Cum să îndurăm nedreptăţile

de Valery Duhanin, pravoslavie.ru

 Dacă ni s-ar fi oferit posibilitatea să vedem în ce stare se găsesc sufletele oamenilor, atunci cu siguranță, am fi văzut că ele se simt rănite. Toate se simt nedreptățite de către cineva, înșelate, umilite, ofensate. Poate că așa și este. Totul însă stă în percepția acestui fapt și în acea atitudine, pe care noi înșine ne-o construim față de evenimentele neplăcute.

Resentimentele vin întotdeauna din năruirea unor speranțe. Am sperat că vom fi înțeleși, ajutați, iertați, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Am presupus că altă persoană ne vine în întâmpinare, dar în loc să facă acest lucru, s-a întors cu răceală sau ne-a împins cu cruzime. Speranța s-a năruit și în locul ei a apărut supărarea.

Cât ar fi de regretabil, supărarea în sine îți provoacă suferință. S-ar părea că omul suferă din pricina hărțuirii obiective din partea altora, dar, de fapt, el este chinuit de propriile gânduri și simțăminte. După cum bine remarca sfântul Ignatie Bryanchaninov, omul suferă cel mai mult nu din cauza neplăcerilor întâmplate, ci din cauza retrăirii lor. Dezvoltând această idee, adăugăm că, retrăind insultele în sine, noi ne devorăm pe noi înșine.

A venit odată la un stareț un elev și a întrebat ce să facă cu supărările care îi apar din cauza atitudinii incorecte a altor oameni față de el. Starețul i-a dat următorul sfat: „De fiecare dată când te superi, pune în sân câte un cartof”. Elevul a ascultat sfatul și încet, încet s-au strâns atâția cartofi, încât au devenit grei, iar cu timpul au început să se strice. Atunci elevul s-a dus din nou la stareț și i-a zis: „Nu pot să mai duc cu mine această greutate împuțită”.

„Este neplăcut? – a întrebat starețul. – Cum îți permiți atunci să duci în sufletul tău supărările față de alți oameni?” Într-adevăr, supărarea – este acel lucru care se împute în interiorul nostru, ne chinuie sufletul cu o greutate de nesuportat și nu ne dă liniște.

Mai este un fenomen interesant. S-ar părea că supărările ne despart de oamenii care ne-au pricinuit răul. De fapt, fiecare supărare continuă să ne lege de acea nedreptate sau ofensă, pe care ne-a pricinuit-o cel ce ne-a rănit. Pentru că omul este liber în interior, el nu ascunde în inima sa răutățile – el este liber și împăcat – în timp ce acela care s-a subordonat răutăților, în interior este jenat, obosit, chinuit de amintirile triste, de impresiile și nedreptățile suferite. Cum poate un astfel de om să fie fericit?

Chiar și o mică greșeală a celui apropiat, suntem în stare să o umflăm până la dimensiuni nebănuite.

Supărarea se transformă adesea în ranchiună, în faptul că noi ne amintim ofensa mult timp și păstrăm un sentiment ostil față de cei care ne supără. După cum ne spunea preacuviosul Ioan Lestvichnik, ranchiuna este „rugina sufletului, viermii minții”. Rugina mănâncă, iar viermele roade – cum poate inima să fie liniștită în aceste condiții?

De aceea cea mai bună regulă poate fi – să nu lăsăm supărările să ne intre în inimă, să pășim peste propria supărare, să mergem mai departe în viață, devenind mai înțelepți, mai atenți, mai îngăduitori cu aproapele.

De ce să ne supărăm pe alții? Există câteva cauze evidente pe care dacă le știm putem, din timp, să neutralizăm supărările noastre.

În primul rând, noi așteptăm ca celălalt să ne ajute, să ne iasă în întâmpinare, cu alte cuvinte celălalt este obligat să ne slujească neapărat nouă și el să nu aibă alte griji, care să-l împiedice să ne acorde nouă întreaga atenție.

În al doilea rând, noi nu admitem ca cealaltă persoană să nu se abțină, să fie scoasă din sărite, să ne aducă pe noi într-o anumită situație, adică noi nu-i dăm dreptul să greșească.

A treia cauză a supărărilor noastre constă în aceea că noi așteptăm întotdeauna de la alții aceeași atitudine față de noi. Dacă aproapele nostru nu a făcut așa, cum am presupus noi mai înainte, atunci noi spunem că el nu a îndreptățit speranțele noastre, că acțiunile lui s-au dovedit neașteptate pentru noi. În relațiile cu apropiații este important să ne amintim că omul – este o ființă schimbătoare. De aceea, o persoană bună, în anumite momente, este capabilă să se piardă cu firea, să-și piardă bunătatea și dragostea (la fel și un om rău este capabil să se căiască și să se îndrepte).

Nu este greu de observat că toate cauzele menționate subliniază egoismul nostru și lipsa dorinței noastre de a te pune în locul aproapelui. Egoismul cere întotdeauna ca alții să ne slujească „e-ul”, ca „e-ul” nostru să primească de la alții numai foloase. Dacă am înțelege din timp că trebuințele noastre nu trebuie să stea în centrul vieții altor persoane și că nu ne-ar costa nimic să participăm la construirea vieții celor apropiați, să nu înghițim fără măsură numai ajutorul lor, atunci nu se vor mai nărui speranțele noastre nejustificate. Trebuie să schimbăm vectorul vieții de la egocentrism la sacrificiu și nu vor mai fi supărări.

Încă ceva. După cum am constatat, probleme cu aproapele nu are cel care nu se supără.

Dacă ar fi să concluzionăm, sentimentul de supărare este într-un oarecare sens un criteriu foarte exact, un indicator cheie al faptului cât de mult aplicăm în viața noastră Evanghelia. Dacă gândurile noastre clocotesc indignate de supărare asupra cuiva, dacă în timpul discuțiilor cu prietenii noi ne plângem tot timpul de câte cineva, asta înseamnă că inima noastră este prea copleșită, noi căutăm ca alții să ne facă pe plac întotdeauna, fără măcar să bănuim că noi înșine suntem departe de Hristos, Care în toată viața lui îndurerată niciodată nu a adresat cuiva vreo ofensă.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Traducere: Nicoleta Macovei

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com sau redactievremuri@gmail.com

De ce bărbaţii nu ascultă?

de Matt Walsh

Nu doream să răspund acestei provocări pentru că nu vreau să las impresia că mă consider un expert al căsătoriei. Nu sunt expert în acest domeniu şi sunt convins de acest fapt. Totuşi, mi-a venit un gând care poate fi folositor băiatului care mi-a trimis acest email:

Matt,

Ştiu că tu accepţi observaţii pe blog şi am o temă pentru acestea: căsătoria. Sunt cu câţiva ani mai tânăr decât tine şi ar putea să pară ciudat să-ţi cer sfatul. Mă căsătoresc în trei săptămâni. Ştiu că tu eşti însurat şi ai şi copii. Mă îndoiesc că o să citeşti vreodată acest mesaj dar am o simplă întrebare: ai vreun sfat pentru cineva care urmează să facă pasul hotărâtor? Scrii foarte mult despre copii tăi, dar nu am citit foarte mult despre cum e să fii căsătorit. La ce să mă aştept? Ce ar trebui să cunosc înainte să mă căsătoresc? Mă gândeam că acest aspect ar putea fi pentru tine interesant de abordat.

John.

John,

Sunt căsătorit doar de doi ani. Sunt departe de a fi un veteran sau expert. Încă trec prin aceasta junglă şi sunt doar cu câţiva paşi înaintea ta.

Aşa că îţi dau acest sfat cu modestie şi îţi recomand să nu îl consideri că fiind adevărat sau corect. Sunt sigur că ai putea să vorbeşti cu o persoană mai vârstnică şi mai înţeleaptă care ar putea să scrie 100 de capitole despre înţelepciunea căsătoriei. Din partea mea, îţi voi prezenta doar un lucru de luat în considerare. De fapt, este doar un cuvânt:

Ascultă.

Este cel mai banal sfat pe care ţi-l pot da şi îmi doresc să-ţi fi oferit ceva mai creativ sau mai captivant.

Îmi doresc să-ţi pot spune că cea mai importantă abilitate pentru un bărbat însurat este să ştie karate sau să aibă o sabie pentru a-şi apăra mireasa împotriva vikingilor şi dragonilor, ceea ce ar putea fi foarte cool. Dar sunt căsătorit de doi ani şi, din păcate, această situaţie încă nu a apărut. (Deşi sunt pregătit foarte bine pentru ea!).

Dar era necesar să asculţi. Foarte mult!

Serios, amice: mult!

Ca bărbat însurat, abilitatea esenţială pe care trebuie să o dezvolţi este să asculţi. Crede-mă! Vrei să o faci fericită? Ascult-o!

Când spun “să o asculţi” nu mă refer la faptul „să fii supus”, „să fii de acord” sau „să îndeplineşti ordinele ca un căţeluş speriat”. Mă refer „să încerci să o înţelegi, să te implici, să ai grijă de ea, să o însoţeşti, să gândeşti cu calm”. Primul lucru de care se plâng femeile în ceea ce priveşte relaţia cu soţii este că noi nu ascultăm…şi au dreptate. Nu facem acest lucru. Cel puţin nu cât s-ar aştepta ele. Nu este ceva obişnuit pentru majoritatea bărbaţilor.

Această situaţie vă fi dificilă pentru soţia ta, întrucât femeile au un talent incredibil de a asculta. Soţia mea poate să alăpteze gemenii în timp ce aspiră covorul, pregăteşte cina, face acrobaţii, cumpără online cadouri de Crăciun şi, pe deasupra, ascultă şi înţelege tot ceea ce îi spui. Este fascinant! Între timp, eu îmi unesc mintea, corpul şi sufletul într-un mod deplin şi profund pentru o singură activitate sau conversaţie la orice moment dat. Cu alte cuvinte, mai bine aştepţi până termin să-mi leg şireturile înainte să-mi spui ceva important.

Fiecare lucru la momentul lui, amice! Fiecare lucru, pe rând!

De fapt, soţiei mele îi place un joc despre care nu-mi spune niciodată când îl jucăm şi din acest motiv mereu câştigă. Jocul se desfăşoară în felul următor: ea intră în cameră în timp ce eu sunt distras de televizor sau calculator, de o carte, de mâncare, visele din timpul zilei sau de o veveriţă din verandă. În momentul următor începe un şir rapid de informaţii verbale, instrucţiuni, planuri, sentimente, emoţii, speranţe, vise, poveşti, fabule, poezii, haiku-uri (gen de poezie tradiţional japoneză), ghicitori şi liste cu probleme de rezolvat. După 27 de minute, ea se va opri brusc şi mă va întreba dacă o ascult. ‘Te ascult? Desigur, draga mea. Continuă”.

Şi apoi vine întrebarea uzuală: „Atunci, ce spuneam?”

Am încercat numeroase strategii în soluţionarea întrebării respective.

Am încercat să repet câteva cuvinte şi fraze pe care le-am auzit pe parcurs dar ea va intra în detalii, lucru care nu este punctul meu forte. Am încercat să ghicesc: ‘Vorbeai despre …lucrul….despre care…şi altele….sau despre ceva…’. Dar nu poate fi păcălită. De asemenea, am încercat să îi fac complimente: ‘Cum să fiu atent la ceea ce spui când sunt orbit de frumuseţea ta, floricica mea frumoasă?’ De obicei, niciun succes şi cu această metodă.

Într-un final trebuie să-mi recunosc înfrângerea. Sunt ruşinat complet!

Ulterior, am încercat să o înfrâng cu propriul joc. Când este foarte ocupată, intervin şi încep o ‘dizertaţie’ de lungă durată despre job-ul meu, evenimentele recente, afacerile internaţionale şi filozofie. În final, observând expresia oarecum pierdută de pe faţa ei, am întrebat-o dacă m-a ascultat. Desigur, afirmaţia ei m-a determinat să îi folosesc propria armă: „Sigur? Ei bine, ce spuneam?!”

Şi aici se regăseşte diferenţa dintre bărbaţi şi femei: ea nu se va mulţumi cu repetarea celor spuse, adăugând însă şi opinii proprii sau concluzii rezultate din analizarea informaţiilor auzite. Ea nu va repeta doar ce am spus, ci va repeta şi lucruri pe care le-am gândit dar nu le-am spus. Îmi spune ce crede despre comentariile mele, îmi oferă părerea personală şi apoi îmi pune întrebări despre fiecare temă dezbătută în parte.

Ridicol. Cum face toate acestea?

Probabil prin intermediul vrăjitoriei sau chiar ascultă. Ea ascultă cu atenţie. Femeile au tendinţa să asculte chiar dacă aparenţele înşeală. 

Ca bărbaţi nu vom fi niciodată destul de buni dar putem îmbunătăţi cu siguranţă acest aspect.

Nu este vina noastră că nu avem talentul de a fi buni ascultători. Suntem vinovaţi dacă nu vom face o încercare serioasă de a dezvolta această abilitate de dragul căsătoriei noastre, dar nu este vina noastră dacă ne-am căsătorit neavând capacitate de ascultare dezvoltată. Când bărbaţii sunt înconjuraţi de persoane de acelaşi sex, ascultarea nu cere multă energie sau efort. De fapt, putem petrece cu prietenii noştri un timp îndelungat fără să spunem ceva. Şi dacă comunicăm, obişnuim să discutăm despre teme uşor de identificat. Din punct de vedere statistic, aproape fiecare conversaţie de prietenie între bărbaţi constă în:

Schimb de informaţii folositoare.

Discuţii despre teme cu interes comun (sport, forţă musculară, etc).

Glume.

Argumentări privind politica.

Amuzamentul pe seama altui amic din grup.

Aceste schimburi rareori implică sentimente, insinuări sau emoţii. Participanţii discuţiilor vorbesc despre ce doresc şi detaliile care nu sunt legate direct de subiectul conversaţiei vor fi lăsate pe dinafară. Conversaţia cu un bărbat – sau conversaţia bărbatului, aşa cum o numesc eu, este aproape întotdeauna liniară. Noi atingem punctul A, urmat de punctul B şi apoi punctul C. Sfârşit. În cazul în care un răspuns este necesar, acesta va fi eliberat. Răspunsul altor bărbaţi din vecinătate ar putea fi sub forma unei simple afirmări, precum cineva tocmai a spus ceva ( exemplu: „Serios? Cool.”) sau ar putea fi o replică mai detaliată în cazul în care aceasta este justificată. Aceste situaţii apar rareori şi sunt foarte puţin intuite în conversaţia bărbatului. Toţi participanţii la discuţie îşi expun gândurile pe care le consideră relevante temei de discuţie şi doar atât. „Bine, reclamele s-au terminat, hai să ne uităm la meci.”

Creştem în acest fel şi ne obişnuim să comunicăm în această manieră până când ne căsătorim. Acum, dintr-o dată, ne petrecem viaţa cu o creatură ciudată, frumoasă şi misterioasă numită femeie. Şi, contrar insistenţei profesorilor care studiază genul feminin sau masculin, începem să realizăm că în general, bărbaţii şi femeile sunt foarte diferiţi. Aceste diferenţe sunt minunate şi dătătoare de viaţă dar, de asemenea, pot cauza probleme dacă nu le acceptăm şi nu le înţelegem.

Una dintre diferenţele principale este modul în care comunicăm. Noi comunicăm diferit atât calitativ cât şi cantitativ. Femeile cresc, îngrijesc copii şi se bucură cu cei ce se bucură şi plâng cu cei care plâng, şi din acest motiv, au o dorinţă naturală de a se angaja cu cei din jur. Ca şi soţ, ea va dori să se angajeze mai ales cu tine, iar atunci când o face, cuvintele ei vor fi ambalate cu straturi de sentimente şi emoţii, speranţe şi dorinţe, îndoieli şi temeri. Va dori să vorbească nu doar minţii tale, ci mai ales sufletului tău. Va dori să te cunoască şi să te înţeleagă, şi,în schimb, să o cunoşti şi să o înţelegi şi tu. Acest fapt face ca ascultarea să fie o piatră de temelie pentru o căsătorie de succes, dar şi o provocare. Majoritatea bărbaţilor nu sunt obişnuiţi să depună o anumită energie reală în timpul ascultării, întrucât o mare parte din oamenii pe care îi întâlnesc nu vor să fie cunoscuţi de către aceştia. Ei ar putea spune câte ceva, şi noi să le răspundem, dar ei nu încearcă să ne dezvăluie sufletele lor. Şi, într-o zi, ne legăm viaţa de cea a unei femei. Şi acea femeie doreşte ca noi să simţim, să cunoaştem, să îi fim alături şi să o înţelegem foarte profund.

Aceasta este un lucru bun. Să ne ferească Dumnezeu dacă va veni vreodată ziua în care să se închidă în ea şi nu mai doreşte să ţină legătura cu tine. Acela poate fi un moment fatal dar poate avea loc doar dacă tu permiţi aceasta.

Ea va dori să asculţi. Mă refer, să o asculţi. Deci, ascultă!

Aceasta este o lecţie pe care o învăţ şi acum.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Bianca Silvestru

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com