Afişe şi broşuri pro-homosexualitate în cabinetele medicilor pedriatri americani/ Cea mai tânără dictatură (7)

Principalul argument al mişcării de promovare a homosexualităţii este că, atât homosexualitate cât şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, îi privesc doar pe cei în cauză. În realitate, efectele se răsfrâng asupra întregii societăţi. Ce părere aţi avea dacă în cabinetele de pediatrie copii ar vedea afişe şi pliante conţinând imagini şi mesaje ce înfăţişează homosexualitatea ca fiind ceva normal? Vi se pare ? Ei bine, acesta va fi firescul sub noua dictatura a homosexualităţii. Despre noile directive, pe care Academia Americană de Pediatrie le-a trasat, puteţi citi mai multe în acest articol.

articol semnat de Kirsten Andersen

Washington, 1 august 2013 - Conform Academiei Americane de Pediatrie, dacă sunteți un medic cu pacienţi copii şi adolescenți, există o mulțime de lucruri pe care le puteți face pentru a-i încuraja, atât pe tineri şi pe familiile lor, să privească homosexualitatea ca fiind normală și sănătoasa,.

AAP a emis recent o declarație adresată celor 60.000 de membri ai săi ce se referă la homosexualitate. În noile linii directoare se spune că pediatrii ar trebui să depună eforturi pentru a "oferi un cadru în care, a fi LGBTQ (lesbian, gay, bisexual, and transgender), să fie considerat ceva diferit, dar normal."

Potrivit AAP, homosexualitatea "ar trebui să nu fie considerată anormală." În timp ce organizația recunoaște că adolescenţii "LGBTQ" reprezintă un grup angajat în comportamente mai riscante, având rate mai mari de abuz de substanţe, promiscuitate, depresie, auto-vătămare, și chiar sarcini la adolescente, se motivează aceste lucruri prin faptul că "prezența stigmatului de homofobie și heterosexismul duc de multe ori la stres psihologic şi o creştere a comportamentelor de risc."

Ca urmare, organizația spune că medicii ar trebui să depună toate eforturile pentru a elimina heterosexismul din practicile lor.

Heterosexismul este definit ca "adoptarea de către societate a heterosexualităţii ca şi normă, comportamentul persoanelor LGBTQ fiind considerat anormal."

AAP numește heterosexismul "insidios și dăunător."

Organizaţia recomandă medicilor să afişeze în cabinetele lor broșuri şi imagini, atât cu cupluri heterosexuale cât şi de același sex, precum şi însemne conţinând imaginea curcubeului pentru a arăta astfel că sunt de acord cu homosexualitatea.

Medicilor li se cere ca în toate formulările pe care le folosesc să nu presupună heterosexualitatea. De exemplu, să folosească termenul de "părintele (părinții) sau tutore (tutori) în loc de "mamă și tată."

De asemenea, grupul avertizează medicii să nu presupună că un pacient tânăr este heterosexual. Dacă un tânăr spune doctorului că face sex, prima întrebare pe care AAP o recomandă a fi pusă de către medici este:"Faci sex cu bărbați, femei sau atât cu unii, cât şi cu ceilalţi?"

Potrivit AAP, medicii ar trebui să le explice foarte clar  pacienţilor minori că nu vor discuta despre viaţa lor sexuală cu părinții lor.

Iată alte câteva linii directoare trasate de AAP:

"Pediatrii ar trebui să îi încurajeze pe tineri să se simtă confortabil atunci când vorbesc cu ei despre identitatea și preocupările lor sexuale".

"Consultaţiile ar trebui să fie confidențiale. Nu este rolul medicului pediatru de a informa părinții / tutorii despre identitatea sexuală şi comportamentul adolescentului. Acest lucru le-ar putea dăuna tinerilor.”

"Pediatrii ar trebui să sprijine sau să creeze alianțe în școli între persoanele gay şi cele heterosexuale și să sprijine dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de toleranță zero în cazul tachinărilor, intimidărilor, hărţuirilor şi violenţei."

Grupul recomandă, de asemenea, medicilor să ţină la îndemână o listă a grupurilor de susţinere a homosexualităţii și a site-urilor lor, pentru a le da copiilor care sunt confuzi cu privire la sexualitatea lor.

Prelucrare după: LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

Am scăpat de homosexualitate / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (5)

De Linda Wall

Am participat recent la Washington la prima Întâlnire Anuală a Foştilor Homosexuali şi a fost deosebit! Mă simt excelent că nu mai sunt lesbiană. Mă simt ca o pasăre care a scăpat din colivie. Simt că trăiesc!

Aventura mea pe scena homosexuală a debutat prin distracţie şi experienţe. Cu timpul însă, toate acestea m-au schimbat – m-au târât într-o depresie care aproape m-a costat viaţa.

Ce fain a fost când am mers pentru prima oară într-un bar pentru homosexuali şi am văzut pe viu un spectacol cu travestiţi. Mi se părea că pentru prima oară sunt eu însămi, că sunt pur şi simplu eu. În timp, acea bucurie a dispărut, iar viaţa mea a început să decurgă ca un roman ieftin. În acei ani în care emoţional eram când sus, când jos, personalitatea mea s-a schimbat treptat, de la o persoană grijulie, morală, la o femeie rece, egoistă, de care nu-mi plăcea. Când mă priveam în oglindă, vedeam o persoană pe care n-o recunoşteam.

Uram viaţa dublă pe care homosexualitatea mă făcea s-o duc – în inima mea ştiam că e ceva în neregulă. Pentru a ascunde acest lucru, întotdeauna trebuia să mă uit în jur ca să nu mă vadă cineva intrând sau ieşind dintr-un bar pentru homosexuali.

Într-o seară, eram într-un bar şi priveam perechile de lesbiene. M-am gândit la ironia vieţii de lesbiană: Iată nişte femei cărora nu le plac bărbaţii, dar se poartă ca nişte bărbaţi! Treptat, am început să mă gândesc la ceea ce vedeam. Era ceva nenatural la acel stil de viaţă, ceva fundamental distorsionat. În câteva gânduri trecătoare, mi-am amintit de Sfânta Scriptură pe care întotdeauna o considerasem ca un ghid în viaţă – ea nu menţiona oameni de acelaşi sex care să aibă relaţii sexuale.

În sufletul meu simţeam că e ceva în neregulă cu stilul de viaţă homosexual, însă întotdeauna găseam o justificare pentru comportamentul meu. Totuşi, acel sentiment persistent a continuat să mă macine. A devenit un coşmar şi, neputând scăpa de el, am încetat să mai frecventez barurile pentru homosexuali.

Astăzi, doresc să povestesc despre experienţa mea, astfel încât şi alţii să aibă curajul să aleagă schimbarea şi să descopere un sens în viaţă.

Unii dintre cei care aleg să se schimbe o fac într-o manieră religioasă, alţii apelează la terapia reparatorie sau la alte programe de sprijin. Eu am ales calea spirituală. Am fost crescută într-un mediu religios – tatăl meu era diacon, iar mama profesoară de religie. Aşa că atunci când am ajuns la capătul funiei, ştiam că îmi lipsea Dumnezeu.

M-am întrebat deseori: “Ce anume a făcut-o pe această fată creştină să se abată de la calea cea dreaptă?” Îmi aminteam de viaţa de studenţie, când am fost sedusă de o femeie mai în vârstă. De ce n-am spus “nu” la avansurile ei?

Ca fostă profesoară care şi-a trăit viaţa ca lesbiană, înţeleg mai mult ca niciodată importantă de a împărtăşi din experienţa mea, pentru ca şi alţii – în special tinerii – să ştie că oamenii se pot schimba; există alegere!

Nu există nici o dovadă ştiinţifică că homosexualitatea este parte din structura omului, şi s-a dovedit falsitatea teoriei cu “gena homosexualităţii.” Trebuie să tragem concluzia că toţi suntem concepuţi ca heterosexuali, însă ceva se întâmplă în primii ani ai copilăriei, ceva care determină un comportament sexual modificat.

M-am gândit la trecutul meu, ca să înţeleg de ce am acceptat lesbianismul, şi cred că motivul principal stă în relaţia problematică pe care am avut-o cu mama mea. La început, mă hotărâsem că nu vreau să fiu ca ea. Din câte îmi amintesc, mama lua mereu medicamente şi se îngrijora de cea mai mică problemă de sănătate. Mi se părea slabă şi preocupată de probleme. Natura ei anxioasă crea o anume atmosferă în casă, iar eu voiam să scap.

Din nefericire, ea şi cu mine nu am avut niciodată acea relaţie specială mamă-fiică. Ea s-a întors la serviciu la scurt timp de la naşterea mea, iar de mine aveau grijă bunica şi vecinii, până am început şcoala. Ori de câte ori era un eveniment la scoală, mama era ocupată cu serviciul şi nu putea veni. Nu-mi amintesc vreun moment în care să mă încurajeze în vreo acţiune de-a mea. Pentru ea era perfect dacă nu făceam nimic.

M-am refugiat din lumea negativă a mamei retrăgându-mă în camera mea sau umblând pe afară. Ea însă a descurajat întotdeauna personalitatea mea dornică de aventuri; mereu încerca să mă facă să arăt mai “fată” – îmi coafa părul, mă îmbrăca în rochii colorate şi pălării asortate. Însă ideile ei n-au prins niciodată la mine, indiferent de cât de mult s-a străduit.

Pe de altă parte, relaţia cu tatăl meu era de o natură total diferită. Îmi era întotdeauna aproape. Mergeam la pescuit, reparam maşina împreună şi ieşeam amândoi în oraş. Întotdeauna preferam compania lui, nu a mamei. Puteam sta toată ziua împreună, uitându-ne la filme sau jucându-ne. Era o fire boemă şi nostimă – un glumeţ care mă făcea mereu să râd.

Pentru că am crescut mai mult pe afară, am devenit atrasă de ce făceau băieţii din cartier – construiau cazemate, juca pietricele sau băteau mingea. Fetele din cartier erau plictisitoare cu păpuşile lor; voiau mereu să se joace de-a mama şi tata. Eu păream diferită; preferăm să stau singură şi să mă retrag în lumea filmelor de aventuri – Îngerii lui Charlie, Femeia bionică sau Omul din U.N.C.L.E. Existau momente când chiar mă supăram pe Dumnezeu. Îi spuneam: “De ce nu m-ai făcut băiat?”

Când a venit vremea ca mama şi fiica să discute despre “păsări şi albine,” mama a evitat subiectul şi în schimb mi-a pus în braţe o carte. Apoi, mi-a explicat că fetele cuminţi nu au relaţii sexuale până la căsătorie şi că trebuie să mă păstrez pentru soţul meu. Lecţia aceea trebuie că m-a impresionat profund, pentru că mi-am format o teamă teribilă de sarcină. Chiar am avut un vis în care eram însărcinată, deşi nu avusesem relaţii cu nimeni, însă nimeni nu mă credea. Lucrul acesta m-a făcut să păstrez distanţa fată de băieţi.

După ce am intrat la facultate, dorinţa mea să mă întâlnesc cu băieţi s-a redus mai mult. Întâlnirile se terminau mereu cu hârjoneală, băieţii vrând să se culce cu mine iar eu trebuind să spun nu. Am decis că hârjoneala nu merită efortul, aşa că m-am dedicat studiului.

Prima mea întâlnire cu atracţiile homosexuale a avut loc în anul doi. Lucram ca supraveghetor şi administrator la o piscină privată. O femeie măritată, mai în vârstă, a început să-mi acorde o atenţie specială aducându-mi masa de prânz la piscină. Apoi a început să mă invite la masă la ea, ori de câte ori soţul ei era plecat din oraş.

Într-o seară, după cină, stăteam pe canapea şi jucăm cărţi, când ea a început să mă atingă pe picior cu piciorul ei. Am fost socată de efectul de “încălzire” pe care gestul l-a avut asupra mea. Inutil să mai spun, în seara aceea m-am dus acasă cu o mulţime de întrebări în minte.

A trecut vara şi, dincolo de atingerile cu piciorul, nu a fost nimic între noi, până într-o zi când m-am oprit la ea să-i spun la revedere, pentru că mă întorceam la facultate. Din vorbă în vorbă, m-a condus în dormitor unde m-a strâns în braţe şi m-a sărutat lung. Am fost atât de uimită, încât am sărutat-o şi eu. Nici nu bănuiam că am tendinţe homosexuale. Şi-a cerut scuze şi m-a rugat s-o iert pentru ce s-a întâmplat. Am plecat imediat spre facultate, însă sărutul acela a continuat să-mi vină în minte.

În vara următoare, am lucrat la o întreprindere. Mă vedeam cu unul dintre băieţii din schimbul doi şi chiar mă gândeam că aş merge “până la capăt” cu el. Totul s-a sfârşit brusc când o colegă din tura mea m-a anunţat nu numai că “I” era căsătorit, dar mai avea şi o amantă cu care avea un copil!

Am fost atât de decepţionată, încât mi-am jurat că am terminat-o cu bărbaţii. Mi-am luat un angajament: nu voi mai permite niciodată unui tip să-mi fure inima, aşa cum făcuse “I”.

La scurt timp, Michaela – colega care mă informase despre viaţa dublă a lui “I” – a început cu mine acelaşi gen de flirt ca şi femeia de la piscină din vara precedentă. De data aceasta am hotărât să-i răspund şi eu, ca să văd ce se va întâmpla.

Era o aventură într-o direcţie necunoscută. Cel puţin nu puteam rămâne însărcinată! Mi-a plăcut faptul că puteam controla o relaţie. M-am decis ca, atunci când va apărea ocazia, să merg cu Michaela atât de departe cât va fi cazul pe acest drum experimental.

Nu după mult timp a şi venit momentul. Soţul Michaelei era plecat la vânătoare, iar ea m-a invitat la ea în weekend. Când am intrat pe uşă şi am văzut pe masă un pahar de vin, am ştiut că venise clipa. M-am aşezat şi l-am băut fără ezitare. Am urcat apoi la etaj, am fumat o ţigară şi m-a sedus. Noaptea aceea a fost începutul unei relaţii de şase ani.

Chiar dacă aceea era cea mai satisfăcătoare relaţie pe care o avusesem până atunci, ştiam totuşi că e ceva în neregulă. Uram viaţa dublă pe care eram nevoită s-o duc. Am făcut planuri secrete să ne mutăm împreună în California când copiii ei vor termina liceul, însă totul s-a năruit când am aflat că ea avea cancer în fază terminală.

Odată cu agravarea sănătăţii ei, muream şi eu pe zi ce trecea. Nu ştiam dacă o să mă pot descurca fără ea. Ceea ce începuse ca o aventură distractivă acum mă omora, pentru că devenisem dependentă de ea şi toată fiinţa mea era legată de acea relaţie.

După ce a murit, m-am mutat aproape de plajă ca să scap de amintiri şi să-mi văd de viaţa mea. În cele din urmă am devenit parte a “comunităţii” de homosexuali şi lesbiene. Din punct de vedere emoţional, eram când sus, când la pământ. Relaţiile veneau şi se duceau, iar regula părea mereu aceeaşi: “n-a dansat decât o vară.”

Cu timpul am devenit tot mai egoistă. Am început să fac orice îmi trecea prin cap, fără să mă gândesc la alţii. M-am implicat în multe activităţi despre care ştiam că sunt rele – nu le voi descrie. Ştiam că sunt greşite, însă nu-mi păsa. Întregul caracter mi s-a schimbat, devenind tot mai prinsă în acel stil de viaţă. Agăţam femei pentru sex, şi uneori aveam partide în trei.

Uneori mă priveam în oglindă şi mă gândeam: “Unde e Linda?” Nu-mi plăcea persoana care devenisem şi voiam să scap. Ceea ce cu zece ani în urmă începuse ca o aventură din curiozitate, acum mă duce în prăpastie. Am fost năpădită de gânduri de sinucidere.

Ceea ce vei citi mai jos s-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dacă nu eşti o persoană credincioasă. E una dintre acele experienţe greu de crezut; mai puţin atunci când ţi se întâmplă chiar ţie. Fiind însă parte integrantă din vindecarea mea de lesbianism, nu pot să n-o menţionez.

În perioada în care eram deprimată cu privire la stilul de viaţă homosexual – discotecile şi barurile – în adâncul inimii ştiam că-mi lipseşte ceva. Înainte să ies afară ca să merg într-un bar, mă priveam în oglindă şi mă întrebam de ce fac aceasta. Nu-mi mai plăcea, dar continuăm s-o fac.

Apoi, într-o zi pe când mă plimbam pe plajă, am auzit... voci care îmi dădeau motive s-o termin cu viaţa.

O altă “voce” însă îmi spunea că nu pot să le fac una ca asta lui tata şi lui mama. Îi iubeam prea mult pentru a mă sinucide. Eram însă prea obosită pentru a mai continua pe drumul acela. Din adâncul inimii am strigat: “Doamne, m-am săturat!”

Mi s-a părut atunci că aud o altă vocea care-mi şoptea “Du-te la biserică!” Am făcut un pas şi vocea a repetat “Du-te la biserică...” Am privit către cer şi mi s-a părut că un ecran uriaş pe care puteam urmări viaţa mea înapoi, până în urmă cu zece ani, când părinţii m-au adus la facultate. În ziua aceea îmi spusesem: “Fain, acum pot să fac ce vreau şi voi merge la biserică doar când o să am chef.”

Revăzându-mi trecutul, am realizat că ceea ce-mi lipsea, în adâncul inimii, era o relaţie cu Dumnezeu. Din duminica următoare am mers la biserică, aşa cum îmi spusese “vocea.” Încet-încet, viaţa mea a început să se schimbe radical. Astăzi mă simt pregătită pentru o căsnicie.

Sfat pentru tinerii care au îndoieli privind identitatea lor sexuală:

Poate că tu nu poţi să o iei chiar aşa de “bisericeşte” cum am făcut eu. Poate că ai îndoieli privind identitatea ta sexuală. Dacă aşa stau lucrurile, te sfătuiesc să cauţi răspunsuri chiar din alte direcţii. Există multe posibilităţi şi te pot îndruma; scrie-mi pe adresa P.O. Box 2292 Yorktown, Virginia 23692, U.S.A.

Ţine mine, nu există nici o genă a homosexualităţii, nici vreo dovadă ştiinţifică cum că oamenii s-ar naşte homosexuali. La nivel practic, ştiinţa şi biologia ne spun cât de dăunător este comportamentul homosexual pentru sănătate. Însăşi construcţia corpului nostru ne indică că nu suntem făcuţi pentru a face sex bărbaţi cu bărbaţi sau femei cu femei. Cele trei mari religii ale lumii învaţă de secole – prin Biblie/Sfânta Tradiţie, prin Coran şi prin Tora – că relaţiile homosexuale sunt rele. Deci, ce este cu adevărat bine pentru tine??!

O vorbă veche spune “Caută şi vei găsi.” Caută în tine însuti/însăţi şi vezi acele momente din copilăria ta care ar fi putut declanşa nişte atracţii pentru persoanele de acelaşi sex; decide care este cel mai bun drum pentru tine pentru a scăpa de homosexualitate şi ţine-te de drumul acela.

Tradus de Bogdan Mateciuc

Sursă: InformaţiiPentruViaţă

"Eram lesbiană, dar m-am născut aşa sau am devenit?" / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (3)

Mărturia autobiografică de mai jos este reprezentativă pentru o serie de factori care favorizează dezvoltarea atracției către persoane de același sex. Nu este deloc singulară, ci există sute de astfel de mărturii care arată că, indiferent de factorii care concură la dezvoltarea homosexualității, există posibilitatea revenirii la firesc. În acest caz a fost vorba despre o minune, dar există numeroase cazuri în care voința personală a avut un rol decisiv.

Sprijiniți apariția publică a acestor mărturii, fie prin prezentarea unor cazuri pe care le cunoașteți, din spațiul românesc, fie prin traduceri, din străinătate! 

Homosexualitatea nu este obligatorie. Firescul este posibil!

 de Peter Baklinski

26 septembrie 2012. (LifeSiteNews.com) Lisa Moeller, în vârstă de 35 de ani, a început să treacă prin ceea ce credea a fi o cădere nervoasă. În fiecare noapte, după serviciu, începea nu doar să plângă, ci să plângă în hohote fără să se mai poată controla. Nu ştia exact de ce. Nu ştia decât că săptămâni la rând nu a putut face nimic pentru a ieşi din această stare.

Se întâmpla în octombrie 2009. Tocmai pusese capăt unei relaţii tumultoase de 4 ani cu o altă femeie şi acum credea că poate fi mulţumită de viaţa pe care o ducea. Însă nu se putea convinge de perspectiva luminoasă a unui nou început. Simţea că ceva nu era în regulă cu viaţa ei, dar, ca şi cum ar fi fost prinsă într-un coşmar sinistru, nu se putea elibera de ceea ce o chinuia.

Însă ce nu ştia Lisa este că ceva dramatic urma să i se întâmple, care îi va opri lacrimile şi-i va schimba complet viaţa.

Lesbiană asumată

Până în acest moment, în toată viaţa ei de adult Lisa a fost o lesbiană asumată. A îmbrăţişat total ceea ce credea că reprezintă în mod firesc identitatea ei sexuală. A trecut prin 8 relaţii cu alte femei. Avea reputaţia unei petrecăreţe şi în general a unei persoane care ştie să anime lucrurile. A fost şi la închisoare de câteva ori, fuma ţigară după ţigară şi de ani de zile era dependentă de droguri.

Însă stilul de viaţă al Lisei nu fusese dintotdeauna acesta. Când era copil, Lisa îşi aminteşte că purta „rochiţe cu volane, şosete la modă şi pantofi de piele adevărată”. Părul îi era lung, cârlionţat şi împodobit cu panglicuţe lungi, care fluturau. Era considerată o fetiţă drăguţă şi atrăgătoare.

Dar Lisa a fost abuzată sexual de mai multe ori de un vecin înainte de a împlini 10 ani. Acest lucru a provocat un adevărat dezastru spiritual şi emoţional asupra ei, iar frumuseţea interioară, inocenţa şi puritatea Lisei au fost spulberate pur şi simplu. Curând după ce a fost violată, Lisa a început să schimbe aspectul feminin pe unul mai masculin, şi-a tuns părul şi s-a simţit mai bine cu adidaşi şi jeanşi. De acum, nu mai voia să arate ca o fetiţă drăguţă.

Prietenii ei au început să o ostracizeze. În anii adolescenţei, Lisa voia să pară că se distrează cu „beţii, sex şi miştouri”, însă suferea de singurătate. Simţea că nu va fi „niciodată acceptată”.

„Singurul motiv pentru care voiam să par că mă distrez este că nimeni nu ştia cine eram cu adevărat”, a mărturisit Lisa pentru LifeSiteNews.com. „Dacă ar fi aflat, m-ar fi urât. De fapt, mă uram şi eu. Eram o ciudată, dar m-am născut aşa sau am devenit?”

„Nimeni nu mă iubea cu adevărat”

Ca adolescentă, Lisa s-a convins singură că „nimeni nu o iubea cu adevărat, nici măcar Dumnezeu”. Simţindu-se „încătuşată”, neavând unde să se ducă şi cu cine să vorbească, Lisa a încercat să se sinucidă.

„Eram complet singură. Nu ştiam oricum ce înseamnă dragostea, cel puţin nu pe cea fără un efect devastator”, a zis ea. „Mi-am spus: Va trebui să port cu mine secretul pentru tot restul vieţii şi să suport ruşinea zi şi noapte. Va trebui să mă prefac pentru a supravieţui. Mai rău, va trebui să fiu mai târziu cu un bărbat.”

Prăbuşindu-se în disperare, Lisa a înghiţit un flacon de pilule pentru a se elibera de coşmarul în care se transformase viaţa ei. În timp ce golea flaconul, o senzaţie de greaţă şi ameţeală a cuprins-o ca o „uşurare”. Dar planul ei a fost dat peste cap de intervenţia unui prieten. A fost dusă de urgenţă la spital şi, după ce medicii i-au făcut spălături stomacale, i-a fost salvată viaţa. Printre vărsăturile induse, ordinele doctorilor şi privirile curioase ale personalului, Lisa îşi aminteşte că nu s-a simţit niciodată atât de fericită că este vie ca în acel moment. A fost „cu-adevărat recunoscătoare” că i s-a acordat „încă o şansă”.

„Răzbunarea mea a fost să fiu oricine alegeam să fiu”

Încercarea Lisei de a-şi pune capăt vieţii i-a schimbat atitudinea faţă de orice şi oricine.  A început să se schimbe în cineva „mai curajos şi dur”, cineva care putea să „suporte criticile şi să reacţioneze imediat”, cineva mai luptător cu orice preţ, insensibil la opiniile usturătoare ale celor din jur. A devenit astfel o persoană ostilă prin definiţie.

„Dacă simţeam că sunt atinsă pe umăr, mă repezeam direct la gâtul agresorului. Mai bine să pui la punct oamenii pe loc decât să rişti să fii intimidat”, îşi aminteşte Lisa. „Primisem o mare lovitură de pumn de la viaţă, iar încrederea în mine, sănătatea mea psihică şi emoţiile îmi erau zdruncinate. Şi răzbunarea mea era să fiu oricine alegeam să fiu, oricât de imoral sau neortodox ar părea. Sigur Dumnezeu o să înţeleagă. Era evident că trebuia să mă protejez, altfel m-aş fi dezintegrat. Am petrecut următorii câţiva ani încercând să mă conving singură de asta.”

Ca adult, Lisa şi-a proiectat identitatea într-una masculină. „Doream foarte mult ca fiecare din prietenele mele să fie incredibil de feminină ca aspect, fel de a se purta şi identitate. Din această cauză, nu mă întâlneam niciodată cu o lesbiană, ci doar cu bisexuale sau femei interesate şi de propriul sex, în afară de sexul opus, care se simţeau mai în siguranţă cu imaginea mea masculină.”

În toate relaţiile avute cu alte femei, Lisa a jucat rolul de mascul dominant, achitând notele de plată la restaurante şi în magazine, deschizând uşile, cumpărând cadouri scumpe, ocupându-se de întreţinerea casei şi de reparaţii şi împlinind „orice dorinţă şi vis ale partenerei”.

„Am devenit într-un fel figura centrală a casei şi odată cu asta s-au adăugat şi toate responsabilităţile care îi revin în general bărbatului”, a spus ea. „Dacă se auzea un zgomot noaptea în casă, toată lumea se baza pe mine. Dacă o factură nu era plătită la timp, toată lumea m-ar fi tras pe mine la răspundere. Dacă aerul condiţionat se defecta, dacă curgea prin acoperiş, dacă se strica maşina, toată lumea mă trăgea de mânecă. Era incredibil de greu şi uneori pur şi simplu înfricoşător.”

În schimb, Lisa îşi aminteşte că exercita „un control absolut” asupra partenerelor sale, astfel că nu le permitea să poarte haine care le-ar fi masculinizat, să iasă noaptea singure, să care obiecte grele sau să aibă vreun prieten bărbat care să nu fie gay.

„Pentru că nu eram abuzivă şi încercam să le satisfac toate nevoile, de obicei nu aveau nicio problemă cu acest comportament radical. Aproape întotdeauna considerau că mă comport aşa pentru a le proteja şi a se simţi confortabil. De cele mai multe ori, se lăudau prietenelor sau familiei că nu trebuie să mişte un deget, iar asta îmi hrănea din plin egoul meu fragil.”

Vindecată de harul lui Dumnezeu

Însă în mijlocul vieţii sale de lesbiană, Lisa a început să se simtă tulburată şi şi-a dat seama că nu-i era de ajuns. Traversând perioada depresiei, a început să creadă treptat că avea un gol în inimă lăsat de Dumnezeu, pe care numai Dumnezeu îl putea umple. Obişnuia să se roage: „Doamne, te rog nu mă lăsa să trec prin toate astea”, deşi în acelaşi timp se gândea că rugăciunea ei era inutilă pentru că nu credea că Dumnezeu şi viaţa ei puteau avea ceva în comun.

Însă Dumnezeu, care ascultă şi cele mai ascunse cereri venite din inimă, probabil că a auzit rugăciunea ei, venită dintr-o inimă zdrobită.

În drum spre Spokane în vara anului 2010, unde se dusese să strângă semnături pentru alegerile generale, la o paradă gay, a trăit un moment de vindecare cu ajutorul harului divin, care i-a „tulburat” total viaţa de lesbiană.

„Într-o noapte, în hotelul în care eram cazată, m-am dus la culcare fiind complet gay. Felul meu de a fi, îmbrăcămintea, limbajul trupului, toate erau foarte masculine. Uram bărbaţii, fiind supărată pe toţi pentru abuzul sexual suferit în copilărie”, îşi aminteşte Lisa. „Când m-am trezit, era o prezenţă în cameră pe care nu o pot exprima clar în cuvinte. Simţeam, ca niciodată până atunci, o pace lăuntrică desăvârşită.”

Lisa a fost şocată în următoarea dimineaţă de dorinţele sale cele noi şi de înclinaţiile pe care a început să le aibă imediat.

A deschis televizorul, dar nu înţelegea de ce prezentatoarea de la ştiri, care în mod normal i s-ar fi părut atractivă, acum nu părea să o intereseze deloc. În drum spre serviciu, în aceeaşi dimineaţă, s-a surprins privind un bărbat care făcea jogging şi practic nu şi-a mai putut lua ochii de la el.

Lisa îşi aminteşte că s-a panicat. Nu şi-a dat seama de importanţa a ceea ce i se întâmplase. A devenit confuză. Însă, într-un colţ liniştit al inimii ei, Dumnezeu i-a relevat vindecarea, faptul că toată suferinţa şi durerea profundă prin care trecuse în ultimul timp făcea parte din procesul de vindecare de abuzul suferit în copilărie. Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă că putea să se deschidă lumii şi să facă cunoscută povestea vindecării ei.

Lisa era debusolată. Cum era posibil ca ea, Lisa, care nu ştia să fie femeie, să se îmbrace, să vorbească, să meargă ca o femeie, să devină acum o parte din planul generos al lui Dumnezeu?

Într-un moment de credinţă, Lisa a lăsat pe mâna lui Dumnezeu recăpătarea propriei identităţi. În acest parcurs al ei spre un nou eu, s-a despărţit total şi definitiv de orice resursă din viaţa ei de care se sprijinise până atunci. Se terminase cu relaţiile romantice, cu prietenii apropiaţi. S-a delimitat categoric de tot ce o influenţase într-un mod distructiv în trecut. Lisa a învăţat să se bazeze numai pe ajutorul lui Dumnezeu. A învăţat să discearnă vocea Domnului dintre toate celelalte voci.

„Deşi în ultimii 2 ani m-am simţit cumplit de singură şi am traversat cele mai grele momente, am devenit dependentă în totalitate de voia Domnului”, a mărturisit Lisa.

Înţelegerea abuzului şi a durerii şi vindecarea

În timpul rugăciunilor ei, Dumnezeu i-a relevat motivul pentru care îşi asumase o identitate masculină şi îşi tratase prietenele atât de bine. Motivul nu era insecuritatea proprie sau dorinţa ei de a fi bună cu adevărat cu acele femei. Tot ceea ce făcuse Lisa pentru ele fusese făcut de fapt pentru fetiţa din ea, abuzată sexual. Dumnezeu i-a arătat că prin ceea ce făcea, încerca de fapt să se vindece de abuzul din copilărie. Însă s-a dovedit un cerc vicios, pentru că niciuna dintre partenere nu putea fi sursa vindecării. A înţeles apoi că dorinţa ei puternică de a se vindeca era motivul pentru care nu putea face suficient pentru partenerele ei. A aflat apoi că nu se putea vindeca pentru că numai Dumnezeu singur este Cel care vindecă sufletele.

Lisa a realizat mai departe că niciodată nu fusese cu adevărat răvăşită de vreuna dintre numeroasele sale despărţiri, pentru că partenera putea fi „orice femeie din lume” atât timp cât se supunea tratamentului ei excesiv de generos. Lisa şi-a dat seama că toate prietenele ei avuseseră trăsături comune. „Erau ascultătoare în aproape toate aspectele relaţiei”, a spus ea. „Doreau să fie ţinute în braţe, mângâiate, tratate ca nişte prinţese, protejate, să li se dea atenţie totală în conversaţie sau în ceea ce făceau, să li se vorbească într-un mod cât mai delicat.”

Lisa şi-a dat seama ca feminitatea accentuată a partenerelor ei era de fapt reprezentarea fetiţei care fusese înainte de a fi abuzată. Fusese obsedată să le protejeze, să le facă să se simtă bine, să le transforme vieţile într-o „nesfârşită vacanţă”,  pentru că dorea să le trateze aşa cum credea că ar fi trebui să fie ea tratată când era mică, în locul experienţei violente şi traumatizante de care avusese parte.

Într-un moment al adevărului, şi-a dat seama că încerca să se vindece prin ele.

Feminină cu adevărat

După momentul trăit la hotel în acea noapte, când fusese „eliberată de homosexualitate”, Lisa a realizat că Dumnezeu i-a redat identitatea de femeie, restabilindu-i înclinaţiile şi dorinţele cu adevărat feminine.

„Acum îmi doresc ceea ce-şi doreau partenerele mele. Vreau să fiu ţinută în braţe, mângâiată, protejată, tratată cu blândeţe”, a spus ea. „Identitatea mea este acum intactă şi sigură în mâinile lui Hristos, pentru că aşa m-a creat El să simt.”

Lisa scrie acum o carte despre această călătorie a ei, intitulată „O povară prea grea”, care va apărea în 2013. Prin rugăciuni, Lisa şi-a dat seama că nu s-a simţit niciodată în largul ei în faţa responsabilităţilor asumate când era lesbiană, pentru că menirea ei nu era să ducă o sarcină atât de grea, precum cea a unui bărbat. Nu fusese creată pentru aşa ceva.

„Uneori ne asumăm atât de multe poveri care nu ne aparţin… lucruri asupra cărora nu avem controlul, întrebări şi temeri care nu ţin de noi. Dumnezeu face un inventar al sufletului să vadă ce poate găsi acolo. Dacă va găsi poveri care Îi aparţin, le va lua înapoi. Este mereu gata să te elibereze de ele”, a mărturisit Lisa pentru LifeSiteNews.

Lisa vede povestea vindecării ei de abuzul sexual din copilărie şi de homosexualitate prin prisma ajutorului lui Dumnezeu, ca pe un lucru accesibil oricui. „Oamenii ca mine au nevoie de vindecare. Au nevoie de ajutor de la Domnul pentru a-şi restaura identitatea.”

Pentru a ajuta, Lisa şi-a deschis un cont pe Facebook unde oferă sfaturi homosexualilor care vor să redevină normali şi unde îşi povesteşte lupta proprie. O ajută cuvintele Psalmistului, pe care şi le asumă: „Cel care vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor.” (Psalm 146, 3)

„Mi-am găsit în sfârşit liniştea, şi îi datorez asta lui Dumnezeu”, a spus ea. „Sunt puţini cei care, în faţa unei lesbiene dependente de droguri, ar îndrăzni să zică: «Într-o zi o să-l urmeze pe Domnul.» Sună ridicol, dar s-a întâmplat cu-adevărat.”

Sursa: LifeSiteNews