Scopul pe care îl dăm vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre / Sensul vieţii

marți, 12 august 2014

| | |



Scopul pe care îl dăm vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre. Dacă, de exemplu, vom căuta mai întâi să câştigăm bani, tot ceea ce vom face va decurge din aceasta.

Munca, poziţia socială, ar trebui să nu aibă nici o importanţă în relaţiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important. Eliberaţi-vă mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viaţa duhovnicească.

Dacă mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce facem devine act de rugăciune, liturghie.

Tot ceea ce faceţi, lucrul vostru, poate să fie mântuitor. Aceasta depinde de voi, de felul în care îl faceţi. Istoria abundă de călugări deveniţi mari sfinţi, fiind bucătari sau spălând cearşafurile. Calea mântuirii constă în a lucra fără patimă, cu rugăciune.

Nu vă pierdeţi timpul trăind fără rugăciune, fără meditaţie. În viaţa noastră totul are un sens duhovnicesc. Aşadar, mai întâi să căutăm cum putem să lucrăm păzindu-ne inima, mintea, judecata nostră în Dumnezeu.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 55-56)

Sursă: Doxologia