Se afișează postările cu eticheta lucrare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lucrare. Afișați toate postările

Părintele Rafail Noica:Despre spovedanie și duhovnicie (1)

sâmbătă, 28 septembrie 2013

| | | 0 comments


 
Duhovnicia este duh, şi „Duh este Dumnezeu”. Trebuie să găsim felul în care Dumnezeu acum poate să lucreze lucrarea de mântuire în fiecare suflet care vine către mine, păcătosul, şi pe care trebuie să-l aduc la Hristos.

De câţiva ani, mai ales de când sunt eu duhovnic, îmi vine gândul şi uimirea: de ce Dumnezeu a rânduit că mântuirea oamenilor să depindă de păcătoşi ca mine? Nu zic că altul este păcătos; mi-e ruşine să zic, şi totuşi ştim că nu este niciunul drept înaintea lui Dumnezeu. Şi ştiu că şi fraţii şi părinţii mei, mai buni ca mine, au totuşi conştiinţa păcatului. Fiindcă văd că şi cei mai mari sfinţi se numesc pe ei înşişi cei mai mari păcătoşi.

Deci, de ce şi cum va putea face Dumnezeu mântuirea păcătoşilor prin alţi păcătoşi? Eu văd aici o taină mângâietoare, dacă Dumnezeu a îngăduit ca eu, păcătosul, să fiu duhovnic altora… Când nu eram duhovnic şi mă spovedeam la oricine, nu mă gândeam – m-a ajutat Dumnezeu şi am trăit ce spune Biserica – dacă e păcătos sau nu, dacă e vrednic sau nu. Aveam încredere; nu ştiu dacă mai mult în Dumnezeu decât în om, dar nici nu-mi puneam problema. Aveam încredere în duhovnicie şi mă spovedeam la duhovnic.

Acum este rândul meu, şi tremur: cum, mântuirea unui suflet depinde de mine? Şi atunci cum să fac să nu pierd un suflet pentru care S-a jertfit însuşi Dumnezeu? Mângâierea mea este că dacă Dumnezeu a rânduit că mântuirea omului păcătos să fie făcută prin păcătoşi, înseamnă că pot să zic: dar ce, păcătosul ăsta va fi împiedicat spre mântuire din cauza păcatului şi a neputinţei mele? Şi sfârşesc zicând: anatema gândului ăstuia! Erezie e gândul ăsta! Că altfel Dumnezeu nu ar fi făcut hirotonie şi hirotesie de oameni nevrednici precum sunt eu.

Deci, să prindem curaj şi să ştim că lucrarea noastră este lucrare nu în puterea omului, ci în puterea lui Dumnezeu; şi puterea lui Dumnezeu să o căutăm, şi prin puterea lui Dumnezeu să încercăm să săvârşim aceasta mântuire înainte şi după toată lucrarea omenească.

Deci, puterea lui Dumnezeu trebuie să o căutăm şi să vină înainte de formarea şi experienţa noastră. Experienţa şi formarea noastră sunt bune pentru îmbogăţirea şi a noastră şi a Bisericii şi pentru multe lucruri, fiindcă omul este şi el împreună lucrător cu Dumnezeu în mântuirea omului, dar până la urma doar puterea lui Dumnezeu este cea care mântuieşte, şi deci înainte de lucrarea omului şi, în sfârşit, după lucrarea omului, puterea lui Dumnezeu este cea care mântuieşte şi prin mine pe cei care vin către mine.

Cum putem intra noi în posesia puterii lui Dumnezeu, sau cum o putem noi invita în lucrarea noastră? Nici nu ştiu cum să exprim lucrul acesta, dar înţelegeţi ce vreau să spun: adică să nu fie duhovnicia lucrarea mea de om, ci să fie lucrarea dumnezeiască prin mine, omul.

Sfântul Apostol Pavel are un cuvânt foarte îndrăzneţ: „Să împlinesc ceea ce lipseşte jertfei lui Hristos”. Spre a nu face din duhovnicie o lucrare omenească, cred că noi, dacă vrem să fim astăzi duhovnici buni, trebuie să învăţăm taina rugăciunii. Prin rugăciune, să nu ne dezlipim de Dumnezeu; prin rugăciune, să primim în inimile noastre naşterea unui cuvânt. Adică Dumnezeu să nască în inimile noastre cuvânt pe care să îl dăm celui care îl caută – ori un cuvânt de îndrumare, dar chiar şi cuvântul de rugăciune, adică nu cuvânt omenesc. Sfântul Serafim spune – şi Sfântul Siluan, şi el spune – că „atunci când vorbeam omeneşte puteam greşi”. Şi Sfântul Siluan adăugă: „şi greşelile pot fi mici, dar ele pot fi şi mari”, fiindcă, aşa cum vorbeam adineauri, ce este mântuirea omului: îndumnezeirea omului, mântuirea Adamului întreg în fiecare persoană care se mântuieşte.

Sfântul Siluan, într-o convorbire cu un alt nevoitor din Caucaz, Stratonic, spunea (era o întrebare retorică): „Părinte, cum vorbesc cei desăvârşiţi?” Şi Stratonic n-a ştiut să răspundă.

Iar Sfântul Siluan i-a spus: „Cei desăvârşiţi nu vorbesc niciodată de la ei, ci întotdeauna vorbesc numai ce le da Duhul”.

Iată că, într-un fel, desăvârşirea – cel puţin la nivelul acesta -nu e aşa de grea. Nu noi trebuie să născocim desăvârşirea cuvântului, ci să o căutăm la Duhul. Spunând asta, chiar mă rog Domnului să ne dea El însuşi tuturor, nu numai duhovnicilor, dar şi fiecărui creştin care vorbeşte cu un alt creştin, cuvânt de mântuire, fiindcă – şi acesta e un lucru important, cred – mântuirea nu este ceva prescris într-o carte, un răspuns de tip „pagina 37, paragraful 3; mântuirea este un cuvânt tainic, dumnezeiesc, pentru fiecare suflet care s-a născut în lume; iar pentru fiecare suflet, alt cuvânt.

Vedeţi în Pateric cum vine un călugăr la un avva cutare şi cere cuvânt. Şi avva zice: „Păstrează-ţi chilia. Mănâncă, bea, dormi, fă tot ce vrei, dar nu ieşi din chilie”. Altul are aceeaşi căutare: „Cum să mă mântuiesc, avva?” Şi avva îi zice: „Păstrează postul până la ora 6:00. Poate să iasă din chilie, poate să intre, să facă ce vrea, dar postul să-l păstreze. Altuia îi spune ceva despre gânduri, altuia îi spune alt lucru… Şi, cum spunea părintele Sofronie, aici nu-i vorba de teologie, nu-i vorba de o doctrină scrisă într-o carte; e vorba de o strategie duhovnicească, unde duhovnicul înţelege fiindcă Duhul îi naşte cuvântul în inimă şi înţelege că strategia, pentru omul acesta, este punctul acela. Întăreşte-ţi armata în punctul acela; dacă în punctul acela tu reuşeşti, în rest o să-ţi fie relativ uşor. Mântuirea îţi e deja asigurată.

Dacă toate punctele le întăreşti, dar acolo este o spărtură mare în peretele cetăţii tale şi o laşi liberă, pe acolo năvălesc armatele vrăjmaşului şi nimic n-ai făcut cu mântuirea ta. Deci, este vorba de a găsi care este acea gaură în perete pe unde pot năvăli armatele.De aceea e nevoie să intrăm în lucrarea lui Dumnezeu, să căutăm cuvânt dumnezeiesc. De toate este nevoie, şi de psihologie, şi de pregătire; dar atâta timp cât n-o avem, cu frică şi cu cutremur să căutăm ca Dumnezeu să nască în inimile noastre acel cuvânt de duh şi de adevăr.

(Cuvinte de folos rostite de Părintele Rafail Noica la mănăstirea Râmeţ, August, 1994: „Despre Duhovnicie şi Spovedanie”)

 








 

Cuvinte despre bărbăția duhovnicească – Sfântul Isaac Sirul

miercuri, 3 octombrie 2012

| | | 0 comments
 Mănăstirea Suceviţa - Fotograf Bogdan Epure

Când e trimis la drum, leneşul zice: „E un leu pe cale şi se află un tâlhar la răspântie” (Pilde, 22, 13). E ca cei ce ziceau: „Am văzut nişte fii de uriaşi şi ne aflam înaintea lor ca nişte lăcuste” (Num., 13, 33). Aceştia sunt cei ce în vremea sfârşitului lor se află încă pe cale ; sunt cei ce mereu voiesc să fie înţelepţi*. De aceea nu voiesc să pună niciodată un început. Iar cel simplu, pornind la înot, trece marea în prima căldură a sufletului, nefăcându-și nici o grijă de trup, nici întrebându-se în sine, de va avea oare vreun folos din lucrarea lui, sau nu. la seama să nu-ţi fie multa înţelepciune lunecare a sufletului şi cursă înaintea feţei tale. Ci, încrezându-te în Dumnezeu, pune cu bărbăţie înce­put drumului stropit cu sânge**, ca să nu te afli pururea lipsit şi gol de Dumnezeu. 

„Cel ce se teme, sau aşteaptă vânturi prielnice, nu va semăna” (Ecl., 11, 4). Mai bună este moartea pentru Dumnezeu decât viaţa cu ruşine în trândăvie. Când voieşti să pui început lucrului lui Dumnezeu, fă-ţi mai întâi testamentul ca unul ce nu mai are de trăit în această viaţă, ci ca unul ce te pregăteşti de moarte şi nu mai ai nădejde în viaţa de aici, ci ai ajuns la capătul timpului rânduit ţie. Şi să cugeţi cu adevărat că nu mai trebuie să fii împiedicat de nădejdea vieţii de aici, ca să lupţi şi să biruieşti. Căci nădejdea vieţii acesteia moleşeşte cugetarea. De aceea, nu căuta să fii prea din cale afară de înţelept, ci dă loc credinţei în cugetul tău şi adu-ţi aminte de zilele cele multe dinapoia ta şi de veacurile nepovestite de după moarte şi judecată şi nu te va cuprinde niciodată moleşeala, după înţeleptul care zice: „O mie de ani ai veacului de acum sunt ca o zi în veacul celor drepţi” (Ps., 89,4).

Începe cu bărbăţie tot lucrul bun şi să nu te apropii de el cu şovăială şi să nu te îndoieşti în inima ta în nădejdea în Dumnezeu, ca să nu-ţi fie osteneala fără folos şi lucrarea plugăriei tale, grea. Ci crede întru inima ta că milostiv este Domnul şi dăruieşte celor ce-L caută harul ca un bun platnic, nu după lucrarea noastră, ci după râvna şi credinţa sufletelor noastre. Căci zice: «Fie ție după credinţa ta» (Mt., 8, 13).

_____

* Nu e bine să se gândească omul prea mult la toate eventualele greutăți ce-l vor întâmpina pe calea viețuirii după Dumnezeu (pe a călugăriei), înainte de a porni pe ea. Căci mulți din cei ce fac așa nu pornesc pe marea greutăților ei, ci rămân mereu privind la ea, din ușa casei lor.


** Lupta cere nevoință până la sudori cu sânge. E și în aceasta o urmare a lui Hristos.



Extras din Filocalia 10, traducere și note de Pr. Dumitru Stăniloae