Un vierme mic- de Costache Ioanid

foto: Tomasz Tomasz (Orthphoto)

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,

cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.

Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,

zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.

Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.

"...Șopârlele-s frumoase...şi-s repezi...şi-s cuminţi."

Uşor el dă o foie. Şi alta...Şi-ncă una.

Apare papagalul...păunul şi păuna..

şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,

şi un...Dar stai...afară...cine-a scâncit la uşă?

Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?

Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.

Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? -Mi-e frig...îngheţ...

Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!

-Dar cine eşti? Mi-e frică. -Sânt mic... -Să-ntreb pe tata!

-Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!

-Dar cine eşti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.

-Dar eu sunt mic...o scamă...Şi, când mă fac covrig,

abia mă vezi. Hai trage zăvorul că mi-e frig!

Şi i-a deschis băiatul: -Noroc şi seara bună!

-Noroc...Dar unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi că-i lună?

Hi-hi!...A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...

Dar stai, nu-nchide uşa, că după mine trag

un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...

-Sânt eu! Dar cartea unde-i! Ia dă-mi-o să ţi-o rod!

Apoi o să dăm fuga prin mese şi prin blide

să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,

că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!

-O bufniţă? Mi-e frică! -Dar bufniţa e blândă...

-Sânt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.

De-acum să umblii noaptea şi ziua să te-ascunzi!

Să fii ascuns de mama, de tata...Stai puţin.

Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...

-Eu! Mă cunoşti. Sânt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...

-Eu ştiu că vulpea strică... -Ce? -Viile?... -Povești!

Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!

-Dar e păcat... -N-ai teamă! Nu spune în Scripturi

că apele furate mai dulci sânt, mai plăcute?...

Şi-acum...deschide-n lături, că vine...vine iute...

o zâna fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale

slăvitei caracatiți!...încolăcimii sale!

-Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară!...Prea târziu...

Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu

dau uşa de perete. Şi umede ventuze

se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...

Ce rece-mbrățișare! Cum i se frânge trupul!...

-Așa! Sunt desnădejdea! Acum apare lupul!

Vai! în chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...

E lupul ce rânjeşte...şi vine...vine..."Tată!"

Ca trăznetul loveşte o flacără pe lup.

Iar umedele braţe de pe copil se rup.

-Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!

Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost...vis...

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.

"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."

Nu floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.

Întâia ta minciună aduce pe a doua.

Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.

Visarea trage lenea,şi lenea lăcomia.

Apare băutura, desfrâul, furtişagul.

Şi-apoi când desnădejdea, trecând în grabă pragul,

te face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,

cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună...Prima.

Minciuna e o crimă! E-o crimă orice pată!

Când vine micul vierme, tu strigă-n grabă: "Tată!"

Prin sângele salvării loveşte-l pe duşman!

Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

Sursă: Poezii Românești