LGBT-vision şi Euro-cultul identităţii de gen

de Pr. Eugen Tănăsescu, adevarul.ro

„Femeia cu barbă” a fost desemnat(ă) câştigătorul Eurovisionului de anul acesta. Astfel, Europa mai face un pas pe calea revoluţiei eliberării sexuale, în numele păcii, libertăţii şi toleranţei. Riscul cel mare este însă doar mimarea lor.

Eurovisionul nu este doar un loc al jocurilor politice. Este şi un puternic mijloc de expresie artistică a identităţii europene, mai precis a valorilor care unesc Europa. Alegerea Conchitei Wurst (Tom Neuwirth pe numele său, 26 ani) drept câştigător al competiţiei nu este decât un rezultat firesc al revoluţiei eliberării sexuale, pe care Europa a intensificat-o în ultima vreme, inclusiv la nivelul Parlamentului European (reamintesc doar reuşita, fie şi formală, fără implicaţii juridice, a Raportului Lunacek şi alte câteva acte pe această temă, în pregătire). Aşadar, era de aşteptat. În plus, confirmă că acordarea aceluiaşi premiu acum 16 ani către Dana Internaţional (Israel) nu a fost doar o întâmplare. Iar de atunci, nu cred că a fost ediţie din care să fi lipsit o melodie (măcar) care să problematizeze tematica LGBT şi a revoluţiei sexuale.

Acum însă se trece la un nou nivel. Dincolo de drepturile fiecăruia, Europa lansează o nouă provocare: identitatea de gen. Pe scurt şi mai clar este vorba de idealul nediscriminării pe criteriul identităţii de gen. Indiferent de sexul tău biologic (bărbat sau femeie), ai dreptul să te simţi altceva (femeie, bărbat sau chiar o combinaţie între acestea), fără a fi discriminat de către societate.

Evident, fundamentul acestei filozofii este cel de tip eliberator: scăparea din chingile normelor şi limitelor specifice genului, ce apar din exteriorul ego-ului, fie şi de ordin biologic. Pe româneşte: ce dacă sunt bărbat/femeie, am dreptul să mă port şi să mă simt ce vreau. De altfel, motto-ul în viaţă al „femeii cu barbă” exprimă clar această ideologie. „Be the best version of yourself rather than a bad copy of someone else!”

Însă nu acestea mă îngrijorează cel mai mult. Pilda evanghelică a Fiului Risipitor este suficient de lămuritoare în privinţa drepturilor şi a discriminărilor, a toleranţei şi homofobiei.

Dacă risipitorul este liderul pildei, totuşi nu sunt de neglijat nici profilurile tatălui şi fratelui. Prin urmare, dacă sunt semeni de-ai mei care vor neapărat să meargă pe drumul revoluţiei sexuale, n-au decât. Nu-i pot urî pentru asta. Dimpotrivă. Am de ales între a fi ca tatăl sau ca fratele risipitorului.

 

Dar dacă aleg să fiu ca tatăl, atunci mă îngrijorez şi mă întristez. Pentru că ştiu ce va urma. Iar fiul o va afla pe pielea lui. Mai precis, mă îngrijorează următoarele:

 

1. Lipsa de identitate. Chestiunea „identităţii de gen” pare „cool”, mai ales pentru relativişti. Să fii ce vrei, când vrei, indiferent de normele sociale sau bagajul genetic este un adevărat catharsis pentru omul contemporan, care se simte destul de oprimat şi încorsetat de „sistem” (mare lucru dacă nu cumva politicienii încurajează această filozofie ca o compensare a euro-scepticismului). Riscul îl reprezintă însă chiar...lipsa de identitate. El apare mai clar dacă luam seama la mecanismele stabilirii propriului ego. De regulă, acestea presupun valori ce nu se schimbă de la o zi la alta. Dar nu şi pe termen mai lung. Astfel devine posibilă schimbarea scării de valori a persoanei, poate chiar apariţia tulburărilor de personalitate, ceea de poate avea ca efect negativ bulversarea întregii vieţi. Dar şi avantaje imense pentru cei ce, mai mult sau mai puţin interesat, vor să-ţi spună ei cine eşti. „Nu ştii tu, nu-i o problemă...te informăm noi!” poate fi un bun slogan de marketing în orice zonă: economic, politic, religios, artistic. „Omul nou” tinde să se repete.O susţine şi textul piesei câştigătoare. Dar pe cine mai interesează mesajul, când ai atâta spectacol imagistic?

 

2. Fragilitatea idealurilor. Câştigătorul Eurovision-ului a declarat după concurs: „This night is dedicated to everyone who believes in a future of peace and freedom". Nobile idealuri, înalte aspiraţii. Dar greu de atins, în condiţiile unei Europe ce se cam gripează în faţa problemelor economice şi politice şi al unui euro-scepticism crescând. Nici măcar „unitatea în diversitate” nu mai pare aşa plauzibilă, atunci când vezi ţări membre UE care se tachinează şi împung reciproc. Şi atunci? De unde atâta pace când omenirea întreagă pare mai tensionată ca oricând? Câtă libertate mai intră în discuţie, când drepturile sunt limitate nu prin dictaturi, ca odinioară, ci prin limitări şi condiţionări economico-politice, negociate pe mesele marilor puteri? De pildă, de ce avem nevoie să discutăm astăzi, la nivel european, despre cedarea de suveranitate? Şi dacă ar fi vorba doar de cea statală...din păcate se poate şi mai rău. Anume suveranitatea interioară.

 

3. Europa devenită cult. Am mai scris-o: europenismul tinde să devină religie. Cel puţin pe plan moral-social, Europa vrea să stabilească ce e bine şi ce e rău, în ce să credem şi în ce nu (aici neutralitatea religioasă a spaţiului public îi serveşte de minune pentru că poate pune în loc orice). Într-un cuvânt, schimbarea mentalităţilor. Iar aici, femeia cu barbă punctează iarăşi: „I really hope that I get the chance to change some minds all around Europe”. Ori, asta nu e ceva de luat în glumă deloc, deşi vorbim de divertisment. Dar cine nu cunoaşte puterea de transformare a divertismentului, nu va înţelege mare lucru din entertainment-ul globlizant. „Cui ne închinăm?” este o întrebare care arată puterea determinantă a credinţei în valorile pe care le urmezi şi le aplici în viaţă. Unii (par din ce în ce mai mulţi) se închină banului (profitului), averilor, faimei, minciunii, manipulării, materiei etc. Alţii (par din ce în ce mai puţini), aleg să urmeze cinstea, dreptatea, adevărul, corectitudinea, ruşinea etc. Nu fără riscuri şi necazuri, să recunoaştem. Că doar aşa am ajuns la criza morală, care generează la rându-i, restul crizelor. Dar Europa la ce se închină? După mine, la o reeducare valorică. Care nu poate începe decât cu, desigur, „open mind”. Iar sexualitatea este cel mai bun loc de unde se poate începe, pentru că ţine de un anume tip de intimitate. Prin sexualitate s-au reuşit multe acolo unde diplomaţia şi dialogul clasic au eşuat. Inclusiv profituri ce au transformat-o deja în ramură serioasă a economiei mondiale (se presupune că doar în USA ar egala industria îmbutelierii apei plate şi pe cea digitală, adică 8 miliarde dolari anual – se poate spune deci că se bea pornografia ca apa chioară). În fapt, ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este ca, în numele libertăţii şi al păcii, să pierdem însăşi libertatea şi pacea. De acord că homofobia e păcătoasă. De acord că nu trebuie urât păcătosul, ci doar practica păcătoasă. În fine, de acord că fiul risipitor are tot dreptul să-şi ia viaţa în mâini şi să şi-o facă praf dacă asta vrea. Eu nu pot rămâne decât părinte. Dar în nici un caz nu trebuie să mi se impună să accept alegerea lui. Între toleranţă şi acceptare este o mare diferenţă, deşi Austria pare să creadă că sunt obligatoriu legate una de alta: „For me the most special and honoring thing is that Austria shows tolerance and acceptance and I’m so happy to be this statement”, zice Conchita Wurst.

 

Nici măcar n-aş dori ca numărul (majoritatea) să stabilească adevărul, deşi este fundamentul democraţiei, dar şi propriul călcâi al lui Ahile. Nu-mi place ca, sub un ton ameninţător, să mi se spună că discriminez doar prin opiniile mele şi pot răspunde juridic pentru delict de opinie. Nu vreau să pierd locul de muncă doar pentru că eu cred altceva decât susţinătorii LGBT şi vreau să o manifest ca atare, cu tot atâtea drepturi şi şanse ca şi ei. Nu vreau ca pruncilor mei să li se spună la şcoală că ei, noi sau eu, ca preot sau creştin, sunt un habotnic şi un retardat ştiinţific doar pentru că nu cred în evoluţionism. M-am săturat de agresivitatea cu care liberala Europă încearcă să mă „lumineze”, dar orbecăie în a pune ordine în treburile cu adevărat importante şi urgente. Mi-e deja greaţă de ipocrizia oficialilor europeni, care, când e vorba de profit şi economie, susţin brusc specificul naţional (propriul buzunar adică), dar când vorbim de valori şi spirit, devin rapid universalişti. Poate e vremea să înţeleagă că tot ce trebuie să dispară din Europa este demagogia, falsitatea, fariseismul. La cât îi plătim, ar fi cazul... Dar, în toată această ecuaţie, unde o fi România? Nicăieri altundeva decât pe drumul pierderii identităţii. Acordarea a 8 puncte (al treilea punctaj, ca importanţă) către Austria este un semnal clar că România alege valorile europene la grămadă, de regulă împrumutând rapid ce e mai rău şi cu mult mai greu ce este bine. Linguşeala, ploconitul la înaltele porţi politice, practicarea comisionului şi votul prin trădarea valorilor celor pe care îi reprezinţi nu par a fi atât de problematice pentru europarlamentarii români (unii deja dovediţi, nu insist). Iar acum, că vin alegerile europene, toţi candidaţii ne promit binele european. Dar mai nimeni nu ne spune cum arată el, cu ce se mănâncă şi mai ales, ce ne costă...Măcar ei or şti?

                                                                                      Preluare de pe adevarul.ro

 

Băieţelului „transexual" de 6 ani trebuie să i se permită folosirea toaletei fetelor - a decis statul Colorado

Mathis Coy

Denver, Colorado, 25 iunie 2013 (LifeSiteNews.com) – Curtea pentru Drepturile Civile din Colorado a decis că Mathis Coy, un băiat de 6 ani pe care părinții săi îl consideră transexual, a fost discriminat atunci când oficialii şcolii în care învaţă i-au interzis utilizarea toaletei fetelor.

 

În 2011, la începerea şcolii, familia și școala au căzut de acord ca băiatul să fie tratat ca o fată şi lăsat să folosescă baia fetelor. Cu toate acestea, după vacanţa de iarnă de anul trecut, școala a decis să-i interzică lui Coy utilizarea în continuarea a toaletei fetelor.

Motivul schimbării hotărârii școlii lui nu a fost făcut public.

În februarie, părinții băiatului au depus o plângere la Direcția Drepturilor Civile din Colorado prin intermediul Fundaţiei pentru Educaţia şi Apărarea Drepturilor Transexualilor.

La 18 iunie 2013 Curtea pentru Drepturile Civile din Colorado a decis că şcoala a dat naştere la o situaţie ostilă inutilă pentru Coy Mathis, a „creat un mediu plin de ură” iar drepturile lui au fost încălcate. 

Avocaţii copilului salută decizia instanţei considerându-o a fi un pas important pentru drepturile transexualilor.

„Această decizie trimite un mesaj clar şi răspicat că elevii transexuali nu trebuie să devină ţinta discriminării şi că ei trebuie trataţi în mod egal în şcoală”, afirmă directorul executiv al Fundaţiei pentru Educaţia şi Apărarea Drepturilor Transexualilor, Michael Silverman.

„Este o victorie pentru Coy şi un triumf al corectitudinii.”, a mai spus el.

Cu toate acestea, Matt Staver, fondator şi preşedinte al Counsel Liberty a spus că acest caz, precum și altele ca el, este o „bătaie de joc la adresa drepturilor civile". Grupul său a fost implicat în litigii similare, cum a fost de exemplu cel al angajatului unui magazin care a cerut unui client să părăsească camera de probă a femeilor.

Staver a adăugat: „Este o nebunie să reorganizezi societatea pentru a se potrivi gândirii dereglate a unei persoane."

„De asemenea, este iresponsabil pentru părinți să deruteze și mai mult acest copil, referindu-se la el ca la o fată. Biologic, acest copil este de sex masculin și nicio gândire subiectivă nu va schimba acestă realitate."

Mathis s-a născut ca triplet cu două surori și mai are un alt frate și o soră mai mică. Cei cinci sunt copiii lui Kathryn și Jeremy Mathis, un fost puşcaş marin.

Părinții lui Mathis spun că au descoperit o auto-identificare feminină a fiului lor în urma unui un incident în care el, la vârsta de 5  luni, a luat pătura roz a surorii lui.

Mai târziu, el a arătat o lipsă de interes faţă de jucării și articole de îmbrăcăminte tradițional masculine, preferând jucăriile și hainele surorilor sale.

La 18 luni, părinții lui Mathis spun el că el a fost identificat ca fată, cu mult înainte de a începe școala primară.

„Copiii sunt influenţaţi de mesajele părinților lor, chiar şi în timpul copilăriei", a explicat Dr. Michelle A. Cretella, vicepreședinte al Colegiului American de Pediatrie.

„Un copil care exprimă faptul că dorește a fi sau de fapt este de sex opus reflectă „confuzia" unui copil foarte mic ce reacționează la mesajele confuze ale părinţilor lui".

Mathis a fost diagnosticat cu „tulburare de identitate de gen", cu toate că Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat acest diagnostic de pe lista tulburărilor.

Un psiholog din Toronto, Dr. Kenneth Zucker, spune că, în marea majoritate a cazurilor, terapia ameliorează psihopatologia și are ca rezultat acceptarea de către copil a sexului cu care s-a născut.

Dr. Zucker este psiholog-șef la Centrul pentru Toxicomanie şi Sănătate Mintală, unde a condus Clinica identităţii de gen a copilului și adolescentului din Toronto, Canada. El a tratat peste 500 de copii cu ceea ce a fost cunoscut anterior drept tulburare de identitate sexuală.

Dr. Cretella a declarat pentru LifeSiteNews că: „Decizia în cazul Mathis Coy a sacrificat știința și sănătatea copiilor pe altarul corectitudinii politice."

„Nimeni nu se naște transexual - acest lucru a fost stabilit de studiile pe gemeni."

De acord cu Cretella, American Psychological Association abordează problema identității de gen, spunând: „Mulți experți cred că factorii biologici, cum ar fi influenţele genetice şi nivelul prenatal al hormonilor, experiențele timpurii, și experiențele de mai târziu din adolescenţă sau maturitate, pot contribui la dezvoltarea identității de transexual."

Staver, de asemenea, a subliniat faptul că Universitatea Johns Hopkins a abandonat celebra, așa-numita, „chirurgie de schimbare de sex" atunci când nu a descoperit niciun rezultat benefic și a constatat că unele persoane au revenit la identitatea lor de gen de la naștere.

„Fondatorul programului, care a abandonat clinică, a avut dreptate atunci când a observat că nu faci liposucţie la o anorexică."

Staver a adăugat: "Nu te poţi preface că un anoxic este obez şi nici nu ar trebui să prezinţi un băiat drept o fată."

„Comisia pentru Drepturile Civile a emis un aviz absurd ce trebuie schimbat."

Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com