Copilul meu, să duci lupta cea bună a vieţii celei veşnice!

foto: Jarek Charkiewicz (Orthphoto)

Să-ţi ţii larg deschişi ochii sufletului tău; păzeşte-ţi simţurile, atât cele ale trupului (mai ales ochii), precum şi cele ale sufletului (mai ales înfrânarea minţii de la vagabondaj). Acest lucru este necesar deoarece numai prin aceste simţuri se furişează toţi germenii otrăvitori ai bolilor spirituale. Şi astfel, în timp, creştinul neglijent contractează numeroase boli şi îşi pierde sănătatea de nepreţuit a nemuritorului său suflet. Adulterul sufletului apare foarte uşor atunci când noi îngăduim gândurile necurate dimpreună cu nălucirile ce le însoţesc înăuntrul nostru ca să ne biruiască. Copilul meu, fii atent la priviri dacă vrei să biruieşti demonul desfrânării. Prin urmare, nu este mai puţin periculos să te uiţi la scene indecente, ziare, reviste.

Copilul meu, să duci lupta cea bună a vieţii celei veşnice. Să pui început bun pentru a avea parte de un sfârşit excelent. Păstrează-ţi mintea în întregime absorbită de aducerea aminte a lui Iisus, iar El va deveni totul pentru tine – bucurie, pace, întristare duhovnicească şi o mulţime de lacrimi de viaţă dătătoare, care îţi vor face sufletul mai alb ca zăpada şi mai uşor decât un nor. Copilul meu, atunci când suntem tăcuţi şi spunem rugăciunea cu atenţie – adică atunci când mintea e atentă la rugăciunea rostită, fără să rătăcească spre altceva în afara rugăciunii – atunci mintea ta începe să se apropie de dulceaţa lui Iisus. Smerirea de sine permanentă îţi va fi de mare ajutor pentru a atinge acest ţel. Smerenia înseamnă să te învinuieşti pe tine întotdeauna la vreme de ispită sau în orice altă problemă şi să-ţi îndreptăţeşti mereu fratele.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 272-273)

Sursă: Doxologia