Predica la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) - Sfântul Luca al Crimeii

Evanghelia

Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că un duh nu are carne şi oase, cum Mă vedeţi pe Mine având. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci încă necrezând ei de bucurie şi de mirare, El le-a zis: aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au pus înainte o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Şi luând a mâncat în faţa lor. Apoi a zis către ei: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi iarăşi le-a spus: aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteţi martorii acestora. Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului, până când vă veţi îmbrăca cu putere de Sus. Apoi i-a dus afară în Betania şi, ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de dânşii şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!

Sfântul Luca al Crimeii: Înălțarea Domnului – „Eu sunt cu voi”

Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El spune că, la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui, El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni in inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului Sfânt.

Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de astăzi, atât de bogat în înțelesuri.

Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul acesta (corul cântă): „Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.

Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi?

Iată la ce se referă lucrul acesta: Când Domnul Iisus Hristos, prin toate lucrările vieții Sale pământești și prin moartea Sa pe cruce, a împlinit ceea ce ne-a fost rânduit de Dumnezeu în Sfatul veșnic, când a unit cele de pe pământ cu cele cerești, când a unit oamenii de pe pământ cu îngerii din ceruri.

El ne-a unit cu îngerii Săi. Ne-a dat posibilitatea de a fi părtași vieții cerești. Și au fost o mulțime de oameni care au devenit încă de pe pământ îngeri în trup. Știți bine că marele Ioan Botezătorul în Sfânta Scriptură este numit înger. Au fost o mulțime de oameni pentru care viața de acum nu prezenta niciun interes, care și-au curățit inimile, care s-au înălțat atât de mult și s-au desăvârșit, încât au devenit prin duhul lor asemenea îngerilor, au devenit îngeri în trup.

Oare nu așa au fost toți cuvioșii? Oare Maria Egipteanca nu a fost un înger în trup? Oare nu așa au fost mulțimea părinților, cei mai mari pustnici, precum Antonie cel Mare, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfințit, precum cel mai mare cuvios al nostru, Serafim de Sarov, cuvioșii noștri Antonie și Teodosie de la Pecerska? Ei au devenit cu toții îngeri în trup. Desigur, încă de pe pământ erau uniți cu cele cerești. Au vorbit cu îngerii și Maica Domnului li s-a arătat lor.

Și mulți, mulți au fost aceia pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a unit cu cele cerești, cu toate puterile cerești.

„Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.”

Domnul nostru Iisus Hristos Se înalță în mare slavă de pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii Săi, așa cum ați auzit în citirea Apostolului și a Evangheliei de astăzi, despărțindu-se de El, nu și-au pierdut speranța. Nu numai că nu s-au întristat, dar au plecat acasă cu bucurie, cu mare veselie.

De aceea, cum să înțelegem noi aceasta: cum au putut ei să se veselească și să se bucure, dacă s-au despărțit de Hristos? Acest lucru a fost posibil pentru că Domnul le-a spus că va trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt, care le va aminti tot ce le-a spus El și va fi cu ei pentru totdeauna.

Și se spune în condac: „de unde nicicum nu Te-ai despărţit, ci rămânând nedepărtat”. Acest lucru înseamnă că, înălțându-Se, El nu ne-a lăsat, ci rămâne cu noi mereu, neîncetat.

Trebuie să ne amintim cuvintele Însuși Domnului Iisus și niciodată să nu le uităm: „cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi vom veni la el şi vom face locaş la el”.

Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El spune că la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui, El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni în inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului Sfânt.

„Strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.”

Cine Îl va iubi pe Hristos cu toată inima sa, cine va trăi după Cuvântul Său, împlinind toate poruncile Lui, acela va fi în comuniune continuă cu El, va fi sub ocrotirea Sa veșnică, va fi întotdeauna protejat de Însuși Hristos și de îngerii lui Dumnezeu; pe acela nu îl va atinge niciun rău, pentru că Hristos va fi cu el neîncetat.

Dar gândiți-vă: dar oare și marii sfinți nu au avut parte de prigoane, oare nu au fost atâția cei care s-au ridicat împotriva lor, oare nu au fost atâtea mii de mucenici ai lui Hristos?

Aduceți-vă aminte cum marele Cuvios Serafim de Sarov a fost bătut până la moarte de către tâlhari. Și ce, a fost aceasta în defavoarea Sfântului Serafim? A fost în detrimentul Bisericii lui Hristos? Nu, a fost cel mai mare beneficiu al nostru pe care l-am primit prin Cuviosul Serafim, căci atunci când însăși Fecioara Maria i s-a arătat și i-a vindecat fractura de craniu și coastele rupte, iar tâlharii au fost trimiși la judecată, Cuviosul Serafim, aflând despre aceasta, se ruga cu lacrimi pentru ei: „Nicicum, nicicum nu vreau să fie judecați! Dacă vor fi condamnați, voi pleca din pustia Sarovului”.

Vedeți cum acest act de sfințenie ar trebui să servească ca învățătură! Ce exemplu mare am primit, un mare exemplu care ne arată cum să ne purtăm cu cei care ne provoacă suferințe!

Dar cu sfinții mucenici cum se împlinesc cuvintele cântării „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”?

Da, s-au ridicat asupra lor, s-au ridicat împărați, s-au ridicat conducători, i-au supus la chinuri de mare cruzime. Dar cuvintele lui Hristos s-au adeverit și, pe când erau torturați, Hristos Însuși era cu ei, ușoarându-le chinurile îndurate.

Foarte adesea, ei nu ardeau în cuptoarele acelea groaznice a căror flacără îi dogorea chiar pe chinuitori. De ce? Pentru că Hristos era cu ei, nimeni nu a fost părăsit. El i-a trimis pe îngerii Săi și El Însuși a mers în teminiță, la mucenicii chinuiți până la moarte, și i-a vindecat, iar în ziua următoare călăii i-au văzut vindecați. Vedeți voi, și cuvântul acesta s-a adeverit. Credeți că tot cel ce Îl iubește pe Hristos și îndeplinește Cuvântul Său va fi iubit de Tatăl și El va veni și va locui împreună cu el.

Iubiți-L, așadar, pe Hristos, mergeți după El, împliniți poruncile Lui!

Iar acum ascultați condacul praznicului pe care tocmai l-am explicat și sper să-l înțelegeți mult mai profund decât îl înțelegeați înainte. (Cântă corul.)

„Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.

Țineți minte, țineți minte acest condac. Amintiți-vă, amintiți-vă mereu această mare zi a Înălțării la cer a Domnului Iisus.

Să ne îndreptăm inimele către El, pentru ca și pe noi să ne înalțe după El la cer.

Amin.

(14 mai 1953)

Sursa: Doxologia

Cuvânt de folos / Părintele Efrem Filotheitul

Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra smereniei ce este? Discernământul Dacă lipseşte discernământul în lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se face în chip bun, nu este bine. Dacă nu se săvârşeşte cum se cuvine din punct de vedere al modului, al metodei, al timpului şi al cantităţii, nu aduce folos, ci pagubă. Postul este bun, însă este mijloc, nu este scop. Mijloacele au un scop, iar aceasta este smerenia, si apoi discernământul.

 

Sursă: Pemptousia

Cuvânt de folos / Părintele Efrem Filotheitul

Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul. Dacă postim, dar nu luăm aminte la gânduri şi la cuvinte şi nu păzim inima, nu avem folos. Postul adu­ce folos atunci când este însoţit de dragoste către aproapele.

 

Sursă: Pemptousia

Cuvânt de folos / Cuviosul Paisie Aghioritul

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde. 

„Cutare a reuşit în viaţa fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am niciun apartament şi nu ştiu nicio limbă străină. Oh, sunt pierdut!”. 

Unul are o maşină şi începe: „Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună , dar după aceasta afla că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc. 

În timp ce unul nu are maşina slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. „Slavă lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic că n-am maşina. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucură când spune: „Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.

(„Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

 

Părintele Amfilohie Makris / Cuvânt de folos

„Un om se poate înălţa deasupra pământului cu două aripi, una este simplitatea şi alta este curăţia inimii. Trebuie să fii simplu în lucrări şi curat în cugete şi simţiri. Cu o inima neprihănită îl vei putea căuta pe Dumnezeu şi cu simplitatea îl vei gasi şi te vei bucura. Inima curată trece cu usurinţă prin porţile Cerurilor."

Cuvânt de folos-Cuviosul Paisie Aghioritul

„Libertatea nu este atunci când le spunem oamenilor că totul este îngăduit. Aceasta este robie. Pentru a se îmbunătăţi, un om trebuie să aibă greutăţi.

Să luăm un exemplu:

Avem un copăcel. Avem grijă de el. Aşezăm un băţ şi îl legăm de el cu o sfoară. Fireşte, nu îl legam cu sârmă, căci astfel îl vom vătăma. Cu metoda lor, nu vor îngrădi copacul; şi astfel nu se va dezvolta cum trebuie. Şi priviţi la copil. Îi îngrădim libertatea de la început. De când este zămislit, sărăcuţul este întemniţat în pântecul maicii sale şi rămâne acolo vreme de nouă luni. Mai apoi se naşte şi de îndată îl infasă într-un scutec, îl leagă, imediat ce începe să crească îi fac un gărduleţ s.a. Toate acestea sunt necesare ca el să crească. Par să îi răpească libertatea, dar fără aceste măsuri de protecţie, copilul va muri din prima clipă.”

Părintele Dumitru Stăniloae - Despre interviu şi profunzimile lui

Deşi blamată adeseori, meseria de jurnalist  poate fi deosebit de folositoare, atât pentru persoana care desfăşoară această activitate, cât şi pentru comunitatea din care face parte. Cu condiția să fie practicată respectând libertatea de conştiinţă şi să fie susținută de o cunoaştere profundă a vieţii.

Superficialitatea este una dintre cele mai mari ispite ale omului contemporan, mai cu seamă a jurnaliştilor. Întotdeauna efectul ei este căutarea senzaţionalului. În schimb, o minte care dorește profunzimea va simţi mereu o chemare către adevăr şi va şti să surprindă firescul. Senzaţionalul este un artificiu, firescul este minunea de a fi.

Ca să existe cunoaştere profundă trebuie ca omul să aibă tăria să pună și să-și pună întrebările importante; iar apoi să caute onest și hotărât răspunsurile. Interviul de mai jos prezintă o perspectivă a legăturii dintre interviu şi ceea ce se află în lăuntrul celor doi interlocutori și în lăuntrul celor care ascultă, văd ori citesc interviul. 

Părintele Dumitru Stăniloae

Interviu realizat de Sorin Dumitrescu

Părinte, aţi dat multe interviuri în răstimpul acestor doi ani?

Am dat destul de multe, şi totuşi nu atâtea câte mi s-au cerut. N-am vrut să mă repet, să fiu excesiv monoton în declararea unor lucruri foarte apropiate. De aceea am mai şi refuzat câte odată.

Interviul, ca structură, ca tip de comunicare, suscită mai ales latura spontană a discursului. Dumneavoastră vă consideraţi spontan?

Câteodată da. Câteodată îmi provoacă în mod spontan nişte idei la care poate nu m-am gândit niciodată înainte. Dar nu întotdeauna. De multe ori mă mir şi eu că pot răspunde lucruri interesante la întrebări abrupte la care nu m-am aşteptat, şi dimpotrivă, cum mă pot lungi, uneori, în declaraţiile mele.

[…]

Vă rog să încercaţi o apropiere şi să-mi spuneţi care este opinia dumneavoastră privind următorul gând: în cadrul formelor de comunicare moderne, interviul vi se pare o abordare rodnică? Dumneavoastră, fiind cel care aţi oferit românilor o versiune a Filocaliei, ştiţi prea bine că în Pateric convorbirea duhovnicească este axată pe idea cuvintelor de folos. Cutare ucenic, se spune, a venit şi “l-a folosit pe avva” cutare. Deci, vă întreb, faţă de convorbirea din Pateric, în perspectiva cuvintelor de folos, interviul vi se pare o abordare utilă, rodnică? Sau, dacă nu, ce pagube vedeţi în el?

Socotesc că aceia care întreabă au un interes pozitiv, să se lămurească în privinţa mântuirii, şi nu dintr-o simplă curiozitate lipsită de importanţă pentru viaţa lor. Şi, dacă totuşi observ la ei aşa ceva, atunci ocolesc întrebarea lor sau răspund cu ceea ce socotesc eu că le este de folos. Deci, prin răspunsurile pe care le dau, prin fiecare cuvânt rostit vreau să fiu de folos, să-l conving pe interlocutor – dacă acesta nu este pe deplin convins – de necesitatea credinţei; să se convingă că există Dumnezeu şi că numai prin El ne mântuim. Deci, să plece câştigaţi chiar dacă nu sunt pe deplin încadraţi în credinţă. Poate pentru Părinţii din Pateric lucrul era mai uşor, pentru că la ei veneau oameni într-o vreme când credinţa era foarte puternică. Astăzi vin oameni care nu prea ştiu bine cine este Hristos, sau se îndoiesc şi vin aşa într-o doară, din dorinţa de a întâlni ceva bizar, care şochează lumea prin felul în care pune problemele. Iar eu caut să-I câştig pe aceşti aflaţi în treabă pentru ceea ce le este lor de un real folos. Adică, revenind, trebuie să apăs pe faptul că interviurile de astăzi sunt mai periculoase decât “interviurile” ce se “dădeau” atunci.

Vi se pare că interviul este forma secularizată a vechii convorbiri duhovniceşti, a cuvintelor de folos?

Da, uneori sunt sigur că da. Mă caută uneori de la televiziune sau de la radio, dornici să câştige cumva interesul auditorilor, printre care poate sunt şi unii care vor să audă ceva despre Hristos. Adesea aceşti reporteri poate nu sunt chiar aşa de convinşi de ceea ce spun eu despre Hristos. Şi eu, la rândul meu, caut să fac ceva de folos pentru mântuire, să nu satisfac numai nişte simple curiozităţi reportericeşti: iată, le zic, mai sunt şi alte lucruri bune în viaţa asta, mai este şi alt domeniu al existenţei, diferit de cel al cântecelor de dans şi al discursurilor politice, al literaturii de senzaţie ş.a.m.d.

Ceea ce deosebeşte, deci, interviul televizat de convorbirea tradiţională este faptul că interlocutorul, întrebătorul, crede în valorile pentru care el îl cercetează pe părintele duhovnicesc. În interviul de astăzi, cum bine spuneţi, motivele pot să fie diverse: curiozitate, un anumit prozelitism, sau cine ştie ce alte interese. Credeţi că, pentru buna difuzare a înţelesurilor suprafireşti ale teologiei, ar exista o incompatibilitate a acestora cu structurile secularizate ale interviului? Altfel spus, un părinte filmat la televizor credeţi că este la fel de eficace, de convingător, ca vederea lui faţă către faţă? Deci, într-o perspectivă mai largă, în ce măsură consideraţi că interviul, filmul de televiziune sunt compatibile cu Ortodoxia?

Cred, înainte de orice, că trebuie să ne preocupe problemele credinţei şi necesitatea “difuzării” credinţei – deci a câştigării oamenilor – folosindu-ne, de ce nu, şi de formele moderne, care altădată nu existau. Înainte, veneau oamenii la Iisus Hristos şi-L întrebau: Cine eşti? Sau apostolii: cine o fi Acesta care umblă pe mare?... parcă nu-i om! Deci, nici ei nu erau pe deplin lămuriţi, dar întrebau. Atunci întrebările se reduceau la contactul direct, nemijlocit, între cel ce întreba şi cel ce răspundea. Astăzi, trebuie să ne folosim şi de aceste mijloace tehnice prin care putem difuza în cercuri largi ceea ce spune o persoană. Atâta doar că un om al Bisericii, un om care-I slujeşte lui Hristos nu trebuie să uite de obligaţiile de a arăta învăţătura lui Hristos, de necesitatea unirii cu El pentru mântuire; Nu trebuie să uite că viaţa aceasta nu are rost fără Hristos, că dansurile sunt şi ele distractive, cântecele sunt şi ele pentru lumea aceasta, că recomandările cutăror firme pentru îmbrăcăminte sau cine ştie ce altceva sunt de folos, dar peste toate şi dincolo de ele mai este ceva. Şi, poate din toată lumea asta largă, or să zică unii: “uite, era ceva şi noi n-am ştiut!” 

Curios, pe lângă marea răspândire a culturii – a aşa-zisei culturi – în lumea noastră s-a împuţinat îngrijorător cunoaşterea lui Hristos, şi deci a sensului vieţii. Pentru ce trăiesc eu? Chiar numai pentru o mîncare mai bună,pentru o rochie mai frumoasă, chiar numai pentru ca să învăţ să sar şi să cânt, sau numai ca să văd o femeie îmbrăcată sumar şi care să-mi producă o plăcere, chiar numai asta e? Iată!, mai e şi alt plan al vieţii. Şi atunci este necesar să nu mă dau bătut şi sa folosesc şi aceste forme de răspîndire, chiar dacă vin amestecate  cu celelalte.     

                                                                                              

Dar, oare, nu se contaminează de la aspectul secularizat al celorlalte? O emisiune TV sa zicem despre Bunavestire, oare nu se poate contamina, pînă la a-şi pierde relieful, în contextul unui program zilnic, care este exclusiv circumstanţial?

Depinde  cum se face această comunicare de către noi, de catre noi,de către care a fost întrebat. Dacă o face cu deplină convingere şi reuşeşte în cele din urmă să le pună pe celelalte într-un fel de plan relativist. Dacă se întîmplă aşa, atunci cred că e de folos.

Ce înţelegeţi prin plan relativist?

Un plan al plăcerilor provizorii, foarte trecătoare, care mă bucură pentru momen.Şi totuşi, pîna la urmă, nu poţi sa nu te întrebi ce-i viaţa? Dacă reuşesc  să trezesc în oameni această întrebare, atunci încetul cu încetul le lasă pe acelea.

Poţi oare prin intermediul televiziunii să trezeşti aşa ceva? Se ştie că televiziunea are o foarte mare penetraţie în colectivitate, din Capitală până în ultimul cătun. Dar, în acelaşi timp, are ea putinţa să strângă în cuprinsul câtorva minute toată taina unei persoane?

Să ne înţelegem, toată taina lui Hristos n-o putem prezenta şi cuprinde niciodată şi nicăieri. Taina este infinită. Totuşi se atrage atenţia, şi chiar dacă nu primesc toţi, măcar unii încep să gândească că mai e şi altceva, şi asta nu trebuie să ni se pară puţin...

Şi se oferă o alternativă...

Da, se oferă existenţei un alt orizont şi asta e bine. Poate asta îl va face curios să meargă chiar şi la Biserică. Deci, şi în domeniul comunicării nu putem rămâne izolaţi. Ştiţi că Eugen Ionescu a spus că ne găsim undeva înafara istoriei? Eu cred că trebuie să folosim din plin mijloacele pe care le-a realizat ştiinţa în evoluţia istorică. Prin aceste mijloace se poate ajuta omul să-şi pună şi alte întrebări.

[…]

Unde vi se pare că e de neîngăduit filmarea Liturghiei?

În Liturghie este prezent Hristos cel nevăzut şi trebuie să-L simt ca fiind acolo, în starea Lui nevăzută, dar care totuşi mă împrejmuieşte; Mă împărtăşesc de El fără să-L văd. Asta desigur nu se poare reda la TV. Dar totuşi rămâne ceva din cuvânt, un semnal. Bagi de seamă că mai e ceva. De ce la urma urmei să nu folosesc mijloacele acestea? De ce să nu mă folosesc de un telefon să mângâi pe cineva care este foarte trist, poate deznădăjduit, undeva departe? Şi să spun: apăi mângâierea mea nu poate ajunge prin telefon! Ba poate ajunge şi prin telefon câte ceva din ea...

Fragment preluat din cartea Şapte dimineţi cu Părintele Stăniloae

 Editura Anastasia