Ajutorul lui Dumnezeu / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Rugăciunea ţi-am auzit-o, lacrimile ţi le-a văzut. (Isaia 38, 5)

Domnul, în marea Sa milostivire, i-a spus aceste cuvinte regelui Iezechia, care era bolnav, ţinând seamă că suferin­ţa sa era de natură pur pământească, având chiar şi o tentă egoistă. Lacrimile lui Iezechia se datorau spaimei de moarte şi dorinţei de a trăi. Şi totuşi, Domnul a vorbit cu el: „lacri­mile ţi le-am văzut”.

S-ar părea că între neputinţa omenească şi grandoarea Dumnezeirii se cască o prăpastie uriaşă. Când sufăr şi vărs lacrimi sub apăsarea unei suferinţe acute, dar de o natură pur „pământească”, ar putea oare Domnul să-mi privească plânsul cu compătimire? Înţelepciunea lumească îmi dă un răspuns negativ, dar Domnul, în neistovita Sa milostivire, îmi dă semn că mi-a văzut şi mi-a înţeles lacrimile. Şi ştiu că cuvântul Său este adevăr. Ajutorul primit de la oameni este întotdeauna limitat; oamenii nu ajung să înţeleagă şi să pătrundă în profunzime suferinţele şi nevoile neputincioşilor lor fraţi. Şi chiar dacă le-ar putea înţelege n-ar avea mij­loace şi nici timp pentru a oferi un ajutor veritabil. Dom­nul însă, văzându-mi lacrimile şi cunoscând pricina lor, Se arată sensibil faţă de nevoile mele şi prin mare mila Sa este gata să mă ajute şi să-mi dea mângâiere. Mângâierile Dom­nului au o valoare şi o putere fără seamăn. Poate că nu au darul să răspundă dorinţelor inimii şi nu reuşesc să înlăture cauza lacrimilor, dar ele fac infinit mai mult: aduc sufletul în starea de a se împăca cu toţi şi cu toate şi să facă faţă ori­cărei împrejurări. Îl fac capabil să renunţe, de bunăvoie, la toate cele pe care le-ar putea avea, dar nu le are. Mai mult decât atât, „în valea plângerii în locul ce i s-a orânduit”, „suişuri în inima sa şi-a făcut”, iar sufletul merge „din pu­tere în putere” (Psalmi 83, 5-7), preaslăvindu-L pe Dumnezeu, chiar şi atunci când se află în suferinţă, văzând în toa­te dragostea Sa. Apostolul Pavel ne cheamă să fim întru to­tul deschişi înaintea lui Dumnezeu, să-I arătăm dorinţele şi nevoile noastre, nu numai pentru a-I cere cu tot dinadinsul obţinerea acestora, ci pentru a ne învrednici de „pacea lui Dumnezeu”, după care tânjeşte sufletul, şi care ne este dată ori de câte ori este cerută cu sinceritate şi care ne umple întreaga fiinţă.

„Pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea”, pa­cea cea de nepătruns şi de neclintit, care vine numai de la Dumnezeu, nu doar pentru o clipă, ci pentru a ne păzi şi apăra inimile noastre în suferinţă de tulburarea cugetului, pacea cea „întru Hristos Iisus” (cf. Filipeni 4, 6-7).

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008