de Matt Walsh
Nu pot găsi un răspuns la întrebarea: De ce nu e bine să fie avortaţi
copiii cu handicap?
Chiar nu pot.
Chiar nu pot aduce alt gen de explicaţii la acest lucru. Pot eu oare să
aduc într-adevăr argumente care să explice de ce nu e bine să omorâm copiii cu
dizabilităţi? Dacă nu puteţi percepe instantaneu masacrarea eugenică a
nou-născuţilor cu handicap ca pe un lucru înfiorător, nu cred că vă pot oferi
alte argumente care să vă poată facilita înţelegerea.
Vedeţi dumneavoastră, tocmai aici este problema. Din această cauză nu putem
ajunge la un punct comun. Din această cauză argumentele noastre sunt
neproductive. Şi lucrurile nu trebuie să stea aşa – o discuţie argumentată
poate să reprezinte o activitate destul de rentabilă. Dar o argumentaţie
constructivă, o dezbatere, un dialog sau cum vreţi să o mai numiţi are nevoie
ca ambele părţile implicate să împărtăşească un bagaj minim de viziuni comune
asupra noţiunilor de bine versus rău, realitate versus ficţiune. Fără acestea,
nici una dintre părţi nu o poate convinge pe cealaltă de absolut nimic, pentru
că fiecare trăieşte într-o lume paralelă.
Aşa că, eu personal, trăiesc într-o lume în care nu este niciodată scuzabil
să fie executat un bebeluş cu sau fără handicap, din indiferent ce motiv. De
fapt în lumea mea, o lume pe care am putea-o numi „realitate”, uciderea
copiilor ar putea fi catalogată, fără exagerări, ca fiind CEL MAI rău lucru
posibil. Este cel mai rău lucru dintre toate lucrurile rele posibile. Este cel
mai josnic lucru dintre toate lucrurile josnice şi cel mai urât dintre toate
cele urâte. Reprezintă apogeul a tot ce e greşit. Dacă nu este greşit să omorâm
copiii, atunci orice altceva este permis.
Permiteţi-mi să mă repet, pentru că este o afirmaţie-cheie:
Dacă nu este greşit să omorâm copiii, atunci orice altceva este permis.
Şi prin „altceva” nu mă refer la ceva la modul figurat.
Sclavie? Genocid? Cum de au ajuns condamnabile? Potrivit cărui standard
moral au devenit inacceptabile? Dacă standardul moral a decăzut atât de mult
încât infanticidul să ajungă un lucru acceptabil din punct de vedere social,
atunci mă îndoiesc că alt gen de atrocităţi nu vor ajunge să fie şi ele
considerate normale.
Deşi pare incredibil, chiar şi comentariile politic incorecte privind
homosexualitatea vor trebui să fie pardonabile, dacă vom ajunge să credem că
omorârea nou-născuţilor este un lucru acceptabil din punct de vedere moral.
Mi se spune adesea să fiu mai înţelegător în această chestiune, dar acest
lucru mi se pare o cerere nedreaptă. Există persoane – de ordinul milioanelor,
de fapt – care consideră că ar fi bine să fie legal să omorâm nou-născuţi, dar
să fie ilegal să plătim un lucrător la un restaurant de tip fast-food cu mai
puţin decât salariul minim pe economie sau să fie ilegal să refuzăm să onorăm
comanda pentru un tort de nuntă al unui cuplu gay, de exemplu. Cum aş putea
înţelege o asemenea mentalitate? Cum aş putea să-mi contorsionez mecanismele
psihice şi logica pentru a le putea plia pe o asemenea mentalitate, care să mă
conducă la concluzia că ultimele două situaţii, date ca exemplu, sunt atât de
abominabile şi dezumanizante încât trebuie interzise prin lege, pe când prima
situaţie este atât de acceptabilă încât trebuie ferm apărată şi chiar finanţată
de guvernul federal?
Înţelegere? Nu există. Nu pot să înţeleg. Chiar nu pot. Şi sper că nu voi
ajunge vreodată să pot. Cartea lui C.S. Lewis,
„Abolirea omului”, m-a ajutat cel mai mult să înţeleg o societate care a
degenerat până la o asemenea stare de nebunie ucigaşă. Lewis a scris că:
„Tao, pe care alţii l-ar putea denumi Legea naturală sau Morala
tradiţională sau Primele principii ale Raţiunii Practice sau Primele
platitudini, nu este încă unul dintre nenumăratele sisteme de valori. Tao este
unica sursă a tuturor judecăţilor de valoare. Dacă el este respins, orice
valoare este respinsă, iar dacă orice valoare este susţinută, şi Tao este susţinut. Efortul de
a-l respinge şi de a-l înlocui cu un nou sistem de valori este o contrazicere
în sine. În istoria umanităţii, nu a existat şi nu va mai exista vreodată o
judecată de valoare cu totul nouă. Tot ceea ce se pretinde a fi un nou sistem
sau ideologie nu reprezintă decât fragmente din Tao însuşi, care după ce au
fost smulse în mod aleatoriu din context, au căpătat proporţii de nebunie în
izolarea lor, dar tot îi datorează în exclusivitate lui Tao validitatea pe care
o deţin.”
Noi am smuls într-un mod aleatoriu anumite valori din Unica Sursă a tuturor
valorilor, iar acum aceste valori, în izolarea lor, au căpătat proporţii de
nebunie.
Vă spun toate acestea pentru că intenţia mea de început a fost să scriu un
articol despre un cuplu din Washington care tocmai câştigase într-un proces de
culpă medică despăgubiri în valoare de 50 de milioane $. Soţii Brock şi Rhea
Wuth au dat în judecată un spital pentru că fiul lor s-a născut cu un handicap
grav. Nu, nu s-au plâns că spitalul a cauzat handicapul, ci că spitalul (şi un
laborator de analize medicale) nu au efectuat analizele corecte care urmau să
detecteze defectele genetice ale copilului cât timp acesta era încă în burta
mamei. Dacă li s-ar fi livrat analizele corecte, părinţii ar fi aflat că fiul
lor este „defect” şi l-ar fi omorât. Din nefericire au fost privaţi de ocazia
de a-şi avorta copilul, aşa că spitalul este obligat să plătească pentru
îngrijirea acestuia pe viaţă.
Dar staţi, nu-i judecaţi: ei tot îşi „iubesc” băiatul. Îşi doresc să fi
murit, să-l fi ucis cu mâna lor, dar tot îl „iubesc”. Nu comentaţi. Nu lansaţi
critici acide. Aceşti părinţi au dat în judecată un spital pentru că nu le-a
dat ocazia să-şi omoare copilul, dar să nu vă credeţi în măsură să condamnaţi
acest lucru.
Sau cel puţin asta mi s-a spus şi mie.
Aşa că m-am aşezat la calculator cu intenţia de a scrie despre acest caz.
Voiam să-l analizez din toate unghiurile posibile.
Voiam să demonstrez, ca o chestiune adiacentă, cum acest gen de procese de
culpă medicală (acesta nefiind primul din istorie) vor face să fie tot mai
scump să naşti un copil la spital. Gândiţi-vă la ce gen de răspundere vor purta
unităţile medicale dacă de acum vor putea fi date în judecată pentru că nu v-au
provocat moartea copilului. Voiam să explic cum această poveste este un efect
secundar inevitabil al filozofiei cultului morţii care ne spune că viaţa umană
n-are nicio valoare şi că dreptul părinţilor la confort şi bunăstare materială
poate călca în picioare dreptul copiilor lor la viaţă dat de Creator. Mai voiam
să evidenţiez faptul că naziştii i-au omorât pe copiii cu handicap pentru
acelaşi motiv pentru care îi omorâm şi noi azi: să scape societatea de aceia
care ar putea fi consideraţi o „povară”.
Mai jos este un extras din Legea lui Hitler pentru prevenirea urmaşilor
taraţi genetic:
„Deşi de la Revoluţia naţională, opinia publică a devenit tot mai
preocupată de politica demografică şi de declinul demografic, nu numai declinul
populaţiei reprezintă o sursă de îngrijorare, ci şi structura genetică tot mai
evidentă a oamenilor noştri. În timp ce familiile cu zestre genetică sănătoasă
merg pe premisa naşterii a unu sau doi copii, nenumăraţi dintre cei inferiori
şi cei care suferă de boli genetice se reproduc fără restricţii în timp ce
urmaşii lor bolnavi şi nesociabili împovărează comunitatea. “
Voiam să spun că apologeţii avortului s-au aliat în multe feluri cu unul
dintre cele mai malefice regimuri politice din istoria umanităţii.
Voiam să explic de ce acest lucru nu a fost un lucru bun.
Voiam să explic de ce copiii cu handicap n-ar trebui omorâţi.
Voiam să explic de ce toţi copiii, cu sau fără handicap, ar trebui
protejaţi.
Voiam să fac toate aceste lucruri, dar nu mai pot. Aceste stări de fapt
sunt evidente prin sine însele, or eu nu pot da explicaţii la ceva evident prin
sine însuşi. Nu sunt chiar atât de bun.
Dacă nu puteţi înţelege lucrurile astea, nu vă pot forţa să o faceţi. Tot
ce pot să fac e să mă rog pentru sufletele voastre.
Şi asta voi şi face. Vă promit.
Căutăm
voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă,
italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa:
redactievremuri@gmail.com
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Gabriela
Coşereanu
0 comments:
Trimiteți un comentariu