Cuvântul IPS Mitropolit Andrei la Reuniunea Tinerilor Ortodocși de la Baia Mare 2013 / Cuvinte pentru tineri (LVI)

Cuvântul meu se adresează în mod special tinerilor și versetul de aur din Sf. Scriptură pe care l-am ales pentru frățiile voastre este de la Sf. Apostol Pavel. El se adresează de-a lungul vremurilor multor creștini, dar în această seară, în mod special, vi se adresează frățiilor voastre și acest verset minunat pe care nu trebuie să-l uitați niciodată este din Epistola către Filipeni a Sf. Apostol Pavel, din Capitolul 2, versetul 13: „Să fiți fără de prihană și curați, fii ai lui Dumnezeu neîntinați, în mijlocul unui neam rău și stricat, în care străluciți ca niște luminători în lume” Acesta-i dezideratul, ca tinerii noștri ortodocși din Mitropolie, adunați aici la Baia Mare, la Reuniunea Tinerilor Ortodocși să strălucească ca niște luminători în lume, sau să fie aluatul care dospește toată frământătura, pentru că noi trebuie să fim realiști, nu suntem naivi și vedem că lucrurile nu merg grozav de bine în lumea în care trăim noi.

Ar fi atâtea lucruri de pus la punct, atât de multe lucruri de reparat, de reînoit. Țara ar trebui să meargă înainte și cine să o ducă? Frățiile voastre să o duceți!

La un moment dat, un iubitor de neam, gândindu-se și el cu nădejde la tineri și la viitor, a scris câteva rânduri de foc pe care vi le pun și eu la inimă: „În acest gigantic decor istoric de catastrofe și arhitecturi de limbi de foc, când sângele ciocănește pereții arterelor ca să spovedească neastâmpărul pentru fapte mari, nu te pot vedea cocoșat și slut, plimbându-te rezemat de propriile tale oseminte, otrăvit de egosim și lene, caricatură de creștin și de român de parcă ai vrea să ucizi pe cineva din tine”.

Poetul se adresa odinioară tinerilor cu aceste cuvinte, dar eu socot că ele sunt binevenite și astăzi, deoarece pentru a transforma atmosfera generală în care trăim e nevoie de tineri entuziaști care să trăiască eroic. E destul conformism și destulă mediocritate în lumea în care trăim, de aceea lumea trebuie transformată în bine. Neamul acesta a fost bun, își are rădăcinile în 2000 de ani de creștinism, dar căderile au fost multe și pervertirea a fost mare, așa că eu cred că Domnul Hristos dorește de la frățiile voastre să îndreptați toate lucrurile, și chiar dacă cuvintele noastre nu au o putere grozavă, deși am dori să aibă, am dori să ne aprindem unii din alții de râvnă, la fel cum se aprinde lumina din lumină, dar chiar dacă noi nu avem acel cuvânt de tunet pe care îl avea Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, totuși încercăm cu slabele noastre cuvinte să vă punem la inimă lucruri frumoase. Și am zis că dacă sunt slabe cuvintele noastre, exemplele sunt mișcătoare, lucrătoare și convingătoare, pentru că Avva Isidor Pelusiotul zicea odată așa: „Și cuvintele bune pot jigni, dar niciodată faptele”, așa că dacă se întâlnește și fapta cu cuvintele sunt o adevărată filozofie și atunci dacă noi nu avem o viață  sfântă vă spunem cuvinte frumoase. Am vrea ca și viața noastră să fie ca a sfinților și să vă convingem să deveniți misionari ai Domnului Iisus Hristos în lumea aceasta în care multe lucruri sunt aproximative și am zis că exemplele altora de dinaintea noastră ne pot convinge și vă voi da câteva exemple.

Încep cu Sf. Ioan Valahul. Marea majoritate știți de numele lui. A trăit în veacul al XVII-lea. În  vremea aceea, în vremea lui Mihnea al III-lea, turcii au făcut mai multe incursiuni și au luat captivi mulțime de oameni, în mod special tineri. Printre ei era și acest adolescent de cincisprezece ani, cu un chip minunat și o credință puternică. Turcii care i-au dus spre Istanbul aveau metehnele lor, patimile lor. Cel în mâna căruia căzuse Ioan Valahul era pervers și ar fi vrut pe drum să se lege de puritatea lui. Din lupta care s-a născut între ei, turcul a murit. Sf. Ioan Valahul a fost dus la Istanbul și predat femeii turcului. Era și ea femeie păcătoasă și i-a pus gând rău lui Ioan, dar el n-a acceptat și a fost dat pe mâna justiției turcești și apoi a fost ucis, dar a mărturisit pe Hristos, păstrându-și în același timp viața curată, nepângărită, fiind un exemplu pentru tinerii noștri, care trebuie să-l mărturisească pe Hristos Dumnezeu cu viața lor, să strălucească în mijlocul neamului nostru ca niște luminători.

Acesta este un exemplu de la noi, de la români, dar vă dau un exemplu și dintr-un spațiu spiritual care nu este al nostru, dar și lucrurile bune care se întâmplă la ei trebuiesc observate. În perioada interbelică trăia în Italia un tânăr, sportiv de performanță. Era student în Torino, un mare sportiv și un mare alpinist, dar pe deasupra era un creștin convins. Participa la Sf. Liturghie fără întrerupere și a făcut un pact cu colegii săi: el va merge cu ei la competițiile sportive, dacă și ei vor merge cu el la Liturghie. Și se spune că niciodată n-a fost mai plină de tineri biserica din Torino ca pe vremea când era Pierre Giorgio Frassati student. Dumnezeu l-a iubit și l-a mutat din lume devreme. Nu și-a terminat studenția. Mormântul lui este în catedrala din Torino, în stânga, dar Biserica Apuseană pentru viața lui curată și pentru faptul că era lider, dinamiza tinerii îndreptându-i spre Hristos l-au canonizat.

Vă mai dau un exemplu: în temnițele comuniste au fost chinuiți mulți oameni și intelectuali mari, și oameni politici, dar și tineri iubitori de Hristos. Știți că s-a și făcut o culegere și cartea respectivă se cheamă Sfântul Închisorilor. E vorba de Valeriu Gafencu. El a murit în 1952 liniștit cu sufletul și cu fața luminată și înainte de a muri a spus câteva fraze care rămân și ele exemplu pentru tânărul care dorește să trăiască și el după învățăturile lui Hristos. Convorbirea este relatată de unul din cei care i-au fost foarte apropiați. Zicea el: „În clipa când gândul și sufletul se închină Domnului mulțumesc că am ajuns aici. Vă rog mult să-L urmați, să-L slăviți, să-i slujiți. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul este o minune. Eu plec, dar voi aveți de purtat o cruce grea și o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi și voi fi alături de voi. Veți avea multe necazuri. Fiți tari în credință, căci Hristos îi va birui pe toți vrăjmașii. Îndrăzniți și rugați-vă. Păziți neschimbat Adevărul, dar să ocoliți fanatismul. Nebunia credinței este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta este echilibrată, lucidă și profund umană. Să iubiți și să-i slujiți pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci dușmanii prădalnici caută să-i înșele. Ateismul va fi învins, dar să fiți atenți cu ce va fi înlocuit”.

Vorbeam venind încoace cu PS Iustin că atei declarați sunt puțini, dar indiferenți enorm de mulți și pe acești indiferenți, care în catastifele Bisericii sunt trecuți ca botezați, frățiile voastre trebuie să-i faceți creștini adevărați și mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos.

Și acum, în final, vă mai aduc aminte de încă un om râvnitor din tot sufletul pentru Hristos. Este vorba de Paisie Aghioritul. El le vorbea tuturor când mergeau la chiliuța lui, dar în mod special tinerilor le adresa următorul îndemn. Zicea el așa: „Oamenii vremurilor noastre pot fi împărțiți în trei cete: pe deoparte elevii și studenții, pe de altă parte oamenii maturi, oamenii cei ce sunt în producție și pe de altă parte noi, toți creștinii”. Zicea bătrânul duhovnic: „Observ o tendință prăpăstioasă: elevii și studenții ar dori să ia note mari fără să învețe. Oamenii maturi, oamenii de afaceri ar vrea să câștige cât mai mult, fără să muncească, iar noi, toți creștinii am vrea să ajungem în rai fără să ne nevoim, fără să mergem la Biserică, fără să postim, fără să ne spovedim, fără să facem acte de caritate. Ei, aceste trei lucruri sunt absolut imposibile”, zicea bătrânul și îi îndemna pe tineri: „Voi tineri, elevi și studenți, dacă vreți să vă formați un viitor frumos trebuie să învățați. Părinții voștri dacă vor să câștige cinstit, trebuie să muncească, iar noi toți creștinii dacă vrem să ajungem în rai trebuie să ne luăm foarte în serios vocația creștină.”

Iată acesta este gândul pe care am vrut să vi-l pun la suflet în această seară minunată, când, datorită inițiativei PS Iustin și a domnului Primar s-a organizat la Baia Mare, pentru prima dată, Reuniunea Tinerilor Ortodocși din Mitropolie.

Venind pe cale, domnul Primar mi-a mărturisit gândul că este dispus să sprijine și anul viitor Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, tot la Baia Mare, dar peste doi ani, fiindcă la Cluj va fi mare întrunire, va fi Capitala Europeană a Tinerilor, cred că ar fi potrivit ca și Reuniunea Tinerilor Ortodocși să aibă loc la Cluj, că cine știe dacă nu-i va putea influența pe toți tinerii din Europa, care au preocupări diverse. Or fi printre ei și credincioși cuminți, dar sunt și indiferenți. Nu atei sunt mulți, ci indiferenți sunt mulți, pe ei trebuie să-i atragem la Hristos.

Și acum, fiindcă e seară, am să închei. Zice Sf. Ap. Iacob, la sfârșitul epistolei sale, în capitolul V, verstele 19-20: „Cine îl determină pe un om păcătos să renunțe la calea lui cea rea salvează un suflet de la moarte și își acopere sumedenie de păcate.” Noi tare am dori ca voi să luminați ca stelele, ca soarele în mijlocul neamului nostru și să fiți niște misionari puternici, nu atât cu cuvintele, cât cu faptele. Să contaminați de preocupări duhovnicești întreaga Transilvanie.

Pr. Arsenie Papacioc: Cuvânt la o călugărie

Orice cuvânt frumos şi de laudă se cuvine şi se potriveşte pentru aceste inimi dăruite de mirese ale lui Hristos.

Un eroism care depăşeşte oricare alt eroism omenesc, pentru că inimile acestea au deliberat singure, au hotărât fără echivoc, fără milă pentru familie şi pentru tinereţea lor cu tot ce e frumos în ea.

Cu firea firavă, necunoscută şi fără de nici un nume în lume, au învins valuri întregi de împotrivitori văzuţi şi nevăzuţi, şi cu o râvnă drept îngerească au venit şi şi-au dăruit viaţa fără teamă şi fără de întoarcere Prinţului Divin, Iisus Hristos, ca smerite mirese.

Din prima clipă a plecării lor, harul iubirii lui Dumnezeu le-a ajutat cu drag şi cu o radiere sfântă au cinstea cea mai distinsă şi nobilă din lume să fie alături de Iisus Hristos pe drumul grozav şi însângerat al Golgotei.

Nu e nici un fel de fantezie dacă spunem că se numesc  îngeri. Toate  puterile cereşti văzând lacrimile acestor tinere mirese că sunt mărgăritare la cer, văd şi cinstea şi numele şi bucuria pe care o are bunul Dumnezeu şi Maica Domnului pentru drumul acesta jertfitor dar şi grozav de luminos pe care îl străbat aceste tinere, anonime în lume, dar care, iată, astăzi au primit darul şi s-au consacrat conturându-se pe o nouă treaptă în sus, a cinului monahal.

Ţâşnirea aceasta spre lumea îngerilor, îngeri ai pământului, cere jertfă neîntreruptă, cere credinţă totală şi lumea nu înţelege că aceştia, călugării, sunt fiii cei mai curaţi, mai luminaţi, mai necesari şi mai hărăziţi ai neamului lor şi orice sfat de oprire le-ar da, ei, care au simţit inimile stropite cu harul acestei mari chemări, nu se mai pot opri pentru că aceasta nu este numai o înaltă înţelegere ci este şi o mare necesitate sufletească. Şi dacă lumea ar zice că este o nebunie, noi zicem: da, dar este o dulce nebunie în Hristos, o nuntă, nuntă îngerească.

Împăraţi mari şi generali viteji ca: Alexandru Macedon, Cezar, Napoleon au cucerit pământul şi le-a părut rău că nu au putut cuceri şi stelele, aceştia ar fi fost şi mai mari cuceritori  dacă se cucereau şi pe sine, total.

Iată că această smerită dar severă poziţie a călugărului şi deci şi aceste tinere monahii merg spre a se cuceri total pe sine (şi numai aşa)  şi stelele şi cerul întreg. Iată de ce este înalt, luminos, îngeresc şi divin acest drum al monahismului.

Realitatea din inima monahului, liniştea adâncă şi gândirea înaltă trezeşte sentimentul de răspundere în jurul lor şi creează o singură şi mult aşteptată armonie în lume. Pentru mine e o mare bucurie să vorbesc acum de această dulce şi sfântă nebunie a călugărilor lui Dumnezeu.

Vă pot spune, scumpe măicuţe, care astăzi, iubirea aleasă a lui Dumnezeu a vrut să conturaţi în chip matur călugăria, să vă naşteţi pe voi însevă, să deveniţi necesare şi răspunzătoare în lupta cu  păcatul, ori de unde şi cum ar fi el.

Vă numiţi  părinţii propriei voastre naşteri şi de aceea vi se spune şi maici  pentru că vă naşteţi duhovniceşte pe voi însevă. Putem spune că maternitatea noastră e de mii de ori mai mare deoarece, cucerindu-ne mereu, renaştem mereu spiritele bune şi armonioase ale vieţii pe pământ.

Rămâneţi deci în frumuseţea îngerească, în smerita smerenie, în ascultarea de aur a lanţului tăierii voii şi a iubirii deschise pentru toată lumea din lume în vecii vecilor.

Maica stareţă este mămica adevărată a acestor tinere, curate şi dăruite. A pus o râvnă de amănunt pentru acest moment sacru şi mai ales cu această ocazie s-a observat că poartă în inimă dorinţa de unitate şi armonie monahală. Ca o mamă adevărată lea primit, le-a blagoslovit, le-a făcut să le bată inima bine, şi astăzi, aici, se bucură adevărat după multe dureri greu de depăşit, încununându-se alături de aceste pline de duh începătoare şi împreună fericite mirese ale lui Hristos, Domnul nostru.

Să nu uitaţi niciodată taina aceasta, taina cea mare a vieţii voastre şi să mă pomeniţi şi pe mine în rugăciunile frăţiilor voastre.

Sursă: Mănăstirea Dervent, din cartea Scrisori către fiii duhovniceşti, Părintele Arsenie Papacioc.

Cartea este disponibilă aici în format pdf .

Cuvinte despre bărbăția duhovnicească – Sfântul Isaac Sirul

 Mănăstirea Suceviţa - Fotograf Bogdan Epure

Când e trimis la drum, leneşul zice: „E un leu pe cale şi se află un tâlhar la răspântie” (Pilde, 22, 13). E ca cei ce ziceau: „Am văzut nişte fii de uriaşi şi ne aflam înaintea lor ca nişte lăcuste” (Num., 13, 33). Aceştia sunt cei ce în vremea sfârşitului lor se află încă pe cale ; sunt cei ce mereu voiesc să fie înţelepţi*. De aceea nu voiesc să pună niciodată un început. Iar cel simplu, pornind la înot, trece marea în prima căldură a sufletului, nefăcându-și nici o grijă de trup, nici întrebându-se în sine, de va avea oare vreun folos din lucrarea lui, sau nu. la seama să nu-ţi fie multa înţelepciune lunecare a sufletului şi cursă înaintea feţei tale. Ci, încrezându-te în Dumnezeu, pune cu bărbăţie înce­put drumului stropit cu sânge**, ca să nu te afli pururea lipsit şi gol de Dumnezeu. 

„Cel ce se teme, sau aşteaptă vânturi prielnice, nu va semăna” (Ecl., 11, 4). Mai bună este moartea pentru Dumnezeu decât viaţa cu ruşine în trândăvie. Când voieşti să pui început lucrului lui Dumnezeu, fă-ţi mai întâi testamentul ca unul ce nu mai are de trăit în această viaţă, ci ca unul ce te pregăteşti de moarte şi nu mai ai nădejde în viaţa de aici, ci ai ajuns la capătul timpului rânduit ţie. Şi să cugeţi cu adevărat că nu mai trebuie să fii împiedicat de nădejdea vieţii de aici, ca să lupţi şi să biruieşti. Căci nădejdea vieţii acesteia moleşeşte cugetarea. De aceea, nu căuta să fii prea din cale afară de înţelept, ci dă loc credinţei în cugetul tău şi adu-ţi aminte de zilele cele multe dinapoia ta şi de veacurile nepovestite de după moarte şi judecată şi nu te va cuprinde niciodată moleşeala, după înţeleptul care zice: „O mie de ani ai veacului de acum sunt ca o zi în veacul celor drepţi” (Ps., 89,4).

Începe cu bărbăţie tot lucrul bun şi să nu te apropii de el cu şovăială şi să nu te îndoieşti în inima ta în nădejdea în Dumnezeu, ca să nu-ţi fie osteneala fără folos şi lucrarea plugăriei tale, grea. Ci crede întru inima ta că milostiv este Domnul şi dăruieşte celor ce-L caută harul ca un bun platnic, nu după lucrarea noastră, ci după râvna şi credinţa sufletelor noastre. Căci zice: «Fie ție după credinţa ta» (Mt., 8, 13).

_____

* Nu e bine să se gândească omul prea mult la toate eventualele greutăți ce-l vor întâmpina pe calea viețuirii după Dumnezeu (pe a călugăriei), înainte de a porni pe ea. Căci mulți din cei ce fac așa nu pornesc pe marea greutăților ei, ci rămân mereu privind la ea, din ușa casei lor.

** Lupta cere nevoință până la sudori cu sânge. E și în aceasta o urmare a lui Hristos.

Extras din Filocalia 10, traducere și note de Pr. Dumitru Stăniloae