Scopul pe care îl
dăm vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre. Dacă, de exemplu, vom
căuta mai întâi să câştigăm bani, tot ceea ce vom face va decurge din aceasta.
Munca, poziţia socială, ar trebui să nu aibă nici o importanţă în relaţiile
dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care
iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se
sileşte să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de
Domnul. Este foarte important. Eliberaţi-vă mintea de orice gând de carieră. Nu
există carieră în viaţa duhovnicească.
Dacă mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce
facem devine act de rugăciune, liturghie.
Tot ceea ce faceţi, lucrul vostru, poate să fie mântuitor. Aceasta depinde
de voi, de felul în care îl faceţi. Istoria abundă de călugări deveniţi mari
sfinţi, fiind bucătari sau spălând cearşafurile. Calea mântuirii constă în a
lucra fără patimă, cu rugăciune.
Nu vă pierdeţi timpul trăind fără rugăciune, fără meditaţie. În viaţa noastră
totul are un sens duhovnicesc. Aşadar, mai întâi să căutăm cum putem să lucrăm
păzindu-ne inima, mintea, judecata nostră în Dumnezeu.
(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura
Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 55-56)
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu