mai târziu decât niciodată” / Film pro-viață

Filmul „Mai bine mai târziu decât niciodată” (în traducere directă din rusă: Prozrenie – Iluminarea) ne prezintă o poveste impresionantă și tristă despre o femeie ce face un avort pentru a nu renunța la cariera de actriță. Suferind și regretând, însă, cele întâmplate, ea face un gest cu totul neașteptat.

Regizor: Tatiana Erdenko

În rolurile principale: Arina Lâcova, Anatolii Kurkovski

Anul apariției: 2012

Traducere şi subtitrare pentru www.ortodox.md

Natalia Lozan, Oltea Boldureanu

Gravidă pe poante: Cum o dansatoare profesionistă şi-a riscat cariera pentru a alege viaţa

"Soluţia la o criză de sarcină constă în eliminarea crizei şi nu a copilului.", declară Jeannie W. French, fondatoarea National Women's Coalition for Life

Potrivit studiului realizat în septembrie 2012,de Institutul pentru Politici Publice, România se situează la nivel ​mondial pe un îngrijorător loc 6 în privința numărul avorturilor, cu aproximativ 120.000 realizate în fiecare an. ​Cu o populație de circa 15 ori mai mare decât a României​, Statele Unite au doar de 6 ori mai multe avorturi. Această diferență se datorează eforturilor organizațiilor pro-viață și faptului că femeile care află că sunt însărcinate au la dispoziție numeroase centre de consiliere în criza de sarcină. În prezent, numărul centrelor de consilere este de patru ori mai mare decât cel al clinicilor de avort. Din păcate, în România Parlamentul a respins în anul 2012 Propunerea legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criză de sarcină (L275/2012).

Mărturii precum cea de mai jos arată cum consilierii ajută ​la eliminarea crizei, nu a copilului, care nu rezolvă criza.

Rebecca împreună cu fiica ei Jeniffer

Dupage, Illinois, 15 septembrie, 2011 (LifeSiteNews.com)

Rebeca avea 23 de ani, era singură şi se bucura de o carieră de succes ca dansator profesionist, când a aflat, spre disperarea ei, că este însărcinată. Vestea nu putea să vină într-un moment mai nepotrivit pentru ea.

Era februarie 2009 şi tocmai semnase un contract cu Opera Naţională din Washington pentru perioada aprilie-iunie a acelui an.

„Trebuia să mă decid dacă aveam să continui contractul sau să renunţ la el datorită sarcinii", a declarat dansatoarea, a cărui nume de familie nu doreşte să fie menţionat, într-un interviu pentru LifeSiteNews. „A fost o adevărată provocare pentru mine această decizie, deoarece nu ştiam cum avea să arate corpul meu."

"Eram speriată, nervoasă şi supărată", a mărturisit ea.

Rebecca, care crescuse într-o familie creştină, cu principii pro-viaţă, simţea acum că are de făcut o alegere chinuitoare între o întrerupere a sarcinii şi o posibilă încheiere a carierei.

În timp ce dansatoarele căsătorite uneori dansează şi după ce au copii, adesea menţinând contactul cu această industrie prin intermediul soţilor lor dansatori, Rebeca spune că situaţia nu este aceeași în cazul mamelor singure. Nu doar că mamele singure se confruntă cu o pauză devastatoare în cariera lor, dar există şi o altă provocare pentru ele, aceea de a găsi o îngrijire copilului care să se potrivească cu programul neregulat al unui dansator.

Rebeca spune că nu a întâlnit niciodată o dansatoare profesionistă care să fie, de asemenea, şi mama singură.

Cu toate acestea, în cele din urmă, tânăra a reuşit să ducă la bun sfârșit contractul cu Opera din Washington, după care s-a întors în oraşul său natal, Chicago. Ajunsă acolo ea şi-a ţinut sarcina ascunsă de familie şi prieteni.

Într-o zi, copleşită de gândul că devenind mamă îşi va distruge cariera, la realizarea căreia muncise din greu, a mers la un magazin naturist pentru a căuta o metodă de avort „holistică”. Ce a găsit în schimb a fost o vânzătoare pro-viaţă care i-a dat informaţii despre un centru pentru criză de sarcina local, CareNet Pregnancy Services of DuPage.

Rebecca s-a dus şi a făcut o ecografie la unul din centrele lor. Dar ceea ce afectat-o cu adevărat, spune ea, a fost întâlnirea cu o femeie ce avusese un avort şi cu care centrul a pus-o în legătură.

„Mi-a vorbit despre cât de mult regretă avortul făcut", îşi aminteşte Rebecca „Însă un lucru m-a blocat pur şi simplu. Mi-a spus că nu mărturisise acest lucru nimănui."

După această experienţă, Rebecca s-a hotărât să se destăinuie unei prietene, care, la rândul său, i-a mărturisit că şi ea făcuse un avort și trecea prin problemele post-avortive.

Încă nedecisă, Rebecca şi-a făcut o programare pentru avort la Planned Parenthood. Dar, în dimineaţa în care avea programarea, o sună pe această prietenă, care a venit la ea acasă şi a ajutat-o să le spună vestea şi părinţilor ei.

În noiembrie, Rebecca a adus pe lume o fetiţă, reuşind apoi să revină la dansul profesionist, fiind ajutată de părinţii ei care au grijă de micuţă atunci când ea este plecată.

Fiicei ei, Jennifer, care are aproape doi ani, îi place să danseze împreună cu mama ei şi o aclamă la concursuri şi spectacole.

„Ea este partenerul meu de dans. E o binecuvântare. Îi place să danseze cu mine acasă şi doar ce am dansat în jurul casei", spune Rebecca. „A o avea pe ea mă face cea mai fericită persoană".

Sfatul Rebeccăi pentru alte femei care se confruntă cu sarcini neplanificate este să nu le fi teamă să caute și să apeleze la tot ceea ce le poate sprijini pe ele și copiii lor.

„Mi-a fost teamă că voi fi judecată de oamenii de la biserică şi de cei pe care i-am cunoscut în comunitatea creştină", povesteşte ea „Fiind însărcinată iar ei ştiind că nu sunt căsătorită ar fi fost ca şi cum aș fi avut scris cu litere roşii pe mine lucrul acesta”.

Dar ea recunoaşte că susţinerea de care a avut parte, atunci când, în cele din urmă, şi-a deschis sufletul şi a cerut ajutor, a fost ceea ce a convins-o să meargă mai departe.

„Au fost oameni care au venit la mine şi m-au îmbrăţişat spunându-mi că Dumnezeu mă iubeşte pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea am făcut", a declarat ea.

Cara Bain, director adjunct de consiliere la CareNet of Dupage, susţine necesitatea unei reţele de sprijin. Ea spune că centrul se străduieşte să umple golul din jurul acestor femei care sunt supuse mai degrabă presiunii de a avorta decât să fie aibă parte de un sprijin iubitor.

„Noi furnizăm servicii ce pot oferi sprijinul de care clientele noastre au nevoie, sprijin ce poate le lipseşte." a declarat ea pentru LifeSiteNews. „Avem un program numit Connections care reuneşte un grup de femei de la o biserică din oraş cu tinerele însărcinate, astfel încât ele să poată primi suport emoţional pe toată perioada sarcinii".

Centrul are, de asemenea, şi un consilier profesionist care îi poate îi consilia atât pe părinţii viitoarei mame cât şi pe tatăl copilului.

Organizaţia sărbătoreşte anul acesta a 30-a aniversare şi estimează că în această perioadă a ajutat între opt şi zece mii de femei aflate în aceeaşi situaţie ca şi Rebecca, să aleagă viaţa.

Cara Bain spune că femeile aflate în criză de sarcina adesea se grăbesc să facă o alegere, fără a-şi acorda suficient timp pentru a se gândi la decizia ce trebuie luată. De multe ori sunt influenţate de cei din jurul lor dar, în definitiv, decizia trebuie să le aparţină.

„Deşi oamenii care vă iubesc sunt importanţi în acest proces, în cele din urmă cel mai mult contează ceea ce simţiţi voi" - este sfatul ei pentru femeile aflate în criză de sarcină. „Trebuie să luaţi o decizie pe care să nu o regretaţi."

Rebecca nu putea să nu fie de acord cu asta.

"Urmează-ţi inima!" - spune ea "Acesta nu e sfârşitul. Este începutul a ceva nou."

 Prelucrare după LifeSiteNews

Traducere: Eugenia Turcu 

 
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com