Evanghelia
Luca
2, 22-40
În
vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul în Ierusalim, ca
să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului,
că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat
Domnului şi să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche
de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în
Ierusalim, anume Simeon; şi omul acela era drept şi temător de
Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era
asupra lui. Iar el era înştiinţat de Duhul Sfânt că nu va vedea
moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din
îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinţii aduceau
acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul
legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în braţele sale, a binecuvântat
pe Dumnezeu şi a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne,
după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea
Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor;
lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău
Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc.
Şi Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis:
iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel
şi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuşi
sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe faţă gândurile din
multe inimi. Mai era acolo proorociţa Ana, fata lui Fanuil, din
neamul lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe, care trăise cu
bărbatul ei numai şapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci şi
patru de ani era văduvă şi nu se depărta de la templu, slujind
lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în posturi şi în rugăciuni. În
ceasul acela, venind şi ea acolo şi aducând, de faţă cu toţi,
slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aşteptau
mântuirea lui Israel. După ce părinţii, au săvârşit toate,
potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraşul lor
Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se
de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.
Sfântul
Teofan Zăvorâtul – “Iată,
Mirele vine! Ieşiti întru întâmpinarea Lui!”. Cum să ajungem
la fericirea de a-L întâmpina pe Domnul?
Ce
priveliste induiosatoare ne infatiseaza Intampinarea Domnului!
Simeon, la adanci batraneti, tinandu-L in brate pe Pruncul Dumnezeu;
de o parte si de alta a lui dreptul Iosif si Preasfanta Fecioara de
Dumnezeu Nascatoare; nu departe, Ana Prorocita, postitoare si
rugatoare in varsta de optzeci si patru de ani. Ochii tuturor sunt
atintiti spre Mantuitorul. In El se topesc prin luarea-aminte si din
El beau desfatare duhovniceasca, ce le hraneste sufletele. Puteti
judeca singuri cat de mare era fericirea acestor suflete!
Dar
si noi, fratilor, suntem chemati cu toti nu doar sa ne inchipuim in
gand fericirea asta, ci si sa gustam din ea cu lucrul, pentru ca toti
suntem chemati sa Il avem si sa Il purtam pe Domnul in noi insine si
sa ne topim in El din toate puterile duhului nostru. Si iata ca
atunci cand vom atinge starea aceasta nici fericirea noastra nu va fi
mai prejos decat fericirea celor ce au luat parte la Intampinarea
Domnului. Aceia erau fericiti vazand, iar noi vom fi fericiti nu
vazand, ci crezand. Luati aminte, si eu va voi arata pe scurt cum sa
ajungeti la aceasta. Iata ce sa faceti.
1.
In primul rand, pocaiti-va. Aduceti-va aminte ca in viata
duhovniceasca nimic nu se poate face fara pocainta. Orice ar cauta
cineva, inceput a toate sa fìe pocainta. Fara temelie nu se poate
construi casa si fara destelenirea campului nu se poate nici semana,
nici sadi pe el: nici in cautarile noastre duhovnicesti nu se poate
intreprinde nimic fara pocainta –orice am face fara ea este in
zadar. Asadar mai intai de toate pocaiti-va, adica plangeti tot raul
pe care l-ati facut si luati hotararea de a face de acum inainte
numai ceea ce place lui Dumnezeu. Asta va fi acelasi lucru cu
intoarcerea privirilor si a intregului trup pe calea spre
intampinarea Domnului ai primul pas pe aceasta cale.
2.
Dupa aceea, pazind mereu neschimbat simtamantul pocaintei,
randuiti-va un asemenea fel de viata si de purtare, incat la orice
pas sau la orice miscare sa Il aveti dinainte intiparit in luarea
voastra aminte pe Domnul si Mantuitorul nostru. O asemenea randuiala
se va forma de la sine in voi daca:
a)
tot ce faceti veti face intru slava Domnului si Mantuitorului, daca
veti face pentru Hristos. Aici se au in vedere nu numai lucrurile
mari, ci si orice lucrare indeobste. Pentru ca privitul si auzitul,
tacerea si vorbirea, mancatul si bautul, sezutul si umblatul,
osteneala si odihna si, indeobste, totul poate fi inchinat Domnului
si sfìntit cu numele Lui atotsfant. Dat fìind ca nu exista clipa in
care sa nu facem ceva, randuindu-va astfel in lucrurile voastre incat
Il veti intampina in fìecare clipa pe Domnul, intorcand spre slava
Lui toate puterile voastre. Sa impliniti aceasta si sa primiti de
aici roada veti putea cu atat mai lesne, daca:
b)
in randuiala treburilor voastre de zi cu zi veti baga pravile de
rugaciune la biserica si acasa, si daca, indeobste, va veti pune
legea de a fi implinitori cu de-amanuntul ai tuturor randuielilor
Sfìntei Biserici pana la cea mai mica iota, fara fìlosofari desarte
si talcuiri strambe, intru simplitatea inimii. Cuprinsul oricarei
rugaciuni este Domnul si intoarcerea noastra catre Dansul: asadar,
savarsindu-o sau luand parte la ea, Il veti intampina pe Domnul in
impreuna-simtirile si desfatarile inimii voastre. Daca dupa aceea:
c)
rastimpurile de vreme ramase le veti umple cu citirea Scripturilor
despre Domnul, sau cu ascultarea celor ce se vorbesc despre El, sau
cu cugetarea proprie la El si la marea lucrare a mantuirii, pe
care El a savarsit-o pe pamant, veti vedea singuri ca nici inlauntrul
vostru, nici in afara nu va ramane nimic care sa nu va aduca aminte
de Domnul, care sa nu Il zugraveasca luarii voastre aminte, care sa
nu aduca duhul vostru spre intampinarea Lui.
3.
Nu trebuie, totusi, sa uitam ca toate aceste osteneli si
indeletniciri sunt numai pregatitoare. Nu trebuie sa ramanem numai la
ele, ci trebuie sa nazuim mai departe. Din hrana pe care o mancam in
forma bruta organismul extrage elementele vitale subtile: si din
aceste indeletniciri, savarsite in chip vazut, trebuie sa se formeze
in duh dispozitii sau nazuinte spre Domnul foarte subtile, si
anume: sub osteneala inchinarii tuturor lucrurilor Domnului trebuie
sa domneasca nazuinta tuturor dorintelor sufletului nostru numai si
numai spre Domnul; sub implinirea tuturor rugaciunilor ori sub
participarea la slujbe trebuie sa se alcatuiasca in inima
impreuna-simtirea doar catre Domnul si catre ceea ce e Domnesc; sub
citirea si ascultarea Scripturilor despre Domnul trebuie sa se afle
la temelie nazuinta cea de bunavoie cu care mintea noastra ia aminte
numai la Domnul. Ostenelile cu pricina sunt ca lucrarea tarinii pe
cand aceste nazuinte sunt ceea ce rasare din semanatura; acelea sunt
tulpina si ramurile, pe cand acestea sunt floarea si roadele. Cand
apar in noi aceste dispozitii, aceste asezari sufletesti, asta va
insemna ca duhul nostru a iesit in intampinarea Domnului cu toata
constiinta si cu toata asezarea sa. Si intrucat Domnul este
pretutindeni si El Insusi cauta sa Se intampine cu duhul nostru,
reiese ca intampinarea dintre ei se va aranja atunci de la sine. Din
acea clipa duhul nostru va incepe sa guste din fericirea Dreptului
Simeon, adica va incepe sa-L poarte pe Domnul in bratele puterilor si
nazuintelor sale. Aceasta este ceea ce se numeste gustarea Domnului,
odihna in El, starea cu mintea inaintea lui Dumnezeu, umblarea
inaintea Domnului, rugaciunea neincetata – obiectul ostenelilor,
dorintelor si cautarilor tuturor Sfintilor lui Dumnezeu.
Va
doresc sa va invredniciti de bunul acesta tuturor, celor ce praznuiti
acum Intampinarea Domnului.
(…)
Odata ce te-ai asezat launtric in felul acesta, degrab Il vei
intampina pe Domnul. El va intra in tine si Se va odihni in tine ca
in bratele Dreptului Simeon. Sa mai usurezi si cu altceva osteneala
de care este neaparata nevoie in cautarea intampinarii Domnului, nu
se poate.
Rugaciunea
lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma
are multa putere sa ajute in osteneala aceasta – dar nu in sine, ci
cu conditia nazuintei spre Domnul a tuturor puterilor duhului nostru!
Asadar
Fiti treji, privegheati! (I Petr. 5, 8). Cele de Sus cautati… si
viata voastra sa fìe ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Colos. 3, 1,
3). Atunci dupa ce va veti fi facut un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17),
Il veti vedea si imbratisa pe Acest Domn, si se va bucura inima
voastra, si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi (In 16, 22)
nici in veacul acesta, nici in cel care va sa fie. Amin!”
***
“Pe
Domnul Il intampina numai cei care implinesc cu ravna poruncile.
Aceasta este roada a lucrarii cu multa truda si plata pentru
osteneli. Intampinarea Domnului este un fenomen al vietii launtrice a
omului.
Cat
de fericiti sunt cei pe care Domnul i-a invrednicit sa fìe partasi
la aducerea Lui, la patruzeci de zile, in templu! Dreptul Simeon L-a
luat pe Prunc in bratele sale – insa Acest Prunc era si Dumnezeu
desavarsit, Care tine toate. Simeon se atingea de trupul
Pruncului-Om, insa Dumnezeu-Pruncul ii umplea sufletul, dupa cum
umplea sufletele tuturor cati erau de fata. Si iata ca Simeon canta
cantare, Ana proroceste, Maica Domnului cu Iosif se inchina evlavios
– pentru ca unde este cercetarea dumnezeiasca, acolo este raiul
desfatarii. Sufletul care L-a intampinat pe Domnul si a fost
intampinat de El gusta o fericire mai presus de fire.
Sa
ravnim, fratilor, acestor fericiti! Pentru ca Domnul lor e si Domnul
nostru. Cel ce S-a intampinat cu ei este gata sa Se intampine si cu
noi. Pentru ca zice: „Ma voi salaslui intru ei si voi umbla”. Sa
iesim inaintea fetei Celui ce vine sa Se salasluiasca intru noi, si
sa-L intampinam, si vom fi intampinati de El – si se va bucura
duhul nostru ca cei ce a gasit comoara care nu se imputineaza, si va
canta lui Dumnezeu cantarile de lauda ale mantuirii.
Adanciti-va
cugetarea in Intampinarea Domnului, cercetati tot ce a avut loc acolo
si invatati cum sa ajungeti si voi sa-L intampinati.
Vedeti
cine ia parte la Intampinare? Maica lui Dumnezeu, Fecioara cea
Preacurata, doi batrani si o batrana, care au intrat intre hotarele
despatimirii.
„Fericiti
cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.”
Soarele,
luminand toate, se vede in lucrurile pamantesti numai atunci cand
intalneste o picatura curata de roua, cristal limpede sau apa curata:
si Dumnezeu, Cel pretutindenea fiilor, binevoieste sa arate in chip
vazut de toti prezenta Sa numai acolo unde intalneste curatie a
duhului si a trupului. Asadar, daca doriti sa-L intampinati pe
Domnul, sa aveti ravna pentru curatie. Nu mergeti departe si nu va
pierdeti in nedumeriri:
„Ce
o fi curatia si cum sa ajungem la ea?”
Curatia
este despatimire. Calea catre despatimire este implinirea poruncilor.
Fiecare porunca, implinita si primita cu inima ca lege dupa care
activitatea omului se calauzeste in chip statornic, omoara patima ce
ii e potrivnica. Iar toate poruncile, primite in acest fel, omoara
patimile si fac sa se salasluiasca in om despatimirea. Iata de ce la
Intampinare este cine este: Stapana, cea mai sfanta decat toti
Sfintii, Iosif cel drept, Simeon cel drept si evlavios, Ana
Prorocita, care nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu cu post
si cu rugaciune ziua si noaptea – adica toti erau implinitori plini
de ravna ai poruncilor. Deci sa aveti ravna pentru implinirea
poruncilor, si veti intra pe taramul curatiei, si-L veti intampina pe
Domnul, Care nu este departe de nimeni dintre noi.
Sa
nu socoata cineva ca pentru asta e nevoie sa faca schimbari mari in
viata sa ori sa nascoceasca stiu eu ce cai deosebite. Nu: in ce stare
a fost chemat cineva, in aceea sa si ramana. Pe toate caile
poate fi intampinat Domnul, fìindca pe toate este pecetea poruncilor
Lui. Atata doar ca fiecare trebuie sa-si faca lucrarea asa cum
trebuie. Daca este in feciorie, sa fìe feciorelnic asemenea
Preacuratei; daca este om cu familie, sa faca faptele dreptatii
casnice, ca Iosif; daca este vaduv, sa fìe vaduv ca Ana; daca
slujeste, sa slujeasca dupa pilda lui Simeon. Nu cauta departe
poruncile. Ele-s la indemana. Sa traiesti bine ca om de familie, ca
cetatean, ca fiu al Bisericii, sau ca feciorelnic, sau ca vaduv care
s-a afìerosit Domnului – si vei trai potrivit poruncilor, si
Hristos o sa te sfinteasca, si va binevoi a fi primit in bratele
inimii tale ca in bratele Dreptului Simeon.
In
Intampinare vedeti dulce tihna a duhului care se veseleste si canta.
Aceasta odihna insa e rodul unei lucrari de multi ani, cu multa truda
si niciodata curmata. De aici sa trageti invatatura! Nu trebuie sa
facem putin bine, si gata. Nu: trebuie sa mergem pe calea poruncilor
de la o varsta frageda, asemenea Stapanei, si sa umblam pe ea fara
abatere pana la adanci batranete, ca Simeon, care a trait in
sfintenie dincolo de hotarele varstei care indeobste e cu putinta
omului. Intampinarea Domnului va fi rasplata pentru ostenelile
intregii vieti, va fi atingerea scopului, dupa care cei invredniciti
de ea incep a canta: Acum slobozeste pe robul Tau… (Lc. 2, 29),
pentru ca au vazut mantuirea. Altfel spus, cu toata fìinta lor se
muta din aceasta viata in alta, avand viata lor ascunsa cu Hristos in
Dumnezeu.
Daruieste-ne,
Doamne, sa ne ostenim in asa fel, ca sa atingem acest fericit hotar
si sa-L intampinam pe Domnul! Primind aceasta urare de bine, sa nu
socoata cineva ca in cuvintele „sa-L intampinam pe Domnul” se
ascunde cine stie ce subinteles. Nu. Ascultati ce spune Insusi
Domnul, Care nu minte:
Cel
ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel care Ma iubeste,
iar cel ce Ma iubeste pe Mine, iubit va fi de Tatal Meu, si Eu il voi
iubi pe el, si Ma voi arata lui (In.14, 21).
Daca
Se va arata, va fi si primit; daca va fi primit, va fi si intampinat.
Si noi stim din Vietile Sfìntilor ca Domnul intr-adevar S-a aratat
multora fata catre fata, de pilda ucenicilor dupa Inviere sau
Apostolului Petru dupa intoarcerea lui, care a si primit de la Domnul
Insusi invatatura despre toate tainele mantuirii. Aceasta aratare
vazuta nu este insa de trebuinta pentru toti si nu li se daruie
tuturor. De altfel, nu numai ea este avuta in vedere cand Domnul
fagaduieste ca Se va arata tuturor celor ce Il iubesc si implinesc cu
dragoste poruncile Lui, ci o alta aratare a Domnului – o aratare de
taina, in duhul nostru, duhului nostru. El e simtit atat de aproape
in duh ca si cum S-ar atinge de el sau chiar S-ar uni cu el. Este
vorba de acea stare pentru care apostolul se ruga sa le fie daruita
ucenicilor sai:
Copiii
mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pana ce Hristos va
lua chip in voi (Gal. 4, 19).
Cei
care au ajuns la aceasta intiparire a icoanei Domnului in duh Il vad
intotdeauna inaintea lor si umbla intotdeauna inaintea fetei Lui.
Unii ca acestia, intalnindu-L o data, raman necontenit in
intampinarea aceasta, asemenea dreptului Simeon, purtandu-L pe Domnul
in bratele duhului si cantandu-I cantari de recunostinta intru
simtamantul mantuirii vazute si gustate launtric si neindoielnic.
Daruieste-ne,
Doamne, si iarasi zic, daruieste-ne sa ne ostenim in asa fel incat sa
ajungem la asta. Candva o sa aiba loc, fratilor, o intampinare a
Domnului care va fi de obste pentru intregul neam omenesc, cand
se va auzi glasul:
„Iata,
Mirele vine, iesiti in intampinarea Lui!”
Cu
bucurie Il vor intampina doar cei care s-au deprins cu aceasta
intampinare aici, care au gustat puterea Lui inca de pe calea acestei
vieti sau care, cel putin, au luat hotararea neclintita de a ajunge
acolo si au inceput ostenelile de care este neaparata nevoie in
aceasta lucrare, si anume ostenelile curatirii inimii prin
implinirea neabatuta a tuturor poruncilor lui Dumnezeu.
Iar
cei ce nu s-au deprins cu aceasta intampinare vor fi zguduiti de
glasul acela: „Iesiti in intampinarea Lui!”, si de la
intampinarea Domnului vor dobandi nu bucurie, ci frica si
cutremur, care, incepand acolo unde nu mai sunt schimbari ale vremii,
vor ramane apoi in ei pentru vecie, alcatuind pentru ei propriul iad
– mostenirea celor lepadati.
Ganditi-va
la aceasta, fratilor, si primiti de aici un imbold nou si deosebit
pentru a implini cu ravna poruncile dumnezeiesti, implinire care duce
la curatie si despatimire si care invredniceste de intampinarea
Domnului in duh – iar aceasta intampinare, aducand fericire
aici, pune si pentru fericirea de dincolo temelie trainica si nadejde
neindoielnica de a o primi.
Cata
bucurie Ii face Domnului cel care chiar acum ia hotararea de a alerga
asa, si nu altminteri, pe calea vietii ce i-a mai ramas de trait!
Domnul sa binecuvanteze o asemenea hotarare. Amin!“
(din:
Sfantul Teofan Zavoratul – “Predici”, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009)
Sursa:
Cuvântul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu