Părintele Rafail Noica: Ortodoxia — marea temă a vieţii mele / Cuvinte despre bărbăția duhovnicească

foto: Doxologia

Problema existenţei sau neexistenţei lui Dumne­zeu s-a pus, sub formă de criză, abia când am ajuns în Occident. Cînd eram în ţară, copil fiind, credeam şi mă satisfăcea răspunsul că Dumnezeu există şi că trebuie să crezi în El, deşi nu ai nici o dovadă. În Anglia — poate şi pentru că am mai crescut cu vârsta — mi-am pus problema: există sau nu există Dumnezeu? Era şi adolescenţa, când trebuia să-mi dau un răspuns: da sau nu. Şi am intrat în criză, pentru că am văzut că alta este viaţa dacă Dumnezeu există şi alta dacă nu există. Eu ce fel de viaţă trebuia să urmez? Nu am putut rezolva această criză, fiindcă atunci nu aveam dovada existenţei lui Dumnezeu şi, în acel moment de adâncă criză, n-am găsit împăcarea decât în gândul că, în definitiv, mie-mi place să trăiesc ca şi când Dumnezeu ar exista şi nu ca şi când n-ar exista. Deocamdată o să trăiesc ca şi cum El ar exista şi, da­ că El există cu adevărat, poate va găsi o cale să-mi arate acest lucru.

Atunci n-am avut înţelepciunea să-mi fac rugăciu­nea pe care, ulterior, nu numai că am recomandat-o multora, dar am găsit-o chiar şi la Sfântul Siluan şi care, esenţial, constă în formula asta: „Doamne, dacă Tu exişti, găsește Tu calea cum să vorbești inimii mele". Dar atunci n-am ştiut să spun asta. Dumnezeu însă „a auzit" ce n-am ştiut eu să spun în prostia şi neputința, în păcatul şi întunericul în care mă zbăteam şi, după un an şi jumătate, cred, mi-a dat o dovadă despre prezenţa Lui în creaţie, dovadă care nu-i un lucru extraordinar, dar, în contextul de atunci, mi-a convins inima şi am înţeles că Dumnezeu există. Aşa că de atunci nu mi s-a mai zdruncinat această parte a credinţei. Aceasta a fost prima criză.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 41-42)

Sursă: Doxologia

Cuvinte despre bărbăția duhovnicească (5) - "Nu vă pierdeţi curajul"

A intrat vreodată cineva în Rai printr-o altă cale, o cale fără tentații, pe care să o imităm? Nu, toți sfinții au trecut prin foc și apă, prin diferite ispite și necazuri, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru răbdarea lor și primind cununi veșnice de slavă!

Nu vă pierdeți curajul în luptă, Domnul Nostru Iisus Hristos este întotdeauna lângă noi, privind la lupta fiecăruia! Deci, luptați cu răbdare; rostiți numele Domnului Hristos în așa fel încât să poată rămână întodeauna în inima voastră și să puteți deveni bogați în milostivirea lui Dumnezeu. Luptați pentru a dobândi o inimă curată, astfel încât să puteți simți harul Sfintei Învieri.

.

Cât timp suntem încă tineri, trebuie să fim ispitiți, căci tinerețea este ușor ”dezorientată”. Cu timpul, războiul va înceta, iar mila dorită va veni! Să aveți doar curaj și răbdare! Nu disperați, nu contează câte ispite vă doboară! Dumnezeu îl iubește pe cel care luptă și se apără! Fiți curajoși și rugați-vă de asemenea și pentru mine, păcătosul, leneșul, nevrednicul, urâciunea!

Stareţul Efrem Filoteitul

După versiunea franceză: http://orthodoxologie.blogspot.ro/

Sursă: Blog – O viaţă frumoasă

Cuvinte despre bărbăția duhovnicească (5) - Despre cunoașterea adevărului care va odihni

Biserica Mănăstirii Sitaru

Când omul își aduce aminte că prin voia lui Dumnezeu îi vin ușurarea și supărarea, că are ușurare când poruncește Dumnezeu și tot voia Lui îngăduie să fie supărat, atunci oricât de mult va trebui să lupte, va rămâne mereu fără mânie și supărare în gândirea sa toată viața lui, prin toate schimbările care prin Pronia lui Dumnezeu vor apăsa trupul și gândirea sa.

Datorită acestei cunoașteri inima sa va sălta în seninătate, va privi în mare pace și nădejde spre Dumnezeu lăudând Pronia Lui față de oameni care rânduiește acestea lucruri și le conduce neîncetat după cum se cuvine.

În supărările sale, unul ca aceasta nu va da vina nici pe demoni, nici pe oameni, nici pe trupul său – fiindcă că toate supărările care sunt vin de la acestea trei – căci știe că Dumnezeu e Cel ce le pune în mișcare, că ușurarea sau supărarea lui nu țin de voința sa, ci sunt puse în mișcare de El. Căci nici un gând de ușurare nu se pune în mișcare în noi decât ca un dar din partea Lui; și chiar și cea mai mică ușurare pe care ne-o face cineva e pusă în mișcare de El atunci când e nevoie de ea pentru îndreptarea vieții noastre.

O, cunoaștere plină de atâta ușurare, ce mare ajutor de la Dumnezeu poate fi găsit în tine! Fericit cel care în rugăciunile sale nu e supărat de o izbucnire pripită atunci când aceste lucruri cad peste el fără veste!

Cuvântul 25 din cartea Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, partea a II-a, recent descoperită, editura Deisis, 2003, p. 333.

Sursă foto: Obiectiv ortodox

Cuvinte despre bărbăția duhovnicească – Sfântul Isaac Sirul

 Mănăstirea Suceviţa - Fotograf Bogdan Epure

Când e trimis la drum, leneşul zice: „E un leu pe cale şi se află un tâlhar la răspântie” (Pilde, 22, 13). E ca cei ce ziceau: „Am văzut nişte fii de uriaşi şi ne aflam înaintea lor ca nişte lăcuste” (Num., 13, 33). Aceştia sunt cei ce în vremea sfârşitului lor se află încă pe cale ; sunt cei ce mereu voiesc să fie înţelepţi*. De aceea nu voiesc să pună niciodată un început. Iar cel simplu, pornind la înot, trece marea în prima căldură a sufletului, nefăcându-și nici o grijă de trup, nici întrebându-se în sine, de va avea oare vreun folos din lucrarea lui, sau nu. la seama să nu-ţi fie multa înţelepciune lunecare a sufletului şi cursă înaintea feţei tale. Ci, încrezându-te în Dumnezeu, pune cu bărbăţie înce­put drumului stropit cu sânge**, ca să nu te afli pururea lipsit şi gol de Dumnezeu. 

„Cel ce se teme, sau aşteaptă vânturi prielnice, nu va semăna” (Ecl., 11, 4). Mai bună este moartea pentru Dumnezeu decât viaţa cu ruşine în trândăvie. Când voieşti să pui început lucrului lui Dumnezeu, fă-ţi mai întâi testamentul ca unul ce nu mai are de trăit în această viaţă, ci ca unul ce te pregăteşti de moarte şi nu mai ai nădejde în viaţa de aici, ci ai ajuns la capătul timpului rânduit ţie. Şi să cugeţi cu adevărat că nu mai trebuie să fii împiedicat de nădejdea vieţii de aici, ca să lupţi şi să biruieşti. Căci nădejdea vieţii acesteia moleşeşte cugetarea. De aceea, nu căuta să fii prea din cale afară de înţelept, ci dă loc credinţei în cugetul tău şi adu-ţi aminte de zilele cele multe dinapoia ta şi de veacurile nepovestite de după moarte şi judecată şi nu te va cuprinde niciodată moleşeala, după înţeleptul care zice: „O mie de ani ai veacului de acum sunt ca o zi în veacul celor drepţi” (Ps., 89,4).

Începe cu bărbăţie tot lucrul bun şi să nu te apropii de el cu şovăială şi să nu te îndoieşti în inima ta în nădejdea în Dumnezeu, ca să nu-ţi fie osteneala fără folos şi lucrarea plugăriei tale, grea. Ci crede întru inima ta că milostiv este Domnul şi dăruieşte celor ce-L caută harul ca un bun platnic, nu după lucrarea noastră, ci după râvna şi credinţa sufletelor noastre. Căci zice: «Fie ție după credinţa ta» (Mt., 8, 13).

_____

* Nu e bine să se gândească omul prea mult la toate eventualele greutăți ce-l vor întâmpina pe calea viețuirii după Dumnezeu (pe a călugăriei), înainte de a porni pe ea. Căci mulți din cei ce fac așa nu pornesc pe marea greutăților ei, ci rămân mereu privind la ea, din ușa casei lor.

** Lupta cere nevoință până la sudori cu sânge. E și în aceasta o urmare a lui Hristos.

Extras din Filocalia 10, traducere și note de Pr. Dumitru Stăniloae