Evanghelia
Matei
25,31-46
Zis-a
Domnul: când va veni Fiul Omului în slava Sa şi toţi sfinţii
îngeri cu El, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale. Şi se vor
aduna înaintea Sa toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de
alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile de-a
dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul
celor de-a dreapta Sa: veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea
lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat
am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi căutat;
în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor
răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am
hrănit, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut
străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când
Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar
Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat vă spun că,
întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici,
Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga Sa:
duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care
este pregătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost
şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat
să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi
îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci
vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând,
sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi
nu Ţi-am slujit Ţie? El însă le va răspunde şi le va zice:
adevărat vă spun că, întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti
prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la
chinuri veşnice, iar drepţii la viaţă veşnică.
Sfântul
Ioan Gură de Aur – Duminica
Înfricoşătoarei Judecăţi - a lăsatului sec de carne
Atunci
vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere si cu slavă
multă” (Lc. 21, 27). Gândirea la iad şi la împărăţia cerului
trebuie să ne ferească de păcat. „Noi toţi trebuie să ne
arătăm înaintea scaunului Judecăţii lui Hristos, ca să ia
fiecare după cele săvârşite prin trup, ori bine ori rău” (II
Cor. 5, 10).
Să
ne înfăţişăm, rogu-vă, înaintea scaunului Judecăţii lui
Dumnezeu, ca şi cum El ar sta înaintea noastră, ca şi cum
Judecătorul ar fi aşezat pe dânsul şi ca şi cum toate faptele
noastre ar fi descoperite. Aşa, noi trebuie nu numai să ne arătăm
înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu
totul dezveliţi.
Nu
roşiţi oare? Adeseori am voit noi mai bucuroşi să murim decât
unele fapte de ruşine ale noastre să fie cunoscute prietenilor
noştri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simţi noi atunci când
păcatele noastre vor fi descoperite îngerilor şi oamenilor şi
nouă înşine ne vor fi ţinute înaintea ochilor?
Dumnezeu
chiar zice, prin Psalmistul: „Mustra-te-voi şi voi pune înaintea
feţei tale păcatele tale” (Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, când
Ziua Judecăţii este încă departe şi numai se vesteşte, murim de
groaza conştiinţei, ce va fi cu noi atunci când toată lumea va fi
adunată, când toţi îngerii şi oştile cereşti vor fi de faţă,
când trâmbiţele vor suna, când drepţii se vor răpi în nori şi
se va înălţa un grozav ţipăt de tânguire al păcătoşilor? Ce
groază ne va cuprinde atunci?
„Unul
- zice Domnul - se va lua, altul se va lăsa” (Mt. 24, 40). Ce vor
simţi ei, când vor vedea că unii s-au luat cu cinste mare, iar ei,
dimpotrivă, au fost respinşi cu multă ruşine? Această durere,
...nu este cu putinţă a se descrie prin cuvinte.
Văzut-aţi
pe cineva care se duce la moarte? Ce socotiţi voi că trebuie să
simtă un astfel de biet păcătos când face această tristă cale
de pe urmă? Ce n-ar face şi n-ar suferi el bucuros, numai să scape
de această înfricoşată pedeapsă de moarte?
Dar
ce vorbesc eu despre cel osândit la moarte? La o execuţie se adună
mulţime de popor, dintre care aproape nici unul nu cunoaşte bine pe
nenorocitul acela, însă dacă ar putea cineva să se uite în
inimile acelor mii, ce stau împrejur, cu greu s-ar putea afla unul
care să fie aşa de vârtos la inimă sau aşa de crud şi
nesimţitor, încât duhul lui să nu fie cuprins de frică, mâhnit
şi zdrobit.
Iar
dacă noi ne tulburăm şi ne mişcăm atâta când se duc la moarte
alţii, care nu sunt aproape de noi, ce vom simţi oare noi atunci
când ne va ajunge pe noi înşine o soartă cu mult mai înfricoşată,
când noi vom fi încuiaţi afară de bucuria cea negrăită şi
osândiţi la munca cea veşnică?
Chiar
dacă n-ar fi iad, totuşi ar fi o pedeapsă grozavă de a fi scos
afară din mărirea aceea negrăită. Sau credeţi voi că ar fi un
chin mic aceste de a nu fi cineva în partea acelor fericiţi şi a
nu se învrednici de acea mărire negrăită, a fi scos din acea
ceată mărită şi din acele bucurii nesfârşite?
Dar
dacă la acestea se mai adaugă încă întunericul, încă
scrâşnirea dinţilor, încă lanţurile cele nedezlegate, viermele
care nu moare niciodată, focul cel nestins, spaima şi chinurile de
tot felul; dacă limba arde ca la îmbuibatul cel bogat, de pildă;
dacă noi ţipăm fără a fi auziţi de cineva şi suspinăm de
durere fără a fi băgaţi în seamă, nefiind nimeni care să ne
mângâie - nu suntem noi oare atunci cei mai nenorociţi şi cei mai
vrednici de plâns dintre toate făpturile?
Când
noi vizităm o temniţă şi vedem pe cei nenorociţi, pe unii legaţi
cu lanţuri de fier, pe alţii zăcând în camere întunecoase, ne
înfiorăm şi ne străduim să facem totul ca să nu ajungem şi noi
într-o asemenea ticăloşie.
Dacă
la o astfel de privire noi ne cutremurăm, ce se va întâmpla oare
cu noi atunci când, încătuşaţi, ne vom arunca în prăpastia
iadului? Lanţurile de acolo nu sunt de fier, ci de foc, care
niciodată nu se stinge, iar căpeteniile temniţei nu sunt din
neamul nostru, că poate li s-ar insufla compătimire şi milă de
noi, ci sunt duhurile cele rele, înfricoşate şi nemilostive, care
ne muncesc şi ne chinuiesc pentru păcatele noastre.
La
ele nu folosesc cu nimic banii şi darurile şi toate mituirile; încă
sunt zadarnice şi toate rugăminţile şi vorbele cele prieteneşti,
neputând aduce nici o uşurare. Aici nu este iertare, nici
pogorământ.
Chiar
dacă Noe, Iov şi Daniil ar vedea pe rudele lor în acest loc de
pedeapsă, nu ar cuteza să mijlocească pentru dânşii, nici n-ar
putea să le întindă vreo mână de ajutor (Iez. 14, 14).
De
aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o
soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinţi între strămoşii
săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în
viaţa cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).
Aceste
cuvinte, iubiţilor, trebuie să străbată în auzul nostru şi să
ne facă cu luare aminte. De arde în tine focul poftelor celor
păcătoase, gândeşte la focul acelei pedepse şi focul cel dintâi
se va stinge în tine.
Gândeşti
tu să spui vreun neadevăr? Adu-ţi aminte de scrâşnirea dinţilor
cea din iad şi frica de dânsa va fi frâu pentru gura ta.
Plănuieşti tu să săvârşeşti o răpire? Ascultă glasul
Judecătorului, care zice: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi-l
aruncaţi întru întunericul cel mai dinafară” (Mt. 25, 40); dacă
gândeşti la aceasta, îndată vei goni de la tine pofta cea rea.
De
eşti împietrit şi nemilostiv, adu-ţi aminte de cele cinci fete
nebune, care nu aveau untdelemnul faptelor celor bune şi milostive,
iar pentru aceea au fost încuiate în afara cămării mirelui; numai
gândeşte la aceasta şi tu îndată te vei face blând şi
milostiv.
Sau
dacă tu eşti dedat la beţie şi la îmbuibare, o, atunci gândeşte
numai la îmbuibatul cel bogat, cum zicea el: „Trimite pe Lazăr,
să-şi întindă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească
limba mea cea învăpăiată” (Lc. 16, 24).
Gândeşte
cum el nu şi-a ajuns dorinţa şi curând te vei lăsa de această
patimă, în acelaşi chip vei putea tu să împlineşti şi toate
celelalte porunci ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu n-a poruncit nimic
ce ar fi prea greu.
Pentru
ce însă poruncile Lui par a fi aşa grele? Aceasta provine de la
lenevirea noastră şi de la uşurătatea minţii, adică, precum
cele mai grele şi ostenitoare sunt uşoare când noi avem râvnă,
aşa pe de altă parte, când noi ne lenevim, până şi cele uşoare
ni se par de tot grele şi de neîndurat.
Dacă
noi vom cumpăni toate acestea, nu-i vom ferici pe cei ce duc o viaţă
desfătată, ţinând masă scumpă, ci vom privi numai spre sfârşit.
Aici ei îşi ung trupul cu mirodenii, dar acolo îi aşteaptă
viermele şi focul.
Tot
aşa de nenorociţi sunt şi aceia care se îmbogăţesc prin răpire.
Căci care este sfârşitul lor? Aici ei au truda şi primejdia, iar
dincolo îi aşteaptă închisoarea cea veşnică şi întunericul
cel mai dinafară. Dar nici cei ce caută mărirea nu sunt norociţi.
Aici ei trăiesc în prefăcătorie şi în zgârcenie, căci pururea
caută la judecata altora, iar dincolo îi ajunge pedeapsa cea mare
şi nenorocirea cea veşnică.
Dacă
noi vom gândi şi vom judeca aşa, de-a pururea punând astfel de
cugetări împotriva patimilor noastre celor rele, atunci noi degrabă
vom săvârşi fapta cea bună, vom înăbuşi dragostea către cele
pământeşti şi simţitoare şi vom aprinde dorinţa de cele
viitoare şi veşnice.
Sau
oare viaţa cea de acum are ea ceva aşa de statornic, aşa de
minunat, aşa de rar, încât noi să întoarcem spre ea toată râvna
noastră? Nu vedem noi oare cum toate în lume se învârtesc, vin şi
se duc, schimbându-se ca ziua şi noaptea, ca vara şi iarna? De
aceea noi totdeauna să aţâţăm în noi mai mult dorinţa
bunurilor celor viitoare şi veşnice, căci pe cei drepţi îi
aşteaptă o mare mărire, care nu se poate spune prin cuvânt.
Adică
noi, la înviere, vom primi trupuri ce nu putrezesc şi vom fi soţi
ai împărăţiei şi măririi lui Iisus Hristos. Ce va să zică
aceasta puteţi vedea din cele următoare.
Negreşit,
noi nu putem cunoaşte cu desăvârşire mărirea ce ne aşteaptă la
înviere; eu însă mă voi încumeta, pe cât este cu putinţă, a
lămuri aceasta printr-un exemplu luat din viaţa cea pământească,
închipuieşte-ţi că tu ai fi bătrân şi foarte sărac şi că
cineva ţi-ar făgădui deodată a-ţi da iarăşi tinereţea, a te
face iarăşi înfloritor şi puternic, ca oricine, ba încă a-ţi
da pe o mie de ani o împărăţie mare şi întinsă, care se va
îndulci de cea mai mărită pace; ce nu ai face şi ce nu ai suferi
tu oare pentru ca să dobândeşti cu adevărat o asemenea
făgăduinţă?
Dar,
iată, Hristos îţi făgăduieşte nu numai atâta, ci încă cu
mult mai mult. Căci deosebirea între tinereţe şi bătrâneţe nu
este aşa de mare, ca între putreziciune şi neputreziciune, iar
depărtarea dintre împărăţie şi sărăcie nu este aşa de mare
ca între viaţa cea de acum şi mărirea cea viitoare.
Aseamănă-le
una cu alta şi vei vedea că ele stau una către alta ca umbra şi
adevărul. Dar eu nicidecum n-am zis îndeajuns, căci marea
deosebire între viaţa cea viitoare şi aceasta de acum nu se poate
rosti prin cuvinte.
Dacă
se uită cineva la deosebirea duratei timpului, deosebirea între
amândouă vieţile este atât de mare că nici o gândire nu o poate
cuprinde; sau cum ar putea cineva să pună în alăturare viaţa
noastră cea scurtă de acum cu cealaltă, care nu are margine şi
care durează veşnic? Ba încă orice ar voi cineva să aducă,
deosebirea între amândouă vieţile nu se poate descrie după
cuviinţă.
Dacă
strălucirea trupului celui înviat aş asemăna-o cu razele
soarelui, cu lumina fulgerului, totuşi aş zice prea puţin. Şi
pentru o astfel de mărire nu trebuie noi să jertfim şi bani şi
viaţă şi totul?
Dacă
un împărat pământesc te-ar primi în palatul său şi te-ar face
mai însemnat decât toţi ceilalţi, te-ar cinsti şi te-ar dărui,
nu te-ai crede tu oare cel mai norocit? Iar când Dumnezeu voieşte a
te primi în palatul Său cel împărătesc din cer, când împăratul
împăraţilor voieşte a te cinsti şi a te face însemnat, când tu
ai să străluceşti între îngeri şi ai să te îndulceşti de
mărirea cea negrăită, tu te stânjeneşti, pe când ar trebui cu
bucurie şi săltând să jertfeşti însăşi viaţa ta pentru
aceasta.
Tu
faci toate numai ca să dobândeşti o dregătorie, un post de cinste
pe pământ; iar când ţi se făgăduieşte împărăţia cerului, o
împărăţie veşnică, atunci tu te leneveşti şi te retragi.
O,
închipuie-ţi în duhul tău cerul, această înălţime nesfârşită,
această lumină strălucitoare, cetele îngerilor şi ale
arhanghelilor şi toate puterile cereşti şi stăpânirile şi
totodată gândeşte la Ziua Judecăţii; atunci vei socoti mică
toată mărirea cea pământească şi vei vedea o privelişte care
te va umple de fiori şi de groază!
Tu
vei vedea, cu duhul, cum cerul se deschide şi Unul Născut Fiul lui
Dumnezeu, întru mărirea Sa pogoară la Judecată, înconjurat nu de
sute, ci de multe mii de îngeri. Toate se vor umple de groază şi
de frică, pământul se va despica şi toţi oamenii, de la Adam,
vor ieşi şi vor învia.
Iar
Hristos Însuşi se va arăta cu o mărire care, prin strălucirea
Sa, va întuneca lumina soarelui şi a lunii. Ah, ce nepricepere ar
fi, când pe noi ne aşteaptă astfel de bucurii şi mărire, să nu
ne lipsim cu totul de acestea de acum şi să nu gândim la amăgirea
Satanei, care ne abate de la nişte lucruri aşa ele mari, dându-ne
pulbere şi noroi pentru ca să răpească cerul, aratându-ne
chipuri de umbre pentru ca să ne smulgă bunurile cele adevărate!
Iar chipuri de umbră sunt bucuriile şi bogăţiile cele pământeşti.
Când
va veni atunci lumina, se va arăta că cei ce adeseori păreau cei
mai bogaţi, sunt într-adevăr cei mai săraci. Acum noi, iubiţilor,
ştiind toate acestea, să fugim de înşelăciunea Satanei, ca să
nu ne osândim împreună cu dânsul şi să nu ne zică Judecătorul:
„Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic,
care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Mt. 25, 41).
Aşa,
Însuşi Domnul ne îngrozeşte cu iadul. De aceea să nu ne îndoim
de existenţa iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu
crede că este iad, pururea va fi uşuratic la minte si leneş, iar
cel ce va fi aşa, desigur va ajunge în iad.
De
aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre
dânsul, ca astfel cu atât mai puţin să păcătuim. Amintirea
acestor conversaţii şi grăiri, dacă ele sunt vii între noi, ne
vor putea curăţi de toată răutatea, ca o doctorie amară.
Să
întrebuinţăm cu sârguinţă această doctorie, ca să ne putem
curăţi de păcate şi învrednici să vedem pe Dumnezeu,
împărtăşindu-ne de fericirea cea cerească, prin harul şi
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine
cinstea în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu