foto: Serafim Ciobanu(Orthphoto)
Problema
unirii Basarabiei cu România a fost și este una actuală pentru mine. Unchiul
meu, Ion Moraru, a fost condamnat la ani grei de temniță în Siberia pentru
atitudinea sa unionistă, iar o altă rudă pe linie paternă, Vasile Vâșcu, a fost
condamnat la 14 ani de închisoare pentru că în 1984, în calitate de
prim-vicepriministru al RSSM, a pus problema retrocedării sudului și nordului
Basarabiei și a includerii grafiei latine în învățământ.
Cu
regret constat că noi nu am știut să păstrăm moștenirea transmisă de generația
Sfatului Țării. Consider că Republica Moldova a avut o ocazie istorică de a se
uni cu România la începutul anilor ’90 dar, din varii motive, această ocazie
istorică nu a fost exploatată. Astăzi însă, o eventuală unire a Basarabiei cu
România ar întâlni o serie de dificultăți. Unirea se face sub mai multe
aspecte, iar actul politic ar trebui să încununeze aceste năzuințe.
Din
punct de vedere cultural se observă o intensificare timidă a colaborării celor
două maluri ale Prutului. În ultimul timp, în librăriile de la Chișinău au
apărut tot mai multe publicații românești. Prin intermediul Departamentului
Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni sunt finanțate zeci de
proiecte culturale în fiecare an, se organizează diferite școli de vară la care
sunt invitați tineri din Republica Moldova, anual statul român oferă burse
pentru studenții basarabeni care vor să studieze în România etc. Un alt moment
important, care a avut drept scop apropierea celor două maluri ale Prutului, a
fost deschiderea Institutului Cultural Român de la Chișinău. În ultimii ani
acest institut a reușit să organizeze o serie de evenimente unioniste sub
aspect cultural (conferințe, expoziții, burse etc.). Concomitent, în Republica
Moldova s-au ridicat tot mai multe monumente, busturi, troițe și plăci
comemorative pentru diferite personalități din perioada interbelică, fapt care
vorbește de asemenea despre o năzuință unionistă a basarabenilor.
Un aspect dureros, dar destul de important în
„marșul” spre unire îl constituie cel bisericesc. La nivelul Mitropoliei
Basarabiei nu se întreprinde practic nicio acțiune în acest sens și aceasta în
pofida faptului că mulți preoți și ierarhi din România iubesc Basarabia.
Cărțile religioase lipsesc din librării, în instituțiile de învățământ nu
ajunge nicio publicație românească, Ziarul Lumina este un lux pentru un creștin
de la Chișinău, iar preoții din România cu greu pot ajunge sa conferențieze în
Basarabia. Românii din Basarabia nu cunosc cine a fost IPS Gurie Grosu sau IPS
Visarion Puiu, IPS Iosif Naniescu sau abia dacă au auzit de Sofian Boghiu ori
Roman Braga. Dacă nu ne cunoaștem propriul trecut, cum am putea să ne raportăm
la neamul românesc? Din aceste motive, alături de colegii de la ASCOR și
Fundația Vasiliada, am încercat în ultimii ani să înclinăm această balanță în
partea opusă. Astfel, în ultimii cinci ani s-au tipărit peste 35.000 de ziare
„Studentul Ortodox”, au fost instalate cinci troițe în amintirea unor ierarhi
români, au fost aduse și distribuite în școli alte zeci de mii de Ziare Lumina,
reviste Familia Ortodoxă, Vestitorul Ortodoxiei, s-au organizat câteva zeci de
conferințe cu invitați din România, tinerii din Basarabia au participat la
școlile de iarnă de la Mănăstirea Putna și toate acestea cu scopul de a uni sub
aspect spiritual Basarabia cu România. Totuși, de multe ori am constatat că
fraților noștri de peste Prut le este teamă să facă primul pas, să nu supere pe
cineva prin prezența ori prin acțiunile lor, atitudine pe care o consider nu
tocmai corectă. Ar trebui să fim mai îndrăzneți.
Sub
aspect politic și economic consider că sunt destule bariere, iar cea mai spinoasă
este Transnistria. Acest nod gordian poate fi dezlegat doar cu ajutorul bunului
Dumnezeu și în urma unei pocăințe colective a neamului românesc. Un act de
dreptate istorică a fost făcut de statul român odată cu modificarea Legii cu
privire la cetățenie, atunci când basarabenilor li s-a oferit ocazia de a-și
redobândi cetățenia română, deși procedura este destul de anevoioasă. La fel
este și cu procedura de obținere a vizei de scurtă ședere în România, când
trebuie prezentate o serie de acte, inclusiv dovada bancară a deținerii în cont
a unei de sume de cel puțin 500 de euro. Toate acestea în condițiile în care
pentru obținerea unei vize Schengen în Grecia e suficient să prezinți dovada
deținerii în cont a cel puțin 200 de euro. Este îmbucurător faptul că s-au
început lucrările la gazoductul Iași – Ungheni, deoarece unirea Basarabiei cu
România poate avea loc doar odată cu obținerea independenței energetice a
Republicii Moldova. De asemenea, România susține intens parcursul european al
Republicii Moldova, care ar putea avea aceeași finalitate.
În
final aș vrea să menționez că românii din Basarabia își doresc unirea cu Patria
Mamă. Consider că acest lucru nu este imposibil, dar pentru realizarea sa
trebuie lichidate neajunsurile amintite mai sus, pentru a crea o voință
majoritară în acest sens și un entuziasm național căruia nu-i va putea sta în
cale nimic.
Așa
să ne ajute Dumnezeu!
Iulian
Rusanovschi, născut în Chișinău
„Basarabia e România” – scrie mare pe pereții
și pe gardurile de pe străzile chișinăuiene. Ce bine, îmi zic eu, aici e tot
acasă! Dar este oare așa?
Basarabia
este România, a fost dintotdeauna, istoric, politic, geografic, dar, totuși,
ceva o face să fie altfel. Basarabia nu mai poate fi simplă, ușor de înțeles și
de trăit. Poate fi asemănată cu o fetiță simplă de la țară pe care cineva a
încercat peste noapte să o transforme în ceva ce nu este. În esență ea este tot
simplă, naivă și curată, dar, pe alocuri este îmbrăcată pe deasupra cu haine
care se cunoaște că nu sunt ale ei: o fac să arate prea mândră, prea plină de
fală, nu i se potrivesc.
Dacă Basarabia e România de ce nu înțeleg ce
vorbește doamna de la tarabă? Ea pare că mă înțelege, dar eu tot nu știu cât
trebuie să plătesc. De ce nu știu cum să mă port nici la nunți, nici la
cumetrii, deși am participat la ele și acasă? De ce nici măcar jocurile de
copii mici nu le recunosc de pe buzele mamelor? Dacă Basarabia e România, de ce
se pot ține polemici ore întregi pe această temă?
Curios
e că perspectiva se poate schimba de pe o zi pe alta. Da, Basarabia e România.
Astăzi am vorbit liber cu o colegă de facultate și ne-am înțeles foarte bine,
am fost la ședința săptămânală ASCOR, unde s-a vorbit de România și de
românism, despre istorie și despre cultură și i-am simțit de o sută de ori mai
sinceri și mai adevărați decât toți profesorii de istorie pe care i-am avut în
liceu. Am intrat pe poarta bisericii și mi s-a oferit o iconiță cu Învierea
Mântuitorului împreună cu tricolorul, mi s-a oferit o carte de poezii pline de
trăiri și dorințe de recunoaștere a adevăratei identități.
Basarabia
își dorește unirea cu România; de fapt, din multe privințe ea este unită cu
România, rămâne să se schimbe de acele haine care nu i se potrivesc, ca să
putem citi pe orice colțișor din Chișinău: „Basarabia este România”.
Andreea
Rusanovschi, născută în Bacău
0 comments:
Trimiteți un comentariu