Mi-a
zis Bătrânul într-o zi:
-
Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică
atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi
de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este
complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este
pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia. A venit odată la mine
un medic psihiatru şi a început să condamne creştinismul pentru
că, zicea el, creează complexe de vinovăţie şi melancolie. I-am
răspuns: „Sunt de acord că unii creştini, din pricina greşelilor
proprii sau ale altora, sunt prinşi în capcana complexului de
vinovăţie, dar şi tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad
adesea într-o boală şi mai gravă – mândria. Conştiinţa
religioasă a vinovăţiei, alături de Hristos, dispare, în cele
din urmă, prin pocăinţă şi spovedanie, pe când mândria celor
ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.
Prin
aceste explicaţii se spulberau multe din nedumeririle mele cu
privire la problemele psihologice ale vieţii creştine. Înţelegeam
că Bătrânul voia să ne păzim de acea mândrie deghizată fie în
autojustificarea fariseismului creştin, fie în autoblamarea
specifică unei conştiinţe creştine vinovate. Vedeam că atât
neobrăzarea celor care se cred curaţi, cât şi neîndrăzneala
celor care se simt vinovaţi sunt, de fapt, două feţe ale aceleiaşi
monede – mândria, deoarece adevăratul credincios se izbăveşte
de vină prin Spovedanie şi iertarea păcatelor şi se bucură de
această izbăvire pe care i-a dăruit-o Hristos; cunoscând că este
dar de la Dumnezeu, va fi recunoscător, nicidecum mândru, e curăţit
prin Sângele lui Hristos, nu prin vreo izbândă a lui proprie.
Astfel, se bucură, mulţumeşte lui Dumnezeu şi nu se mândreşte,
ba, mai mult, îi vede pe toţi ceilalţi buni sau capabili de a
deveni mai buni prin Sângele lui Hristos.
(Părintele
Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire,
Bacău, pp. 61-62)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu